Adam si Eva, a 7a viata

Mi-am ramas dator mie cu acest articol pe care vreau sa il scriu de vreo doua luni.

Dupa ce mi-am cumparat Kindle-ul si am primit o droaie de carti de la  Cristina, am inceput sa citesc Adam si Eva. Da, am citit pentru prima daca aceasta carte, acum, la 25 de ani. De ce? Raspunsul este subiectul acestul articol.

Dupa cum multi dintre cititorii mei stiu, in clasa a 10a am lansat un volum de proza scurta fantastica. Volumul se numeste "A 7a Viata" si cuprinde 20+2 de proze scurte scrise de mine in clasa a 9-a si a 10-a. Nu vreau sa par lipsit de modestie, insa volumul a fost apreciat pe la saloane de litere si s-au scris articole in reviste literare despre debutul meu scriitorisec. Insa m-am oprit din scris. Nu pot sa imi explic de ce, insa posibil sa a fost acelasi motiv pentru care am inceput sa scriu, frustrarea.

Fiecare din noi se manifesta intr-un fel la adolescenta, eu am facut-o prin scris. Acolo mi-am aruncat si am transformat toate temerile si frustrarile cotidiene, in povesti fantastice in care puneam o bucatica din mine. 

Clasa a 10-a a fost un an in care eram foarte activ ca si autor. Saloane de litere, cenacluri, interviuri si intalniri cu elevi de la alte scoli. Astea se intamplau pentru ca eram un scriitor apropiat de varsta cu ei si/sau pentru ca mama era inspectoare si poate ca unii profesori credeau ca o sa o impresioneze cu asa ceva.

La zilele liceului am fost chemat la un cenaclu/dezbatere pe tema: Adolescentul si literatura. Eram subiectii disctutiei cativa dintre elevii scolii ce scriau la o revista: eu - proza, sefa de promotie- eseistica si o poeta punkista. 

Sefa de promotie nu prea ma suporta si a inceput sa ma atace de cum a inceput sesiunea: ca sunt vulgar, ca nu sunt format ca scriitor si ca am avut curajul sa imi numesc cartea dupa proza a carei idee nici macar nu e orignala, ci copiata dupa Adam si Eva a lui Rebreanu. Atunci am ramas mut. Nu citisem Adam si Eva... Nu apucase, era in planul pe primavara aceea. Posibil ca atunci, cand am am hotarat sa nu citesc Adam si Eva, am hotarat involuntar sa nu mai scriu. Am fost cuprins de o o tristete incarcata de ura. Avem un mare ghinion, sa fim nascuti la finele secolului XX, avand atatia scriitori de valoare inaintea noastra, scriitori ce au scris despre niste lucruri la care si noi ne puteam gandii. Eu am descoperit gravitatia cand eram mic si la fel ca un corp scufundat in apa inlocuieste volumul de apa cu volumul sau, insa era prea tarziu pentru aceste descoperiri pentru mine. Insa acum vedeam ca nici in literatura nu eram orignal.

Si acum, dupa ani am citit si eu Adam si Eva. Da, ideea e aceea: 7 vieti, 7 barbati, acelasi destin. 

Rebreanu scrie un roman frumos, bun, in care persoanejele se invart in epoci si tari diferite insa nu sunt constiente de viata anterioara. In proza mea pustnicul Terente isi viseaza cele 6 vieti anterioare, in 6 nopti inainte sa moara si devine constient de ceea de i se intampla.

De ce a aparut aceasi idee, fara sa am nici cea mai vaga cunostiinta despre romanul lui Rebreanu? Pentru ca am crezut in aceasi filozofie, creata din magia citfrei 7, reincarnare si dorinta de a crede ca mai avem dreptul la o alta viata, in care putem sa reparam greselile din viata anterioara...

Si daca Coca Alexandrescu si Petre Isachi au avut incredere in mine si au ales acest titlu pentru carte, inseamna ca si-au dat seama ca nu era nimic copiat. Pacat insa ca inteleg asta prea tarziu...

P.S.: Mi-am recitit proza dupa atatia ani. Ce talentat eram... Incepe sa-mi fie din nou ciuda ca m-am lasa de scris, ca nu mi-am cizelat darul si ca am ajuns sa nu mai stiu sa scriu mai deloc... Dar cine stie unde eram acum daca inca mai scriam. Mai mult ca sigur, nu in Japonia...

Pe curand...