Opinii (2): România
Un rătăcit
O, Românie, TU țara mea mamă și seva inspirațiilor mele. M-ai adăpostit și m-ai crescut, m-ai făcut cine sunt, mi-ai oferit ocazia de a te iubi, de-a te adora și-a mă măcina când am observat cum te calcă unii în picioare, cum te tratează ca pe o târfă ordinară și de scot în gura lumii ca și cum ai fi tu de vină.
Am fost și naționalistă la o vreme, timpuri în care voiam multă putere să te pot salva din ghearele nemernicilor și pentru a arăta lumii întregi că tu nu ești așa, nu ești murdară, mediocră, că doar ai fost cândva țara oamenilor viteji, țara oamenilor care și-au vărsat sângele pentru a te apăra și a celor care te-au descris atât de frumos.
Dar s-a pierdut visul, eu mi-am pierdut curajul. Adaptarea socială omoară talente, cred eu, ucide vise și năruiește planuri. M-am adaptat (încă nu de tot) pentru a supraviețui în mediocritate și mizerie umană. A trebuit să-mi schimb viziunile pentru a putea accepta lumea în care trăiesc. Am plâns când am văzut cum corectitudinea e târâtă prin noroaie, am strigat în mine când am văzut că florile de mucegai sunt doar mucegai, am vărsat lacrimi de durere când am văzut că principiile sunt doar în cărți. Și-atunci am analizat totul...
România nu se va ridica în curând. Ca să se ridice trebuie să scăpăm de mizerie, iar asta nu e un lucru ușor căci aceasta ne conduce. Ne conduce țara, companiile, instituțiile de stat, universitățile, inspectoratele, spitalele. Ne înveninează, ne mutilează mințile și sufletele, ne înnegrește privirea și ne fură „lumina”.
Mă întrebam până de curând de ce-ar vrea cineva să plece din țară? De ce spuma nu rămâne să lupte pentru a înlătura ce-i rău? De ce nu se formează un întreg al intelectualității pentru a lupta împreună? Știți de ce? Fiindcă așa suntem formați... Să luptăm pentru noi, să ne fie bine, să reușim individual fără să ne pese de cei din jur, de cei de rangul nostru. Ba chiar acceptăm mediocritate pe posturi care cer pregătire multă și nu în ultimul rând, inteligență. Oferim posturi pe pile, acceptăm pe oricine la facultăți, mastere, doctorate. Ba chiar, pe parcursul acestuia, mai și ajutăm leprele acelea care nu știu decât să ceară. Și când ne vedem la final că ei au posturi mai bune decât noi, ce ne mai rămâne altceva decât să plecăm?
Suntem niște fraieri!!! Suntem o nație împărțită pe categorii iar cea mai fraieră e intelectualitatea, e cea care ar trebui să fie spuma. Fiindcă mai nimeni nu apreciază valoarea, nimeni nu dă un scuipat de adevăratele aporturi în societate, cei care au potențial își bagă coada-ntre picioare și pleacă. Pleacă rușinați că, deși au capacitatea, nu au putut realiza mare lucru.
Acum câteva săptămâni le uram succes celor care vor să plece în alte țări... Acum mă gândesc și eu, oare fac alegerea corectă că vreau să rămân?
Pe curand...
O, Românie, TU țara mea mamă și seva inspirațiilor mele. M-ai adăpostit și m-ai crescut, m-ai făcut cine sunt, mi-ai oferit ocazia de a te iubi, de-a te adora și-a mă măcina când am observat cum te calcă unii în picioare, cum te tratează ca pe o târfă ordinară și de scot în gura lumii ca și cum ai fi tu de vină.
Am fost și naționalistă la o vreme, timpuri în care voiam multă putere să te pot salva din ghearele nemernicilor și pentru a arăta lumii întregi că tu nu ești așa, nu ești murdară, mediocră, că doar ai fost cândva țara oamenilor viteji, țara oamenilor care și-au vărsat sângele pentru a te apăra și a celor care te-au descris atât de frumos.
Dar s-a pierdut visul, eu mi-am pierdut curajul. Adaptarea socială omoară talente, cred eu, ucide vise și năruiește planuri. M-am adaptat (încă nu de tot) pentru a supraviețui în mediocritate și mizerie umană. A trebuit să-mi schimb viziunile pentru a putea accepta lumea în care trăiesc. Am plâns când am văzut cum corectitudinea e târâtă prin noroaie, am strigat în mine când am văzut că florile de mucegai sunt doar mucegai, am vărsat lacrimi de durere când am văzut că principiile sunt doar în cărți. Și-atunci am analizat totul...
România nu se va ridica în curând. Ca să se ridice trebuie să scăpăm de mizerie, iar asta nu e un lucru ușor căci aceasta ne conduce. Ne conduce țara, companiile, instituțiile de stat, universitățile, inspectoratele, spitalele. Ne înveninează, ne mutilează mințile și sufletele, ne înnegrește privirea și ne fură „lumina”.
Mă întrebam până de curând de ce-ar vrea cineva să plece din țară? De ce spuma nu rămâne să lupte pentru a înlătura ce-i rău? De ce nu se formează un întreg al intelectualității pentru a lupta împreună? Știți de ce? Fiindcă așa suntem formați... Să luptăm pentru noi, să ne fie bine, să reușim individual fără să ne pese de cei din jur, de cei de rangul nostru. Ba chiar acceptăm mediocritate pe posturi care cer pregătire multă și nu în ultimul rând, inteligență. Oferim posturi pe pile, acceptăm pe oricine la facultăți, mastere, doctorate. Ba chiar, pe parcursul acestuia, mai și ajutăm leprele acelea care nu știu decât să ceară. Și când ne vedem la final că ei au posturi mai bune decât noi, ce ne mai rămâne altceva decât să plecăm?
Suntem niște fraieri!!! Suntem o nație împărțită pe categorii iar cea mai fraieră e intelectualitatea, e cea care ar trebui să fie spuma. Fiindcă mai nimeni nu apreciază valoarea, nimeni nu dă un scuipat de adevăratele aporturi în societate, cei care au potențial își bagă coada-ntre picioare și pleacă. Pleacă rușinați că, deși au capacitatea, nu au putut realiza mare lucru.
Acum câteva săptămâni le uram succes celor care vor să plece în alte țări... Acum mă gândesc și eu, oare fac alegerea corectă că vreau să rămân?
Pe curand...
Comentarii
Trimiteți un comentariu