duminică, 30 septembrie 2012

Asa incepe o prietenie frumoasa

Va povesteam cand am fost la vot ca am cunoscut-o pe Raluca Nagy, ce este pe un program de schimb pe experienta, la post-doc, la Waseda.
Din cauza programelor incarcate si pentru ca nu reuseam sa gasim un moment in care amandoi sa fim liberi, ne-am vazut abia marti. Sincer nu stiu cand au trecut 4 ore jumatate... Rar mi-a fost sa intalnesc persoane cu care sa pot vorbi pentru 4 ore de la prima vedere. Am simtit un sentiment de deschidere si siguranta in ea si faptul ca e foarte desteapta si lucreaza intr-un domeniu ce pe mine ma fascineaza, antropologia, a facut ca timpul sa zboare.
Eu ma deschid rar unei persoane pe care abia o cunosc si de obicei pentru mine primele intalniri sunt ciudate. Niciodata nu stiu cum sa reactionez, ce sa zic sau cum sa ma conport insa marti a fost o zi castigata. Deseori invidiez oamenii ce au o cultura vasta si o experienta mare de viata pentru ca au avut curajul sa faca anumite lucruri mai repede decat mine. Ea e plecata la studii prin diferite tari de mult timp si cunoscund oameni si culturi diferite e deschisa.
Am ras mult despre obiceiurile japoneze. La fel ca mine, ea nu a fost un fan al Japoniei si cand a aparut aceasta oportunitate, sa vina aici un an, a hotarat sa nu citeasca prea multe despre ci sa aiba un soc cultural. Socul asta cultural te ajuta mult cand vrei sa studiezi un popor, o cultura. Noi, veniti din Europa, fara sa avem habar de nimicurile japoneze, le intelegem altfel decat cei ce invata in scoala sau citesc despre asta.
Raluca a definit bine cultura asta: "incearca sa iei tot ce ai invatat tu acasa ca e frumos sa faci si fa invers". Exemple?:
1. In Japonia se soarbe supa. Cred ca am mai povestit despre asta de mai multe ori: aici cand mananci ramen (taitei cu supa) ii sorbi si scoti sunete de plescaiala. Asta inseamna ca mancarea e buna. Daca mananci ca in Europa, civilizat, fara sunete, ei considera ca nu iti place.
2. Din carne se musca. Au betisoare, nu cutite. Iei bucata de carne si musti din ea, nu o tai.
3.Bolul de supa, sau de orez se ridica in mana cand mananci ca sa fie mai aproape de gura, nu te chinui ca la noi, sa stiai cu spatele drept si sa duci mancarea elegant din farfurie pana la gura.
4. Nu iti sufli nasul in public. Asta se face numai la wc, in intimitate. Dar iti tragi mucii pe nas pana nu mai poti, cand iti curge nasul, ca asta e elegant la ei.
5. Te besesti in public. Daca iti vine nu o sa strici matele pentru ca sa salvezi nasurile oamenilor.
6. Se doarme la cursuri. E respectos pentru o persoana ce e obosita pentru ca a muncit sa vina la tine la ora si sa doarma acolo, in loc sa doarma acasa, in confort. Tu trebuie sa apreciezi ca el e acolo pentru ca iti respecta cursul.
Si exemplele pot continua la nesfarsit...
De povestit am povestit multe: de la experienta ei ca asistent universitar, in diferite centre universitare din lume, pana la frustrarea sistemului bancar din Japonia. Aici nu se poate plati mai nicaieri cu cardul si toata lumea umbla cu bani multi in portofel. Daca nu ai un cont in banca nu poti sa iti faci abonament la telefon iar utilitatiile le platesti cash pentru ca nu lucreaza cu conturi internationale.
Am ras si am povestit despre scoala, pedagogie, Romania dar si aventuri japoneze. Am discutat despre romanii pe care ii cunoastem aici si despre comunitatiile din Japonia. A fost super. Abia astept sa ne mai vedem odata. Am in plan sa fac o iesire cu toti romanii pe care ii stiu, odata prin octombrie...
Pe curand...

sâmbătă, 29 septembrie 2012

Avem imaginatie? sau Sexy la noi vs Sexy la ei

De curand un vidoclip romanesc face senzatie. E vorba de videoclipul melodiei Stinge lumina a lui Ruby. Eu o stiu pe fata asta de vreo doi ani jumate cand avea un cantec, Touch me, ce imi aminteste de perioada anului 4, cand traiam totul la o alta intensitate. Posibil ca majoritatea o cunosc dupa aparitita in Playboy, cand cariera ei a luat avant.
Si pentru ca a mizat pe o imagine plina de senzualitate, cel mai recent videoclip al ei e destul de sugestiv:

In fond si la urma urmei nu e singura care se vinde asa si nu e nici prima si nici ultima care o face. Inna are succes international si mizeaza pe imagine sexy. In ultimul ei videoclip, al piesei INNdIa, apare in scene lezbi iar videoclipul are un succes rasunator.
Sexul vinde si atata cat gadili un pic imaginea amortita a barbatului roman, e bine.

vineri, 28 septembrie 2012

Si incepe scoala

Azi incepe scoala. Nu am fost niciodata atat de obosit ca anul acesta la inceperea anului scolar. De azi sunt student in anul 2! Si pentru ca mi-am terminat toate creditele de cursuri nu mi-am ales decat un curs, si asta ca imi place proful. Coastal Disaster Prevention - eu zic ca suna bine si ca am ce invata de la asa ceva.
Vreau semestrul asta sa termin cercetarea iar semestrul viitor sa am tip destul sa scriu teza.
De obicei asteptam inceputurile de an scolar. Cand eram la facultate la Iasi, apucam sa imi vad colegii dupa o vara. Acum, nu e nimic special, un curs in plus si cantina deschisa...
Si cu toate ca mai e un weekend pana incepe facultatea in Romania, as vrea sa le zic de pe acum bafta in noul an!:
Ilincai, ca are si ea de dat anul asta dizertatia ca si mine (uite ca terminam masterele odata :D )
Ioanei ce dupa un an de munca sisifica a reusit sa ia testul de limba cu un rezultat foarte bun si acum face masterul pe care il visa de mult!
Lui Andrei, verisorul meu ce e boboc la Drumuri si Poduri!
Lui Anccush care a reusit sa termine masterul din Romania in conditii extreme si are de terminat unul in Danemarca!
Lui Andrei care isi incearca norocul cu un nou master in tari straine... Welcome to the club!
Ralucai ca incepe un nou drum la Limbi Iudaice!
Oanei, care incepe un an de vis la Waseda!
Si celorlalti care au deventi boboci anul acesta si de care nu imi aduc acum aminte (si imi cer scuze pentru asta)
Am intrat intr-o monotonie de care abia astept sa ies. Parca nici spor pe blog nu mai am...
Pe curand...

joi, 27 septembrie 2012

Si eu ce fac de aici?

Trec printr-o perioada in care ma gandesc mult la viitorul meu. Peste un an de zile o sa fiu absolvent al unui master in Japonia si daca vreau sa merg mai departe pe drumul academic, trebuie sa imi gasesc de acum ceva. Ca vreau, ca nu vreau, asta mi-e cam singura sansa reala la un viitor acum. Domeniul constructiilor e mort si sincer nu vreau sa numar scaunele intr-un avion pentru 1 000 de lei, dupa ce am ajuns pana aici.
Iar situatia Romaniei nu o sa se schimbe prea curand. Am imprumutat bani grei de la Banca Mondiala pentru ca Udrea sa schimbe perdele la minister (sunt oameni cu scoala care nu isi permit sa cumpere o perdea la un apartament cu doua camere in care locuiesc 5 insi iar asta schimba perdelele, acum doi ani, in tot ministerul) sau ca MRU sa-si cumpere bauturi fine pentru protocol, geluri de dus, deodorante, parfumuri, seturi de manichiura, servetele si alte rahaturi pe banii statului...
Si noi, tinerii, ce facem? O sa muncim toata viata pe un salariu de cacat si o sa platim mofturile astora? Populatia tanara scade si nmumarul pensionarilor creste. Daca toti pleaca ce o sa se intamle cu tara asta? O vindem pe bucati: aurul si uraniul la americani si ursii lui Frau Merkel. Restul, mai vedem noi pe parcurs...
Viitorul suna sumbru. Unul din posibele scenarii pentru Romania DDD in direct de la Palatul Cotroceni, facand audiente cu poporul din functia de presedinte... Ma sperie gandul ca cati prosti sunt in tara asta. Prosti si rai, plini de ura. Suntem un popor de bovine ce suntem manati de ala cu batul mai lung si colorat si punem botul la tot ce ni se zice...
Si ma intreb de ce sunt prost si ma doare sufletul cand ma uit cum violeaza astia tara asta in toate pozitiile si orificiile posibile in timp ce poporul urmareste tragedia la TV si se revolta creand grupuri pe facebook.
Pe curand...

miercuri, 26 septembrie 2012

Cinci ani... Doamne, cand trece timpul?

Timpul zboara fara sa ne dam seama. Imi aduc aminte ca fix acum un an realizam ca duc blogul asta la un alt nivel, ca il fac sa fie altceva dar in acelasi timp sa fie acelasi lucru. Cred ca anul ce tocmai l-am incheiat, anul 5, a fost cel mai bun an al blogului. 358 de articole intr-un an e un numar mare, e mai mare decat in primul an, cand duceam o lupta de schimbare a mentalitatii oamenilor fata de bloggeri si faca de acest fenomen, atunci cand din vointa si manant de prostia celor din jur ma chinuiam sa scriu cat mai des posibil. In primul an am scris 340 de articole.
Poate pentru alti blogari 358 e un numar mic. Insa eu nu am un blog de informare, eu nu scriu despre evenimente, nu scriu stiri si nu ma adresez publicului larg. Eu scriu ceea ce simt, eu scriu povesti, scriu despre ceea ce imi place si despre ceea ce ma supara. Imi astern aici sentimentele, uimirile si incerc sa devin mai bun, sa ma regasesc, sa ma transform, sa cresc. Eu scriu pentru mine. Deseori mi se pare ciudat cand aud de la cineva ca i-a placut un articol de-al meu. Cu toate ca stiu cati oameni citesc, eu nu realizez ca acele numere sunt oameni. Scriu pentru mine dar cu trimitere la prietenii mei. Ma adresez unui public limitat, la oameni ce ma cunosc sau ce vor sa ma cunoasca mai bine. De aceea imi moderez comentariile si sunt mai subiectiv decat Razvan Dumitrescu. Nu vreau sa devin lider de opinii aici si nici nu castig bani din asta (eu nu am reclame pe blog). E o pasiune. Si tocmai cand vad feedback-ul celor din jur si incurajarile, continui munca.

marți, 25 septembrie 2012

Oboseala

Nu stiu de ce dar in Japonia sunt mereu obosit. Ma trezesc obosit si noaptea nu mai am somn. E un amestec de isomnie cu neadaptare la noul fus orar.
Adevarul e ca de 3 saptamani, de cand m-am intors in Japonia, nu am avut timp sa ma odihnesc. Am lucrat mai tot timpul. Saptamana trecuta am stat la scoala pana la 7 seara lucrand la calculator mai tot timpul. Vineri dupamasa am realizat ca tot ce lucrasem in ultimile doua ore era gresit. De la o mica neatentie totul se daduse peste cap. De aceea m-am hotarat sa plec mai repede acasa.
Sfarsitul de an scolar se pare ca e destul de aglomerat pentru un student masterand sau doctorand in Japonia. Sunt de facut n de raportul de la cel pentru facultate (sa vada unde stai cu cercetarea), la cel pentru cei ce iti ofera bursa, cel pentru profesor, cel pentru colegii tai (ca sa vada ce lucrezi tu) si cel pentru cei ce ne ofera datele. Cum datele sunt multe, rapoartele sunt diferite. Pentru unii e un formular tip, pentru altii e un power-point si tot asa.
Iar pe langa astea, au mai venit niste date noi pe care proful le vrea prelucrate cat mai repede. Si eu care credeam ca pana vineri, cand incepe scoala, o sa fie lejerala...
Apoi e problema somnului. Patul meu e destul de tare si dupa un an tot nu m-am obijnuit cu el. Apoi mai e si faptul ca am camera spre strada si intr-un an, peste drum s-a construit un bloc, s-a daramat altul si s-au construit 2 case pe terenul fostului bloc. Mai sunt inca doua de facut insa acum unul din vecini isi darama cusmalia (are un fel de garaj mare) si da cu toporul, taie structura metalica si tranteste gunoaiele incepand de la 6 dimineata.
Sambata m-a trezit la 7 cu galagia lui si imi venea sa ies pe balcon si sa strig ceva de dulce in romana. Dupa o saptamana plina de migrene si stari de voma de la oboseala, merit si eu un weekend in care sa dorm. Dar de unde... Nu am reusit sa fac asta si luni am luat-o de la capat, obosit si ocupat pana peste cap. Miercuri e dead-line-ul, vineri incepe scoala...

Pe curand...

luni, 24 septembrie 2012

Expresul


In luna martie, dupa ce Ziarul de Bacau a scris un articol despre mine, am devenit membru in comunitatea Bacau.co.
Cu putin timp in urma Bacau.co a avut parte de o rebreanduire si a devenit Bacau Expres. Multi dintre voi ati primit invitatii sa dati like la pagina de facebook a comunitatii si va multumesc tuturor pentru sprijinul acordat.
Cine suntem noi? O  comunitate deschisa de bloggari ce ne implicam in viata civica instiintand bacaunaii despre ceea ce se inampla in oras. Nu ne implicam in politica si nu scriem despre asta. Oricine vrea sa devina membru al comunitatii nostre poate sa o faca si nu are decat de respectat niste reguli de bun simt.

Poate ca citind randurile de mai sus va intrebati ce e cu mine aici pentru ca eu nu sunt in Bacau si din cand in cand scriu despre politica. Ei bine, eu sunt piesa orientala a acestei comunitati si incerc sa scriu pe Bacau Expres numai cand consider ca exista o punte intre ceea ce scriu eu si Bacau. Posibil ca articolele mele vor fi rarute pe site-ul lor insa atunci cand vor fi, vor fi bune.
Nu uitati sa dati like pe pagina de facebook a comunitatii dar si pe pagina mea.

Nu ne laudam ca suntem mai buni decat altii, noi o demonstram in fiecare zi!
Pe curand...

P.S.:Sper ca va plece noua infatisare a blogului.

duminică, 23 septembrie 2012

E naspa sa fii pe locul 2

Cei de la Samsung cred ca sunt satui sa fie pe locul doi. Telefoanele lor sunt mai bune decat iPhone insa nu reusesc sa ii doboare. Si au incercat in fel si chip...
Anul trecut cei de la Samsung au lansat o reclama in care ii arata pe hipsterii ce stateau la coada pentru iPhone 4s. In timp ce asteptau descopera Galaxy II.

Reclama era draguta, mi s-a parut amuzanta cu toate ca eu sunt in tabara celor cu iPhone.
Insa ideea de face aceasi reclama si acum, la lansarea iPhone5 mi se pare disperata... Posibil ca au ajuns si ei la limita si nu inteleg de ce nu sunt numarul 1 cand telefonul lor e mai bun...


Eu sunt fan apple si dupa 3 saptamani de tableta pe android, pot sa zic ca iOS-ul merge mai bine . De cateva ori mi s-a intamplat sa se blocheze aplicatiile dar si sistemul de operare sa nu mai raspunda. Acest lucru nu mi s-a intamplat niciodata pe iOS. Ce-i drept, dupa moartea lui Jobs cei de la apple o cam dau in bara si mizeaza foarte mult pe popularitatea brandului. Dar oare cat o sa-i mai tina?
Iar la final o parodie geniala despre filozofie celor de la Apple legata de noul telefon:

Sunt curios cum o sa decurga razboiul in anii urmatori...
Pe curand...

The Avengers

Pana de curand nu vazusem niciun film din seria The Avengers. Am ratat Iron Man I si cand aparuse 2 am zis ca nu are niciun sens sa il vad fara sa fi vazut primul. Am zis ca astpet pana apare varianta DVD si o sa le vad pe amandoua, insa am uitat.
Sincer, singurile filme din serie, ce mi-au placut au fost Iron Man.
The Incredile Hulk nu a fost genul meu. Nu imi plac filmele in care se distrug lucruri fara sens. Ma bucur insa ca l-au schimbatp e Edward Norton cu Mark Ruffalo, lui Norton nu i se potrivea mai deloc rolul, Ruffalo arata asa un pic a Hulk.
Thor a fost asa si asa. Interesant film. Pe asta nu am apucat sa il vad. L-am ratat la cinema. Nici nu stiam ca face parte din seria Avengers insa juca Natalie Portman si Anthony Hopkins si de aia vroiam sa il vad.
Sa fiu sincer nu cunosteam prea bine seria Razbunatorilor si de aceea nu mi-am imaginat ca din aceasi echipa fac parte toti acestia, de la super eroi, la monstrii si zei (in cazul de fata Thor e extraterestru, da tot un del de zeu vrea sa fie).
Captitan America e cel mai de cacat film cu super eroi pe care l-am vazut. Inteleg ca ideea benzilor desenate a fost buna in perioada razboiului si ca asa s-a trecut mai usor peste razboi, insa filmul e jenant. De la tehnologia de ultima ora (azi) pe care rusii o aveau in timpul razboiului pana la experimentele ce se faceau in locatiile strict secrete. Pai daca rusii aveau trenuri de mari viteza atunci, acum ar fi avut lumea... Noroc de Captian America ca a salvat omenireaa de comunism.
Si ma intorc la Iron Man. Cele doua filme mi-au placut la nebunie. Cu toate ca nu il suport deloc pe Robert Downey Jr, ultimile filme in care joaca, imi place mult. Si i se potrivesc rolulrile astea de om alintat ce refuza sa se maturizeze. Mi-a placut mult sa o revad pe Gwyneth Paltrow pe care nu o mai vazusem de mult, poate prezenta ei m-a bucurat si i-a dat un plus filmelor.
The Avengers e bun da nu prea. Prea multe orgonii si personaje pentru un singur film. A ramas cam in coada de peste cum s-a intors Thor si cum de Hulk e singur si nu cu frumoasa sa iubita.
Dar dupa harta facuta de creatorii seriei, ne lipsesc multe elemente din puzzle, elemente ce probabil ca o sa apara in filmele urmatoare. Astept cu nerabdare Iron Man 3 si de ce nu Thor 2.

Pe curand...
P.S. : Am de gand sa revad X-Man trilogia ca sa le vad apoi pe cealalte doua ce mi-au scapt. Si acolo pare treaba intortochiata cu noile serii. Si nu am vazut pana acum Fantastic Four, posibil ca o sa ma uit si la cele doua filme din serie candva. Nu de alta, da saptamana viitoare se intorc serialele si nu mai am timp de filme.

sâmbătă, 22 septembrie 2012

Unde sunt poetii nostri (2)?

La un moment dat am dat pe net peste un articol care vorbea despre trupele vocal-calculator-instrumentale de real succes in Romania si imprejurimi, ce au ales sa promoveze, in vara ce tocmai a trecut, melodii in romana.
Printre cele cateva cantece era si cel despre care am sa scriu acum. Trei curcani numiti Sunrise Inc au propus publicului youtube-ist slagarul de real succes la alienatii mintal numit: Toate femeile pleaca. Si pentru ca versurile sunt de tot cacatul, am dat si eu un comentariu negativ pe youtube. De parca nu m-as fi invatat... Au inceput vreo cativa adolescenti frustrati sa ma acuze ca sunt privitor si ascultator de Salam daca nu apreciez acest cantec. Noi, astia care nu inghitim toate rahatrule muzicale (si eu inghit multe) nu apreciem faptul ca artistul a scris un cantec in romana. Pai ce e de apreciat? E mai usor sa gasesti rime in limba ta insa tot asa de usor e sa iti dai seama ca versurile sunt de tot cacatul. Ca analfabetul are abia ia bac-ul si e fan Sunrise Inc nu intelege ca si versurile in engleza sunt de cacat asa ca trupa mizeaza pe aceasta idee. Dar ca sa bucure publicul s-au sacrificat si au facut o piesa in romana.

vineri, 21 septembrie 2012

Schimbarea de adresa

V-am spus in treacat, intr-un articol, acum doua saptamani ca mi s-a schimbat adresa. Haideti sa va spun cat de bine sunt organizati in toata povestea asta.
Si ar trebui sa incep prin a explica stilul Japonez de adrese. In Japonia se incepe invers, de la cea mai mare diviziune, la cea mai mica. In primul rand treci Prefectura (judetul) ce se numeste in general Ken. Exista cateva exceptii: Tokyo e cu to, Hokkaido e cu do si Osaka si Kyoto sunt cu fu.
 Dupa aceea se trece municipalitatea, ce se numeste shi. In cazul orasului Tokyo, ce este impartit in sectoare numite in engleza special wards si in japoneza ku. Pentru zone cu orase mai mici se trece districtul (in cazul nostru ar fi comuna) gun, urmat de numele oraselului sau a satului: cho sau machi respectiv mura sau son.
Apoi se trece zona (cartierul) ce de obicei este numit cho sau mura iar in cazul oraselelor mici se numesc aza sau in cazul in care sunt si mai mici koaza.
Apoi urmeaza un numar format din trei elemente. Primul este districtul (chome), apoi blocul (nu stiu cum ii zice in romana da in engleza se numeste block si e elementul de urbanism ce se afla in interiorul unui rectangular de strazi) si in japoneza se numeste ban. La final este numarul case: go.
In cazul adresei mele:

joi, 20 septembrie 2012

Fanii mei :))

Acum o saptamana am primit un mesaj pe pagina de facebook a blogului de la un tip pe care o sa-l numim Mr.G. Mr.G. ma anunta ca mi-a gasit blogul pe google cand cauta informatii despre Japonia. L-a citit, i-a placut si ar vrea sa ne vedem la o bere, daca am extrem de mult timp liber, intr-o zi. El a ajuns in Tokyo ieri (pe 19) si sta o saptamana.
Reactia mea a fost si este una de scepticis. Mr. G. spunea ca si-a luat biletul de avion intr-o gluma. Cine pana mea isi ia bilet de avion pana in Japonia intr-o gluma? Iti iei pana la Paris sau  pana la Londra, acolo unde biletul e ieftin si nu e vreo 2000 de euro. Nu m-am putut abtine si l-am intrebat asta si mi-a zis ca 75% din bilet e cadou de la prieteni, restul sunt economii.
Acum apare dilema mea, si as avea nevoie de ajutorul vostru. Sa ma intalnesc cu el sau nu? Mr. G., nu o lua personal, insa nu ai nicio poza cu tine pe facebook si doar poze din Casablanca. La informatii nu pot sa aflu nimic despre tine, ca sunt private: doar ca lucreaza la o firma de bicilete, firma ce cred ca e a ta. Nu stiu ce fel de om esti si de aceea (paranoic fiind) nu stiu daca nu ai ganduri dubioase cu mine.
Voi ce spuneti? Sa ma vad cu omu' la o bere in weekend, sau nu?
Pe curand...

miercuri, 19 septembrie 2012

Gangnam Style

Uitati de lambada, de macarena sau de meniaito. Nu mai dansati brasoveanca sau dansul pinguinului pentru ca un nou fenomen a apararut.
In doua luni videoclipul oficial are aproape 200 de milioane de vizualizari si a deventi popular in toata Asia-Pacific. Din Coreea de Sud, acolo unde a aparut, s-a raspandit ca un taifun pana in state, unde face ravagii.
Mai e putin pana sa ajunga si la noi; maine poimaine o sa se auda muzica la radio.
E Gangnam style!

Pe curand...

marți, 18 septembrie 2012

Oana

Uneori imi dau seama ca nu realizez cat de importanta e experienta pe care o traiesc aici. Asta si pentru ca pentru mine Japonia nu a fost un vis, o tinta ci a fost o dragoste la prima vedere. Inse exista multi oameni ce se afla aici si isi traiesc visul pe care l-au construit de ani buni. Asa este si Oana care a venit acum o saptaman la Waseda, pentru un an, sa studieze limba.
Oana si-a dorit din liceu sa ajunga aici si din clasa a X-a a inceput sa studieze limba. Insa visul i s-a implint in anul 2 de facultate, cand a fost acceptata la schimb de experienta aici.
Petrecand cateva ore bune cu ea duminica, am descoperit un copil ce se ascunde in infatisarea unei domnisoare. Oana observa si absoarbe fiecare pixel japonez si vrea sa isi faca din experienta asta, experienta vietii ei.
De aceea, dupa ore bune la sushi si la cafea am ramas cu un gust oarecum amar. A trecut un an si nu am facut mai nimic aici. Nu am vizitat cat m vrut si de multe ori am pierdut zile in fata calculatorului, fara sa ies si sa descoper mai mult din Japonia.
Cei drept, recunosc avantul meu de anul trecut, in discursul ei insa aici exista un mare inpediment: vremea, ce e capricioasa si isi strica planurile penturu saptamani, chiar luni.
Insa acum, cand am cunoscut-o si am vazut ce pofta de aventura are, stiu ca o sa am cu cine sa descoper mai mult din Japonia.
Sper sa se lege o prieteni frumoasa intre noi.
La multi ani pentru ieri Oana!
Pe curand...

luni, 17 septembrie 2012

Pranzul pakistanez

Nu imi aduc aminte candam oprit alarma. Eram prea obosit si m-am trezit panicat. Nu era decat 9. Timp berechet pentru micul dejun si net pana la 11 cand trebuia sa plec. Drumul pana la Saima e lung tare. Ajungem acolo la 1:30. 
Insa vorba mamei: daca nu ai o aventua pe drum, nu o sa-ti aminesti despre acel drum. 
Pentru cei ce nu stiu prea multe despre Pakistan o sa continui cu o scurta istorie a tarii. Pana in 1947 Pakistan a fost parte a Indiei insa un urma unei revolutii se separa de India. Timp de 10 ani au loc tot felul de razboaie si conflicte intre cele doua tari de la diferite regiuni sau de la religie. India ramanand la budism in timp ce Pakistanul e musulman. Deci cultura, limba si obicieiurile sunt similare.
Si acum sa o luam de la inceput cu aventura de sambata.

duminică, 16 septembrie 2012

Petrecere de ramas bun si de bun venit

Deseori treceam pe langa un restaurant chinezesc cu usi mari de sticla ce se inchideau cu un dragon mare auriu. Inauntru, pe un perete era un mozaic cu un dragon, mesele erau din lemn masiv iar scaunele cu spatar inalt erau tapitate cu perne imbracate in piele rosie. Inauntru chelneritele purtau costum de menajera. E un restaurant de lux, imi ziceam...
Vineri a fost o zi lunga... Am ajuns la scoala la 10 jumatate si am plecat pe la 6 jumatate. Si am plecat mai repede sa ii cumparam cadou Saimei (pachistanezei) ce ne invitase sambata la ea la masa (despre asta am sa va povestesc maine). Am decis (eu, Hakan si Namyi) sa-i luam ceva de ornament si nu un bax de hartie igienica dupa cum e traditia in Coreea. Ne-am plimbat prin Big Box pana am gasit un suport de lumanari din bucati de sticla la care am asezonat un set de lumanarele parfumate cu aroma de lavanda.
Pe parcursul cumparaturilor am avut o discutie cu Namyi si prietenul ei (imaginar). La Saima urma sa ii cunoastem iubitul insa chipurile se certasera si el nu mai venea (ceea ce ridica din nou semne de intrebare pentru ca de fiecare data cand iubitul trebuia sa apara, se intampla ceva si nu mai venea). Motivul de cearta a fost din cauza unui "Te iubesc" permatur, de la care ea nu a primit niciun raspuns. Namyi ne tot intreba ce sa faca, daca sa il sune sau nu. Si se tot ruga la Dumnezeu sa ii dea un semn. Terminam cu Big Box-ul si ii dam un telefon lui Anchi sa ii spunem ca noi ne ducem direct la restaurant. Namyi intreaba daca e restaurantul respectiv, sa fie sigura si cand imi zice mie sa il intreb daca ala e numele restaurantului, in loc de Ton Hol eu inteleg "don't call", si de aici si semnul dumnezeiesc pentru ea legat de intrebarea daca sa sune sau nu...
Si ghiciti ce? Era tocmai restaurantul de care v-am spus la inceputul articolului.
Timp de doua ore mancarea a tot curs si am baut bere non-stop. Imi plac la nebunie locurile astea in Japonia unde pentru un pret fix, timp de doua ore bei cat poti si ti se se aduce mancare. Cele japoneze au mancare slabuta, insa astra chinezesti au mancare dementiala. Venea cate o farfurie la 4 persoane iar fiecare avea cate o farfuriuta mica in care isi punea din cea mare.

sâmbătă, 15 septembrie 2012

Honey Boo Boo

Prin decembrie am dat subscribe la pagina de youtube a emisiunii Jimmy Kimmel Live. Gasisem un material amuzant din emisiunea lui si am zis sa il am sub lupa ca sigur vor mai fi si altele. Luni am gasit filmuletul de mai jos, filmulet in care isi bat joc de reality-show-ul Here Comes Honey Boo Boo.

Emisiunea de fata este produsa de TLC ce se vrea sa fie un canal educativ, din familia Discovery. Serialul este un spin-off al show-ului Toddles & Tiaras ce este un realit-show despre concursurile de miss pentru copii din America. Boo Boo a noastra e mezina unei famili hidoase din Georgia. Mama are 30de ani si vreo 200 de kilograme si are 4 fete cu vreo 4 barbati, cea mai noua achizite este Honey Bear, un libidinos ce pare mereu beat si merge teleghidat de distrus de alcool si droguri ce e, ce scuipa int-un borcan ori de cate ori vorbeste. Fata dea mare are 17 ani si este gravida, urmatoarea are 14 si vrea sa slabeasca, cea de 12 mananca non-stop iar cea mica este vedeta familiei, si carata pe la concursuri de miss, unde nu prea castiga nimic.
Eu nu sunt un fan al reality show-urilor. Am vazut The Osbournes si am incercat sa vad un episod in cel cu Jessica Simson dar cand am vazut cat e de proasta, m-am lasat (si am vazut tocmai celebrul episod cu: E pui sau peste?). Nu am vazut The Kardashians si de aceea nici nu stiu de ce sunt atat de celebrii (inafara ca una din ele s-a filmat cand "canta la microfonul" iubitului ei, dar posbilil ca si la americani daca esti parasuta esti automat vedeta). Nici incercarile noastre cu Clejanii, Vijelie sau Prodanca nu m-au impresionat. Deci faptul ca m-am uitat la acest show a fost din pura curiozitate.
Am vazut toate cele 7 episoade si am avut si cosmaruri. Pai tu America care te prezinti in filme si seriale numai cu oameni frumosi si destepti esti de fapt un mare fas. Americanii de rand traiesc in prostie si mizerie ca cei prezentati in reality-show-ul asta. 70% din populatia americana e obeza si asta pentru ca mancarea sanatoasa e scumpa si daca avem conditii de trai si  nu mai exista legea junglei care sa faca selectia naturala, de ce sa nu o facem dupa legea banului? Cine are verzisorii cumpara mancare sanatoasa, cine nu merge si cu hormoni. Sistemul educational american e bine reprezentat in serial: "Ce-i aia Apocalisa? Atunci cand o sa vina zimbie" la fel si educatia primita in famile: 16 and pregnant. Deci care e adevarata imagine a "celei mai puternice tari din lume", care e "visul american?". Saracie, obezitate si prostie cat cuprinde in spatele fetelor frumoase si sexy de la tv.
Oamenii astia se distreza aruncandu-se in noroi, mancand mult si cautand in gunoi (exact ca niste porci). Si de ce sa-i invidiez pe americani? Ca sunt o mana de oameni cu bani ce conduc lumea in timp ce restul lunii ori moare de foame, ori se balaceste in gunoi ca familia de fata?
Nu stiu daca v-am facut curiosi sa vedeti show-ul, nu asta era ideea. Incerc doar sa imi exprim parerea despre o natiune ce s-a axat pe imagine, si prin asta a castigat. Nu o sa vezi niciodata un grasan rapanos sa fie conducator in State, pentru ca le strica imaginea. Afara e vopsit gardul, inauntu leopardul...
Pe curnad...

vineri, 14 septembrie 2012

Iertati-l ca nu-i japonez

In perioada cat am fost acasa nu am fost departe de Japonia si asta pentru ca am citit pe Kindle: Iertati-ma ca nu sunt Japonez de George Moise.
In articolul de azi nu numai ca o sa vorbesc despre aceasta carte, pe care o recomand cu caldura tuturor ci o sa spun si povestea despre cum am descoperit-o.

Cu ceva timp in urma, Roman, unul din autorii blogului Japonia noastra, posta un link de pe un blog ce se numea: Iertati-ma ca nu sunt japonez. Am intrat pe blogul respectiv si mi-a placut stilul de scris al autorului. Atunci am observat ca in lateral isi promova cartea. Am dat o cautare pe sfantul Google si am gasit cateva recenzii despre carte. Mi se pusese pata si vroiam sa o citesc. Insa mai aveam o luna pana cand ajungeam acasa si puteam sa o cumpar din librarii sau direct de pe site-ul celor de la Curtea veche.
Intr-o zi, vorbind cu foarte buna mea prietena, Ioana, am aflat ca ea isi face cumparaturi online. Eu in Japonia am un cash-card pe care il pot folosi doar ca sa scot bani la ATM iar cardurile din Romania fie erau expriate, fie fara bani. Am dat din genele mele nesimtit de lungi si m-am matatit un pic iar Ioana s-a oferit sa-mi cumpere cartea ce tocmai aparuse in format electronic aici.
(am pus toate linkurile asta nu ca fac reclama cuiva, ca nu ma plateste nimeni, ci pentru ca vreau sa impartasesc cu voi experienta. Blogurile despre care vorbesc merita citite iar cartea e geniala. Pretul in librarii e intre 20 si 25 de lei iar formatul electronic pentru e-bookuri e 5 dolari)

joi, 13 septembrie 2012

Cicada




A'nceput de ieri sa cada
Cate-un gandac, la oameni in cap...

Imi aduc aminte ca anul trecut, cand am ajung in Japonia, am vazut pe balcon o ganganie mare si urata. M-am speriat de ea si am impins-o cu papucul intr-un colt. Insa nu imi aduc aminte sunetul pe care il fac, sunet pe care il aud zi de zi...
Daca ascultati fisierul audio de mai sus o sa intelegegi despre ce vorbesc. Fisierul audio a fost inregistrat acum o luna si ceva, inainte sa plec acasa, in timp ce traversam parcul de la facultate spre statie. Oriunde sunt copaci se aude acest sunet si pana acum cateva zile, cand m-am apropiat de un copac sa vad cum arata insectele astea, si sa-mi aduc aminte ca le vazusem anul trecut, nu aveam idee ce sunt. Credeam ca sunt niste lacuste, in schimb sunt Cicada (asta e denumirea in engleza, pentru ca pe wiki nu exista un articol in romana). Cicada arata ca niste muste insa sunt cam de 7 cm de mari.
Ele traiesc pe timpul verii, infipte in copaci, de unde se hranesc cu seva. In septembrie ele incep sa moara si se comporta ca niste muste ametite de raid. In aceasta perioada e posibil sa atace oamenii, crezand ca sunt vopaci si incercand sa se aseze pe ei sa se hraneasca.
Marti o cicada a intrat pe holul claririi unde am laboratorul, fix cand ieseam din laborator si am vazut-o cum se apropia de mine. M-am dat la oparte si s-a lovit de perete cazand moarta. Atunci i-am facut o poza, cu cheile langa ea, ca sa vedeti cat e de mare.
Sincer la cat de scarboase sunt, am inca un motiv sa nu vreau sa ies din casa ziele astea (pe langa caldura). Abia astept ziua cand o sa ies din casa si nu o sa mai aud zgomotul pe care il fac, insemnand ca au disparut.
Pe curand...

miercuri, 12 septembrie 2012

'cause I'm a Hipster

Toata lumea stie ca sunt un fan al produselor Apple. De cand a aparut iPhone-ul mi-am zis cspa intr-o zi o ss-l am. Si mi- am indeplinit dorinta, cu bursa pe un an. Apoi, acum 10 luni, mi-am luat unuk nou. Apoi a aparut iPad-ul si m-am intrebat la ce o asemenea fitza? Nu e nici telefon nici laptop... Da parca il vroiam...
Dar era prea scump si mi-a trecut. Tot cam acum vreo 10 luni m-am uitat la SoftBank dupa un iPad. Imi trebuia carte de credit ca sa il cumpar cu un abonament de doi ani pentru care plateam rate, asta e, nu e de mine...
Microsoft si-a anuntat apoi tableta de care m-am indragostit, dar era prea scumpa. Insa speranta nu murea. Si intr-o zi google a anuntat Nexus 7. O tableta de 7 inch la pretul de 250 de dolari pentru 16Gb. Perfect... Trebuia sa o am... insa se lansase doar in US, UK si Australia. Lasa ca vine si in Japonia si intre timp imi strang bani.
Cum m-am intors de acasa am avut un gand. Am niste bani primiti cadou, mai am niste bani ramasi din bursa si pot sa imi iau o tableta Nexus, un router wi-fi, husa si folie. Mai trebuia si un mouse, ca cel primit cadou de la prietenii mei s-a stricat de vreo doua luni.
M-am dus la Morgan cu un borcan de dulceata si i-am zis ca am nevoie de el sa imi cumpere toate astea. Eu nu am card de credit in Japonia si nici adresa pe US pentru Google play. A cumparat Nexusul ce a venit vineri si de pe amazon a cumparat routerul,. husa, folia si mouse-ul ce au venit duminica.
Duminica, am stat cateva ore bune sa imi configurez reteaua si dupa ce am reusit m-am apucat sa scriu articolul asta de pe Nexus.
Si ii raspund Ralucai la intrebarea: "La ce iti trebuie o tableta cand ai laptop si smarphone?" Sa scriu articole de pe el, sa vorbesc pe skype si sa ma joc din pat, ca laptopul e batran si e prea greu sa il tin in poale...
Si acum nu ma mai poate acuza nimeni ca nu sunt deschis la minte in materie de sisteme de operare. Am laptopul pe Windows, telefonul pe iOS, e-book reader-ul pe Kindle si tableta pe Android.
Si cu toate ca Androidul e mai user friendly decat iOS-ul raman la parerea ca Apple e mama lor.
Imi place la nebunie jucaria asta mea mica si stiu ca e o fita si un moft de barbat caruia ii plac gadgeturile mai mult decat fotbalul si masinile (care imi sunt indiferente). Si stiu ca mi-am permis aceasta fita doar pentru ca statul japonez imi da bursa pentru ca niciodata nu as fi avut posibilitatea sa ma asa ceva daca as fi ramas in Romania.
Si da Q, sunt hipster insa mi-am luat tableta dupa camera foto si dupa e-book pe care mi le doream de si mai mult timp. Acum mai vreau un laptop nou, insa asta nu se va intampla prea curand penrtru ca vreau sa pun bani de-oparte pentru Koto, Osaka, Hiroshima si alte orase celebre din Japonia.
Pe curand...

marți, 11 septembrie 2012

Adam si Eva, a 7a viata

Mi-am ramas dator mie cu acest articol pe care vreau sa il scriu de vreo doua luni.
Dupa ce mi-am cumparat Kindle-ul si am primit o droaie de carti de la  Cristina, am inceput sa citesc Adam si Eva. Da, am citit pentru prima daca aceasta carte, acum, la 25 de ani. De ce? Raspunsul este subiectul acestul articol.
Dupa cum multi dintre cititorii mei stiu, in clasa a 10a am lansat un volum de proza scurta fantastica. Volumul se numeste "A 7a Viata" si cuprinde 20+2 de proze scurte scrise de mine in clasa a 9-a si a 10-a. Nu vreau sa par lipsit de modestie, insa volumul a fost apreciat pe la saloane de litere si s-au scris articole in reviste literare despre debutul meu scriitorisec. Insa m-am oprit din scris. Nu pot sa imi explic de ce, insa posibil sa a fost acelasi motiv pentru care am inceput sa scriu, frustrarea.
Fiecare din noi se manifesta intr-un fel la adolescenta, eu am facut-o prin scris. Acolo mi-am aruncat si am transformat toate temerile si frustrarile cotidiene, in povesti fantastice in care puneam o bucatica din mine. 
Clasa a 10-a a fost un an in care eram foarte activ ca si autor. Saloane de litere, cenacluri, interviuri si intalniri cu elevi de la alte scoli. Astea se intamplau pentru ca eram un scriitor apropiat de varsta cu ei si/sau pentru ca mama era inspectoare si poate ca unii profesori credeau ca o sa o impresioneze cu asa ceva.
La zilele liceului am fost chemat la un cenaclu/dezbatere pe tema: Adolescentul si literatura. Eram subiectii disctutiei cativa dintre elevii scolii ce scriau la o revista: eu - proza, sefa de promotie- eseistica si o poeta punkista. 
Sefa de promotie nu prea ma suporta si a inceput sa ma atace de cum a inceput sesiunea: ca sunt vulgar, ca nu sunt format ca scriitor si ca am avut curajul sa imi numesc cartea dupa proza a carei idee nici macar nu e orignala, ci copiata dupa Adam si Eva a lui Rebreanu. Atunci am ramas mut. Nu citisem Adam si Eva... Nu apucase, era in planul pe primavara aceea. Posibil ca atunci, cand am am hotarat sa nu citesc Adam si Eva, am hotarat involuntar sa nu mai scriu. Am fost cuprins de o o tristete incarcata de ura. Avem un mare ghinion, sa fim nascuti la finele secolului XX, avand atatia scriitori de valoare inaintea noastra, scriitori ce au scris despre niste lucruri la care si noi ne puteam gandii. Eu am descoperit gravitatia cand eram mic si la fel ca un corp scufundat in apa inlocuieste volumul de apa cu volumul sau, insa era prea tarziu pentru aceste descoperiri pentru mine. Insa acum vedeam ca nici in literatura nu eram orignal.
Si acum, dupa ani am citit si eu Adam si Eva. Da, ideea e aceea: 7 vieti, 7 barbati, acelasi destin. 
Rebreanu scrie un roman frumos, bun, in care persoanejele se invart in epoci si tari diferite insa nu sunt constiente de viata anterioara. In proza mea pustnicul Terente isi viseaza cele 6 vieti anterioare, in 6 nopti inainte sa moara si devine constient de ceea de i se intampla.
De ce a aparut aceasi idee, fara sa am nici cea mai vaga cunostiinta despre romanul lui Rebreanu? Pentru ca am crezut in aceasi filozofie, creata din magia citfrei 7, reincarnare si dorinta de a crede ca mai avem dreptul la o alta viata, in care putem sa reparam greselile din viata anterioara...
Si daca Coca Alexandrescu si Petre Isachi au avut incredere in mine si au ales acest titlu pentru carte, inseamna ca si-au dat seama ca nu era nimic copiat. Pacat insa ca inteleg asta prea tarziu...

P.S.: Mi-am recitit proza dupa atatia ani. Ce talentat eram... Incepe sa-mi fie din nou ciuda ca m-am lasa de scris, ca nu mi-am cizelat darul si ca am ajuns sa nu mai stiu sa scriu mai deloc... Dar cine stie unde eram acum daca inca mai scriam. Mai mult ca sigur, nu in Japonia...
Pe curand...

luni, 10 septembrie 2012

Giogi

Va povesteam in urma cu aproape 4 luni ca din septembrie o sa am un nou coleg international in laborator. George (sau Giogi cum ii spun japonezii) a venit marti cand era cea mai nebuna zi cu putinta. Trebuia sa vina la 10 insa a ajuns la 2 jumatate. Si pentru ca e student international eu si cu Hakan a trebuit sa ii facem un tur de campus, sa ii povestim despre cum sta treaba cu cercetarea si despre laborator. I-am facut cunostiinta cu membrii laboraotului, l-am plimbat prin campus si l-am tras de limba. Eu nu stiu de ce, el student in anul 3, trebuie sa fie membru intr-un laborator, canc in Japonia devii membru in anul 4.
De astazi incepe sa vina zilnic la scoala.
George este pe jumatate japonez si o sa ne ajute, atat cat poate, la traducerea documentelor in japoneza pe care le primim de la Guvernul Metropolitan.
Pustiul pare de treaba si este destul de amuzant: are ochii de japonez dar nas european asa ca arata intererant. Vorbeste fluent japoneza, pentru ca isi viziteaza bunicii anual in Kyoto iar engleza lui e cu accent britanic. Eu cred ca ne vom intelege bine si ca vom avea cu cine sa mai petrecem timpul in laborator. De saptamana viitoare i se v-a da un calulator si un birou, unde va venii dupa orele de curs. Avand in vedere ca e in prima treapta, o sa aiba multe ore asa ca nu stiu cat o sa stea prin laborator. Oricum marti se vedea ca vrea sa faca o parere buna, a stat pana la 8 in laborator si a plecat odata cu mine.
Posibil sa devina un persoanaj in blogul meu, asa ca tine-ti minte cine e pentru urmatoarele articole.
Pe curand...

duminică, 9 septembrie 2012

Nagoya

Nagoya este al patrulea oras ca marime din Japonia. Cu o populatie de peste  doua milioane doua sute saizeci de mii de locuitori, Nagoya este numita centrul Japoniei pentru ca geografic este oarecum central fata de le frontierele Japoniei. Etimologia cuvantului Nagoya se crede ca vine de la adjectivul "nagoyaka" ce insemana pasnic. Nagoya este un del de Detroid al Americii, aici agaisndu-se cele majoritatea fabricilor din domeniul automobilismului: Toyota are aici sediul central dar si fabrica pentru divizia de lux, Lexus, dar si alte subdiviziuni de piese, Mitsubishi are aici o divizie, Shinkanesnurile si sediul cental al JR se afla tot in Nagoya da si alte fime de birotica si exipamente.
Dupa ghidul online pe care il folosesc cand vizitez regiuni din Japonia, in Nagoya nu trebuie ratat: Castelul Nagoya, Templul shinto Atsuta, Templul budist Osu Kannon, Gradina Noritake, Muzeul de Arta, Muzeul de Stiinte, Muzeele Toyota, zona turnurilor JR, zona Sakae si portul.
Pentru ca am avut timp liber o dupa-masa si pentru ca toate muzeele se inchid la ora 16:30-17:00 in Japonia am ales sa vedem Castelul Nagoya, cel mai important lucru de vazut din obiectilele turistice. Eu as fi vrut sa le vad pe toate si in special muzeul de istorie Toyota, dar nu aveam timp. Zona turnurilor JR era zona in care aveam hotelul si fusesem si pe o terasa din turnuri, zona portului nu era foarte insteresanta asa ca aveam timp sa vizitam zona Sakae, pentru ca acolo era de vazut turnul de televiune, ce era deschis pana la ora 10PM.

sâmbătă, 8 septembrie 2012

Intalnirea anuala JSCI, Nagoya

Am hotarat sa impart articoul despre Nagoya in doua parti ca sa nu scriu un articol ingrozitor de lung, ca lung oricum o sa fie:
-Prima parte, cea de azi, se ghideaza dupa programul facut de laborator, pentru intalinirea JSCI (dupa cum se poate vedea in poza alaturata)iar,
-A doua parte o sa se refere la dupamasa libera pe care am avut-o joi, articol ce sper sa il scriu azi si sa il programez pentru maine.

Ne-am intalnit de dimineata in statia Tokyo de unde am luat Shinkansenul spre Nagoya. Shinkansenul pe care l-am luat este cel mai rapid si face legatura dintre Tokyo si Hiroshima. Intr-o ora si 40 trenul a strabatut 366 de km si a facut 4 opriri. Dupa aplicatia pe care am folosit-o, timp de 6 minute, viteza a veriat intre 215 si 260 km/h.
Nu e prima data cand am mers cu un Shinkansen, insa acesta era un model de tren mai modern, ce avea la capatul palierului, pe langa wc-uri, lavoaruri, automate de bauturi, automate de suveniruri si un fumuar.

vineri, 7 septembrie 2012

12 luni

... sau un an...
Nu am sa vorbesc acum despre anul ce tocmai a trecut, despre prima cina din camin si despre primul contac cu Japonia, despre ce am facut intr-n an, ci despre ultima luna. Despre anul ce a trecut o sa vorbesc pe 26, cand o sa aniversez 6 ani de blog La fel ca in fiecare luna, pe 7, incers sa rezum luna ce a trecut.
Luna august a fost luna de vacanta, o luna in care am luat o pauza de la Japonia, o pauza de la blog si m-am odihnit in sanul familiei, alaturi de prietenii mei dragi.
Si pentru ca am fost in vacanta, nici nu am vrut sa aud de blog, si de aceea nu prea am scris. Am lasat sa le multumesc tuturor pentru luna pe care o astepam de un an, aici, in articolul asta. Nu vreau sa para un articol ca un discurs la Oscar dar chiar vreau sa va multumesc tuturor ca m-ati facut sa ma simt acasa, din nou.
Am o familie minunata: iubitoare si  calda si prieteni deosebiti ce au facut tot ce au putut sa se vada cu mine. Imi pare rau ca nu am avut mai mult timp la dispozitie pentru ei....
Si daca am tot ajuns la capitolul asta, o sa vreau sa spun ca am avut o zi plina, dar plina de bucurii, la Iasi. Am reusit sa trec pe la profesorii ce m-au ajutat sa ajung aici, si apoi sa-mi vad prietenii dragi. Am vazut-o si eu "pe bune" pe micuta Erica, si  apoi m-am intalnic cu gasca vesela la Palas, un alt loc  pe care vroiam sa il vad de mult. A fost ca si cum nu ii vazusem dupa vacanta de vara, cand fusesem despartiti 2 luni. Dragii de ei, au fost atat de fericiti ca m-au vazut si ca le-am adus cadouri.
Apoi am avut ocazia sa o reintalnesc pe doamna Mioara Iacob, pe care am cunoscut-o in liceu, cand avea un magazin de cadouri. De la magazinul ala am cumparat niste cadouri frumoase pentru famie, obiecte artizanale ce inca le avem in casa, si cadouri pentru profesori. Tot de la dumneaiei am invatat ca ambalajele de cadouri se rup si nu se desfac frumos.
Am resescoperit-o apoi pe facebook, cand a deschis Salonul de Piane. Face un lucru minunat: in fiecare vara origanizeaza Concertul de Suflet, un concert in care promoveaza copii talentati pe moca si in acelasi timp ii incanta si pe locuitorii orasului cu un concert minunat.
Acasa a fost bine. Imi era dor de mama, de Ilinca, de bunci si de toti. Contesa e cea mai tare misto matusa din cate s-au vazut. Sa nu mai zic de familia de la Moinesti, ce imi sunt dragi tare... Am vazut bunicii de pe tata, am fost in sate pe care nu le stiam, ca sa vad o verisoara mica mica si frumoasa, si am batut bulevardul: 1000 de km cu masina intr-o luna.
Mi-e dor de ei toti deja. As mai fi vrut la un concert, asd fi vrut sa merg si in salon... As fi vrut sa am timp sa stau de vorba cu Andrei sau sa vad pe Zaharia ala micu da'si pe parintii lui simaptici si frumsi foc...
Raman cu gandul la ei, pana la anu!
 Pe curan...

marți, 4 septembrie 2012

Paranoicul din mine credea ca pica...

S-au afisat notele pe semestrul asta si oau! Nu numai ca nu am picat la Advanced Coastal Engineering dar am luat si A :))
Asa ca semestrul asta ma mandresc cu 4 de A+ si doi de A.
Apropos, randurile ingalbenite sunt cursurile de semestrul asta, celalalte sunt cele din semestrul trecut, la cercetare am P de la pass si inca nu am nota pe anul doi de cercetare, pentru ca acolo o sa primesc nota in primavara, cand se termina anul lor scolar!
Sunt atat de fericit, mi-au luminat ziua notele astea!
Pe curand...

Inapoi in Japonia

Revin pe blog cu un articol despre drumul spre Japonia dupa care o sa iau o mica pauza pentru ca de maine pana vineri sunt plecat la conferinta JSCI din Nagoya.
Sambata a fost o zi nebuna cu vizite de dimineata pana seara si cu bagaje si cereri scrise intre timp. Nu aveam nici un chef sa plec spre Japonia si totul a culminat cand bunica a inceput sa planga ca plec. Mi se rupea inima in mine si injuram sistemul si poporul asta de manelisti ce au votat cum au votat si am ajuns in starea asta...
Trebuia sa plecam pe la 5 dimineata ca sa ajungem la timp in Otopeni dar nu am putut dormii de loc. M-am tt foit in pat si imi aduceam aminte scena cu Machi (bunica) plangand. Am atipit la un moment dat dar am fost trezit de o conversatie din casa. Apoi am atipit din nou dar a sunat alarma.
Aveam o problema... plecam de acasa fara sa o vad pe Ral... Asa fusese sa fie, plecata sa isi ia viata in piept, kilometrii ne desparteau. Eu nu aveam bani sa ajung la Sibiu ea nu avea sa ajunga la Bacau. Asa ca i-am lasat cadoul Ilincai, sa i-l dea cand se vor vedea. Insa in aeroport am inceput sa devin paranoic. Ilinca vorbea la telefon in colturi de aeroport, spunand ca acolo aude mai bine. Plus ca ea nu stie sa minta si imi dau seama cand minte dupa o chestie pe care nu o sa i-o spun niciodata (pentru ca poate o sa o controleze si asa nu o sa-mi mai dau seama). Deci cineva venea. Am inceput sa ma gandesc la cine ar fi putut venii. Ma gandeam ca e Ral dar am zis ca asta e un vis de copil razgaiat ce isi doreste ceva mult is vrea sa i se intample, de aceea ma gandeam ca e Dana, ce a venit de la Bucuresti.
Insa cand am vazut-o cu Iuli a ei si cu Hera mi s-au inmuiat picioarele! Bai juma de om! Esti nebuna! Cu surpriza asta m-ai dat pe spate! Mi-a adus saraca cadourile pe un an: de Mos Nicolaie, de Craciun, de ziua mea si de martisor. Apropos, azi port tricoul de la ea, tricou pe care scrie "I feel safe in white, because deep down inside I'm an angel" (asta ca sa moara Rebecca un pic :)) ).
Si pentru ca am carat cu mine dulceturi, vin, tuica, miere de albine si zacusca, bagajul meu a avut cu 7 kg in plus, pentru care a trebuit sa platesc 100 de euro

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (227) de-ale mele (176) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)