luni, 30 decembrie 2013

Anul asta in carti


Dupa cativa ani in care nu prea am mai cititit, anul asta, m-am reintors la citit. Cei de la Goodrreads iti lanseaza in fiecare an o provocare si te intreaba cate carti vrei sa citesti pe anul ce tocmamai incepe. Eu i-am zis 26, pentru ca n 2013 implineam 26 de ani.
In luna iunie am ajuns la 26 de carti si atunci va spuneam ca nu cred ca in cele 6 luni ce imi mai ramasesera din an, o sa ajungla 52, adica sa citesc inca pe atat. Si uite ca am citit 53 de carti.
Am gasit timp pentru lectura si dupa ce m-am intors acasa si la facultate, mai putin timp decat in Japonia, dar suficient cat sa-mi hranesc sufletul.
Pentru 2014 imi doresc multe carti cititie. Eu o sa spun 27 si sper sa le citesc pe toate. Nu stiu ce ma asteapta anul care vine si unde o sa ma duca, deci nu stiu exact de cat timp de lectura o sa dispun dar daca in 2013 am reusesc sa citesc 53 de carti, sper ca in 2014 sa pot citii 27.
Cartile pe care le-am citit anul asta le puteti vedea aici.
Pe curand...

duminică, 29 decembrie 2013

La revedere, Nikita

Acum trei ani si un pic incepeam sa ma uit la Nikita. Va povesteam atunci ca fusesem fan al serialului canadian cu acelasi nume si ca abia atunci aflasem ca serialul fusese un remake al unui film frantuzesc si al unuia american. Imediat dupa ce am inceput noul serial, am vazut filmele si am incerca sa revad serialul copilariei-adolescentine ale mele. N-am mai putut sa il vad. Pentru anii aia era bun, pentru anii astia- slab.
In schimb noua Nikita mi-a placut mult. Actiunea s-a consumat intr-un stil alert si de aceea, nu a putut sa existe mai mult de trei sezoane. Sezonul 4, format din 6 episioade a fost ca un fel de epilog, in care Nikita si echipa ei se lupta in Misiunea finala.
O sa-mi lipseasca mult serialul asta, ca toate celalalte seriale pe care le-am terminat de-a lungul anilor. Sper sa ma reintalnesc cu actorii acestui serial, in proiecte viitoare.
Oe curand...

sâmbătă, 28 decembrie 2013

The Blind Owl

In urma cu putin timp va spuneam ca am citit o carte pe care nu stiu de ce am citit-o. Uneori, noaptea, cand e luna plina, imi vin idei despre ce as putea citii in viitor. Intr-o noapte m-am gandit la romanele iranienene. Stiu ca iranienii sunt foarte buni filme si foarte buni poeti. Mama are un priten bun ce traduce poezii din persana si care e pasionat de literatura lor, deci m-am gandit ca e o idee buna sa incerc un roman de-al lor.
Si cum stiam ca filmele lor sunt bune, am zis sa caut un roman mai contemporan si nu ceva clasic.
Cu ajutorul Sfantului Google am pornit in cautarea romanului iranian contemporan perfect pentru mine. Din recenzie in recenzie si din top in top am ajuns la The Blind Owl scris de Sadegh Hadayal. Romanul, scris in persana in 1937, este considerat una din oprerele reprezentative ale literarurii iraniene a secolului XX.
E una din cele mai interesante carti pe care le-am citit in ultima vreme. In acelasi timp nu ma o pream oprii din citit dar nici nu vroiam sa ma opresc din citit.
Dupa ce a terminat cartea de citit, i-am povestit mamei despre ea si mi-a zis ca o are tradusa de domnul Iorga, prietenul ei bun. Chiar, cred ca in curand o s-o recites si in traducerea romaneasca.
Pe curand...

joi, 26 decembrie 2013

Povestea unui ceas

Cei care mai aveti sau ati avut batrani ce au luptat in Al Doilea Razboi Mondial, e posibil sa fi vazut un ceas Atlantic. Ceasurile astea erau ceasurile oficiale ale armatei si toti solatii ceau terminat razboiul, au primit cadou un astfel de ceas: generalii pe alb, solandrii pe bleomarine. Apoi, cand NATO a fost infiintat, si pana in anii ,70, Atlaticul a fost marca oficiala de ceasuri a generalilor din NATO.
Si bunicul meu a avut un astfel de ceas, un ceas ce i-a fost la incheietura mainii, timp de 68 de ani, peste tot pe unde a lucrat si a umblat in viata asta.  Asta mai putin de 2 ani, timp in care a crezut ca l-a pierdut. Odata, prin anii '70, s-a trezit acasa ca ceasul ii lipsea de la mana, cureaua se rupsese si ceasul ii cazuse undeva in drumul lui. L-a dat pierdut, insa dupa doi ani, cand a imprumutat ganta lui de voiaj unui unchi, acesta l-a gasit in buzunarul extern al gentii. Papornita aia mersese prin ploaie, fusese aruncata in camioane si a carat tot felul de lucruri, dar nimieni, in cei doi ani, nu se uitase in buzunarul ala extern. Acolo cazuse ceasul cand se rupsese bratara. L-a intors si inca mergea.
De ieri ceasul e la incheietura mainii mele. Nu e un ceas foarte bun, insa are valoare sentimentala si o poveste lunga. O sa-i schimb cureaua si o sa il curat un pic si astfel o sa scrie o noua poveste.
Pe curand...

marți, 24 decembrie 2013

Un alt fel de dorinta de Craciun

Imi  spunea o prietena intr-o seara ca iti dai seama ca ai imbatranit cand nu mai primesti cupoane de calatorie de la CFR. In Romania pot sa fii sutdent insa daca ai impilinit 26 de ani nu mai ai niciun drept aproape. Adio reduceri la CFR si adio reduceri de student la transportul in comun. De bine, de rau ma mai bucuram de Orange young si de optiunile lor foarte bune la cartela. Dar si astea-s pana cand implinesti 27 de ani.
Aseara, dupa ce lasasem cartea din mana (citesc una din cele mai bune carti pe care le-am citit in viata mea) am atipit. M-am trezit buimac, m-am schimbat in pijamale si m-am uitat sa vad daca am vreo notificare pe telefon. Avema, de la orange, care m-a instinta ca acus fac 27 si ca nu mai am dreptul la optiunile Orange Young.
Deci draga Mos Craciun,

Te rog ca anul asta sa imi aduci tinerete in buletin ca cei de la guvern nu ma mai considera tanar de un an iar cei de la Orange mi-au mai dat 12 zile de tinerete! Degeaba ma consider tanar, daca autoritatile nu imi recunosc tineretea.
Pe curand...

duminică, 22 decembrie 2013

Biblidioteca

In cei sase ani in care ma invart prin blogostefa, am cunoscut o mana, doua de bloggari. Pe unii dintre ei i-am cunoscut si dincolo de monitor, pe altii i-am descoperit in postura de bloggari, cunoscandu-i in viata reala, iar cu unii nu am apucat sa ma intlnesc. Cu multi dintre ei am ramas in relatii bune, iar cativa au trecut prin viata mea trecator.
De mai bine de un an o cunosc pe Madalina si al ei rivers's atelier. Erau dupa-amiezi cand asteptam in pauza de masa articolul ei din categodia "De dimineata". Ea era matinala, eu era in Japonia si asa incepea o discutie pe grupul blogarilor din care amandoi facem parte. Imi tot doresc sa ne intalnim odata, intr-un blogmeet, insa nu apucam.
Acum aproape un an, Madalina scria despre Biblidioteca si despre Casa de pariuri literare. Eu inca eram sub infuenta Mortii Ma-tii si mi-am trcut cartea la "to read". 11 luni mai tarziu, Alex mi-a facut cadou cartea si am inceput s-o citesc imediat.
Mi-a placut cartea, e interesanta. Mi-a amintit de Un cristian si al lui Mortii Ma-tii, si in acelasi timp de Pentru tine - Kim Thuy si Pascal Janovjac. Postmodernismul in forma lui pura - inamplari banale din viata unui persoanj banal, m-au facut sa devorez carea, insa in acelasi timp mi s-a parut ca se puteam sterge doua zile banale din toata povestea asta. Partea cu articoelel din presa si mailurile a fost interesanta la inceput, cand mi-am dat seama ce se intampla in acea perioada: Demisia lui Tariceanu si Exoricizarea de la Tanacu, insa apoi toate articolele din ziarele alea Basiste m-au cam plicitisit. Abia asteptam un mail sa vad ce-i mai fac prietenii, si citeam pe diagonala articolele din revista 22, evenimentul zilei sau gandul.
Din toata lectura asta, pe langa un roman bun, m-am mai ales si cu descoperirea unei reviste culurale pe care n-o stiam(da, sa-mi fie rusine) - Tiuk! si cu blogul lui Vasilovski in care are multe lururi interesante.
Cred ca a fost alegerea perfecta pentru un roman de sfarsit de an. Stilul mi-a amindit de doua romane citite in ultimul an si ceva, iar o parte din actiune mi-a amintit de un alt roman citit in urma cu mai putin de un an.
Pe curand...

joi, 19 decembrie 2013

Va multumesc pentru sustinere!


Saptamana trecuta am aflat ca fac parte dintre finalistii Galei Studentul Anului in Strainatate. Cei de la Liga Studentului Roman din Strainatate m-au informat de calificare print-un e-mail, in care ma rugau sa nu fac public acest lucru pana cad nu apare comunicatul lor. Asa am si facut, chiar am spus ca nu o sa spun la mineni de nominalizarea asta pana nu trece finala. Suntem 4 nominalizati la categoria mea deci am sanse de 25% sa castig. Ca sa nu se faca mare tamtam, am zis ca o tin secreta.
Dar au fost altii ce au scris asta si s-a aflat. O buna pritenea mi-a postat un link de la BZI. Ei erau cei ce au scris despre acest lucru, luand o poza de-a mea de pe facebook si facand o struto camila din ceea ce am studia in Japonia, cu ceea ce studiez aici. Articolul il puteti citii aici.
Nu a trecut mult timp de cand aparuse articolul ca am si fost cautat de un ziarist de la Ziarul de Iasi. Am discutat cu el despre studii si despre echivalari iar astazi au aparut doua articole in ziar, aici si aici.
Pe site-ul LSRS-ului apare ca sunt din Iasi, cu toate ca eu le-am spus ca sunt bacauan. Posibil ca ei au scris iesean, facand referire la orasul unde studiez.
Daca se tot dezlantuise povestea asta, am dat si eu un pont colegilor de la Bacau Expres si domnul profesor  Gavrila a fost primul care a scris despre asta pe blog la dumnealui. Mi-a facut o mare surpriza si bucuriesu articolulul dumnealui, pe care puteti sa il cititi aici.
Desteptarea a scris un articol despre nominalizarea mea si asta m-a bucurat mult. Cand le-am spus colegilor de la Bacau Expres de nominalizare nu ma asteptam sa se ajunga la ziar, ci la blogurile lor, deci articolul din Desteptarea m-a surprins putin.
Ieri am oferit un interviu celor de la 1TV Bacau pe aceasta tema. Se facea sa fiu la ei in redactie (cu o surpriza despre care o sa va povestesc la sfarsitul anului) si asa a aparut si prima stire despre mine pe tv, fie el si local.


Pe langa toate astea a mai fost si un val de atentie pe care am primit-o de la prieteni, mesaje, telefoane, comentarii pe facebook. De aceea as vrea sa le multumesc tuturor, si in special doamne profesor Brosteanu ce mi-a dat pontul asta. Si de acum, pumnii stransi ca poate castig premiul.
Pe curand...

duminică, 15 decembrie 2013

I Have the Right to Destroy Myself

In urma cu trei luni plecam intr-o miniexcursie in Seoul. Inainte de plecare m-am gandit ca as putea sa invat mai multe despre cultura coreana citind un roman de-al lor. A fost o lupta grea sa gasesc ceva insa l-am descoperit pe Young-ha Kim. Povesteam in articolul despre Your Republic is Calling You ca as fi vrut sa citesc romanul sau de debut, insa nu l-am gasit. Nu il gasisem atunci, dar asta nu a insemnat un sfarsit de drum, periodic am alocat timp googalitului si de curand l-am gasit, undeva in stafundul internetului, ascuns pe o pagina de internet destul de ciudata.
Kim Young-ha si-a facut debutul literar in 1996 cu o proza scurta iar la scurt timp dupa a publicat romanul de fata, roman ce a fost premiat pentru debutul in literatura de Munhak Dongne. E un roman puternic, usor socant, despre crima si siunicidere. Naratorul e un fel de Inger al Mortii, o persoana care ajuta alte persoane sa se sinucida, povestindu-le apoi povestile.
Am fost impresionat de citatul din Tristan Tzara ce salasuieste ca motto in partea a treia a romanului. Eliade, Ionesco, Visniec, sunt cunoscuti in lume; daca as fi citit un citat de-al lor intr-un roman sud-corean, nu as fi fost mirat. Dar Tzara? Putina lume stie de evreul roman din Moinesti ce a pus bazele dadaismului, in scoala se vorbeste putin despre el si in timp se uita de el.
Nu stiu de ce, pe parcursul romanului am avut impresia ca il citesc pe Lucian Dan Teodorovici si al lui Circul nostru prezinta... Mi-ar face placere sa aud ca romanele coreene au inceput sa fie traduse si la noi, cred ca cei ce vor face asta, vor avea de castigat, venind cu ceva nou, si cu o tara ce are o literatura contemporana interesanta: puternica, socanta ca mesaj si usor asemanatoare cu cea romaneasca contemporana.
Eu o sa-mi continui cautarea cu cel de-al treilea roman tradus in engleza al autorului si in acelasi timp va recomand acest scriitor cu drag.
Pe curand...

sâmbătă, 14 decembrie 2013

Casa cu tunel, adresa aproximativa


Abia ajunsesem in Iasi de trei zile si stabilisem sa mergem in Gradina Botanica la expozitia de gladiole. Aveam inca elanul drumurilor lungi pe jos, il mai am si acum insa il omoara incetul cu incetul frigul. Am plecat din Tudor, am urcat Smardanul, am traversat prin pasaj pe la Hala Centrala, am privit noul peisaj de p Stefan si mi-am zis ca singurul lucru bun cu taiatul teilor e ca se vede Biserica Trei Ierarhi in splendoarea ei. Pe la Mitropolie m-a spurcat baba aia nebuna ce ii comenteaza pe toti iar cand am ajuns la Junimea am realizat ca Apple Store-ul nu mai e acolo. Am traversat Puata Unirii prin pasaj si mi-am adus aminte de gluma pe care i-ma faut-o lui Ral, cea cu metroul si am zambit tamp cat timp am traversat Lapusneanu, cel plin de amintiri. Cand am inceput sa urc Copoul mi-am dat seama ca nu mai facusem asta de vreo 5 ani. Tot fusesem prin Copou dar numai cu masina si la pas tot drumul parea atat de lung. Distanta dintre Uniersitate si Parcul Copou mi se parea atat de lunga, cand tot cautam cu privirea coltul gardului ce impresmuieste parcul. Iar de acolo mai era cale lunga pana in Parcul Expo.

vineri, 13 decembrie 2013

Ornamente de Craciun homemade - Fulgi de nea

Sper ca nu se supara Sorin Sensei ca postez asta fara aprobarea sa, dar trebuia sa se astepte la asta de la mine, cand a vazut ca fac poza etapa de etapa.
Azi, o sa va arat si voua cum se fac niste fulgi de nea, ornamente de craciun, simplu si frumos, pentru a decora in casa.
Se ia o hartie patrata

joi, 12 decembrie 2013

Curry japonez si vin romanesc

Luni am avut un altfel de curs la Himawari. In loc sa invatam vocabular nou si scriere, s-a gatit curry japonez si s-a vorbit despre Japonia cu Higuchi Sensei. Higuchi Sensei e absolvent de Waseda ca si mine si asta l-a facut sa vorbeasca mai mult ca mine. El a terminat economia, s-a aganjat la o firma ce producea piese de masini, nu s-a adaptat la stilul de viata impus de societate, a plecat in State si de acolo in Ucraina. In Ucraina preda japoneza intr-o scoala si ii place foarte mult balkanismul asta. A vizitat Republica Moldova si acum Romania pentru ca era liber, i-a placut mult la noi si are de gand sa se intoarca in primavara, cu parintii sai.
Dupa ce doua ore am discutat despre de ce iubim noi Japonia si de ce el o uraste, si ne-am ghiftuit bine cu curry, am plecat la Bolta Rece, sa servim un vinul casei.
Am stat 5 ani in Iasi si nu am fost niciodata la Bolta. Noroc de Hihuchi ca asa am ajuns si eu acolo, am vizitat si beciurile, am baut si un vin bun si ne-au cantat si muzicantii in cap.
A fost o seara japonezo-romaneasca: mancare japoneza, bautura romaneasca, atmosfera de Romania dar timp de petrecut ca in Japonia: de la 8 la 10 seara.
Sper sa il revad in primavara pe Hughichi Sensei, cand i-am promis un gratar romansec, cu mici si ceafa de porc, nu creveti si raci ca in Japonia.
Pe curand...

miercuri, 11 decembrie 2013

Naked

Mi-am facut curatenie prin Kindle si am dat de Naked scrisa de David Sedaris. Imi aminteam vag o noaspte cu luna plina, cand din motive de isomnie cautam cartea asta pe net. Dar nu m-am intrebat de ce. Daca o aveam in kindle inseamna ca am avut un motiv pentru care am vrut s-o citesc.
Am inceput sa o citesc cand am dat peste un fragment in care protagonistul se masturba in camera de camin, alaturi de colegul de camera. Am terminat povestioara, am lasat kindle-ul jos si m-am dus la sfantul Google ca caut informatii despre carte. Cartea cuprinde 17 eseuri scrise de comedianul David Sendiris. Povestile ii surpind viata, de la copilarie pana la viata studentiei si acceptarea faptului ca este homosexual.
Romanul nu e premiat, nu e atat de amuzant pe cat zic cei de pe goodreads si nu e ceva ce mi-as fi dorit neaparat sa citesc. Nu e o carte rea, e chiar simpatica asa in felul ei insa nu stiu de ce o am in kindle, de mi-am dorit sa o citesc.
Poate m-a rugat cineva sa i-o caut si  pentru ca am incredere in gusturile acelei persoane am zis s-o citesc. Sau poate ca am citit vreun top cu cele mai ceva romane de pe undeva (gen goodreads).
Mancat de curiozitatea asta ce s-a raspandit in mine ca un virus, nici nu am putut sa ma bucur de maniera amuzanta in care Sedaris isi povesteste copilaria, adolescenta si tineretea.
Pe curand...

marți, 10 decembrie 2013

Gift Cards

De ce nu exista si la noi gift carduri? Ele se numesc asa frumos pentru cei ce vor sa faca un cadou cuiva si nu stiu ce sa-i ia, insa in cazul gift cardurilor pentru e-shoppuri poate sa fie si un prepaid card. Eu stiu multa lume ce nu face shopping online pentru ca nu are incredere in paypall sau in oferirea dateleor de pe card unui site anume.
In Japonia xistau aceste Gift carduri pentru Amazon, iTunes, AppStore dar si alte magazine locale. Pentru stainii ce nu aveau card de credit, ci doar un cash card era mai usor sa cumpere un gift card si apoi sa il foloseasca cand cumpara ceva.
Ma uit ca la noi exista un singur site de unde se pot cumpara carti electronice. Mai toate editurile iti fac trimtiere catre elefant, mai putin Humaitasul care are propiul site (nu stiu de ce dar Humanistas e in capul meu ceva gen Trustul PRO - toate se fac in interior). Mie mi-ar fi mai usor sa ma duc intr-o librarie, sa aflu ca exist o carte anume si in format electronic si la casa sa platesc suma, iar dupa aceea sa primesc un card cu un cod pe care sa-l folosesc ca sa descarc cartea.
Pentru ca uneori cand sunt intr-o librarie si vad o carte, imi doresc sa o cumpar electronic, dar pana ajung in fata calculatorului uit de ea. Si asa i-am mai lasa mai liberi pe cei de la elefant care mai nou uita sa trimita comenzile, de cand au devenit site de haine cu carti.
Pe curnad...

luni, 9 decembrie 2013

Pui cu sos de rosii si busuios si paste de orez cu legume

Duminica pe la ora 11 m-a lovit asa in moalele capului ca nu mai am nimic in frigider si ca trebuie sa fac ceva cumparaturi si eventual sa gatesc ceva. Aveam jumatate de borcan de sos de paste cu busuior, din ala cu rosii, ceapa, morcov, ardei si ce-o mai fi avand in el, de o saptamana - de cand am facut niste paste cu ton. Imi era frica sa nu se strice pana o sa mai fac eu paste asa ca m-am gandit la niste pulpite dezosate cu sosul ala. Usor de facut si fara bataie de cap. In camin, la bucatarie nu mai merge mai niciun ochi de la aragaz, e coada mare asa ca trebuie sa ma misc repede.
Ies din camin si cand vad ca e soare si bine decid sa nu ma mai duc la Lidl care e la doi pasi de camin ci pana la Auchan care e la Palas, la vreo 20 de minute de mers pe jos. Pe drum mi-a venit in cap sa-mi fac niste taitei de orez cu legume. Am mancat la chinezesc sambata si numai la urechi de lemn imi sta gandul. Doar ca nu am gasi urechile si nici ciuperci proaspete in ditamai hypermarketul asa ca am improvizat.
Mi-am luat doua tipuri de taiatei: subtiri si grosi. Am decis sa ii folosesc pe cei grosi ca aratau mai bine.
Am pus apa sa fiarba si cand a inceput sa fiarba, am adaugat taiteii pe care i-am fier 5 minute. Intre timp am taiat jumate de ardei portocaliu in cuburi, ceapa verde in bucatele de 1 cm (aveam ceapa verde de acasa), si impreuna cu niste legume dezhidratate, am innabusit legumele cu putin ulei si sos de soia. Cand legumele s-au inmuiat am adaugat ciupercutele din conserva (ca nu am gasit proaspete) tatate in doua. Apoi am dagautat taiteii pe care i-am spalat cu apa rece dupa ce au fiert.

duminică, 8 decembrie 2013

Lansarea sau Si acolo ce-am facut?

Va spuneam zilele trecute de lansarea ghidului practic "Si acolo ce-o sa faci?" ce urma sa se lanseze la Iasi sambata. Diana, aurtoarea ghidului m-a rugat sa promovez ghidul in online si m-am ocupat de asta. Am vorbit cu domana Lungu si mi-a dat voie sa vorbesc cu pr-ul univestitatii si sa punem afisul pe pagina de fb, am vorbit cu cel ce ce ocupa de pagina de fb a facultatii si l-am pus si acolo. L-am pus la mine pe blog, i-am da share la Himawari, la mine pe profil si apoi l-am mai distribuit pe cateva grupuri. M-au ajutat si prietnenii care l-au distribuit si ei pe unde au putut. Pentru ca stiam: studentii ieseni sunt puturosi. Daca au caldurica in camera si net, nu ies din casa pentru o lansare de carte. Si asa a si fost: putina lume. Nici macar colegii mei carora le-am spus persoanal sa vina si cativa prieteni care nu aveau alte planuri nu au venit. N-a venit nici tipul ce vrea sa plece in Japonia, caruia i-a spus o profa sa vina. Treaba lor. Ei au pierdut...
Am mai fost la lansari de carti (inclusiv la cartea scrisa de mine in liceu) si toate au fost plictisitoare. Diana, autoarea volumului a avut o idee interesanta pentru lansare. A invitat trei speakeri: Sorina Chiper - castigatoare a unei Burse Fulbright, conferentiar de engleza la FEAA, ce testeaza multi sutdenti ce vor sa plece la studii afara, Alina Cojocaru - consilier la Educativa si eu ca student ce a studiat undeva in strainatate. Au fost povesti interesante, despre experienta noastra si despre cat e de bine ca exista un ghid care pune la un loc toate informatiile de care ai nevoie cand aplici la o bursa sau la un job afara. Informatiile se gasesc peste tot pe internet, insa sunt dispersate si iti ia mult timp sa gasesti ce ai nevoie; asa sunt toate la un loc, scrise bine.
Ma bucur ca am facut parte din echipa ce a participat la lansarea volulmului la Iasi. Cu toate ca am avut mari emortii (cred ca atunci cand nu o sa mai am emotii, o sa fie o problema), am cunoscut niste oameni misto cu care mi-ar face placere sa mai intru in contact.
Pe curand...

sâmbătă, 7 decembrie 2013

Sint o baba comunista

Nu am fost un fan al romanului lui Dan Lungu. Mi s-a parut usor lipsit de profunzime, prea multe informatii ai povesti intr-un numar redus de pagini. Apoi s-a lansat filmul, film in care joaca una din actritele mele preferate. Nu am apucat sa-l vad, eram inca in Japonia iar acum astept sa apara pe romfilmpromotion.ro. In urma cu o luna am citit pe facebook ca Lucian Dan Teodorovici a adaptat romanul petru o piesa de teatru ce urma sa aiba premiera pe 6 decembrie. Cum sunt un fan al lui LDT am zis ca trebuie sa merg. Poate acolo as fi avut curajul sa ma duc la dumnealui si sa-l salut, sa-i spun in fata cat de mult ii apreciez munca. Dumnealui stie, mi-a citit blogul, ne-am imprietenit pe facebook, dar totusi as fi vrut sa-i spun asta si in fata. Ei, n-am avut curaj. L-am vazut in foaierul Ateneului Tatarasi, mi s-au inmuiat picioarele si am fugit spre iesire.

vineri, 6 decembrie 2013

Medalion Miyazaki la Clubul Cinefililor Iasi

Miercurea trecuta a inceput seria de proiectii ale animatiilor lui Hayio Miyazaki cu Vecinul meu, Totoro.
A fost pentru prima data cand am mers la Casa de Cultura Mihai Ursachi a municipiului Iasi. Stiam ca exista in spate la Muzeul Eminsescu, insa niciodata nu am fost acolo. La etaj, intr-o sala micuta de cinema, o mana de tineri, batrani si copii pasionati de Japonia au vizionat celebra animatie a marelui regizor.
Cand am vazut Totoro, l-am vazut dublat in engleza, acum a fost in japoneza cu subtitrare in engleza. Mi-a placut la fel de mult, poate mai mult pentru ca am auzit limba aia pe care n-am reusit s-o invat si de care mi-e e atat de dor. Dar mi-am dat seama ca a fost multa adaptare in traducere pentru ca de multe ori era tradus altceva decat ce ziceau persoanejele (deci totusi stiu si eu acolo o boaba).
Saptamana viitoare, tot miercuri si tot la aceasi ora: 18:00, ruleaza Howl's Moving Castle, un alt film animat de exceptie. Pentru cei pasionati de anime- ce nu au vazut filmul, sau pentru cinefili in general, recomand animatiile lui Miyazaki. Sper ca in cele patru saptamani sa fie si ultimul sau film (cu toate ca nu prea cred) pentru ca e singurul film de-al studioului pe care nu l-am vazut.
Pe curand...

joi, 5 decembrie 2013

Si acolo ce-o sa faci?

Astazi, joi 5 decembrie la ora 6 seara, la libraria Glisando din Bacau si sambata 7 decembrie la ora 4 dupamasa la libraria Carturesti din Palas Mall, in Iasi, are loc lansarea ghidului Si acolo ce-o sa faci?
 Daca nu aveti planuri pe astazi si sunteti in Bacau sau sambata in Iasi nu ezitati sa mergeti la lansare. Mai ales daca sunteti studenti si vreti sa plecati la studii afara. Ghidul asta e foarte practic si se adreseaza celor care vor sa plece la studii in strainatate, o categorie ce nu prea a fost bagata in seama pana acum de cei ce scriu ghiduri. Aseara am pus si eu mana pe el si l-am rasfoit cu mare atentie. M-am uitat la capitolul Japonia si m-a impresionat cat de bine e pus la punct. Ti se spune ce fel de burse sunt intr-o tara, cat costa chiria si mancarea de baza, cum se aplica pentru viza dar si alte informatii importante. Nu mai spun la la final sunt modele de CV-uri, scrisori de intentie, de motivatie si altele.
Cata nevoie as fi avut si eu de un astfel de ghid cand am plecat, ca mi-ar fi simplificat viata mult mai mult.
Si apropo, la lansarea din Iasi vin si eu si o sa va povestesc putin despre experienta mea in Japonia.
Pe curand...

marți, 3 decembrie 2013

Extremely Loud and Incredibly Close

Cred ca am citit cea mai cudata carte din viata mea. Si cand spun ciudata, folosesc cuvantul cu un sens usor oximoronic, pentru ca e ciudata buna, cartea asta. Nu am vazut filmul, cu toate ca e cu niste actori ce imi plac. Era o perioada cu multe filme despre atentatele de la WTC si nu am avut chef de el. Apoi am uitat complet de film iar mai tarziu am dat de carte. Mi-a aparut ca sugestie pe goodreads, doua prietene i-au dat 5 stele. Asta m-a intigat. Pai daca cele doua Raluci au dat 54 stele, se merita citita. Daca as explica povestea cartii as spune ca nu e genul meu de cate. Da, povestea nu e genul de poveste care sa-mi placa. Genialitatea cartii a constat in modul in care a fost scrisa.
Nu as putea sa spun ca este vorba despre un baiat ce si-a pierdut tatal in atentatul din septembrie 2001 si ca acesta ii descopera niste insemnari si pleaca in descoperirea unei yale ce deschide o usa cu o cheie pe care a gasit-o el printre lucrurile tatului sau. Asta e secundar. Romanul e scris impecabil de un om ce incearca sa scrie ca un copil de 9 ani ce sufera mai mult sau mai putin de OCD si ADD.
Mie mi-a placut mult romanul pentru ca e format din povesti, scrisori, poze si ganduri ce par alandala, insa puse la un loc fac un altfel de roman. Am incercat si eu sa scriu asa, si am publicate in cartea mea doua povesti ce puse cap la cap dau o poveste scrisa prin alte mijloace. Exista si o a treia poveste scrisa apoi, poveste ce nu a fost publicata nicaieri. INsa ceea ce face Jonathan Safran Foer aici, e arta dusa la superlativ. Mi-a placut mult si acum chiar sunt curios cum arata filmul facut dupa Babilonul asta de carte.
Pe curand...

luni, 2 decembrie 2013

Povesti de transport in comun

Miercuri am plecat acasa. Era treaba multa de facut. Pe langa faptul ca imi era dor de casa, ca trebuia sa ma incarc cu energie, bani si mancare, mai trebuia sa dau un interviu la tv si sa ma vad cu Super Kos, pe care am lasat-o logodita si am gasit-o maritata. Cu interviul nu a mers, din nou. A treia incercare fara succes. Prima data nu am putut eu, a doua oara nu mi-a raspuns ea, acum am putut amandoi dar Crin si Pasarela Margineni au dat presa locala peste cap si nu s-a mai putut. Bine ca m-am vazut cu Cosminelul ca altfel o luam razna.
Ei, dar ca sa ajung acasa trebuia sa apelez la un transport in comun. Cu o saptamana inainte desocperisem trenul regio de la ora 7:30 seara, ce ajunge pe la 11 in Bacau. Sa traiasca la racoare doamna Boagiu ca a scumpit trenurile la greu, le-a schimbat numele si le-a anulat la greu. Iasi-Bacau si Bacau-Iasi nu mai are accelerat, doar personal. Trei ore jumate si 21.50 lei. Mai aveam posibilitatea de doua ore cu maxi, 30 de lei. Aici e discutabil. In maxi e ingramadit, in tren ai loc cat vrei dar face mult. Dar cu tableta incarcata de filme, merge drumul. Imi place mai mult asa.

marți, 26 noiembrie 2013

Unele s-au terminat, altele au inceput

Am ramas dator cu un articol pe care il scriu in fiecare an si anume unul despre serialele noi pe care le incep odata cu noul sezon. Anul asta sezonul nou m-am prins pe drumuri si nu am reusit sa centralizez totul intr-un articol. Pe langa asta, intre timp s-au mai anunalt niste seriale pe care le urmaream si  nu am apucat sa imi iau ramas bun de la ele.
Happily Divorced, comedia cu Fran Drescher in rolul principal dar si in postura de producator, inspirata din viata sa si difuzata pe TVLand, a fost anulata dupa ce initial i se mai acordasere 12 episoade extra la sezonul scurt de 12 episoade.
A fost una din comediile mele preferate. TVLand produce seriale destul de haioase, ieftinele, mizand pe actori ce au facut senzatii in urma cu ani buni si acum zac udeva uitati, insa seriale pline de umor.
O sa-mi fie dor de Fran si de rasul ei molipsitor dar si de povestea nebuna din serial.

The Borgias, serialul istoric de pe Showtime, produs de mintitle din spatele
Dinastiei Tudorilor, s-a terminat cu un sezon mai repede decat era preconizat. Serialele istorice nu au viata lunga, nu poti continua povestea la nesfarsit pentru ca ii stii sfaritul, insa serialul a parut terminat fortat. Cica costurile erau foarte mari si audientele destul de slabe. Initial Showtime a anuntat un film ce o sa incheie serialul insa au renuntat si la ideea asta i au promis scenariul fimlului gratuit in format electronic pe interent. De ce as citii asta? Stiu cum se termina povestea, sau daca nu stiu, caut pe wiki. Eu vroiam sa vad adaptarea, cum joaca actorii, cum sunt realizate decorurile si elementele de scenografie. E bine totusi ca s-a terminat ca am cam iesit din faza serialelor istorice.

luni, 25 noiembrie 2013

Bucuresti - a fost o placere sa fac afaceri cu tine

Miercuri seara eram atat de agitat incat nu mai puteam sa stau in camin. Joi urma sa plec la Bucuresti, ma hotarasem sa fac asta in urma cu cateva zile si pana miercuri dupamasa nici nu aveam sau nici macar nu stiam cum o sa plec. Acum aveam tot planul stabilit si nu mai aveam stare. Asa ca mi-am facut bagajelul si am plecat la Bacau. A doua zi urma sa plec de acolo la Bucuresti, unde urma sa stau pana sambata.
Ce am facut la Bucuresti? Mi-am conturat traseul in cariera si am hotarat unde o sa opreasca trenul meu, in urmatoarea gara. Mai mult nu spun, insa sunt foarte incantat de ceea ce o sa se intample din septembrie.
Pe langa asta m-am vazut cu o parte din pritenii mei.
A fost o evadare de care aveam nevoie dupa ultima luna plina de dezamagiri si nervi. Multumesc lui Dumnezeu ca pe langa o familie minunata am si niste prieteni minunati. Imi pare rau ca nu am apucat sa ii vad pe toti dar macar am reusit sa mai vad cativa din ei.
Pe curand...

duminică, 24 noiembrie 2013

Escapre From Camp 14

Dupa ce m-am intors de la proiectia documentarului lui Adelin Petrisor despre Coreea de Nord, am cautat pe net cartea Escape from Camp 14, pentru ca Adelin ne-a povestit cate ceva despre ea. Am citit-o pe nerasuflate, seara cand ma intorceam de la scoala, la ore - cand ma plictiseam si in tren in drum spre casa. Am terminat-o repede si mi-am data seama ca am intrat intr-o perioada Coreea de Nord, deja ma gandesc la ce sa citesc dupa.
Cartea e fascinanta si terifianta. Povestea coreanului nascut in puscarie ce reuseste sa evadeze te face sa versi cateva lacrimi.
Lagarul de Concentrare 14, este lagarul in care sunt inchise persoanele ce sunt prinse ca manifesteaza impotriva sistemului. Tatal lui Shin - protagonistul cartii, a manifestat impotriva sistemului si a fost inchis aici. Shin a fost conceput cand tatal sau si mama sa au primit ca premiul pentru buna purtare, acordul sa intretina relatii sexuale. Legea Nord-Coreeana spune ca intr-un astfel de lagar sunt inchise trei generatii de tradatori, deci el s-a nascut acolo si urma sa moara tot acolo, fara sa cunoasca lumea de dupa gardul lagarului. Universul lui era: scoala, inchisoarea unde locuia si fabricile din lagar. Nu stia cum arata restul Coreei de Nord si nu avea nicio cunostiinta despre restul lumii.
Cu ajutorul Google Maps oamenii de rand, dinafara Coreei de Nord au putut sa vada aceste lagare. Sunt imense, plinde de fabrici si terenuri agricole unde cei condamnati lucreaza toata ziua pentru a produce pentru cei de afara, un fel de sclavie moderna data de dictatura. Imagini cu lagarul 14 dar si informatii despre ce categorie de condamnati se gasesc in lagar puteti gasii aici.
Pentru generatia mea e mai greu sa inteleaga de ce comunismul era rau, cand auzim in stanga si in dreapta ca toata lumea avea loc de munca si casa. Cum Ceausescu a luat modelul cartelei si Cultul Persoanalitatii din Coreea de Nord si cum si la noi existau lagare de concentrare, e mai usor sa intelegeti de ce e e mai bine in democratie.
Sper ca v-am facut curiosi si sa cititi cartea.
Pe curand...

vineri, 22 noiembrie 2013

Birocratie de banca

La banca la care am cont, mi-a expirat cadrul in urma cu doi ani. Ca sa scot bani imi ia comision de 3.5 lei, adica pot sa scot mai putin cu 4 lei. La asta se mai adauga inca 4 lei, taxa de intreinere cont, deci in linii mari, pierd cam 10 lei. Asa ca miercuri m-am dus cu adeverinta de student sa imi refac cardul. La cardul de student nu ai comision de intretinere la cont si  ai dou retrageri plus doua interogari sold gratuite
Tipa de la ghiseu a fost foarte draguta si a gustat fiecare gluma a mea. Glumele mele veneau din zenul meu lantruc, ca sa nu o iau razna. Cred ca am completat 10 formulare iar pe unul din ele m-a pus sa scriu ca pot sa citesc contractul si taxele de la banca intr-o zi. Inainte sa scriu aia o intreb ce trebuie sa citesc si imi da o brosura A4 de 40 de pagini. Ma uit la ea  si o intreb daca sunt in sesiune sau daca pot sa completez ca imi ia doua zile sa citesc. Pana mea! Dar acum trebuie sa fac lectura la ce semnez, ca cine stie cu ce ma mai trezesc. In formularul de card am fost intrebat de 3 ori daca sunt dsident sau nu sau daca am functii politice mari. Ca daca am se uita si SRI-ul in contul meu, nu numai eu si cei de la banca.
Birocratia e in floare insa nu e atat de complicat ca la japonezi si din cate mi-a spus Hakan ai nostrii sunt putin cu mai bun simt decat turcii. Deci se poate si mai rau. Dar de stiut: o ora din viata o pierzi competand si semnand formulare pentru un amarat de card expirat.
Pe curand...

joi, 21 noiembrie 2013

Despre barfa si alti demoni

Singurul prilej cand oamenii urasc barfa este atunci cand se refera la ei. [Will Rogers]

Imi povestea o prietena cu putin timp in urma ca abia aseapta sa termine contractul sub care e si sa plece in alta parte, pentru ca e satula de barfa din mediul in care lucreaza. Ea se mira mult ca acei oameni nu sunt ori si cine si totusi barfa si mancatoria din colectivul acela e ceva de speriat.
Si totusi, ce e barfa? Conform DEX '98: BÂRFÍ, bârfesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. recipr. A (se) vorbi de rău, a (se) ponegri, a (se) defăima, a calomnia, a cleveti. ♦ Tranz. A flecări, a îndruga verzi și uscate. – Et. nec.
Pe mine ma amuza si in acelasi timp ma enerveaza conceptul conform caruia numai prostii barfesc, sau numai femeile. De unde! Se barfeste in toate paturile sociale si in fiecare colt de lume. Japonezii barfesc mai mult ca noi, insa barfele lor sunt mai nevinovate. Noi suntem rai si in barfe facem atac la persoana, ceea ce e urat. Femeile barfesc alte femei iar barbatii barfesc, in general, tot femei. Diferenta e ca barbatii se amuza barfind, femeile o fac de multe ori din rautate.
Am citit de curand un articol ce spunea ca un studiu realizat la Universitatea Barkley din California arata ca fara posibilitatea barfei - actiune prin care iti elimini starea de incordare,  pot genera in conflicte grave in grup. Un alt studiu, tot de peste ocean, de la Universitatea Michigan, arata ca barfa are efecte benefice asupra femeilor. Cica progesteronul, hormon ce ne face sa ne simtim bine, se elibereaza in cantitati mai mari cand barfim. Si chipurile, conform unui sondaj Onepoll, 31% dintrebarbati spun ca o barfa buna provoaca, uneori, mai multa placere decat un act sexual. Si tot sondajul Onepoll arata ca barbatii barfesc mai mult cu 24 de minute pe zi decat femeile.
Cu astea spuse, eu nu ma mai motivez cand barfesc si spun ca mi-e dor de o barfa buna cu niste prieteni vechi.
Pe curand...

miercuri, 20 noiembrie 2013

Some Prefer Nettles

A trecut foarte mult timp de cand nu am mai scris despre o carte si mai mult de o luna de cand nu am mai citit. Incepusem Some Prefer Nettles de Jun'ichiro Tanizaki de cand eram in Japonia si nu m-am mai atins de ea pana duminica seara cand m-am decis sa o termin.
De ce a durat atata timp? Cred ca e un cumul de trei factori.
1. Imi aducea aminte prea mult de Japonia si am incercat sa iubesc Japonia de departe.
2. Programul meu s-a schimbat foarte mult si nu mai gaseam timpul necesar pentru lectura. Cat timp am fost in Japonia am citit in tren, iar cand m-am mutat in Saitama, pentru ca am stat mai mult timp in casa, fara sa merg la scoala, am inceput sa citesc mai putin.
3. Cu toate ca se spune ca e cartea in care Tanizaki se destainuie cel mai mult, mie mi s-a parut ca seamana destul de mult cu Labirintul destimului.
De ce spun asta? Tema romanului e cam aceasi: Relatia de cuplu nefericita. Romanul, si acesta publicat pe bucati intr-un ziar, ne spune povestea unui cuplu aflat in divort, cu o sotie ce are un amant. Ceea ce e nou in romanul asta, fata de Labirintul Iubirii, e lupta intre Est si Vest, o lupta pentru conservarea traditiilor si primirea cu reticenta a culturii occidentale. E o tema interesanta pentru istoria Japoniei si asta m-a facut sa merg cu romanul pana la capat. Oricum, Tanizaki imi place mult si cred ca la un moment dat, dupa o pauza mai mare, o sa mai citesc ceva scris de el.
Sper sa ma pot tine de lectura, si sa revin cat de curand cu un nou articol in acest domeniu.
Pe curand...

marți, 19 noiembrie 2013

Charlie Countryman

Stiti de acum (iar daca nu stiati, aflati acum) ca am o pasiune pentru filmele romanesti sau cele filmate in Romania. In ultimii 10 ani s-au tot filmat filme la noi in tara, care mai bune, care mai proaste si le-am vazut cam pe toate.
Duminica nu aveam niciun plan asa ca am zis sa vad un film. Pe site-ul pe care ma uit online, la recomandari aparea Charlie Countryman cu Shia LaBeouff. Mie imi place mult de pustiulica asta, si mi se pare ca a evoluat mult de pe vremea cand aparea in serialele Disney. Asa ca nu mi-a trebuit mai mult si nu m-am interesat de plotul filmului.
Nici nu incepe bine filmul ca aud Bucuresti. Tatal actorului principal, moare si asa are o viziune a mamei sale, moarte mai de demult ce ii spune ca trebuie sa plece la Bucuresti. Isi face bagajele si pleaca cu toate ca prietenii il intreba daca e sigur ca trebuie sa plece in Bucuresti si nu in Budapesta. In avion il intalneste pe Victor, un batran ce vizitase America pentru un meci de baseball, Batranul, interpretat de Ion Caramtriu, moare si intr-o viziune a lui Charlie ii spune ca trebuie sa ii dea cadoul pe care l-a cumparat fetei sale Gabriela.

luni, 18 noiembrie 2013

Seminariile Himawari - Religie

Asociatia Romano-Himawari a organizat impreuna cu Libraria Floarea Vietii o mana de seminarii pe teme japoneze: de la Istoria Japoniei la Artele Martiale, Geisha si Religia. Nu am apucat sa ajung decat la cel cu religia, seminar ce s-a tinut sambata pe inserat.
Ma asteptam sa fie altceva, sa fie multe intrebari si dezateri dupa si abordarea sa fie diferita. Japoonezii nu sunt religiosi. Shintonismul e destul de libertin si pe langa asta, japonezii il impart cu budismul, unde comemoreaza mortii.
Seminarul a fost tinut de un pustiulica, de vreo 16 ani, o enciclopedie ambulanta, cu diaree verbala, ce s-a simtit in largul lui, povestind despre mituri si povesti cu zei, povesti pe care nici japonezii nu le stiu. Nu e de mirare ca nimeni nu a pus intrebari la sfarsit si sa toata lumea a plecat glond dupa ce pustiulica a multumit pentru prezenta. Nici eu nu am putut sa fiu atent. Initial, combinatia mea de OCD-ADD avea o fixatie cu powerpointul ce nu era full-screen, apoi am avut o problema cu sacoul tipului, sacou in doi nasturi ce era incheiat la amandoi nasturii. Cu toate ca povestea despre niste zei shinto ce au creat prin dragostea lor insulele arhipelargului nipon si explica anumite sarbatori shintoniste, mare lucru nu am inteles pentru ca nu a explicat ca pentru niste oamenii ce nu prea au inforatii pe acest domeniu ci ca pentru alti patimiti de shintonism ca si el. Eu ad fi facut prezentarea asta altfel, mult mai ancorata in Japonia contemporana, as fi vorbit mai mult despre temple si cladirile comonente unui templu decat sex intre zei si deceptii in ceruri. Insa pustiulica e doxa, se vede ca e pasionat si stie multe, dar din pacate a reusit sa plictiseasca si nu sa capteze atentia.
Pe curand...

duminică, 17 noiembrie 2013

Institutul

Va mai amintiti filmul ala The Game, cu Michael Douglas? Eu n-am mai fost om dupa ce l-am vazut. Mi-a placut mult ideea filmului si m-am tot gandit cum ar fi fost sa mi se intampla asa ceva. Si nu mi s-a intampla mie, ci unor oameni din San Francisco. Pe strazile orasului au aparut tot felul de anunturi ciudate ce vorbeau despre o eliberare din corestul societatii. Cei care au sunat, au primit o adresa, intr-o cladire de birouri, in centrul orasului, unde au aflat mai multe despre Jijune Institute, un institut ce te ajuta sa vezi lumea asa cum e. Au descoperit semne secrete ascunse in oras, iar apoi au fost abodrati de membrii ce vroiau sa elibere institutul desub domnia unui inginer ce transofrmase totul intr-un cult. Manifestarii in strada, o femeie disparut si multe secrete.
A fost un joc. Un proiect artistico-social realizat de o mana de oameni. Un joc ce la un moment dat a trebuit sa se termine. Eu consider ca a fost o idee geniala si sunt gelos ca nu am participat la acest lucru. Uitandu-ma la documentar m-am tot intrebat daca nu m-as fi retrs cand totul parea sa fie un cult si daca as fi mers pana la capat, absorbit de ceea ce mi se intampla.

Recomand documentarul cu caldura.
Pe curand...

miercuri, 13 noiembrie 2013

Coreea de Nord, nimic de invidiat. Adelin Petrisor, multe de invidiat

Abia m-am intors de la o activitate organizata de cei de la Liga Studentilor Jurnalisti din Iasi si Editura Polirom. La Ateneul Tatarasi a foat invitat Adelin Petrisor si , s-a rulat documentarul pe care l-a realizat dupa ce a fost in primavara anului 2012 in Coreea de Nord pentru sarbatorirea a 100 de ani de la nasterea Presedintelui Etern - Kim Ir-sen si s-au vandut cartile publicate de jurnalist la Polirom. Documentarul nu e nou, pentru cei ce l-au vazut la TVR. A fost nou pentru mine si cele 20 de minute mi-au facut pielea de gaina. Interesanta a fost conversatia de dupa, conversatie pe principiul Q&A, unde publicul a pus intrebari si Adelin a incercat sa raspunda.
Dar sa incepem cu inceputul. Am vazut afisul evenimentului intr-o statie de autobuz. Am dat sfoara in tara si s-au aratat cativa interesati. Ditre astia, a ajuns doar Rebecca, restul erau ocupati.
Documentarul mi-a ridicat toate firele de par de pe piele si mi-a facut pielea de gaina. Tot respectul pentru Adelin Petrisor si pentru cameraman (Grasu?) ca au avut curajul sa filmeze ce nu era voie. Asta l-a costat, e banat pe viata sa intre in Coreea de Nord, insa a aratat ceea ce a vazut el acolo.
L-am gasit pe youtube dar calitatea nu e atat de buna, din pacate.


vineri, 8 noiembrie 2013

Din marea gradina a procesomanilor

Cu ceva timp un urma luam parte la o discutie despre Coreea de Sud vs Japonia. Din discutie in discutie s-a ajuns la subiectul operatiilor estetice. In Coreea sunt foarte ieftine interventiile acestea si majoritatea coreienilor (femei sau barbati) au fata modelata de bisturiu. In Seoul vazusem cabinete de chirurgie estetica la fiecare colt de strada si reclamele ca astfel de cabinete erau pana si in metrou. Tin minte ca facusem o poza la o astfel de reclama, dar nu o gasesc acum. Pornind de la discutia aceea, cineva spusese ca citise o stire despre un chinez care si-a dat sotia in judecata pentru ca i-a facut copii urati. Tipa era operata si fusese urata inainte si acum copiii semanau cu ea. M-am amuzat copios de poveste si m-am intrebat cum o sa arate tara asta peste vreo 50 de ani, cant toate tipele operate o sa ajunga batrane. Operatiile estetice la ei sunt extreme iar Bianca Dragusanu e mic copil pe langa femeile de rand din Coreea si mai din toata Asia Pacific. Isi taie nasul, is sculpteaza obrajii, barbia, maresc ochii si ploapele. Cand iesi de acolo nu mai semenei deloc cu ce ai fost. Eu ma intreb daca nu au un soc cand se vad in oglinda. M-am intrebat cum intrau in tara duzina de japoneze ce se aflau bandajate la fata, ca niste mumii, in avonul cu care ma intorceam eu de la Seoul la Tokyo. Posibil ca amprentele salvate pe chipul de pe pasaport dar si o adeverinta de la medic, le facilita intarea.


luni, 4 noiembrie 2013

Proiectii sau Pentru Ioana

Cand ies din camin ma lovesc de forfota din Tudor. Campusul asta forfoteste tot timpul. Nu cred ca am vazut vreodata o straduta pustie de cand stau aici, si e al saselea an. Oameni pe langa masini ce inghesuie genti in portbagaje, grupuri de tineri ce vorbesc tare despre un test, un curs sau un profesor. E cam tarziu in seara pentru cei ce pleaca acasa si e cam devreme de iesit in oras pentru o seara de vineri. Dar totusi e agitatie. Ajung la strada principala si cotesc la dreapta. E plin de lume in statia de autobuz si la fel de multa lume la refugiul de tramvai. Tigani si caini se plimba agale cautand atentie. Trec de T17 si de straduta ce te duce in spatele campusului, trec de Stef si se face liniste. Nu mai e paroape nimeni pe strada. Cine sa mearga inspre Bucsinescu la ora asta? Cine iese in oras, iese in campus sau pe splai. Ma uit la parterele blocurilor vechi de pe bulevard si observ ca nu mai exista niciun apartament, toate sunt spatii comerciale, amanete multe si cabinete medicale. Peste tot reduceri pentru studenti. Au vad bun.
In linistea serii ii aud pe cei doi din fata mea. E o fata micuta, imbracata sport, in gri, cu un ghiozdan in spate si un tip inalt cu parul lung si cret. Ea il injura si ii spune ca asa face mereu. El spune ca ea e cea care nu intelege niciodata. E fascinant sa inteleg din nou ce vorbeste lumea pe strada asa ca, fara sa vreau, imi ciulesc urechile la discutia lor.
Se cearta pe teme filosofice. Ea spune ca nu poti afirma despre ceva ca exista concret, pentru ca posibil ca tot ceea ce vezi sa fie un produs al imaginatiei tale. El spune ca nu e asa. Ii cere sa puna mana pe bratul lui, sa il piste, sa il pocneasca, sa simta ca e viu si ca traieste. Ea se enerveaza ca el nu intelege. Degeaba il atinge ea si degeaba el reactioneaza. Reactile lui pot fi in imaginatia ei. El isi intoarce privirea in spate, se uita la mine si ii spune ei: Si el e tot in imaginatia ta? De ce ti-ai imagina un om pe care nu l-ai mai vazut niciodata si nici nu o sa-l mai vezi? Se uita si ea la mine si spune ca poate m-a mai vazut candva, ca sunt unfigurant in povestea ei, un om ce nu are poveste. El se enerveaza si ii spune ca eu exist si ca am povestea mea. Cum sa fiu o umbra, un figurant. Cum isi permite ea sa ma limiteze atat de mult. Ea se enerveaza din nou si ii spune ca nu intelege. Ca degeaba el ii spune ei tot ce ii spune, ca el poate sa fie doar o voce a ratiunii ei si ca tot ce se intampla e proiectat de mintea ei. Cum poate ea sa stie cu siguranta ca nu e asa? El se enerveaza si tipa ceva spre ea. Nu ii mai aud, drumurile noaste s-au separat in intersectia din Bucsinescu. Ei par sa o ia pe Smardan, eu pe Elena Doamna.
Nu mai traversez pe trotuarul pe care as fi vrut sa merg, raman pe cel opus. E liniste si ma gandesc la cei doi. Aveam si eu discutii din astea filosofie cand eram in liceu. Pe de o parte mi se par puerile la varsta lor, pe de alta parte ii invidiez ca se au unul pe altul. In linistea noptii ii aud vocea din nou, urland exasperat la ea. Ma intorc si ii vad ca sunt in spate, pe celalalt trotuar. Ma opresc la semafor si astept culoarea verde. La semafosr scire ca sunt 99 de secunde de rosu, 88, 77, 66, 55, 44, 33,22, 11, 99... Semaforul e stricat si fiecare secunda e notata ca 11. O ia de la capat de cateva ori. Multi dintre pietoni traverseaza pe rosu in fuga. Eu astept si cu coada ochiului ii urmaresc pe filosofii de pe trotuarul celalalt. Se tot apropie. Se face verde si din nou sunt in spatele lor. Discuta despre culori. De unde stie el ca rosu lui e la fel ca rosul ei. Imi amintesc si eu de discutia asta, discutie pe care am avut-o cu 10 ani in urma cu o prietena draga. Parca ma vad in oglinda... Ajung la Europa si astept la semafor. Din nou i-am pierdut, ei au ramas pe acelasi trotuar. Si de acum sigur nu o sa-i mai intalnesc.
Mi-au ramas in minte cat timp am stat in oras iar cand m-am intors in camin aveam un mesaj de la prietena mea cu care filosofam in liceu. E suparata ca distanta fizica a creat si o distanta sufleteasca intre noi. Eu cred ca atunci cand o sa ne vedem o sa realizam ca suntem la fel. Mai vorbim putin si se retrage. E obosita. Imediat dupa dicutie imi dau seama ca nu i-am povestit de cei doi ce imi amintise de noi. Imi propun sa scriu pe blog, ca sa nu mai uit povestea.
Pe curand...

duminică, 3 noiembrie 2013

Automatizare

M-am tot tinut sa scriu articolul asta insa am uitat. S-au intamplat multe in ultimul timp, am fost ocupat cu niste proiecte pe care le mai tin secrete o vreme (pana se materializeaza) si nici n-am avut net. Am vrut sa scriu si despre asta, despre servicii si despre cum se comporta cei ce au puterea in mainele lor, dar mi-a trecut. M-am gandit mult daca sa scriu si articolul asta, am zis ca o sa zica lumea ca tot fac comparatii, ca am venit din Japonia si numai despre asta vorbesc si m-am hotarat sa-l scriu. Merita, asa usor de duminica.
In Japonia erau tot felul de automate. Fiecare colt de strada avea cate un automat de racoritoare, la voua trei strazi vedeai unul de tigari iar in oras, in cartiere din alea mai cosmopolite, sau prin wc-uri in cluburi gaseai automate de prezervative, abosorbante sau inele pentru placeri extra, automate de chiloti slapi sau baterii. Am mai vazut un automat de inghetata, si unul de mancare gatita intr-un club de bowling si am auzit ca exista automate de bere insa nu am vazut niciodata unul. Mai rar cu automatele de cafea, acolo gaseai cafea la sticluta sau la doza, dar in campus aveam si un automat din acela.

sâmbătă, 2 noiembrie 2013

121

Am stat in Iasi 5 ani si din astia 3 ani si jumatate am avut masina. Am invatat orasul si cartierele in plimbarile mele nocturne, plimbari cu prieteni ce sufereau de insomnii ca si mine. Dar in tot timpul asta n-am avut niciodata de-a fae cu autobuzul 121. Mint, am mers din Tudor in Tatarasi cu el, dar invers, in Alexandru, niciodata. Ma intalneam cu el in trafic, il injuram cand eram blocat in spatele lui pe stradute inguste prin Galata, dar pana joi nu am facut niciodata o plimbare cu el.

vineri, 1 noiembrie 2013

Petrecere de Halloween

Cine ma cunoaste persoanal stie ca nu sunt un fan Halloween. Insa anul asta chiar am avut chef sa ma distrez de sarbatoarea asta imprumutata. Am avut ideea costumului inca din Japonia, cand mi-am cumparat yukata, insa atunci ma gandeam ca o sa imi desenez niste sprancene in sus si atat, nu ca o sa imi fac masca de kabuki pe fata.
Am pornit cu costumatia in geanta spre Zimbru, unde urma sa ma schimb si sa fiu machiat. De unde sa stiu eu ca am de-a face cu asa o experta, ce s-a apucat sa-mi dea cu alb pe fata ca sa imi schimbe tonul tenului? Cand am vazut ca sunt atat de palid, mi-a venit in cap un actor de kabuki si de la o imagine pe net, am ajuns la machiajul de pe fata.
Am ajuns in Cafeneaua Lapusneanu, unde erau destul de multi oameni costumati, insa nu prea era atmosfera. Muzica minimalistica, oameni beti (doi ce isi dezvoltau dragrostea de bro, si unul ce voma intre picioare, stand calm pe scaun, la masa). Vine o tipa, ne roaga sa ne trecem numele si costumatia pe un biletel, se face extragerea, Horea castiga ceva de baut. Cu ce bausem eu si cu ce am primit, m-am ametit binisor, cat sa merg sa ma distrez in alta parte.

luni, 28 octombrie 2013

Demonstraţie de Ceremonia Ceaiului

Sambata Asociatia Romano-Japoneza Himawari, impreuna cu Ambasada Japoniei la Bucuresti a organizat o demonstratie de Ceremonia Ceaiului.Demonstratia a fost realizata de Michiko Nojiri Sensei, o japoneza experta in Ceremonia Ceaiului, ce locuieste de 50 de ani in Italia, undea pus bazele unei asociatii ce promiveaza acest obicei japonez.

duminică, 27 octombrie 2013

Dupa prima saptamana de scoala

A trecut si prima (mea) saptamana de scoala. A fot greu. Nu mai sunt obisnuit cu asa un numar mare de ore, colegii sunt antipatici si nu reusesc sa ma apropii de ei de loc, sunt privit ca un intrus in grupul lor iar profesorii sa mira sa ma vada aici.
Dar dupa 5 cursuri intense si pline de exeple practice pe langa toata teoria necesara, mi-am amintit de ce am ales aceasta faculte si cat de mult imi place ceea ce invat si ceea ce fac.
Da, e greu, e obositor la scoala si e greu sa imi gasesc un job insa am aplicat la niste burse si deja am primit o propunere pentru un concurs international. Sper ca intre timp sa am si niste interviuri de angajare si totul sa se duca pe un drum bun. Ca doar nu ma mamanca palma stanga degeaba.
Pe curand...

sâmbătă, 26 octombrie 2013

Filit

Zilele astea Iasiul e Capitala literaturii pentru ca se desfasoara prima editie a Festivalulului International de Literatura si Traducere. Va mai povesteam despre festival si va spuneam ca abia astept sa inceapa si sa merg pe acolo. Ei, a inceput insa nu prea am reusit sa ma bucur de el. Sunt multe activitati pentru elevi, in licee, si pentru studenti in aule ale universitatilor, insa cam toate evenimentele sunt pe baza de invitatie, invitatie pe care ti-o puteai lua de pe site, in urma cu vreo doua saptamani. Eu n-am stiut asta pentru ca nu m-am interesat asa ca m-am lovit de cateva bariere.
Am fost de vreo doua ori la Casa Filit si nu am putut sa intru. Voluntarii zelosi nu m-au lasat pentru ca nu aveam invitatie. Ce-i drept era destul de multa lume acolo pentru ca erau dezbateri interesante insa n-am putu sa intru. Ieri am incercat sa intru la un spectacol de teatru si literatura la Ateneul Tatarasi. Nu erau locuri - n-ai invitatie, nu intri.
Am avut noroc joi la Teatrul National. Am ajuns mai devreme pe acolo (asta pentru ca progrmul de pe facebook era pus aiurea - scria ora 8 dar era la 9), voluntarii ne-au explicat frumos ca daca mai sunt locuri putem sa stam si la 9, am intrat la concert. Era prima data cand vedeam pe viu Sala Mare a Teatrului National din Iasi. Poate ca de asta imi si dorisem mult sa ajung la recital. Sau poate pentru ca era un concert din Enescu, ce imi place atat de mult.
Am descoperit-o aici pe Raluca Stirbat, o pianista din Iasi, ce face cariera la Viena. E atat de pasionala si pune atata suflet cand interpreteaza ca ti-e mai mare dragul s-o asculti. Concertul numarul 3 de pian si orchestra de Beethoven n-a sunat niciodata atat de pasional ca atunci.

vineri, 25 octombrie 2013

Surpriza

Pentru ca sunt un om usor paranoic si mi se par multe lucruri, e greu sa ma pacalesti cu ceva sau sa-mi faci o surpriza. Asa ca de fiecare data cand se intampla sunt incantat ca cineva a reusit sa ma pacaleasca intr-un fel.
Va povesteam cu ceva timp in urma ca o sa devin voluntar la Himawari. Ei, luni m-a sunat Irina sa ma roage sa vin miercuri la asociatie sa fac o prezentare despre experienta mea japoneza. La momentul respectiv nu stiam exact cum o sa am programul miercuri dupa-masa: trebuia sa ma vad cu doi profesori si sa rezolv niste chestii administrative. Irina ma suna in fiecre zi sa imi afle stadiul de rezolvare al problemelor anexe, iar pe marti dupa-masa i-am zis ca da, se poate. Atunci ea imi spune ca de fapt era un motiv sa ma facasa vin la la asociatie, ca nu e nici un curs si ca George Moise trebuia sa vina in Iasi dar nu mai vine ca e destul de ocupat si pe picior de plecare in Japonia. Atunci m-a lovit ceva. OK, era usor usurat ca nu mai faceam prezentarea aia insa parca as fi facut-o: imi rezolvasem toate treburile si acum aveam iercurea libera. Si aflasem ca existase o posibilitate sa il vad pe Moise, posibilitate ce cazuse. Am inceput sa ma gandesc cum de nu am vazut eu toata tesatura asta din jurul meu: cursul de miercuri care nu exista. Irina imi spusese ca are curs joi, apoi faptul ca mi-a cerut numarul de telefon al lui George si ca atunci cand am intrebat-o despre un plan pe care il avusesem in promavara, plan ce il includea pe Moise si o librarie in Iasi, ea  mi-a povestit calm ca da, nu stie ce s-a intamplat de planul a cazut.

joi, 24 octombrie 2013

Superstitii si legende urbane

Daca va vine sa credeti, eu nu am fost din totdeauna asa de nebun paranoic superstitios. Viata si intamplarile m-au facut asa! Sa mai ziceti ca omul nu se schimba.
Exista in Copou un gang prin care daca treci, legenda studenteasca spune ca, ai restante. Eu, Horea, hipster de mic, ce nu vroia sa fie mainstream mi-am spus intr-o seara ca imi bag picioarele si trec. Ce-i drept eram un pic aghezmuit cand am facut asta. Si ce sa vezi, in vara restanta la RM. Dar m-am lasat? Nu! Semestrul urmator am trecut din nou prin gang: restanta la RM 2.
De atunci nu mai trec pe acolo. La finalul saptamanii trecute am trecut pe acolo si am vazut un grup de studenti ce au ocolit gangul. Legenda studenteasca inca traieste. La intoarcere am facut o poza si l-am ocolit cu grija. Sora-mea si o prietena de-a ei au trecut tantose pe dedesupt. Ele au terminat scoala, nu mai au de ce sa se teme. Eu nu.

Pe curand...

miercuri, 23 octombrie 2013

That look

Duminica cand va scriam articolul despre Gradina Botanica am uitat sa va spun Povestea.
Eram in sera cu expozitia de toamna si pozam gutuia japoneza cand o aud pe una spunand:
- Ce dracu stai cu camera aia in mana degeaba? De ce naiba o ai? Fa si tu poze la exponate cum face ala (adica eu)! Si ce dracu te uiti asa la mine? Nu esti in stare de nimic! Ma exasperezi!
Ma uit spre voce si vad o acritura ce se lua de iubitul ei, vizibil mai tanar.
Intram in una din incaperile serei si zic fetelor:
- Daca as fi avut o iubita ca aia (si arat spre acritura) as fi sarit de pe un pod ceva.
Fetele rad si imi spun ca in incaperea de dinainte au taiat clea acriturii si s-au pus intre ea si iubitel cand privirea ei le-a penetrat plina de ura. Acum, curcile mele, vroiau, la bascalie, sa se bage din nou intre ei sa vada cum reactioneaza. Chicoteau ca niste fetite mici si se inghionteau una pe alta ca copiii japonezi ce vor sa strige "Haro!" unui gaijin.
Si atunci mi-a venit in cap sa ii fac o poza! Sa o tin minte pe veci. Si cum ma chinuiam asa, de la departare, cu zoom, sa-i prind privirea, il vad pe Mihaita, in fata ei, cu telefonul, facandui poza.
Am prins momentul potrivit cand tipa i-a dat "the look" lui Mihaita care cu tupeu ii facea poze!
Poza asta gace toti banii. Mihaita cu telefonul, ea cu privirea, iubitul cuminte cu camera, poza cactusii si curcile (stiti ca va zic asa cu drag) in pste chicotind.
Dupa ce a mai urlat la iubit de cateva ori am vrut sa ma duc la el si sa-i zic sa ia o fasolica de la masa cu plante toxice si sa-i propun sa i-o piseze in mancare. Poate asa se elibera si el de vrajitoarea cea rea.

Pe curand...

marți, 22 octombrie 2013

IDIOTii

Dupa ce am plecat eu in Japonia au aparut astia ce isi ziceau: "Daca e duminica, e Idiot". Ma innebunise sora-mea cu ei. Ca sunt misto, ca sunt geniali, ca razi de nu mai poti. Dar cine-s astia? Niste actori tineri ce au format prima trupa de improvizatie teatrala din Iasi.
Asa ca dupa doi ani de cand le auzisem faima si dupa 7 ani de cand nu mai fusesem in Arte, duminica seara am fost la spectacolul lor. N-am mai ras de mult asa doua ore si jumatate. Sunt geniali. Trebuie vazuti, pe bune!
Daca sunteti din Iasi sau stati in Iasi si nu i-ati vazut, mergeti duminica seara in Arte, lasati 10 lei la usa pentru intrare si nu o sa regretati.
Daca ati avut o saptamana de rahat si va ganditi cu teama la saptamana ce urmeaza, astias sunt solutia. Plecati de acolo ca noi.
Ori au avut o zi buna (ca e posibil sa ai si zile proaste cand ai un show de improvizatie), ori am fost eu foarte impresionat, ori chiar sunt buni.

Abia astept sa-i mai vad!
Pe curand...

luni, 21 octombrie 2013

Duminica in Gradina Botanica

N-am mai fost in Gradina Botanica de mult timp. De fapt am fost odata, intr-o noapte in anul 1, prin spate la lacusor, si candva in anul 4 pe poarta principala, cu bilet cumparat si acte in regula. Ieri a fost o zi a amintirilor. Mi-am dat seama ca n-am mai urcat Copoul la pas de 6 ani. Aia 10 000 de pasi de mers pe jos pe zi recomandati de medic, nu se compara aici cu cei de acolo. Aici am avut de urcat Smardanul si Copoul, in Tokyo totul era plat.
Afara era cald si placut iar drumul din Tudor pana aproape de capatul Copoului a fost ca o plimbare melancolica plina de amintiri. Sincer, nu ma deranjeaza salcamii pitici de pe Stefan, asa am vazut si eu Trei Ierarhii in splendoarea lor. Iar piatra cubica de pe jos imi place mult.
Cand intr-un final, dupa o o ora de mers, am ajuns la poarta Gradinii, am ramas afis. O coada mare ce se indindea vreo cateva sute de metrii. Era prima zi cu expozitia de Crizanteme. Of, crizantemele, florile Casei Imparatesti Japoneze.

duminică, 20 octombrie 2013

Voluntar

E ciudat cand te intorci dupa doi ani sa continui ceva ce ai lasat neterninat. Cu toate ca se spune "am inchetat anul", singurul lucru inghtat e scoala pentru ca toti din jurul tau si-au vazut de viata fara tine si tu te intorci la o utopie.
Nu mai e nimeni disponibil pentru mine si nici eu parca nu mai am chef sa ma rog de ei sa iesim. Asa ca incetul cu incetul ma indrept spre altceva. Asa am sunat-o pe Irina, cu care sunt prieten din Japonia si am intrebat-o ce mai face. Ea mi-a spus ca are treaba la Asociatia Romano-Japoneza Himawari si daca vreau pot sa vin si eu cu ea acolo. Fara sa o gandesc prea mult am zis ca merg. Pe drum, cand am inceput sa cer detalii, am aflat ca e o petrecere de ramas bun pentru un voluntar japonez ce statuse un an la ei. Mi s-a parut ciudat sa vin acolo, am crezut ca o sa fiu in plus, ca nu o sa ma integrez.
Paranoia de Horea....
A fost atat de misto! La Himawari lucreaza niste oameni atat de misto, cu care am avut ce vorbi. Ce-i drept, m-a ajutat si sampania si sake-ul baut pe stomacul gol dar imediat dupa ce mi-am despleticit limba si am inceput sa vorbesc cu cei de acolo, am legat relatii si simpatii.

Asa ca m-am hotarat sa devin voluntar la asociatie. O sa fie o sedinta in curand la care o sa merg, unde o sa se decida la ce departament o sa fac voluntariat. Eu vreau la Irina in departament, poate asa prind si eu ceva japoneza, daca in doi ani n-am reusit sa invat nimic.
Pe curand....

vineri, 18 octombrie 2013

Nesimtire de Bacau

De cand a dat faliment Bancorexul (pentru astia mai mici, Bancorex a fost o banca ce a dat faliment in 1999) spatiul in care isi desfasura activitatea a fost preluat de Administratia Financiara. De atunci a inceput nebunia pentru noi, cei care locuim deasupra fostei banci. Parcarea a fost gandita pentru cativa clienti, cat avea banca si nu pentru puhoiul de lume ce vine la Administratie. Asa ca oamenii ce au treaba pe acolo au inceput sa parcheze in parcarea blocului, parcare ce are locurile concesionate de catre locatari. Daca incerci sa parchezi in timpul programului administratiei, nu ai unde, iar daca nu pleci de acasa cu noaptea in cap, ai sanse sa nu ai pe unde sa iesi. Asa am patit si eu cand am plecat la Iasi. Un marlete cu Logan s-a gandit sa blocheze accesul in parcare. Am stat calm si am asteptat 10 minute. Apoi am intrat in Administratie si am intrebat daca e cineva cu masina aia si nu mi s-a raspuns.
Atunci am hotarat sa o iau pe trotuar si sa ies cu masina pe la trecere de pietoni, insa am observat politia undeva langa casa lui Nicu Enea. Ce sa fac, sa risc si sa fiu prin si sa mi se ia carnetul? NU! Ma duc la ei. Am lasat masina in parcare si am plecat spre masina politiei.
Langa masina 4 politisiti. Le-am dat buna ziua si le-am spus problema mea. Nu tine de ei, tine de politia locala insa unul din politisti a venit cu mine sa vada despre ce e vorba si sa sune el prin statie la cei de la locala sa vina sa ii blocheze roata. O blocheaza, o blocheaza, dar eu cum ies. Il intreb pe polisitist daca imi da voie sa ies pe trotuar si imi spune ca da. Insa era bordura cam ridicata si nu prea puteam sa ies. Intre timp pleaca politistul si vine cel ce parcase pe trotuar, din cauza caruia nu puteam sa merg in directia opusa, sa ies pe partea cealalta. Il pilotez pe ala sa iasa, ala ma piloteaza pe mine, si cu chiu cu vai, dupa jumatate de ora, am iesit.
Si pentru ce? Pentru ca un marlan a parcat fix in calea de acces, sub semnul pe care scrie "Va rugam nu parcati. Cale de acces"? Asa ceva nu se poate. In orasul asta se circula ca la nebuni. Ti se taie calea, ti se blocheaza accesul si daca ai gura sa comentezi sar la bataie.
Astia chiar vor sa ma scoata din Zenul meu japonez...

Pe curand...

miercuri, 16 octombrie 2013

Pe coclauri

Ieri cand ma intorceam din oras, am observat culorile frumoase de pe dealuri. Am incercat sa ma gandesc unde sa ma urc ca sa pozele dealurile impadurite si mi-am adus aminte de dealul cu stejar.

duminică, 13 octombrie 2013

Duminica de octombrie

Vremea s-a imblanzit de ceva vreme insa burnita si raceala m-au tinut in casa. Azi, ambitionat de Alex, ce imi spunea ca iese la poze cu bicicleta, am iesit si eu prin curte cu aparatul in mana. Cu mama pe langa si cateii pe post de paznici, ne-am plimbat prin padure sa pozam frunze si ciuperci.

sâmbătă, 12 octombrie 2013

Lost in... my home city

De cand am ajuns acasa sunt pierdut in spatiu. Initial nu am stiut cum sa ajung de la mama la scoala, la gara. Apoi nu mai stiam care e Subway 2 iar cand am reusit si am pus masina de roate, m-am pierut in sensuri unice, sensuri giratorii si nume de strazi.
Am si motiv sa fiu asa de pierdut. Nu numai ca doi ani de zile am fost plecat din tara si in astia doi ani s-au schimbat multe in oras, dar de 7 ani eu sunt musafir in Bacau. 4 ani de facultate, unul de master si doi de Japonia m-au facut sa uit orasul.
Sa incepem cu Subway, locul in care imi petreceam weekendurile in liceu. Ok. Pe vremea mea era Subway si Subway casa a aparut cand eram in facultate. Nu stiam ca ala de la casa e 2 si ca intre timp a aparut 3 vis-a-vis de 1 (eu pe ala l-as numi 2, dar sunt in ordinea aparitiei) si 4 la Romtelecom. Lasa ca am fost la 5, in mall, unde nu mai e nicio cafenea din alea pe care le stiam: nicio Rockaffela, niciun Budha Bar, iar wc-urile au fost renovate. Nu mai sunt poze cu femei ce se hilizesc sau se mira deasupra pisuarelor. Buda arata acum ca o cauta in padure. Nu-mi place...

miercuri, 9 octombrie 2013

Haina il face pe om


Ieri si azi am tot fost pe la Moinesti pe la spital. Am un unchi ce e internat acolo si am fost sa-l vizitez. Moinestiul nu e foarte departe de Bacau, iar Luncaniul e cam pe la mijloc, deci e si mai aproape pentru mine. Pe langa peisajul de toamna de pe dealurile Grogorenilor (poza sus), ieri m-am delectat si cu o scena tipic romaneasca. Uitasem complet de nesimtirea si insistenta cercestorilor romani si ma pierdusem un pic cu firea, insa tiganca de ieri a fost durere, asa ca am decis sa scriu aici ce am patit.

luni, 7 octombrie 2013

Zacusca de ghebe

A venit toamna cu ploi si ca dupa fiecare ploaie de octombrie au aparut ghebele. Si ce e mai bun decat niste ghebe cu smantana si usturoi sau o omleta de ghebe? O zacusca!
La noi in familie avem o reteta clasica pe care o folosim din generatie in generatie. In ultimii ani nu am mai fost acasa sa ajut la prepararea zacustii insa anul asta am dat o mana de ajutor. Nu am facut multa pentru ca pe langa cea de ghebe mai facem de peste, de vinete si de gogonele verzi (reteta bunicii).

duminică, 6 octombrie 2013

Drept la replica

NOTA: Acest articol este un pamflet si trebuie tratat ca atare.

Azi noapte a fost cutremur, maricel, de 5.5. Dupa ce toata lumea s-a calmat din panica tipic mioritica, au aparut acuzatiile pe facebook sau pe bloguri.. E vina lui Horea! Da, el a adus cutremurul din Japonia!



Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (227) de-ale mele (176) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)