vineri, 30 noiembrie 2012

Cred ca ma indrept spre pedagogie

Miercuri, la cursul de Costal Disaster Prevention, a trebuit sa predau. Stiam de momentul asta de mai bine de o luna, de cand l-am anuntat pe Miguel ca nu o sa vin la ora lui pentru ca mergem in vizita la Centrala Nucleara Hamaoka, si ne-a rugrat sa facem o prezentare despre centrala si sa prezentam colegilor.Totul parea uitat, pana in urma cu cateva sapamani cand ne-a zis ca o sa urmeze sa nu facem un curs pentru ca pleaca in Iran si apoi in Germania si ca se va intoarce exact in ziua cand avem curs, doua sapamani mai tarziu. Si ca in saptamana in care se intoarce o sa prezentam noi despre Hamaoka. Ideea era sa prezentam toti trei (eu, Hakan si Namyi) insa in mare parte am prezentat eu. Hakan a facut o introducere la inceput, iar Namyi a tras concluziile, iar eu am prezentat restul.
Siner am avut emotii mari, de cand a inceput saptamana. Am facut prezentarea cu ajutorul lui Hakan, in timp ce Namyi mima ca e ocupata. Miercuri dimineata, eram varza. Imi perdusem vocea (inca sunt racit) si tremura fiecare incheietura din mine. Nu stiu de ce. Am mai facut prezentari si nu am avut nicio problema, engleza mea nu e stralucita (e chiar mai proasta de cand sunt in Japonia) insa nici asta nu era motivul. Nu era o simpla prezentare, Miguel spusese ca intra in materia de examen, asa cum anul trecut intrase prezentarea unei prietene de-a lui, din Danemarca. Aici era problema, sa fac pe cei din sala sa fie atenti si sa inteleaga, sa nu aud la examen: eu nu am inteles cursul asta ca nu a explica calumea colegul.
Posibil ca mi-au purtat noroc chiloteii rosii, pentru ca a iesit bine. Si cu toate ca nu era programat sa fie o prezentare pentru un curs intreg, ci doar pentru jumatate din timp, pentru ca proful era obosit, a facut sa fie asta subiecul zilei, si ne-a invitat la intreari si discutii (moderate de je) dupa.

joi, 29 noiembrie 2012

Biserica catolica din Meguro

Duminica era in plan sa mergem la slujba romaneasca de la Biserica Catolica din Meguro. Vroiam sa merg acolo sa dau un pomelnic si sa vad biserica. Mi se pare fascinant sa vad crestinism in Japonia.
Ne-am ratacit usor prin Meguro, pentru ca pe harta arata ca biserica e intre doua strazi si am decis sa o luam pe aia ce parea mai mare si mai principala. Insa biserica era pe cealata strada. Nu a fost bai pentru ca asa am vazut niste cladiri interesante ca una ce se numea New York si una ce se numea Paris. Acolo era o sedinta foto cu niste Doll Girls. De mult vroiam sa prind una intr-o poza.

miercuri, 28 noiembrie 2012

Poveste

Intr-o seara de toamna patru straini, ce s-au gasit intr-un oras atat de mare si de diferit, se intalneau pentru prima data la baut, in Golden Gai. Bautura curgea odata cu discutiile cand:
Ra: Bai, eu nu am vazut niciodata muntele Fuji. Am fost pe el, dar niciodata nu l-am vazut in toata splendoarea lui.
Ro: Noi stam intr-un oras ce se numeste Fujimino, ceea ce insemna campul de pe care se vede Fuji, poate ne vedem odata la noi in statie sa vezi Fuji de acolo.

Cateva zile mai tarziu, o conversatie pe Facebook.
Ro: Am vorbit cu Ra si am stabilit sa ne vedem la noi, peste doua saptani, sambata, pe la 4. Si pentru ca lui H ii e pofta de Salata Boeuf, eu si A am stabiltit ca dupa ce vedem muntele, saveniti la noi la o bere si o salata boeuf.

O saptaman mai tarziu, intr-un restaurant pe langa o statie de metrou, dupa o zi plina cu vizite pe Muntele Nokogiri.
H: Nu stiu de ce mama nu face supa Minestrone. Seamana destul de bine cu supa de rosii ce e foarte populara la noi acasa.
A: Si lui Ro ii place supa de rosii foarte mult si o gateste foarte bine.
Ro: Hai ca va fac supa de rosii cand ne vedem saptamana viitoare.

marți, 27 noiembrie 2012

Haine noi

De vreo doua saptamani ma tot chinui sa imi schimb imaginea de fundal dela blog. Pentru ca sunt paralel cu photoshop-ul, de fiecare data cand fac asta, il rog pe bunul meu prieten, Alex, sa imi editeze fotografia. Pentru cei ce ma cunosc insa nu il cunosc pe Alex, el e tipul de care va tot zic: "Daca ar vedea Q ca inca fac poze pe auto, s-ar lua de mine" sau "Of, de era Q aici imi facea o poza misto de pitiponc". Pana cand o sa aiba site cu portofoliul sau, atat o sa stiti despre el.
Astazi, am zis sa incerc inca odata sa pun poza de fundal si a mers, asa ca de acum schimbarile sun gata. Da, e aproape decembrie, si cu toate ca si aici e foarte frig, frunzele de abia si-au shimbat culorile. Asa ca o sa stea ceva ca imagine de fond (pana il mai deranjez pe Alex cu o noua poza, pe care trebuie sa o fac candva).
Pe langa noile culori si noua imagine, mai sunt cateva mici schimbari, schimbari ce erau necesare si au fost semnalate si de cititori:
1. Am simplificat blogrolul;
2. Am renuntat la rubrica enciclopedie, din lateral, pentru ca nimeni nu citea citatul zilei sau sarbatoritul zilei;
3. Am adaugat un nou panou de bord cu: acum citesc. Si asta pentru ca m-am reapucat de citit, in tren, in fiecare zi, cate 20 de minute la dus, 20 de minute la intors, intr-o ingramadeala infernala, de pe kindle sau tableta. Cum termin cartea, scriu despre ea pe blog si apoi cand incep una noua schimb si imaginea.
4. Am schimbat si culoarea celor doua ceasuri, cu ora din Japonia si ora din Romania. Cu toate ca unii dintre voi mi-ati spus ca nu vedeti rostul ceasului, eu il vad. Odata pentru cei de acasa, sa stie cat e ora la mine, si apoi pentru mine, sa vad mai usor, fara sa calculez, cat e ceasul acasa.
Schimbarile au aparut de acum doua saptamani, de cand tot imi fac nervi cu incarcatul imaginii de fundal, insa abia acum am finalizat tot.
Apoi au aparut doua probleme.
1. Am sters articolele despre Telenovela Waseda. Am fost descompirtat. Nu intru in detalii, insa google translate face victime. Toti protagonisti au aflat in serie despre serial si am primit mesaj pe facebook ca sunt gurat sa sterg, si ca nu e frumos ceea ce am facut. Nu intelegeam de ce am la surse de trafic google content, google translate... Se pare ca au tot citit fiecare episod si s-au hotarat sa imi spuna. Dupa ce mi-am cerut scuze, pentru evenualul disconfort, am sters articolele. Stiu ca nu foloseam nume adevarate, insa ei s-au prins, din relatari.
2. Google a schimbat politica de incarcare de fotografii pe blog si salveaza, din nou, totul pe picasa. Am ajuns la limita de 1Gb si nu mai pot incarca poze. Daca nu as ura wordpress atatde tare, m-as muta imediat, insa mi-e prea sila de cealalta platforma.  Am gasit insa si solutia. Incarc pozele pe facebook si de acolo le incarc pe blog prin incarcare cu link, dau la poza "copy picture URL" si asa o incarc. Inca nu stiu ce o sa fac cu Fashion Victim insa momentan nu am material destul pentru rubrica. Posibil ca o sa fac un album privat pe facebook, o sa pun pozele acolo si de acolo o sa le iau linkul. Il fac privat ca sa nu vedeti pozele inainte sa apara articolul.
Sper sa va placa noile schimbari. Astept comentarii.
Pe curand...

Gradina Rikugien

In cautarea de peisaje de toamna, am ales, pe langa munti sa vad si gradini publice celebre din Tokyo. Una din aceste gradini este Rikugien. Rikugien inseamna in japoneza sase poezii si asta pentru ca reproduce in miniatura 88 de scene din poezi celebre japoneze.
Gradina a fost construita in 1702 de al cincelea Shogun Tokugawa, gradina este considerata una din cele mai frumoase parcuri din Tokyo. Rikugien este un model de gradina tipica din perioda Edo. In perioada Meiji, gradina a devenit a doua rezedenta a fondatorului Mitsubishi, iar mai tarziu, in 1938, familia a donat-o orasului. 15 ani mai tarziu a fost reamanajata pentru public astfel incat sa pastreze conceputul initial de gradina traditionala.

luni, 26 noiembrie 2012

Cu mosnegii la baut

Mai tineti minte momentul ala cand m-am imbatat atat de tare, de plictiseala, de am vomat in tren si nu imi aduc mainte cum am ajuns acasa? Daca nu va aduceti aminte, e ok, nu eram eu. Daca va amintiti, shhh. Dar de conferinta de la Nagoya si de mosnegii aia enervanti va amintiti? Ce treaba au astea doua povesti cu ce va povestesc azi? Mosii de la Nagoya si izakaya din prima poveste.
Am fost racit si am hotarat sa stau doua zile acasa. Prost moment mi-am gasit pentru ca trebuia sa terminam un raport. Insa aveam febra si imi era greata asa ca nu dadeam randament la scoala. Dar joi m-am intors. Si am intrat in paine, ca sclavul. La sedinta cu proful am aflat ca trebuie sa ne prezentam, din nou, la el in birou, la 5. Venea un prof din Turcia si vroia sa ni-l prezinte. OK. Dar ce treaba am eu in toata povestea asta? Hakan da, ca e turc. Eu o sa fiu pe dinafara. Si asa a si fost... La 5 am constatat cu stupoare, ca la prof in birou era prietenul lui Omer (un prof turc ce e in Japonia de 20 de ani), proful asta nou, un cercetator de la cel mai mare institut de cercetare din Tokyo si inginerii enervanti de la Nagoya.
Cu ei am plecat la o cina (mancare si alcool). Cand am vazut ca ne oprim la izakaya cu morcov (numele restaurantului e ceva legat de morcovi, la inceput ti se da un shot de sus de morcovi si betisoarele se sprijina de cate un morcovel), mi s-a taiat filmul. Nu aveam dispozitia necesara pentru asa ceva. Apoi, dupa aranjarea la masa, eu am fost pus intr-un colt cu nenea ala cercetatorul (singurul ce vorbea engleza) si cu mosenegii, iar in celelalt capat proful, cu turcii. De era Hakan langa mine, mai aveam si eu cu cine sa vorbesc. Asa, raspundeam monosilabic la intrebarile tampite ale domnului doctor cercetator. "Cat de aproape e Turcia de Romania?"- cat sa ne cucereasca in trecut; "Ce mancati voi acolo?"-cacat, ce pana mea sa mancam, mancare; "Ce limba vorbiti voi acolo, engleza?"- da, noi si indienii. Un cuvant in engleza, trei in limba nostra; "Ia si baga, baga mancare ca esti gras si sigur mananci mult"- Dumnezeii ma-tii, ca nu mananc mult, ca daca as manca mult eram si mai gras, pana mea ca sunt asa de cand ma stiu, si abia reusesc sa slabesc iar apoi ma ingras si mai tare. Gras cum sunt sigur am cucu mai mare ca al tau. Logic ca toate raspunsurile astea erau in capul meu si ca sa imi treaca nervii si plictiseala o dadeam cu berica. Au incercat sa ma treaca pe sake dar nu au reusit.
Din toata seara asta am descopetit de ce ii place profului la morcov. Au mancare buna. Cand am fost noi, 20 de oameni, logic ca am mancat ieftineli (plateste proful da plateste pentru 20, logic ca nu ia ce e mai bun), acum am avut mancare oau. O sa fac o precizare. Mancarea vine de obicei la comun, un platou la 5 persoane, si fiecare isi ia pe farfuria lui. Salata de rosii, castraveti, morcov, ridichi marar (prima data cand am vazut marar in Japonia), frunze de telina si cipsuri de cartofi (misto combinatie cu cipsurile, incercati acasa), apoi am avut sushi. Eu nu am mancat in viata mea asa sushi bun. Nu m-am apropiat de caracatita si calamar ci m-am delectat cu tonul rosu si cu somonul, ce se topeau in gura. A mai fost o farfurie cu ciuperci, ardei, castane si ridichi- taiate subtire ce le puneai pe foc (aveau un fel de gratarel micut acolo). Apoi un cap de peste. Nu am vazut in viata mea asa un cap mare de peste. Lumea s-a batut pe ochi. Din curoazie, mi-l ofereau mie. Nu, multumesc. M-am limitat la putina carne de peste alba si nu la creier, ochi, si ce mai era in capul ala. Au urmat celebrii ramen, taietei in supa. Ce au venit pe gheata (erau din aia reci) si pe care toti i-au sorbit cu zgomot. Iar la final o supa. Supa din miso rosu cu legume, porc, vita si peste. Cine poate manca asa ceva, nu stiu.
Ce a urmat apoi? S-a vazut pe facebook. Ar trebui sa se inventeze telefonul ce nu iti da voie sa postezi daca ai nivelul de alcolemie ridicat. In tren m-am luat de unul ca s-a fasait si a imputit vagonul, si pe drum, in timp ce raspundeam la comentariile de pe facebook gen "iti fuge tigla de pe casa", am pupat un stalp. Sa-mi fie invatatura de minte sa nu mai scriu in timp ce merg.
Pe curand...

duminică, 25 noiembrie 2012

Stiri despre Japonia?

Exista deja o cutuma la noi in presa sa se inventeze stiri din Japonia. Japonia e o tara departe de Romania, departe ca locatie, cultura si civilizatie si dezvoltare. Romanii au fost mereu fascinati de Japonia asa ca de ce sa nu se fabrice si stri despre. E prea departe ca sa le verifice cineva. Dar ce te faci cand sunt romani in Japonia si citesc aberatiile celor din presa romaneasca? Oamni buni, nu mai suntem in '90. Acum toata lumea va citeste stirile pe net si vedem si noi cum bateti campii cu gratie.
De obicei stirile astea nu sunt inventate de noi. Nu avem noi asa o imaginatie bogata. Noi doar le copiem de la americani. Ei au o mare problema/pasiune cu Japonia. Japonia proiectul esuat al americanilor. Dupa ce i-au bombardat de i-au nenorocit, dupa ce i-au scos din dictatura militara si le-au intrudus democratia, i-au ajutat sa ajunga in pas cu lumea la cam toate capitolele posibile, Japonezii nu au ajuns roboteii americii, asa cum au sperat. Ei inca ii urasc pe americani pentru bombardare si nu iarta asa usor. Degeaba Japonia contemporana e o mixtura intre Japonia veche si SUA, degeaba sistemul de invatmant e de tip american, magazinele, restaurantele si alte servicii sunt pe acelasi sistem, degeaba mari companii americane au sediu aici si scot produse special pentru japonezi. Nu sunt iubiti.
Si de aici si pasiunea amerianului de rand, care vede ca administratia centrala incearca sa intrein gratiile statului nipon. Japonia e plina de americani: profesori, turisti, pierde vara. Toti au venit si vin aici pentru ca sunt curiosi sa vada cultura japoneza. Se mira ca taranu la strut si pleaca acasa fara sa inteleaga nimic. Se amuza de traditii si obiceiuri, fara sa le inteleaga si apoi povestesc acasa ce minunatii au vazut.
Si cruiozitatea asta le este intretinuta de presa.
Imi vin in cap doar cateva subiecte, pe care o sa le si comentez.
a1.ro: un bar exclusivist din Tokyo invita femeile sa se masturbeze in grup [sursa]. Asta vara s-a deschis un bar in Shibuya, unde clientelor li se ofera vibratoare sa se mastrubeze in grup. Stirea e preluata de pe Tokyo Reporter si cica barul ar avea succes. Eu unul nu cred. Cred ca stirea a fost facuta pentru reclama si ca inafara de actrite porno (de care se zice ca sunt cliente) si vreo cateva disperate, lumea nu merge acolo. Femeile japoneze sunt foarte discrete si pudice deci eu nu le vad mastrurbandu-se in public.
Protv.ro: femeile japoneze poarta scutece [sursa].Pro Tv, campion in stiri de cacat, spune ca presa nipona scrie despre un nou fenomen de lene in Japonia: femeile ce poarta scutece la munca pentru a nu pierde timpul cu mersul la wc. Frate, dar cat duce scutecul ala acolo? Ca si la bebe dupa ce face pisu odata, de doua ori, il schimbi ca nu mai tine. Poate ca e doar o nebuna, cea intervievata de revista SPA, ce facea asta, dar eu nu cred ca e un fenomen.Au scis si ei o stire, au preluat-o americanii, si apoi noi, dar noi am generalizat-o spunand: "presa japoneza", si "femei", cand de fapt e vorba de o revista si o femeie.
protv.ro: cele mai ciudate inventii japoneze[sursa]. Aceste inventii aparute in articolul celeor de la pro, sunt adevarate. Inventiile astea le vezi in revistele de shopping din tren. Am scris si eu un articol anul trecut despre astfel de reviste si inventii, insa nu sunt multi japonezi ce cumpara asa ceva. Sensei chiar radea de ele.
E un lucru stiut, insa nu e un lucru reprezentativ pentru Japonia. De ce nu scriu despre Tokyo SkyTree sau despre nu stiu eu ce alta inventie sau realizare japneza, si scriu despre nimicurile astea?
mediafax.ro: orasul in care mersul cu metroul este un iad[sursa]. 11 milioane de oameni merg zilnic cu mijlocul de transport in comun in Tokyo. E normal sa fie aglomerat dimineata si seara. Nu au ce face, trenurile si asa vin din 3 in trei minute si au cate 10 vagoane. Insa japonezul stie asta si nu se plange. Se plange romanaul pentru el. Totul a pornit de la niste fotografii facute de un american, cu japonezi ingramaditi in tren, niciun japonez nu a pozat sau s-a plans.
gandul.info: pepsi lanseaza o bautura ce ajuta la slabit in Japonia [sursa]. Pe asta o sa o incerc si eu. Am vazut-o in magazin, dar nu am apucat sa o cumpar. Stirea nu e rea, dar nu stiu cat e de interes public.

Dupa aceste 5 stiri despre Japonia si toate stirile despre cutremure, radioactivitate si disputa pe insule, ce parere iti fac despre tara asta? Nebuni cu inventii tampite, plini de cutremure, razboaie si catastrofe. Nici un articol despre cultura, despre frumusetile tarii sau despre turism. Doar ciudatenii.
Pe curand... 

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Fashion Victim (4)

Cu toate ca zic ca sigur o sa gasec mai rar lucruri care sa ma uimeasca in materie de haine, se pare ca adun foarte repede materiale si am scriu un articol din categoria asta.
Prima captura de azi e o tipa ce incerca sa fie sexy. Din pacate pentru mine si fericire pentru voi, nu se pot vedea cosurile de pe bulane, in poza, insa puteti observa ca fata avea pe ea o camasa si ciorapi. Pe dedesupt avea o pereche de boxeri din licra ce nu se observa in poza. Nu o judeca nimeni ca nu e trasa prin inel si ca vrea sa fie sexoasa, insa avea niste cosuri ce mi-au diminuat pofta de mancare
Pe domnul din imagine avea o prece ingrozitoare de Crocs. Si asa tarlicii aia sunt ingrozitori, si japonezii ii poarta peste tot (au si modele de iarna cu blanita inauntru), ce mai trebuie sa iti cumperi unii ce seamana cu labe de animal? Iti plac? Poarta-i in casa nu in public...

vineri, 23 noiembrie 2012

Mortii Ma-tii

de un cristian

Simt nevoia sa incep acest articol motivandu-ma. Scriu din perspectiva unui blogger cu pretentii de fost scriitor ratat (am cochetat cu literatura in liceu, cand volumul meu de debut a fost premiat, insa cariera mea scriitoriceasca s-a terminat acolo si a renascut, mediocru pe acest blog) si cititor impatimit. Deci, e parerea mea si nu imi pasa de toti frustrati ce nu o sa fie de acord cu mine.

Simteam nevoia sa citesc ceva bun postmodern ce sa nu fie Cartarescu. Imi place Cartarescu ca scriitor maxim insa mi-e sila de el ca om. Stiu ca a mai scos ceva ce nu am citit, Frumoasele Straine (dar am impresia ca e gen De ce iubim femeile, adica un roman pe care sa-l citeasca pitzipoancele si vedetele de carton ca sa zica ca il plac pe Cartarescu), si cu toate ca nu am terminat Orbitorul, aparitiile lui publice m-au facut sa imi fie greata de el. Si cautam ceva bun postmodern, ceva ce sa fie pe sufletul meu chinuit si negru.
N-as fi dat niciodata peste acest roman daca nu imi cumparam Kindle. Momentul Kindle a fost o relevelatie. M-am trezit ca editurile romanesti nu scot carti in format kindle si ca nu prea sunt carti pentru mine. Asa am dat de Casa de pariuri literare, cea mai tare editura ever. E cea mai tare, pentru ca publica contemporani. Poliromul mai publica debutanti, insa pe cei din Moldova, astia ii publica pe cei ce stau in Bucuresti si nu in Iasi.
CDPL publica cartile in format kindle si mai mult de atat, ofera si un fragment gratis, ca sa vezi ce o sa cumperi. Asa am descoperit acest roman, scris de un cristian (Cristian Cosma) editorul editurii. Dupa ce a fost cenzurat si refuzat de n ori (isi imaginau ca e ciudat sa te duci la librarie si sa ceri "Mortii Ma-tii" - dar editorii ar trebuii sa mai intre prin librarii si sa vada ca acum cartile nu mai sunt in spatele tejghelei ca sa ceri vanzatoarei, ci pe rafturi, la vedere) a decis sa isi publice romanul la propria editura.
Romanul e un roman bine scris, un crsitian nu vrea sa se numeasca scriitor ci personaj literar auxiliar. Imi dau seama de ce face asta, pentru ca a citit mult, a studiat mult si a invatat sa scrie corect. Romanul lui e un roman pur din punct de vedere al tendintelor actuale. Este romanul unui barbat ce cauta sa dea vina pentru esecul de azi, pe copilaria nefericita din "Epoca de Aur". Cliseul asta apare destul de des la noii scriitori, de aceea zic ca e un roman bine gandit.
Totul porneste de la definie: postmodernismul in literatura prezinta intamplari banale din viata unui om banal. Postmodernismul ironizeaza stilurile literare vechi, insa in acelasi timp foloseste ce e cel mai bun din ele. De aceea e foarte greu de scris postmodern. Pare usor, pare ca citesti despre nimicuri, insa e atat de greu sa faci ca pare usor, e atat de greu sa scrii despre scene neimportante din viata ta, e atat de greu sa inventezi un personaj semibiografic, banal, care sa atraga.
Cati dintre noi isi aduc aminte de conversatii din copilarie? Ne aducem aminte de momente, ne amintim ca ne jucam, dar nu ne aducem aminte dialogul. Da, poate ne amintim dialogul dintr-o zi, dintr-o zi speciala, insa in postmodernism scriem despre zile oarecare. Despre zilele in care jucam Ratele si vanatorii pentru a n-a oara, despre zilele de vara pe care le uitam pana toamna, despre acele zile de scoala in care nu se intampla nimic...
Un cristian scrie despre astea, si scrie bine. Si ca sa faca totul un manifest injura. Romanul e plin de injuraturi. De la primul mortii ma-tii, pana la campionatul de injuraturi din spatele blocului, cu baietetii din cartier si pana la injuratrile frustratne de la locul jegos de munca, unde simti sa te scufunzi pe zi ce trece. E un om banal, cu prieteni banali, cu vise mari scufundate intr-o Romanie contemporana, in care toate visele mor. Multi dintre noi nu suntem realizati, terminam o facultate, un master, ca sa fim distribuitori. Asa si el... Si cum trece ziua mai repede, injurand...
Am invatat multe injuraturi noi, injuraturi pe care le pot spune cu voce tare pentru ca nu sunt inteles aici. Insa trebuie sa treci dincolo de ele si sa iti dai seama ca e un manifest pentru moarte. Romanul se invarte in jurul mortii: moartea unuei rude, vazute prin ochiul copilului, frica de moarte si dorinta ca bunicul sa traiasca mereu, moartea bunicului, moartea tatalui,si undeva pe parcurs moartea inocentei si a copilariei, moartea lui ca om...
Recomand cartea insa o recomand celor care nu au inhibitii, celor care stiu sa vada dincolo de ijuraturile ce uneori sunt duse la extrem (cel putin in ultima parte a romanului - In the Army), cei ce nu pun eticheta de "frustrat" de la prima pula pe care o citesc si reusesc sa descopere tot ce am descoperit eu aici, si poate chiar mai mult.
Pe curand...

joi, 22 noiembrie 2012

Nokogiri

la aproape 8 luni de la esecul cu Muntele Nokogiri, am ajuns din nou acolo si am reusit sa il si vad. Ideea era sa vedem padurea toamna, dar se pare ca in Chiba inca nu a venit toamna peste padure. E frig, dar padurea tot verde e. Si e trecut de mijlocul lunii noiembrie, iar acasa a dat bruma de doua ori.
Nu stiu de ce dar muntele asta nu prea este cunoscut. Nu se gaseste in niciu ghid turistic in engleza, dar nici japonezii nu stiu de el. Sensei e un pasionat de natura si munte si cand i-am zis ca merg pe muntele Nokogiri nu avea idee unde e. A trebuit sa ii arat pe harta cu Tokyo Bay si sa ii zic ca iau vaporul pana acolo, ca sa se prinda. Cu toate ca trecuse acum o luna pe acolo, nu stia ca e un munte ce se viziteaza, ce are o statuie de-a lui Budha, destul de importanta si temple. Stia ca au fost mine candva, dar nu stia de partea turistica. Eu cred ca zona e destul de saraca. O mare parte din locuitorii orasului au lucrat in minerit, iar acum singura afacere ce merge e portul si perscuitul.  Telecabina ce duce pe munte apartine grupui Keisei, cei cu care si mergi cu trenul din Tokyo, pana in partea cealalta a golfului. Cu toate ca e una din putinele telecabine din Japonia, pare destul de neingrijita si cred ca din '62, de cand au montat-o, mare renovari nu au facut pe acolo. Punctele de imbarcare in telecabina sunt vechi, miroase a mucegai si totul e ponosit. E o imagine ce rar vezi in Japonia. Posibil ca asta e motivul pentru care nu prea e facut public acest obiectiv.

miercuri, 21 noiembrie 2012

Ted, Sparkle & Hope Springs

Sambata trecuta am stat in casa. Vremea se anunta ploioasa asa ca imi facusem planuri doar pe duminica. Dupa ce am facut curatenie, am gatit ceva si am si dormit un pic am zis ca e timpul sa vad niste filme pe care le aveam in calculator de ceva timp, in asteptarea momentului in care voi avea timp si nu voi fi obosit.
Posibil ca toata lumea a vazut Ted pana la ora asta. Ei bine, eu nu il vazusem pana in weekend. Filmul aparuse la noi cand eram in Japonia si in Japonia cand am fost acasa. Am incercat sa il vad acasa, dar mai rula odata pe saptamana, la o ora dubioasa si nimeni nu vroia sa-l vada, pentru ca toti il vazusera.
Si am asteptat sa apara odata in calitate buna sa il vad si eu. Si s-a meritat...
Daca esti fan Seth MacFarlane si iti place Family Gay, Americand Dead, The Cleveland Show si ai copilarit cu Dexter Laboratory, nu are cum sa nu iti placa Ted, pentru ca e scris si regizat de acelasi tip. Si abia astept sa vad Oscarurile ca sunt prezentate tot de el.
Initial am fost un pic reticent pentru ca nu imi place deloc de Mark Wahlberg. Nu stiu de ce nu imi place de el, stiu ca e actor, producator si scenarist bun dar nu il suport deloc. I-am dat o sansa pentru Mila Kunis, ce promite din ce in ce mai multe.
Pentru cei ce nu au vazut filmul, Ted este un ursulet de plus ce prinde viata dupa ce un baietel de 7 ani isi pune aceasta dorinta de Craciun. Insa cu totii stim astfel de povesti in care au trait fericiti pana la adanci batraneti dar nu stim niciodata ce se intampla cu prietenia dintre baiat si ursulet cand baiatul devine barbat. Ei, despre asta e vorba in film. Ted e un ursulet de plus pervers si arogant iar fostul baiat nu se poate maturiza din cauza lui. Sau asa pare din perspectiva iubitei.
Da, tema pare un cliseu insa e o ironie la clisee si e plin de glume spumoase la adresa vedetelor din azi si la America contemporana. Filmul e un must!

marți, 20 noiembrie 2012

Oden

Sursa: wikipedia
Trebuie sa recunosc ca sunt un gurmand. Nu mamanc mult dar mananc cam orice si cu pofta. Nu sunt multe lucrui ce nu imi place insa bucataria japoneza nu ma da pe spate. Poate sa sara orice fan al culturii japoneze in sus, dar dupa parerea mea, japonezii nu exceleaza la gastronomie.
Insa de cand sunt in Japonia se intampla ceva cu mine si mi se schimba gusturile. Imi aduc aminte ca atunci cand am ajuns aici pentru prima data, mi s-a parut ca Japonia miroase a curry. Nu stiu sa explic mirosul acela de prafuri condimentate, insa cand il simteam mi se facea greata. Asta timp de jumatate de an, ca acum imi place curry si deseori ii simt lipsa. Opus fata de curry, mi s-a schimbat gustul fata de ghimbir. Acasa imi placea mult, insa acum nu pot sa il mai suport si mai ales Beni shoga, acel ghimbir murat al lor.
Saptamana trecuta am descoperit ca mi-am schimbat total parerea despre Oden. Daca pana acum nu puteam sa il suport si ori de cate ori incercam sa mananc (de foame) mi se facea rau, ultima data am mancat, mi-a placut si nu mi-a fost rau.

luni, 19 noiembrie 2012

Asa o sa ramana niste madame fara serviciu

Nu v-am povestit asta vara de aventura de la Rectorat. Posibil ca orice absolvent de facultate stie chinurile prin care trebuie sa treaca ca sa isi ia diploma. Dupa ce ca muncesti 4 ani, mai astepti inca un an jumatate pentru a primii dovada studiilor tale. Si de ce sa-ti dea diploma asa usor si sa uiti de ei pe viata? Mai intai trebuie sa se ia de tine, sa te jigneasca pentru ca la ele e dovada viitorului tau.
Eu am crezut ca o sa scap usor. Am facut o inputernicire Ilincai  (sora mea) si ea urma sa imi ia diploma. Ma gandeam ca nu o sa se ia de ea pentru ca ea e doar mesagerul. Dar au facut ele cumva sa ma vada pe mine la fata. Nu i-am dat diploma pentru modului psiho-pedagocic. Nu scria pe inputernicire...
Si in august m-am dus la Rectorat. De la intrare femeia de serviciu mi-a zis ca nu am sanse, nu se dau diplome in august "cum, nu stiati?".
Inarmat cu zambetul meu ce da pe spate orice mama de fata si pregatindu-mi datul din genele lungi, am intrat sfios, ca la biserica, pe usa secretariatului. Dupa ce am explicat rar, cu intonatie si plin de respect situatia mea si dupa ce am subliniat ca plec din tara intr-o saptamana, am intrebat daca pot primii dipoma pe care nu vroiau sa o dea Ilincai.
Una din cucoane, cea care statea intr-un cot, sprijinita de tejghea si musca cu pofta dintr-o felie de paine cu pate (senviseau gagicile) trage aer in piept si imi spune plina de rautate ca pot sa stau in cap sau intr-un picior dar diploma nu o primesc. Mi se urcase sangele la cap. Ce plm ai cu mine? Iti vorbesc frumos, poti sa raspunzi la fel.
Mi-a canalizat toata furia intr-un punc si pe un ton elegant i-am spus ca eu i-am vorbit frumos si ca i-am expicat frumos situatia asa ca putea sa raspunda si dumneai la fel. Nu ii sunt nici plod si nici nu ne-am tras de sireturi ca sa ii permit sa imi vorbeasca asa. O respect pentru varsta pentru care o are, dar dupa raspuns nu da dovada de maturitate.
Am vazut-o cum isi schimba culorile la fata ca semaforul si cu mainile in sold mi-a zis ca sunt nesimtit si ca dupa ce ca statul m-a tinut 4 ani in scoala eu am plecat sa muncesc afara, si ca vin acum cu figuri.
Ma aprindeam si mai tare dar tot elegant i-am zis ca nu muncesc afara si sa nu mai traga concluzii pe care le fabuleaza la plicitseala, si ca eu studiez master in Japonia, unde promovez facultatea si ii fac reclama moca. Pentru ce? Ca o Universitate de renume din Tara are niste angajate de tot rasul. Si ca au noroc ca nu e Rectorul ca ceream audienta sa ma plang. Si ca vreau sa stiu motivul pentru care nu imi dau diploma.
Si ghici care era motivul? Tanti care se ocupa de diplome nu e. Si ele nu sunt de competenta sa dea diploma. Nu e in atributiile lor si la ce salariu de cacat au, ele nu fac lucruri in plus.
Si sa vin la anu' da platesc 100 de lei ca din ianuarie diploma intra in arhive si trebuie sa platesc sa o scot.
Lasa ca se duce Ilinca si mi-o ia.
Si acum ma intorc la Japonia. Va spuneam in vara ca la Waseda e un aparat ce da adeverinte.  Zilele astea mi-am scos de acolo si foaia matricola. Aveam nevoie de ea pentru planurile de viior. M-am dus la secretariat, am scanat cardul de student, am selectat Transcript of Academic Record, am platit 200 de yeni (2 euro) si in 30 de secunde mi-a iesit foaia.
Asa sa faca si la noi. Si o sa scapam de madamele ce se plang ca au treaba multa de facut pentru bani putini. Masinile astea consuma numai curent si nu au personalitate infecta.
Pe curand...

duminică, 18 noiembrie 2012

Androidu'

Cine zice ca Androidul e mai bun ca iOS-ul, e fie ignorant, fie frustrat. Da, Samsung Galaxy e mai bun ca iPhone ca telefon, ca performante dar nu ca sistem de operare. Am tableta de doua luni si pot spune ca Androi sucks. Se blocheza des, e instabil si asta conteaza. Da, interfata e mai oau decat a lui iOS, acum cu noul update poti sa intorci dispozitivul in home, si ti se muta ecranul din protret in landscape, poti sa faci ce vrei cu iconitele dar ce rost are daca se blocheza?
iPhone-ul nu mi s-a blocat niciodata de un an si 2 luni de cand il am, niciodata.
Dar 150 de euro pentru o tableta, se merita si nu e totusi tableta de la kindle ce nu are aplicatii, e android, ce e pe locul doi la aplicatii.
Da, sunt fan Google, am tot spus-o: blogger, gmail,  Chrome, dar nu google+ si nu android.
Sunt lucruri ce o sa fie mereu cele mai bune ca iOS-ul sau Mac-ul, ce sunt atat de stabile si nu am virusi si kindle-ul pentru ebooks.
Si aici incep a doua probema. Ce te faci cand esti departe de casa si iti place sa citesti? Iti cumperi un ebook-reader. Eu mi-am luat Kindle pentru ca e mama lor si pentru ca Amazon promite si posibil ca intr-o zi se va dezvolta si in Romania. Pana atunci ma rog ca editurile noastre sa scoata carti in format kindle.

sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Fashion Victim: Mount Takao Special Edition

Revin la rubrica asta mai repede decat de obicei, cu o editie speciala. Anul trecut am observsat o tendinta in moda, in randul tinerilor de sex masculin din Japonia. De ce numai fetele sa poate pantaloni scurti si cu colanti pe dedesupt? Hai si baietii cu pantalini scurti si izmene. Si daca anul trecut am vsazut izmanute negre si lucioase, din alea de poarta barbatii la alergat sau la ciclism, pe muntele Takao am observat o noua moda: pantaloni scurti cu izmene cu model de iarna.
Eu nu prea port izomanute, dar o pereche din aia tot imi cumpar, dar doar pentru mine si nu ca sa le observe toata lumea la pantaloni scurti.
Subliniez din nou ca pozele sunt facute pe neve, si ca de aceea sunt unerori nefocalizate.
In primele doua poze e acelasi tip- am incercat sa il surprind de oua ori, de doua ori nu prea mi-a iesit. Erau mai multe exponate, dar doar la trei am reusit sa le fac poze.

vineri, 16 noiembrie 2012

Golden Gai

Undeva in Shinjuku, in spatele Templului Hanazono se ascunde una din cele mai fascinante stradute/cartier din Tokyo: Golden Gai (Orasul de aur).
Cartierul formad din 6 stradute paralele, strabatute de alte cateva perpediculare cu acestea, inguste cat sa incapa un om, adaposteste peste 200 de baruri tematice, mici cam de maxim 8 metri patrati. Zona a devenit cunoscuta inainte de 1958 cand prostitutia era ilegala in Japonia si deasupra fiecarui bar exista o camera unde o prostituata satisfacea clietii barului. Acesta este si motivul pentru care barurile sunt atat de mici, ele aveau clienti fideli, ce se cunosteau cu proprietarul, erau de incredere si puteau sa apeleze la serviciile extra pe care acesta le oferea. In anii '80, perioada incendiilor din Tokyo, zona a fost pazita de proprietari ca sa nu fie incendiata si astfel a ramas intacta.

joi, 15 noiembrie 2012

Pe muntele Takao

Anul trecut eram prea pierdut in spatiu ca sa stiu ce inseamna o toamna japoneza. Am vazut fruzulitele rosii insa nu am stiut ca e "ceva" sa le vezi, asa cum vezi florile de cires primavara sau artificiile in august. Insa anul asta nu am vrut sa ratez asta. Se pare ca am ajuns cam devreme, cica saptamana viitoare era maximul pentru Muntele Takao, insa daca sambata trecuta a fost nebunia de pe lume acolo, nu vreau sa stiu ce o sa fie saptamana viitoare.
Muntele Takao este situat la 50 de minute din Shinjuku si este una din cele mai populare zone de recreere din Tokyo. Altitudinea muntelui este de 599m de la nivelul marii si de 1000 de ani este considerat munte sacru si este venerat de catre japonez.

miercuri, 14 noiembrie 2012

Opinii (5): Manifest impotriva eului pierdut

Cosmina Coseraru:
Am primit ca tema, o rugaminte. Un manifest impotriva a orice. Asa ca am stat stramb, ca sa gandesc drept. In plus, sa incep cu un cliseu bine pus la punct, asa cum se cade de cuviinta. Ce nu suport eu in privinta lumii din jur. De unde sa incep ? Si chiar intereseaza pe altcineva, decat pe mine, mai mult decat in masura in care s-ar identifica cu aceleasi nemultumiri? Nu ma suport pe mine si fac un manifest impotriva eului pierdut. Acum putem inchide pagina si cauta ceva mai suculent. Cu pulpa.
Nu ma suport pe mine cand sunt jicnita si tac. Din politete, din jena scenelor in public, din autocontrol de a arunca oamenii prin geamul de la metrou, din lipsa rabdarii de a lupta cu cineva care, ai sau nu ai palarie, te invata el cum sta treaba, prin urmare zambesc, in loc sa desenez decibeli pe tavan.

marți, 13 noiembrie 2012

O seara oau la BolBol

Dupa aproape un an, am ajuns din nou la BolBol. Se pare ca merita sa astepti 11 luni ca sa te simtit bine intr-un loc minunat.
Vineri a fost ziua lui Hakan, zi ce mi-a dat dureri de cap. Toata saptamana trecuta m-am luaptat sa nu racesc si pe langa asta am fost extrem de somnoros. Si pentru ca era ziua lui, trebuia sa ma gandesc la un cadou si sa ies in oras. Nu prea eram in dispozitie pentru asa ceva pentru ca aveam planuri mari pentru sambata. Sambata urma sa merg (si am mers si o sa va povestesc in curand) pe Muntele Takao, dupa care urma sa ies la baut in GoldenGai. Sa nu mai zic ca Hakan era ca o fata mare si de la o zi la alta tot schimba planurile de ziua lui. Initial trebuia sa ne adunam la el acasa, sa facem o cina internationala. Eu gateam ciorba de cartofi (pentru prima data), el facea nu stiu ce turcesc, mai venea Namyi ce gatea corean, Ikki aducea un desert japonez si Saima ceva pakistanez. Insa nici Saima si nici Namyi nu putau venii. Asa ca pana la urma s-a hotarat: narghilea la BolBol.
Dupa cum va spuneam, nu prea eram in dispozitie pentru petrecere si asta pentru ca a doua zi trebuia sa ma trezesc devreme. Asteptam nargileaua si dansul din buric, ca sa plec. Dar a iesit una din cele mai tari petreceri ever.
Dupa un platou cu frigarui de berbectut, pui si un fel de mici orientali, pe un pat de orez cu sofran, rosii copate si castraveti in otet si o supa crema de ciuperci cu scortisoara si lamaie (da, avea acelasi gust ciudat pe care vi-l imaginati si voi), am fost rugati sa schimbam masa pentru ca un grup mai mare venise si nu aveau loc. Daca intial acest incedent putea sa para ceva ce nu era la locul lui, s-a dovedit a fi declansatorul petrecerii. Pentru ca ne-am muata am primit din partea casei un fel de curry iranian, destul de gustos.
Intre timp venise si narghielaua, cand spectacolul a inceput. Imi era dor de dansatoarea lor de buric, insa m-am asezat strategic ca sa nu ma mai ia de mana si sa ma puna sa dansez cu ea, ca data trecuta. Apropo, am uitat sa spun ca incercam sa ne facem destul de putin vazuti pentru ca la masa cu cei din orient era si Ali, plicitisitorul fost coleg de camin.

Momentul final al dansului, adica cel in care dansatoarea ia barbati din restaurant la dans, a fost foarte interesant de privit din exterior. Pe de oparte japonezii care se rusinau ca fetele mari si nu atingeau dansatoarea, pe care o considerau o Geisha orientala, pe de alta parte musulmanii ce puneau mana pe ea si isi scurgeau balele in decolteul fetei. O fluierau, i-au furat esarfa si o fraiereau ca i-o dau. Ei se credeau la ei in tara, unde femeile sunt instrumente de placere, insa dansatoarea, fiind asiatica, era usor crispata si speriata ca situatia ii sarise de sub control.
Dupa dans, s-a stins lumina si a inceput sa cante "La multi ani"! Hakan era convins ca se canta pentru cei de la masa de middle east. Doar ca amica lui May ii facuse o surpriza. Ii facuse un tort pe care lpa primit de la dansatoarea din buric.
Si de aici a inceput petrecerea.Tuciurii au inceput show-ul cu dans si voie buna. Au inceput cei de la masa alaturata sa ridice in picioare pe toti din restaurant si nu stiu cum m-am trezit dansand pe melodii arabesti printre ei. A fost oau! Nu imi mai pasa ca a doua zi plec de dimineata, nu imi mai pasa ca trebuie sa ajung la ultimul tren.. Noroc ca erau altii mai responsabili si cand eram cat pe ce sa incep sa dansez pe masa, muzica s-a oprit si a treuit sa plecam.
Abia am prins unltimul tren, ce era full. Sardinele in conserva stau lejer fata de ce era acolo.
Pe curand...

luni, 12 noiembrie 2012

4 comedii

M-am gandit sa impartasesc cu voi (din lipsa de subiecte) ce seriale de comedie am inceput sa urmaresc asta vara.
Serialele au inceput in sezonul trecut, deci sunt la al doilea sezon acum.
Primul de pe lista e The Exses.Am inceput sa il urmaresc pentru ca era produs de TVLand, ce are seriale simpatice (Hot in Cleveland, Happily Divorced) dar si pentru ca in serial joaca Kristen Jonson (A treia planeta de la Soare) si Donals Faison (Scrubs). Serialul are 22 de episoade, impartite in 2 sezoane. A inceput initial in iarna lui 2011 cu 10 episoade si a continuat cu sezonul 2 asta vara. Serialul prezinta pe 3 tipi divortati ce sunt pusi in acelasi apartament de avocata lor, ce se simte responsabila pentru divorturile proaste prin care au trecut. Ea e proprietara apartamenului si locuieste in apartamentul de vis-a-vis. Reteta clasica pentru o comedie. 3 barbati ce cauta sa isi refaca viata in timp ce sunt mancati de bani de pensia alimentara si o vecina femeie, singura careia ii e frica sa isi refaca viata, dupa un mare esec. TVLand nu a anuntat inca daca o sa mai existe un al treilea sezon, dar nici nu a anulat serialul.

duminică, 11 noiembrie 2012

Re-blog:Gunkanjima, insula-nava-de-razboi, -1- 1887-1974

Nota: Acest articol este luat de pe hasnas.com, la permisiunea autorului.


Coasta cea mai vestica a Japoniei, in Marea Chinei, la 18 km SV de portul Nagasaki
Vedere dinspre mare © Jürgen Specht
In fata portului Nagasaki se inalta din mare o insula, ce purta initial numele de Hashima - insula de frontiera.
Pentru o suta de ani insula a fost intensiv exploatatata.
Aici s-a construit unul din primele blocuri de locuinte pe structura de beton armat din lume. Aici oamenii au trait bine, inainte de a fi inlocuiti in timpul razboiului cu ocnasi chinezi. Dupa razboi insula a mai avut o perioda de veritabila inflorire. In 1959 s-a inregistrat aici cea mai mare densitate a populatiei la nivel mondial, cinsprezece ani mai tarziu locuitorii isi parasira insula brusc.
Pentru majoritatea celor care au aflat de aceasta insula, ea reprezinta un simbol rusinos al exploatarii nemiloase a naturii, dar fostii locuitori vorbesc cu dor de viata buna pe care o duceau aici, desi la prima vedere pare greu de inteles ce ii trage inapoi spre un loc atat de inghesuit. Exista chiar o initiativa ca insula sa fie integrata in lista monumentelor protejate UNESCO .
Istoria si conditiile naturale ale insulei oglindesc in multe privinte cei o suta de ani din istoria intregului arhipelag japonez.
Vedere de la sudest © Jürgen Specht

Intre 1890 si 1974 intreprinderea Mitsubishi, care a jucat un rol important in industrializarea Japoniei in prima jumatate a secolului 20, a exploatat in minele submarine de la Hashima un carbune de foarte buna calitate, pentru utilizarea in industria siderurgica.
La inceput insula era o stanca mica, iesind din apa. In etape succesive a fost extinsa cu doua treimi din suprafata initiala, prin adaugarea de pamant tasat rezultat din exploatarea miniera. Astazi insula masoara 480m x 160m, adica 6,5 ha. - o suprafata echivalenta cu aproximativ patru terenuri de fotbal - si se inalta 48m deasupra apei.
Cu fiecare dezvoltare a suprafetei insulei s-au construit locuinte noi. Primul bloc de locuinte pe structura de beton armat a fost ridicat in 1905. Chiar si in vremea celui de-al doilea razboi mondial au fost continuate lucrarile. Multa vreme Gunkanjima a reprezentat cel mai mare complex de constructii din Japonia.
Locuitorii insulei formau o comunitate de sine statatoare sub controlul unei singur concern. Aici nu a existat nicodata un plan urbanistic de sistematizare - amplasarea edificiilor reprezinta un model anonim de dispunere, care corespundea nevoilor, dar si spiritului unit al comunitatii.
Insula este o unitate urbana completa, in care apar toate tipurile de cladiri si servicii necesare vietii umane, concentrate intr-un complex pe mai multe etaje.
In patru articole vor fi prezentate diferitele fazele ale evolutiei insulei de la descoperirea ei pana la stadiul actual de ruina.

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

3in1

1. Acum cateva saptamani am fost mustrat ca am folosit masina de spalat dupa ora 12:00 AM. Cica regulamentul din camin spune ca nu se folosete dupa miezul noptii. Doar ca nu am folosit-o dupa 12, ci am inceput sa spal la 10 jumate, si cu tot cu uscare s-a terminat la 12 jumate. Jumatate de ora am depasit programul si mi s-a facut raport. Adica un copchil din camin i-a spus administratorului ca nu a putut dormii din cauza mea. Stia si ca sunt eu, pentru ca s-a uitat in uscator si a recunoscut hainele. Ca sa vezi... La o saptamana dupa, m-am trezit la 5 jumatate pentru ca trebuia sa fiu undeva devreme. Si ghici ce, uscatorul functiona. Si um ma spalam eu pe fata, l-am vazut pe turnator ca venise sa isi vada rufele. L-am intrebat atuni: 12 noaptea e tarziu dar 5 dimineata nu e devreme? S-a uitat lung la mine si a plecat. Sa ma duc si eu sa ii fac raport? Mai ales ca am motiv: are o problema cu veirifatul usii. Dupa ce o incuie o zgaltaie de vreo 3 ori sa vada daca e incuiata. Si face asta de fiecare data cand pleaca. Si mai ales sambata dimneata la 8, cand eu dorm... Insa nu ma arunc la copilarii din astea si il las in pace (pana se umple paharul)...
2. In anul intai ne-a spus profa de RM ca in tarile civilizate cartile tehnice sunt scumpe. Ne spunea atunci ca cartea de capatai a RM-ului a fost adusa in tara de un prof ce a scris-o la mana, dupa o copie din biblioteca. Nu avusese bani sa o cumpere si si-a petrecut timpul scriind la mana cartea. Dumneaie avea o opie xerox, vai de capul ei. Ma gandeam atunci ca exagereaza. Pana cand a trebuit sa cumpar o carte, pentru un curs, ce am folosit-o 2 cursuri si care a costat 50 de euro (era 80 varianta cartonata). Nu mai bine asa saraci si cu carti ieftine, decat sa ne rupe pielea librariile? La asa preturi nimeni nu ar mai cumpara carti la noi...
3. In Japonia daca e vedere la Fuji, costa. Acelasi apartament, insa cu vedere la celebrul munte, costa mai mult decat unul fara vedere. Lume se bate pentru a locuii la niveluri inalte pentru a se trezii dimineata cu muntele zeu. Intr-o zi, administratorul m-a luat cu el pe acoperis sa imi arate muntele. Se vede de la etajul 5, de pe terasa ce da pe acoperis, doar daca e senin. Nu am reusit sa ii fac o poza, ca era fix in soare, dar daca mai pind senin, o sa-i fac.
Pe curand...

vineri, 9 noiembrie 2012

Pui cu ciuperci

Totul a inceput de la un articol pe SoftCuisine despre o salata de ghebe cu maioneza. Mi se facuse o pofta ca niciodata. Dar nu am vazut niciodata maioneza, am decis sa cumpar, si cum nu au ghebe, am ales doua tipuri de ciuperci ce semanau cu ghebele. Rezultatul? Dezastru. Nu semana deloc cu ghebele de acasa, dar erau bunute. Noroc ca nu am folosit toate ciupercile si m-am gandit sa pastrez cateva.
Noroc, pentru ca vineri dimineata, dupa ce m-am trezit mahmur, dupa vinurile de la ambasada, am citit un afis, cum ca nu avem mancare in camin pentru ca e vacanta (festivalul Waseda). Dupa ce am mancat o banana si am baut o cafea, m-am dus la magazin sa imi cumpar cate ceva, de gatit tot weekendul. Uitandu-ma dupa punga pentru pui cu sparanghel, am gasit punga cu sos pentru pui cu ciuperci. Suna bine. Asa ca ma cumparat pulpe de pui dezosate si taiate bucati mici, si m-am apucat de gatit.

joi, 8 noiembrie 2012

Waseda Festival

Anul trecut am ratat festivalul Waseda, si mi-a parut tare rau. Noroc ca am fost anul asta si sunt impacat ca nu am ratat nimic anul trecut. Copilarii si ingramadeala, asta e festivalul univeristatii.
Initial am vrut sa vedem flashmob-ul de Gangam Style. Dar nu l-am gasit. Insa l-am gasit pe George, pe care l-am luat cu noi in descoperirea festivalului. Festivalul Waseda se tine in fiecare an, in primul weekend din Noiembrie in capusul mare si in campusul Toyama. In campusul Nishi-Waseda se tine un festival tehnic in aceasi perioada.
Am plecat din Toyama, in campusl mare, unde vroiam sa mangam ceva de la tarabele cu mancare, organizate de studenti. Initial am urmarit un spectacol de dans, organizat de grupul de dans al universitatii. Se vroia interesant, insa eraprea mecanic si in momentul in care dansau doi cate doi, se simtea tensiunea. Ne-am retras de acolo si am pornit spre tarabele de mancare. Se calca lumea in picioare si mi s-a facut rau de atata ingramadeala. Am batut 500 de m in jumatate de ora si am mancat un carnacior si trei ghioza.
Ciduati langa ciudati si galagie multa. Abia am reusit sa mananc iar apoi am plecat spre auditoriu. Acolo era un concert de muzica clasica. Concertul incepea in jumatate de ora, insa nu mai era niciun loc disponibil. Ne-am decis sa nu stam. Am urmarit pe scena din fata audioriului un specacol de cascadorii cu mingi de basket.
video

miercuri, 7 noiembrie 2012

14 luni

A mai trecut o luna, si a fost cea mai buna luna pe care am petrecut-o de cand sunt in Japonia. Luna asta am iesit in fiecare weekend si am experimentat o droaie de lucruri noi. Ii multumesc Ralucai ca ma suporta si ca iese cu mine de fiecare data, descoperind noi locuri. Incep sa iubesc ideea de antropologie si mi-ar fi placut sa fi studiat asta in viata mea.
Am descoperit cartiere nu foarte cunoscute ca vechiul cartier de curve sau cartierul cu chiloetei rosi. M-am plimbat cu tramvaiul si am descoperit clasa muincitoare japoneza, ce e mult mai prietenoasa decat japonezii bogatasi ce invata la Waseda. Am vazut focuri de artificii, am iesit la beri si am ras, am ras mult si m-am simtit bine.
Am inceput o noua rubrica pe blog, Fashion Victim si am resurcitat rubrica Opinii.
Am fost la teatru. Am vazut o piesa No si una Kabuki. Mai vreau sa merg la o piesa de teatru No, adevarata si sa merg la teatru de papusi traditional. Tot luna asta am mers la film intr-un cinematograf japonez.
Scoala merge bine. Cele doua cursuri pe care le iau, cel de Urbanism si cel de Prevenire a dezastrelor in zona de tarm sunt foarte interesante si pe langa asta, am facut si o excursie la Centrala Nucleara de la Hamaoka.
Am primit dimploma de la Ambasadorul Romaniei la Tokyo, am cunoscut multi romani, printre care si pe parintele Nicodim si asa am ajuns si la o slujba la biserica.
Am fost la festivalul facultatii (despre care va povestesc maine) si am ratat o excursie cu laboratorul din cauza unei sedinte tampite din camin.
Am avut o luna aglomerata, de aceea nu am apucat sa vorbesc cu prietenii de acasa...
Pe curand...


marți, 6 noiembrie 2012

Slujba la Biserica Ortodoxa din Tokyo

Cand a sunat alarma la 6:55 am realizat ca nu sunt obosit, prost-dispus si ca nu ma mai simt rau. Cu o zi inainte imi fusese rau, dupa ce petrecusem cateva ore in ingramadeala de la Waseda Festival. Nici nu credeam ca o sa fiu in stare sa ma tin pe picioare duminica, dapai sa ma trezesc si sa merg la biserica. Dar se pare ca Dumnezeu a vrut sa ma simt bine ca sa pot merge.
Cu toate ca m-am trezit atat de devreme, tot am plecat tarziu din casa si la si 58, cand trebuia sa fie trenul in gara, eu abia treceam de bariere. Am zis ca sigur l-am pierdut, cand am auzit vocea ce anunta ca trenul se apropie. Am tasnit de dupa bariere si am coborat repede scarile pe peron. Prima data cand ma bucuram ca trenul a intarziat si ca am putut sa ma urc in tren. Dar pentru ca trenul a avut inarziere, insemna ca ma mai putin timp sa schimb linia. Teoretic, asezat strategic in tren, trebuia sa fiu langa scarile ce fac transferul spre celalalt peron, insa eram mult mai departe. Am fost prins in roiul de oameni ce se inderepta sre sari si cu ei, purtat de val, am ajuns sus, unde se facea transferul. Mai aveam doua minute pana ajungea trenul, trebuia sa trec de bariere, sa trec peste pasarela si sa cobor. Am ajuns si de data asta la timp. Stiam ca al treilea tren e usor de schimbat. Am coborat din tren si m-am dus pe partea cealalta de peron. Deodata ma strafunda un gand. Cum 10 minute, pana la Ochanomizu? Asta trebuie sa fie rapid ceva. Verific inca odata si vad ca da, trebuia sa iau rapidul, ce era la peronul 8. Eu eram la peronul 14. Fug repede pe scari, aleerg sa gasec peronul 8, cobor in fuga si ajung la timp la tren. Asa noroc nu am mai avut de mult. Noroc pana la final, ca am uitat sa stabilesc iesirea cu Raluca si imi era ca ma asteapta la cealalta iesire.

luni, 5 noiembrie 2012

Liga veche

In urma cu aproape 20 de ani au inceput sa vina studenti romani in Japonia. Datorita unor oameni ca prof Paulet, prof Nistor sau dn Vulpe si mai nou dn Toma, astazi eu am un statut ok, aici. Pentru ca niste oameni ce si-au vazut de treaba, ce au muncit si au terminat studiile cu rezultate exceptionale, Romania e privita ca o tara de oameni muncitori, inteligenti si cu bun simt, in Japoinia. Aici inca suntem cunoscuti de romanii aia buni, aici nu au auzit de tigani, nu au auzit de hotii romani, nu au auzit de ciminalii sau viloatorii romani ce ne dicteaza imaginea in Europa.
Eu le sunt reconuscator pentru asta si le multumesc ca datoriata dumnealor, eu astazi am o sansa ca oricare altul, fara sa mi se dea o bulina neagra de la inceput, ci chiar ca poarnesc cu o bulina rosie.
Totodata stiu ca stacheta e sus si trebuie sa o mentin asa. Sunt asteptari de la mine, pentru ca sunt roman.
Zilele trecute l-am cunoscut pe dn Vulpe, ce se afla in Japonia din '96. M-am bucurat ca am avut ocazia sa discut cu un om ce a studiat aici si a ramas aici. Despre mediul academic din Japonia stiam de la dn profesor Paulet si de la dn asistent Toma, iar apoi l-am simtit pe pielea mea, insa nu cunoscusem pe nimeni care sa fie aici de atatia ani, sa reuseasca sa se adapteze la o lume atat de inchisa si atat de reticenta la tot ce e extern. A fost o seara placuta. Am parte de zile placute de cand m-am intors in Japonia. Numai printre romani, si asta ma face sa ma simt mai aproape de casa.
Am ajuns pentru a nu stiu cata oara in Shibuia si nu am facut poza la statuia lui Hachiko, sper ca data viitoare sa ii fac poza.
Pe curand...

duminică, 4 noiembrie 2012

Vizita la Ambasada Romaniei la Tokyo

Joi seara a avut loc o intalnire a studentilor romani din Tokyo cu Ambasadorul Romaniei la Tokyo. A fost o seara foarte interesanta cu toate ca a fost cu totul altfel decat imi imaginam. Hakan fusese anul trecut la o astfel de intalnire si vorbise o luna despre mancarea buna pe care au servit-o acolo. Ca ambasada are un bucatar foarte bun si ca au mancat manare traditionala. Dar turcii au bani... Am vazut luxul din ambasada lor cand am fost odata acolo. La noi e criza din '90, de unde bani de ambasada.
Oricum apreciez foarte mult gestul domnului Ambasaor. Stiu ca domana consul o sa citeasca articolul si sper ca nu o sa se supere de stilul meu usor zeflemist. Trebuie sa impartasesc momentele amuzante cu toata lumea.
Joi a fost o zi proasta de dimineata pana cand ne-a zis domnu' secu  portar ca am intarziat. Stiam ca intarziasem, dar toate mersesera prost pana atunci. Am ratat trenuri, nu m-am gasit cu Raluca, si asta dupa o zi in care dadeam din lac in put. Pe drum am tot zis: sa nu ne puna aia sa ne prezentam, ca nu am chef de discursuri... Si ghici ce? A trebuit sa ne prezentam...

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Fashion victim (3)

Ma intorc cu noi poze din fauna fashion a orasului Tokyo. De data asta am adunat mai multe exponate pe care sunt mandru sa le impartasesc cu voi.
Primul exponat poate ca nu pare atat de iesit din comun. Pe mine m-a amuzat alaturarea hainelor de pe el. Camasa pare foarte mare si larga in timp ce pantalonii sunt foarte stramti. Pantofii de lac asortati cu pantalonii suflecati dar nu in ultimul rand frizura. Frizura asta de bol de orez maface sa busesc in ras de fiecare data. Aceasta frizura o avea si tipul din mijloc in prima poza din Fashion victim (1).

vineri, 2 noiembrie 2012

Cand iti faci planuri...

Articoul asta trebuia sa fie despre o competite de baseball, finala campionatului echipelor studentesti, finala la care mi-am dorit mult sa merg, si care mi-a scos fire de par albe. Vineri m-am trezit si eu sa ma interesez de bilete, de ora si de stadion. Si vineri am aflat ca nu se poate. Japanese style. De ce nu se poate? Pai biletele se cumparau din timp de la organizatiile studentesti. Oana a fost o draguta si s-a zbatut sa imi gaseasca bilete tot weekendul, insa cand credeamca totul s-a rezolvat, vremea mi-a strricat planurile.
Duminica a trebuit sa ma trezesc la 7 jumatate sa o sun pe Oana sa o intreb daca avem bilete sau nu. Toti cei care aveau bilete se intalneau la acea ora pentru a merge spre stadion. Meciul incepea la 1, asa ca nu stiu de ce se vedeau la 7:30. I-am zis ca o sa fiu acolo la 11. Si asa 2 ore de stat degeaba mi se parea mult, avand in vedere ca meciul tinea pana la 6. Insa ne-am ratacit si cand am sunat-o sa ii zic ca intarzii, mi-a zis ca s-a amanat. Ploua ca la nebuni si nu avea cum sa tina competitia pe asa o vreme.

joi, 1 noiembrie 2012

Opinii (4): De ce nu scriu despre Japonia

Raluca Nagy
Sunt la Tokyo de mai bine de jumătate de an și nu pot să spun nimic despre Japonia, mă exprim cel mult prin poze; mulți amici m-au întrebat de ce nu scriu un blog; în afară faptului că ideea de blog în sine nu-mi surâde deloc, cred că pur și simplu n-aș putea, mi-e foarte greu să pun cuvinte pe toată povestea asta. Nu cred că Japonia poate fi explicată, și cu siguranță nu-mi asum responsabilitatea să o fac taman eu.

Mă întreb ce înțelege un turist care stă aici zece zile. N-o să uit niciodată senzația din taxi privind, în prima seară la Tokyo, bulevardele cu clădiri înalte și neoane fără număr, exact ca în Lost in Translation; la radio cânta Hotel Claifornia și parcă niciodată cuvintele „this could be haven, this could be hell” n-au avut atâta sens.

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (227) de-ale mele (176) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)