Opinii (5): Manifest impotriva eului pierdut

Cosmina Coseraru:

Am primit ca tema, o rugaminte. Un manifest impotriva a orice. Asa ca am stat stramb, ca sa gandesc drept. In plus, sa incep cu un cliseu bine pus la punct, asa cum se cade de cuviinta. Ce nu suport eu in privinta lumii din jur. De unde sa incep ? Si chiar intereseaza pe altcineva, decat pe mine, mai mult decat in masura in care s-ar identifica cu aceleasi nemultumiri? Nu ma suport pe mine si fac un manifest impotriva eului pierdut. Acum putem inchide pagina si cauta ceva mai suculent. Cu pulpa.

Nu ma suport pe mine cand sunt jicnita si tac. Din politete, din jena scenelor in public, din autocontrol de a arunca oamenii prin geamul de la metrou, din lipsa rabdarii de a lupta cu cineva care, ai sau nu ai palarie, te invata el cum sta treaba, prin urmare zambesc, in loc sa desenez decibeli pe tavan.

Nu ma suport pe mine cand pierd timpul. Explic, ma implic, demonstrez si iar montez, ca mai apoi interlocutorul sa faca evidentul. Sa spuna ca mine, sa actioneze ca el, asa cum sanatos am invatat inca din clasele primare. Prin urmare sa pierd timpul bietului om care si asa nu pleaca urechea decat la o lauda ori critica expresa.

Nu ma suport pe mine cand am pretentii. Cand ma astept ca o vaca sa dea oua, o iapa sa dea blana, un peste sa dea lapte, o cotofana sa picteze, un sarpe sa dea drumu la muzica in timp ce isi schimba pielea sau ca un om sa gandeasca in afara orizonturilor sale.

Nu ma suport pe mine cand imi pasa. Cand deschid usa dimineata si in fata mea stau la coada 10 milioane de nationalitati, culori, limbaje, bagaje, incaltari si creiere carora le este mai bine fara restul lumii, le este mai comod sa se autodistruga, le este mai firesc sa joace in piesa „Don’t give a rat’s ass” si le este mai cald daca nu le pasa.

Nu ma suport pe mine cand prioritizez. Toata lumea stie ca banii sunt inaintea iubirii, interesul inaintea familiei, puterea inaintea moralitatii si razbunarea karmica inaintea nobelului pentru pace. E asa de greu de retinut? Ca rasul nu trateaza, dar ignoranta previne?

Nu ma suport pe mine cand sunt sanatoasa. Cand vad gunoaie care arunca resturi pe strada, cand aud minciuni care ascund fapte bune, cand miros putoarea canalelor de telecomunicatii, cand simt gustul laptelui si mierii electorale, cand pipai salariul la sfarsit de luna si este ca un animal impaiat care pare sa fie suficient de bun, doar ca nu prea mai poate face multe.

Nu ma suport pe mine cand respect. Zicea cineva ca ar merge o aplicatie pe telefon care sa te invete sa lasi telefonul deoparte cand vorbesti cu cineva. As inlocui-o cu aplicatii pentru a invata sa umilesti angajatii ca sa ii motivezi, sa santajezi emotional familia cand nu primesti „suficientul” care ti se cuvine, sa te bagi in fata la coada la paine sau a coloanei la semafor like a boss.

Dar acum manifest. Am ocazia sa brutalizez eul meu si asa pierdut pe vreme de ceata, intre randurile unui blog al carui nume urmeaza a fi sabotat. Si iau masuri, apoi croiesc.

  

Nu mai tac si nu zambesc,

Rad zgomotos, spun ce gandesc.

Nu mai pierd timpul ca-nainte.

Mai mult ascult si iau aminte.

Nu mai ridic mereu pretentii,

Ci doar mai sper la noi inventii,

Nu imi mai pasa ca mai doare,

Fac eu, ce vreau la altii in dotare.

Nu mai prioritizez,

Imi pun o masca si blufez.

Nu mai sunt prea sanatoasa

C-am inceput sa dau din casa.

Nu mai respect orice protest,

Dar asta-i stilu meu de manifest.

Poate nu sunt schimbarea care vreau sa o vad in lume, dar daca ai ajuns la sfarsit de postare si inca mai citesti porcariile mele, deja manifestul meu nu mai este al unei singure persoane. Si un nebun insotit poate ajunge sa faca pe cei sanatosi sa se indoiasca.

Pe curand...