duminică, 26 septembrie 2010

18= Spiru Haret


De cand ma stiu mama a fost profesoara la Scoala 18, devenita Scoala Spiru Haret, si in majoritatea timpului cat a fost la scoala, a fost si directoare (mai putin cat a fost inspectoare si cred ca inca vreo 8 ani adunati). Cu alte cuvinte, am copilarit in scoala aia. Pe langa faptul ca am facut 1-8 acolo, si ca atunci cand am fost la gradinita eram la 1 minut distanta de scoala, am si petrecut mult timp acolo, inafoara orelor ca elev.
Imi aduc aminte de toti profesorii ce erau odata, profesori ce s-au pensionat intre timp, de invatatoare, de laborante si de secretare. Toata lumea ma iubea acolo, si acum cand trec pe la mama la scoala, si ma mai vad cu cate un profesor pe care il cunosc, ma pupa, ma felicita, ma admira. E un fel de casa, pentru ca mama e de o viata acolo.
Am fost de curand pe la ea pe la birou si era foarte ocupata. Am asteptat-o sa isi termine treaba ca sa apuc sa vorbesc cu ea ce aveam de vorbit. Insa ma plictiseam tare asa ca am inceput sa ma plimb prin scoala. Pentru inceput m-am uita pe geamul de la biroul ei si am vazut acel mic culoar intre scoala si gardul de la C.T. Anghel Saligny. Dincolo de gardul liceului se vad tot felul de anexe si masinarii, centrala, si tevi mari de apa, lucru de care imi era frica cand eram mic. Am avut un flash-back si mi-am amintit de o seara de toamna rece cand ma uitam pe acel geam si vedeam cum copacii fosnesc si umbre si lumini dincolo de gard. O pisica urla in calduri iar vantul suiera. Imi era frica. Acum ma amuzam de aminitra din copilarie. Apoi am urcat pe scarile ce pe vremuri nu erau folosite, la parter erau infundate si acolo era un fumuar. Acum sunt folosite si arata foarte bine. De fapt toata scoala e frumoasa. Renovata, colorata, cu creatiile copiilor pe holuri, nu mai e ca scoala posaca de inceput de ani '90 in care am invatat eu. Mama e gospodara si a facut din scoala un loc unde sa te simti atat de bine. Imi amintesc de uniforma pe care ea a ales-o si de faptul ca aveam si sigla scolii cusuta pe ea si pe vremurile acelea erau singurile lucrui colorate. Un verde ce batea spre turcoaz era lucrul care dadea culoare curtii gri. Acum scoala are o fatada vesela si multe flori. Copii rad si alearga peste tot iar bunicii ii asteapta pe banci. In spate terenul de sport a disparut, a fost mancat de sala de sport, e ingramadit, dar macar au unde sa faca sportul. Noi il faceam pe culoarele din corpul mic, acolo puneam saltele si barne si ne faceam orele pe bancute de lemn.
Insa mi-e dor de oamenii care nu mai sunt acolo, pentru ca acolo a fost o parte din copilaria mea, insa acum , cu toate ca e mai frumos, cu toate ca e acelasi loc, eu nu ma mai regasesc. Nu ma mai definesc cele 4 sali de clasa in care am invatat, nu mai recunosc culoarele... E eu alt loc in care am trait si a disparut odata cu timpul. Acum e locul copiilor ce invata acolo, al nostru a trecut de mult.
Peste doi ani ar trebuii sa facem intalnirea de 10 ani. Sunt curios daca o sa se ocupe cineva de ea. Pentru ca nu prea se fac intaliri de generala. Ar fi frumos si interesant.
Pe curand...

sâmbătă, 25 septembrie 2010

Trei ani = Maturitate


Din blogosfera mea multi au disparut iar din cei care au ramas multi si-au schimbat numele blogului. Eu am ramas cu cautarea Eului piedut. Oare l-am gasit? Dar oare il mai caut? Ma mai interseaza?
Acum 3 ani cand am inceput sa scriu in acest blog eram la o rascruce. Ma trezisem dus pe un drum pe care nu is studeiasem bine si, acum, la o intersectie nu stiam ce sa fac. Nu stiam ce e inainte si nici nu stiam cum sa ma intorc. Nu imi placea ce vad si ma sinteam neadaptat. Imi era frica... Prietenii vechi parca erau reci iar cei noi erau prea superficiali.
Insa acum dupa 3 ani vad ca totul e bine. Sunt multumit de ceea ce sunt,de locul unde am ajus, de ceea ce fac. Prietenii au ramas, in ciuda distantei, a diferentelor si a timpului putin ramas de petrecut impreuna. Am prieteni noi de care sunt mandru si la care tin mult.Cu toate ca citesc mai putin si merg mai putin la teatru, fac alte lucruri pe care nu le faceam si era timpul pentru ele. Niciodata nu o sa fiu multumit pe deplin de ceea ce sunt, intotdeauna o sa vreau mai mult, dar, observanduma obiectiv, pot spune nu ca m-am schimbat, ci ca m-am maturizat.
Am insa regrete mari... si lacune...
Acum 3 ani am avut o muza de inspiratie, un imbold, in timp a devenit obijnuinta sau ambitie de a scrie. Acum, scriu mai putin si mai rar. Scriu atunci cand simt, cand am chef, cand imi place, fara sa fiu obligat sau constrans de ceva interior sau exterior.
Mi-ar fi placut si sa mai scrie si ea. Ea ma iubea acum 3 ani. Acum nu ma mai iubeste. Si e numai din vina mea. I-am gresit mult si nu m-a putu ierta. Ar fi trebuit sa ii spun ce trebuia atunci, nu sa tac, as spune-o si acum, dar nu mai e adevarat...
Ca tot vorbeam de maturitate si de alegeri as spune, acum, dupa ce am terminat facultatea, si m-am inscris si la master, ca ceea ce aveam acum 3 ani era o constructie impozanta, plina ce informatii adunate in toti anii, insa fundata pe un pamant prost. Si ceea ce am incercat eu sa fac in anii astia e sa imbunatatesc solul, sa nu se darame cladirea. In toata incercarea asta de consolidare a solului, am pierdut cateva anexe ale cladirii, anexe ce au fost inghitite de pamant si uitate undeva de timp. Insa s-au construit anexe noi si parti vechi din cladire au fost reabilitate, consolidate. Unele au ramas asa cum erau, aparand peste ele praful, degradandu-se, insa cand voi vede ca e nevoie de reparatii acolo, voi revenii. Acum, dupa 3 ani, pot spune ca am un pamant bun de fundare, un pamant bun ce suporta greutatea de acum a cladirii dar care va suporta si ceea ce se adauga in continuare. De acum tot ce trebuie sa fac e sa construiesc noi camere, anexe, dar totodata si sa am grija de cele vechi. Poate ca si asta e o cautare a unui Eu, o cautare a lui printre lucrurile deja dobandite, pentru ca El e acum aici, refacut in toti astia 3 ani, insa nedescoperit inca...
Poate ca atunci ar trebuii sa ma numesc "Horea Sibisteanu - Redescoperirea Eului pierdut...". Insa imi place mai mult cum suna "in cautarea...", cred ca e un nume bun si poate de aceea nu l-am schimbat in astia 3 ani.
Din ce in ce mai putin, dar din inima...
Pe curand..

vineri, 24 septembrie 2010

Maine



Pe curand...

Moon Boy

Multa lume se plange ca atunci cand e luna plina nu pot sa doarma. Eu insa dor mcel mai bine atunci. De ceva vreme sufar de insomnii insa cel mai bine dorm cand se apropie de luna plina. Insa de vreo 2 saptamani adorm foarte usor si foarte devreme asa ca mi-am propus ca fac o noapte alba, in casa, azinoapte.
Imi propusesem sa ma uit la tv, pana nu mai e nimic, apoi sa ma uit la seriale la laptop si cand se crapa de ziua sa ma culc.
Insa nu am reusit, pentru ca eu choar dorm, cand luna lumineaza atat de frumos padurea din spatele casei. Si cu toate ca iubesc noaptea mai mult decat ziua, iubesc somnul si mai mult.
Misiune neindeplinita, insa somnul profund, a meritat.
Si astfel am reusit sa scriu cateva zile consecutiv, pregatind terenul pentru maine.
Pe ...

joi, 23 septembrie 2010

AEIOU


A inceput sa miroase tot mai mult a toamna. Mirosea de ceva timp, insa mirosea pe inserat, atunci cand intunericul pune stapanire pe culori. Acum miroase mai mereu. Si mai ales in zilele cand e cald si frumos, de parca toamna tot vrea sa ma convinga ca e aici. Inafara de zilele alea friguroase, cu ploaie, cate doua pe saptamana, cand ne arata ca ea e sefa, isi mai arata si parfumul cand soarele apare cu ultimile forte pe cer.
Eu nu vreau sa accept ca vara a trecut, cu toate ca nu imi place vara. Promavara e preferata mea, si mia ales luna mai. Vara e prea cald si prea monoton, fara adieri calde in zile racoroase. Insa acum, la inceputul toamnei e ca primavara, doar ca sunt adieri reci, pe vreme calda. Asa ca eu consider inca vara, pana sa vad totul transformandu-se din verde in rosu si apoi in maro, uscandu-se tot. Toamna e rece, e maro, miroase a noroi, a umezeala si e mizerie. Toate poeziile ce lauda toamna e refera la perioada de acum, cand totul e colorat si fructele sunt coapte. La acest ultim desfrau al naturii inainte de moarte. Septembrie e ca acel cantec al lebadii, cantec ce anunta moartea...
La noi in curte au inflorin salcamii, deci inca nu e toamna! Dar merele sunt atat de rosii...
Era un cantec ce l-am invatat in gradinita:
Aaaa, acum e toamna, da
[...]
Eeee, placuta vreme e
[...]
Iiiii, veniti copii la vi
[...]
Oooo, se duc cocorii-n zbor
[...]
Uuuu, a venit si frigul!
[...]
Poate ma ajuta cineva cu strofele cantecului, ca inafara de refernul ce l-am scris, imi mai aduc aminte cateva versuri.
Pe curand..

miercuri, 22 septembrie 2010

Muraturi

Imi puneam o problema zile astea, ca nu prea mai scriu pe blog, insa nu vreau sa il transform intr-o prostie de jurnal in care sa spun de cate ori am fost la baie si ce am mancat azi.
Nu o sa insirui niciodata barurile in care ies si rar o sa povestesc despre ceva contret, in general vorbesc aici despre ce simt si ce imi place in materie de muzica, film, tv sau carte.

Insa acum o sa fiu ironic la acele persoane care spun totul despre ele si o sa fac un articol "Asa nu".
Azi am fost cu bunicu in piata sa cumparam ce ne trebuie pentru muraturi. De obicei mergem in Piata Nord, pentru ca este mai cocheta si mai aproape de mine. As putea merge si in Piata Centrala dar greu gasesti un loc de parcare, ce sa mai spun de Piata Sud, care dupa ce ca e departe nici nu are locuri de parcare calumea.
Am cumparat 10 kg de gogonele, ceva castraveti, pepeni, ardei capia, frunze de telina si mara uscat. Sare de muraturi nu am gasit nici macar in Kaufland (supermarketul pe care il frecventez pentru ca este cel mai aproape, cu toate ca nu imi place de loc), dar am gasit in Piata Centrala, unde se fac renovari.
Pe langa ce imi trebuia pentru muraturi am mai luat si gogosari, conopida, otet si condimente pentru gogoasi la otet.
Acasa am pus gogonelele, castravetii, mere, pepeni, ardei capia, morcov, frunze de telina, frunze de stejar si mararul uscat, cu apa si sare la murat. Proportia de apa/ sare e de o lingura de sare la un litru de apa.
Apoi am taiat gogosarii si i-am curatat si spalat, la fel si conopida si le-am pus la borcan. Am fiert apa (3.5 l) cu 0.6 l de otet de vin (de la Vincon Vrancea) 200 g zahar, boabe de mustar, coriandru, marar, piper negru si sare si am turnat pese compozitia din borcane.

Logic ca si voi, sau cineva la voi in familie pune muraturi si un astfel de subiect merita maxim un status pe facebook si nicidecum un articol de blog, dar am vrut sa iu ironic la cei ce fac asta constant.
Si sa nu uit de ajutor, Machi (bunica) si Ilinca.
Pe curand...

P.S.: Cum ar fi sa va povestesc de fiecare data cand ies in oras, ce am baut si ce gust a avut, unde am parcat, ce lume era sau cum arata inauntru? Sau despre cum am renuntat, din cauza crizei, la samponul meu de 40 de lei petru unul de 20 de lei?
Va las, ca nu am apucat inca sa ma uit la House si il asteptam cu nerabdare!

marți, 21 septembrie 2010

Prafuit...

Nu stiu de ce, dar dupa 4 ani inca mai merg la liceu sa imi vad profesorii dragi, si pe Siomona, bibliotecara. Am pastrat aceasta traditie, de a merge pe la liceu ori de cate ori vin acasa in timpul scolii dar si in prima zi de scoala. Anul asta nu am ajus pe 13 septembrie insa am fost azi.
Senzatia pe care am avut-o este ca sunt batran. Dirigu'avea ora de sport cu o clasa de a 10-a si in timp ce fetele jucau hambal iar baietii fotbal, eu discutam cu dumnealui despre ce am mai facut. Sunt o droaie de colegi despre care nu stiam nimic si imi era frica sa nu ma intrebe. Dar am discuta numai despre mine si despre "bisericuta mea". Macar de astia stiam ce fac, cum o duc...
Apoi am fost pe la domnul Andrei, pe la director si am fost cofundat cu un prieten al dumnealui de cate o eleva de a 12-a. Cate vise avea, cate dorinte pentru dupa liceu. Vise si dorinte pe care le-am avut si eu odata. Si ce am facut cu ele? Nimic... OK, am terminat o faculate, dar asta nu e nimic, acum elevii buni din Vranceanu fac faculatile afara, nimeni nu mai merge in tara iar daca nu fac facultatea afara, macar pleaca cu o bursa sau macar la MAster. Dar eu? Eu ce am facut? M-am conteplat in banal si in usurinta de a fi aproape de casa, fara sa depun un sacrificiu pentru a investii in mine. Daca merge si asa, de ce sa ma strofoc?
Si la Simona niste elevi mi-au vorbit la dumneavoasta si m-am simtit atat de batran si prafuit...
Ma doare capul, ma doare o mana, reomatic, stranut si imi curge nasul. Abia ma tarai dimineata, pana sa ma dezmetecesc... Am inbatranit? Incep sa ruginesc usor...?
Zilele trecute am iesit cu Roxana, pe care o cunost de 16 ani si cu Cosmina, pe care o stiu de 10. De fapt toata vara m-am vazut cu prieteni din scoala generala. Si Roxana a zis o chestie foarte inteligenta ce m-a pus pe ganduri... "Toti au facut cate ceva, numai eu nu!". Atunci am sarit in ajutorul ei si i-am zis ca nici eu nu am facut nimic toata viata asta. Iar ea mi-a spus ca macar am scos o carte si apoi am fost certat de Cosmina, ca m-am lasat de scris. Si m-a durut. Doare cand vezi ca nu ai facut nimic toata viata, dar doare si mai tare cand vezi ca ai facut dar apoi te-ai lasat... Si acum imi este atat de greu sa fac ceva, sunt atat de comod...
Asa ca imi doresc sa fiu mai impulsiv si mai tupeist. Ca atunci cand eram mic. Sa las bunul simt si comoditatea acasa si sa iau initiativa. Ca treptat m-am stins si m-am prafuit.

P.S.: Povestea Roxy ca eram la religie prin nu stiu ce clasa si profa, Teodora, ne-a pus sa invatam Crezul. A doua ora, m-a pus pe mine sa il spun. Iar eu am inceput : "Ciao niao hai ca ba mana laca bla bla bla". Profa s-a uitat la mine si m-a intrebat ce zic acolo. I-am raspuns cu o voce convingatoare: "Crezul!". Profa s-a uitat nervoasa la mine si mi-a zis sa nu ma mai prostesc iar eu i-am spus ca nu ma prostesc ci ca l-am invatat in Japoneza. Toata clasa a inceput sa rada in hohote. Eu nu imi mai amintesc episodul asta, pentru ca am facut multe boacane in generala, dar zic ca e un semn... Un semn sa ma trezesc.
P.S. 2: Apropos, uit cam multe in ultima vreme. Sunt etape din viata mea de care nu imi aduc aminte: semestrul 1 din anul 1, majoratul Roxanei, si multe altele :)). Si nu stiu daca e de ras sau de plans.

Pe curand...

duminică, 19 septembrie 2010

Nikita, la femme non la vache


Nu stiu cati din voi isi mai aduc aminte de Nikita, serialul ce a difuzat la incpeutul anilo 2000 pe PRO TV. Eu unul eram indragostit de Peta Wilson, care o juca pe Nikita si tot odata aveau un crush pentru o colega de clasa careia ii spuneam in secret Nikita. Serialul, ce a avut 6 sezoane a influentat multa lume, mai ales pe scoafa aia ce apare la tv, cu acelasi nume, pe care si l-a dat dupa ce a vazut serialul.

Putini insa stiu ca serialul canadian, are la baza un film frantuzesc, turant in 1990. In filuml original Nikita era bruneta si este interpretata de catre Anne Parillaud.


La 20 de ani dupa ce a aparut filmul si la 13 dupa serial, CW, lanseaza, in stilul caracteristic, o continuare/ remake dupa originalul Nikita.
CW este un mic post de televiziune din SUA, lansat in 2007, ca unire a Paramount TV si WB TV si apartine jumatate jumatate CBS Company si Warner Bross. Postul tv este cunoscut pentru seriale ca Supernatural, Smallvilee, Gossip Girl, Vampire Diares, dar si pentru ca acum 2 ani a lansat serialul 90210, o continuare a celebrului Beverly Hills, serial in care apare constant in primul sezon Kelly, ce acum este psihologul liceului si are o sora ce este unda din protagonistele serialului. Pentru ca sa atraga audienta in serial au mai aparut Brenda si Donna, insa in sezoanele urmatoare serialul isi croieste propriul drum cu noii liceeni. Vazand ca au succes cu 90210, postul tv lanseaza anul trecut Merlose Place, insa serialul este oprit dupa un sezon pentru ca nu prinde la public.
Anul aceste CW merge mai departe si propune Nikita ce are nume mari pe afis. Nikita revine bruneta si este interpretata de Maggie Q (M:I 3, Die Hard 3), alaturi de Shane West (A Walk to Remember, Echelon Conpiracy) si Lydsy Fonseca (Neveste Disperate, How I Met Your Mother).
Actiunea serialului are loc la 6 ani de la racolarea Nikitei in agentia secreta, Nikita fiind acum fugara, incercand sa se razbune pe cei ce i-au distrus viata.

Eu zic ca serialul va avea succes si ca va rula cativa ani.
Pe curand...

vineri, 17 septembrie 2010

Trezirea!!!!

Acum 3 ani, la alegerile parlamentare, Antena 3 lansa un filmulet, "Alege-ti cu grija stapanii!". Filmul a fost interzis de CNA pentru ca au spus ca are un mesaj negativ. Mi mi s-a parut genial, dar nu te pui cu comanda politica.

Cu putin timp in urma Antean 3 a lansat un nou filmulet, "Romania trezeste-te!", filmulet realizat in acelasi mod ca cel de acum 3 ani, filmulet intezis iarasi de CNA pe motiv ca face trimitere directa la anumiti membrii politici. Daaaah! Doar de aia e democratie sa iti bagi pula in gura cui vrei tu! Si astia nu au auzit de pamflet? Ii arata undeva fata lui boul ala betiv ce ne-a adus aici si care spune ca tara pe care o conduce o tara de mana a doua! Sa plece dracului intr-o tara de prima mana si sa ne lase pe noi in pace, sa ii lase pa aia capabili sa ne scoata din catat!

Bine ca B1 poate sa se ia de toti inamicii lui Sefu, da ceilalti nu au voie sa se ia de el. Am ajuns ca pe timpul comunisitilor, pe vrema lui Gheorgiu Dej, cine il vorbeste de rau, hop 24-48 de ore la mititica, cat sa le ia magistratilor timp sa spuna ca nu e vinovat.
Enjoy the movie and this sad country!
Pe curand...

duminică, 12 septembrie 2010

Leapsa sa ne aminteasca de vara ce tocmai a trecut

Am gasit leapsa asta in doua locuri si am zis ca ar trebuii sa o incerc si eu ca sa imi amintesc de vara. La aceasta leapsa trebuie sa spui trei lucruri caracteristice pentu vara asta, vara trecuta si trei concluzii.
Start!
Vara asta:
- am terminat faculatea;
- am invatat ca atunci cand ai putin, te bucuri mai mult;
- am mai renuntat la un microb din viata mea.

Vara trecuta:
- am experimentat pentru prima data ce inseamna sa lucrezi pe un santier;
- am avut cea mai rock vacanta;
- am dezamagit multa lume.

Concluzii:- cant timpul e scurt si vrei sa te bucuri de el, abia atunci realizezi cate poti face;
- incepe sa se contureze inceputul carierei mele profesionale;
- cand cineva sau ceva te trage mult inapoi, oricat de mult esti atasat, lasa-l in urma si vezi-ti de drum in continuare.
Poza de mai sus e o poza de asta vara, e o poza ce vrea sa simbolizeze ce inseamna vara pentru mine: prospetime, salbaticie si soare.
Pe curand...

Betty White

La cei 88 de ani ai sai actrita se tine foarte bine iar eu am facut o pasiune pentru ea. Totul a reincept anul trecut, cand am redescoperit-o in The Proposal iar apoi am vazut-o in reclama la Snikers, apoi a aparut intr-un episod din SNL, ca acum sa o ador in serialul de comedie Hot in Cleveland, unde are unul din rolurile principale.
Abia astept sa vad You Again, unde si acolo isi joaca rolul de bunica nebunatica, roluri cu care ma da pe spate. De unde are atata energie si atata putere, si un zambet mare si bland. E bunica ideala, la fel ca si bunica mea :D
Sa ii dea Dumnezeu sanatate sa ma bucur si sa ne bucuram mult timp de acum in colo, de ea.


Pe curand...

joi, 9 septembrie 2010

In lectura ta...

A trecut ceva timp de cand nu am mai scris. Nici nu prea am avut timp sau acces la net insa nu am simtit lipsa. M-am uitat la cateva seriale si am citit.
A trecut si nunta Marei si a lui Catalin, o nunta cu atat bun simt si frumos organizata, cum rar vezi. Niste frumosi ce s-au intins cat e plapuma de lunga si micile extravagante au fost de bun augur. Ma bucur pentru ei si le doresc, si aici, Casa de piatra!

In articolul asta nu vreau sa laud vreun mogul de presa, cum poate ca o sa vi se para, ci sa laud o initiativa si o carte. Cu toate ca nu inteleg de ce Voiculescu sau Vantu (care a si fost arestat acum cateva ore) sunt moguli si fratii Paunescu sau Dan Diaconescu, nu. Poate ca moguli sunt cei ce au ceva cu puterea iar cei ce o pupa in cur sunt buni pentru ca madam Pogea are unde sa apara la tv.
La mine in familie se cumpara Jurnalul Natioal de cand a aparut si am vazut cum a evoluat in timp, de la un simplu cotidian, la un taboid intelectual. Putin stiu ca Jurnalul a fost primul care a dat o carte la jar, razlet cate o carte cu curi de slabire sau cu reteta iar apoi Adevarul, un alt tabloid intelectual, a inceput colectia 100 de carti pe care trebuie sa le ai in biblioteca. La ceva timp a aparut colectia Biblioteca pentru toti, de la Jurnalul National, cu opere reprezentative ale literaturii romansesti si mii de oameni si-au inbogatit cultura cu carti ce costa cat un pachet de tigari, 11 lei. Campania de cultivare in masa a evoluat la Jurnalul si astfel a aparut Miscarea de Rezistenta iar de 16 saptamani a aparut Cartea de Buzunar. Unde gaseti o carte la 6 lei astazi? La Jurnalul, lunea. In aceasta colectie se afla carti reprezentative din literatura universala, carti usor de citit, tiparite intr-un format de buzunar.
De curand am citit primul titlu propus de aceasta colectie, Drumul spre inalta socetate de John Braine. John Braine este un scriitor englez, reprezentant al Tinerilor furiosii, nascut in 1922. Romanul sau de debut, Drumul spre inalta societate, a avut un succes rasunator si prezinta evolutia in societate a unui tarar contabil, fost pilot in timpul razboiului. Joe, protagonistul romanului se lupta intre dragostea pentru o femeie maritata si evoluctia sociala pe care i-o poate oferii o tanara care este indragostita de el. Despre mentalitatile din anii '50 si despre scarile sociale din Anglia puteti afla intr-o lectura placuta a acestui roman. Insa, daca nu va place sa cititi, puteti alege sa vedeti ecranizarea romanului, realizata in '59, ecranizare ce a castigat 2 premii Oscar.
Braine a scris si continuarea romanului, cinci ani mai tarziu, Viata in inalta socitate, roman ce plaseaza actiunea 10 ani mai tarziu decat finalul primului roman (carte pe care o citesc acum si se afla si ea in colectia Carte de Buzunar.). Si acest roman a fost ecranizat. Filmul insa nu are atata succes ca primul, insa evolutia personajelor este interesanta.
Cartile pot fi comandate de pe site-ul colectiei, insa transportul lor, prin cureriat este aprope cat trei carti, asa ca daca va hotarati sa comandati luati-va mai multe titluri ca sa nu simtit pretul de 15 lei al curierului.
Spor la lectura!
Pe curand...

sâmbătă, 4 septembrie 2010

Iasiul e boem si cand doarme


P.S.: Felicitari Daniela Cojocaru! A fost favorita mea si sunt mandru ca a castigat cu melodia de mai sus Trofeul Mamaia 2010

I Wanna Be Lov3d


Pentru ca am avut ocazia sa o cunosc personal cu ceva ani in urma sunt un admirator al muncii ei si pentru ca in sfarsit a scos si ea ceva mai comercial si mai ales pentru ca are sute de perechi de ochelari.
Pe curand...

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (227) de-ale mele (176) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)