joi, 28 februarie 2013

Din nou despre rasismul in Japonia

Acum aproape un an scriam un articol despre rasismul in Japonia. La momentul respectiv articolul a ridicat cave polemici intre mine si alti studenti romani ce se aflau aici la studii. Eu eram pozam in victima, mie mi se parea ca exista rasim pentru ca nu eram destul de social
Uite ca la aproape un an, apare un caz concret.
Miki Dazaki e un american de origine japoneza ce a venit in Japonia in 2007, a devenit profesor de engleza si a incercat sa cunoasca tara ce a fost casa parintilor sai. Insa dupa ce a avut o lectie despre rasism in japonia, lectie in care a vorbit despre faptul ca japonezii ii numes pe  "bakachon camera"o camera foto usor de folosit ceea ce se poate traduce in camera pe care si prostii de coreieni o pot folosi.Aa fost dat afara de la scoala. Initial intreba elevii daca sunt de parere ca Japonia este o tara rasista si primea cateva raspunsuri pozitive. Apoi a inceput sa le explice de ce este asa si elevii au inteles. Conducerea scolii a laudat actiunea profesorului, insa dupa ce filmuletul de prezentare a fost incarcat pe internet, o serie de valuri negative au venit asupra lui, i-au aflat numele, a primit scrisori de amenintare si cei de la conducerea scolii a fost amenintata si totul din cauza unui filmulet despre exemple de rasism.
In filmulet Miki Dazaki ofera cateva exemple de rasism in Japonia si tocmai acest lucru i-a deranjat pe extremisti. Ca aceste lucruri se fac publice. E ok sa se vorbeasca despre altii ca sunt rasisti, dar nu si despre ei.
Da, japonezii sunt un popor de prefacuti, Tin la imagine mai mult decat la orice. Si de aici porneste si rasismul.

Povestea intreaga pe blogul celor la WashingtonPost.
Pe curand...

miercuri, 27 februarie 2013

Fusilini cu ton, somon si creveti

De la momentul in care am gatit melcisorii cu somon, pana la momentul la care am gatit reteata asta s-au intamplat doua lucruri ce m-au convins sa revin la o reteta de paste.
1. Bucatarel mi-a dat ideea sa folosesc ton si creveti pe langa somon;
2. Am gasit la un magazin cu produse occidentale un sos de rosii cu busuioc, numai bun pentru paste, la un pret foarte bun. Prost sa fii si sa nu-l fi luat cand era la oferta aia.
De data asta am folosit fusilini. Melcisorii nu s-au potrivit si am cautat un fel de paste scurte (nu mai repet povestea cu de ce scurte) ce sa nun aiba gaura inauntru, alea sunt bune cu branza. Tot ce am gasit la magazin au fost aceste fusilinii micute de tot ce mi s-au parut interesante si usor de pregatit pentru ca aveau timpul de fierbere 2 minute.
Toata lumea stie cum se fierb pastele asa ca o sa prezint doar sosul. Am pus la inmuiat niste ceapa cu putin ulei, apa, sare si sos de soia.
Cand ceapa s-a inmuiat am adaugat sucul de rosii cu busuioc.

marți, 26 februarie 2013

Cina Coreana

Colega noastra de laborator, Namyi, ne-a promis de un an si ceva o cina coreana. In sfarasit, dupa atata timp ne-am inalnit si noi in apartamentul lui Hakan, pentru acea cina, la sfarsitul saptanii trecute.
Incep prin a spune ca am facut o pasiune pentru apartamentul lui Hakan, un apartament cu doua camere, la etajul 10, intr-o cladire noua de locuite din Ikebukuro. Un balcon mare de unde se poate vedea peisajul urban si Tokyo Skytree, la 5 minute de statie si 7 minute de facultate cu metroul. Deci cine zice ca banii nu aduc fericirea, nu au vazut privelistea de pe balcon.
Apoi mancarea. Am mancat de doua ori la un restautant corean de langa facultate si am zis ca nu ma mai duc niciodata. Scump, fara gust si prea picant. Sincer nici nu prea eram incantat de aceasta cina, insa era o masa moca, si eram curios sa vad apartamentul nou al lui Hakan.

luni, 25 februarie 2013

Printing Museum Tokyo

Am fost la muzeul primei tipografii din tara, la  Targoviste cu cativa ani in urma iar cand eram in scoala generala am fost cu domna invatatoare la tipografia din Bacau(pentru cei ce nu stiu unde era tipografia, aceasta se afla pe Mioritei, acolo unde acum se afla Billa) insa nu m-am simtit atat de bine ca la muzeul Iprimariei din Tokyo. Avem mult de lucrat la acest capotol si trebuie sa schimbam conceputul de muzeu in Romania. Asa cum am trecut de la librarii in care librarul era in spatele tejgelii si avea acces la carte, la librarii in care poti sa frunzaresti o carte, asa trebuie sa facem ca muzeele sa fie atractive. Daca intreb un tanar cand a fost ultima data la un muzeu o sa-mi spuna ca odata cu scoala sau cand a fost in alta tara, si asta pentru ca muzeele noastre sunt prafuite si plictisitoare. Da, ne trebuie bani pentru asa ceva si nu avem bani pentru spitale, insa asta e un domeniu in care niste fonduri Europene ar face bine. Dar cine sa faca proiecte cand trebuie sa scrii o documentatie calumea si cand nu iti iese niciun ciubuc? De aia avem asa absorbtie mica la astfel de fonduri ca daca nu ai ce sa ciupesti si tu un pic nu te incumeti Ce ne trebuie ateliere de creatie (asta e expresia romaneasca pentru work-shop) in muzeu? E bine si asa fara. Muzeografele beau cafele si deschid suparate lumina in sali cand vine cate un prost ca mine care vrea sa viziteze muzeul local de istorie. In rest doar grupuri organizate de la scoala, ce vin cu programare.

Tokyo Gas "Gas Museum"

Oricat de tare m-as supara pe Japonia, oricat de multe ori m-as lovii de evenimente ce imi spun ca e o tara inchisa, cu mentalitati vechi si nepritenoasa, apar momente ca cel de la Muzeul de Gaz, cand ma intragostesc din nou de Japonia.
Saptamaa trecuta marti, joi si vineri am avut liber pentru ca au fost examenele de admitere. Pentru joi aveam planuri mari. Vroiam sa merg pe un munticel din Saitama unde infloresc niste flori in februarie. Dar n-a fost sa fie si atunci mi-am zis ca trebuie sa ajung la Muzeul gazului, ca tot e undeva prin zona caminului. De muzeu stiam pentru ca in statie exista o reclama la el, iar apoi am vazut pe site-ul companiei de tren. Acolo au o aplicatie ce iti arata ce poti vizita in jurul unei statii de tren. Cu putin ajutor de la Roman si Alex mi-am dat seama unde e, si dupa ce am pus adresa pe google maps, mi-am dat seama ca e mai usor sa plec pe jos din camin pana acolo, decast sa merg pana in statie, si sa iau de acolo un autobuz. O plimbare buna de 20 de munute, si 1.5km.
Singur cuc la un muzeu nu prea am mai fost, mai ales undeva in suburbie, unde sansele sa inteleaga cineva engleza sunt destul de minci. Am intrat in curtea muzeului si am vazut ca pe fiecare din cele doua cladiri scria ce expozitie e, insa nu scria nicaieri daca e vreo ordine de vizitat. Am intrat in prima cladire. Acolo era un grup de batrani, in scaune cu rotile, iar un nene la explica ceva. S-a uitat la mine dar nu mi-a spus nimic. Am incercat sa il abordez dar n-am avut noroc. Mi-am zis sa imi incerc norocul in cladirea anexa, acolo parea sa fie o cladirea de birouri, dar prin geam am vazut si niste vederi. Am intrat acolo si am dat de un ghiseu de informatii. Doamna de la ghiseu era ocupata cu cineva insa cum m-a vazut a chemat un coleg sa ma intampine. Tipul mi-a intins un formular in japoneza si a inceput sa imi turuie. Cu un zambat mare l-am intreabat daca vorbeste engleza. S-a blocat si a inceput sa tremure cu harita in mana. S-a balbait de cateva ori si m-a rugat sa astept cateva secunde (in japoneza). Apoi m-a intrebat tremurand daca sunt turist. Am zis da pentru ca mi-a fost mai usor sa ii zic asta decat sa ii explic ca sunt sutdent. M-a intrebat de unde, i-am zis ca Romania, s-a minunat ca la moaste si m-a rugat din nou sa astept, de data asta in engleza.
La scurt timp a aparut o doamna ce mi-a inmanat un pliant si mi-a zis ca inrearea la muzeu e gratuita, insa de obicei vin clienti ai companiei de gaz cu o facuta platita la zi. Turisti nu prea au. M-a intrebat si ea daca sunt din Romania, i-am zis ca da si s-a prezentat ca singurul angajat la muzeului ce vorbeste putina engleza. Mi-a explicat ca sunt doua cladiri si fiecare din ele are cate o expozite principlala. In prima cladire, cea cu etaj, nu e voie sa se fotografieze la etaj, in rest  e voie peste tot.

duminică, 24 februarie 2013

Cismigiu et Comp

Cred ca orice carte isi are un public tinta. Nu poti sa zici ca o anumita carte e pentru toata lumea, insa nici nu poti sa cataloghezi publicul tinda doar dup criteriul varstei. Harry Potter e citita cu drag de cititori de toate varstele, carora le place fantasticul. Insa unele carti au ca public tinta un public de o anume varsta. Asa este si in cazul romanului lui Grigore Bajenaru- Cismigiu et Comp.
La varsta aceea aveam alte placeri literare si cartea asta mi-a scapat. Nu e o capodopera a literaturii romane, insa e o carte ce e bine sa fie cititata la varsta ei.
Grigore Bajenaru mi se pare ca stie usor pueril, frazarea este simpla, limbajul e relativ simplut, insa scrie bine. Aventurile pe care tanarul Bajenaru le-a avut in liceu (pe vremea cand liceul avea 8 clase) imi aduc aminte de prostiile pe care le faceam si noi cand eram in liceu. Am insa impresia, ca de la genratie la genratie, astfel de activitati sunt uitate iar elevii din ziua de azi chiulesc fara sa se chinuie sa inventeze o scuza buna iar glumele si farsele facute in clasa, au fost inlocuite cu paruieli sau batai.
Profesorii nu mai sunt atat de temut si asta pentru ca nu le mai e permis sa jigneasca asa un elev.
Din toate povestile din carte, povesti ce vorbesc fie de excursii, fie de metode de scapat de ascultat, fie de poezii de dragoste ori concursuri, m-a impresionat cea din cancelarie. Eu inca am acelasi sentiment de teama cand pasesc intr-o cancelarie, cu toate ca as putea sa fiu profesor debutant. Insa ori de cate ori am intrat la mama la scoala in canceralie, dupa ce n-am mai fost elev si cu toate ca majoritatea profesorilor pe care i-am avut la clasa nu mai sunt, am avut mari emotii sa stau in acea incapere. Emotiile vin din respectul pe care il port meseriei si vocatiei de profesor.
Si cum sa nu-si dea profesorii seama de minciunile elevilor cand nenea asta a publicat o carte despre ele facandui pe elevi sa le incerce dar in acelasi timp pe profesori sa le invete. De la an la an e mai greu sa inventezi ceva noi ca sa scapi de o lucrare sau de ascultat (asta daca iti pasa de scoala) pentru ca profesorii le stiu pe toate de acum, din experienta.
Eu am patit-o odata, chiar sa imi uit caietul acasa si nu am fost crezut. Mi s-a spus ca trebuia sa gasesc una mai buna. Dar de data aia chiar era adevarat, eu sunt aiurit de fel si uit multe lucuri.
Despre cum am chiulit, copiat sau ce prostii am facut in liceu nu o sa scriu aici, acum. Dar am avut si eu parte de povesti la fel de bune ca ale elevilor din Lazar, la Vranceanu.
Pe curand..

sâmbătă, 23 februarie 2013

Onigiri

Am avut o discutie cu cei de acasa, pornind de la pastele mele cu somon. Aici somonul e relativ ieftin, in schimb in Romania e foarte scump, deci nu e ceva ce ai manca in fiecare zi. De aici am ajuns la pufuleti si covrigi. Mi-e pofta de pufuleti (si sper sa nu uit la primavara sa o rog pe mama sa imi puna in pachetul de Pasti) dar si de covrigi. Acasa, cand nu ai timp sa mananci ceva, iti iei cativa covrigi pe sfoara si te-ai rezolvat. Mai ales ca acum 4 ani a avut loc boom-ul ala de simingerii, si gasesti cate una la fiecare colt de strada. Aici nu e asa, si cum japonezii folosesc orezul in loc de paine, exista si la ei o gustare pe care sa o mananci repede si sa-ti tina de foame, pe post de covrigi. Pentru mine, acest inlocuitor e Onigiri.
Onigiri sunt niste gustari din orez, in forma triunghiulara, circulara sau patrata, ce sunt de obicei invelite intr-o foaie de nori (un tip de alga) si pot fi umplute cu diferite lucruri. Preferatele mele sunt cele umplute cu ton cu maioneza sau cu somon.
Onigiri este o mancare traditionala japoneza, ce apare mentionata prima data in secolul XI, in jurnalul scriitoarei Murasaki Shikibu cand spune ca oamenii mananca bile de orez, in parc la picnicuri, dar si mai tarziu, in cronicile de secol XVII, cand se vorbeste despre gustarile samurailor. Acest fel de mancare isi are radacinile dinainte de secolul 8, cand betisoarele au devenit raspandite in intreaga japonie, in perioada cand orezul era facut bilute pentru a fi usor de mancat.
Onigiri poate fi simplu sau umplut cu diferite lucruri. Cele mai vechi umpluturi sunt Umeboshi - pruna japoneza murata, Katsuboshi - foite de ton afumat, fermentat si uscat sau Tuskudami- alge fierte in sos de soia si mirin (sake pentru gatit). Insa in zilele noatre umpluturile sunt din cele mai variate: legume murate, peste de mai toate felurile, icre, ceapa, carne sau fructe de mare.
Am fost imptresionat de modul de prezentare al onigiri-lor in magazin. Pentru ca foaia de nori sa nu se umezeasca de la orez, ambalajul in care este pastrat, le separa, si de aceea exista  un mecanism dupa care sa feschizi ambalajul si foaia sa inveleasca orezul in acelasi timp. In colajul alaturat puteti vedea pasii dupa care se deschide un onigirii, ambalajul - imi cumparasem umplut cu ton si maioneza, si cum arata dupa ce a fost desfacut.
Pe curand...

vineri, 22 februarie 2013

Incepatorii si batranii + castigatorul

Acum o saptamana porneam un concurs, in care intrebam ce inseamna un semn ce se pune pe masinile japoneze. Nu ma asteptam sa am aratea raspunsuri dar ma bucura faptul ca lumea a cautat pe net raspunsul pentru a primii o carte electronica in dar.
Acum a venit momentul sa dau raspunsul corect si sa anunt castigatorul.
Semnul prezentat era semnul de incepatori. In Japonia acest semn se pune pe masini timp de un an, la fel ca la noi, insa se prinde cu o ventuza pe geamul din fata si se lipeste pe portbagaj, in spate. Mai impresionant decat acest semn, mi se pare semnul pentru batrani. Sincer, de cate ori s-a schimbat legislatia la noi, nimeni nu s-a gandit sa puna acest semn de avertizare. E un lucru firesc ca la batranete sa fii mai incet in  rectii si acest semn ii face pe participantul la trafic sa fie mai atent la reactiile celui ce are acel semn. Posibil, insa ca la noi batranii s-ar simtii ofuscati cand li s-ar cere sa poarta acel semn, pentru ca poporul nostru este un popor de egoisti, egocentristi si s-ar gandii ca se face el de ras, acceptand ideea ca e batran si incet si nu la siguranta celorlalti participanti la trafic.
Cele doua semne despre care am vorbit, le puteti vedea in imaginea alaturata. Poza e facuta la un magazin, in raionul cu produse de menaj.

joi, 21 februarie 2013

Melcisori cu somon

Zilele trecute mi se facuse pofta de paste cu ton. Toata lumea stie reteta, e simpla si eficenta. Insa am intamplinat niste probleme la supermarket: nu mi-am dat seama care e conserva de ton (scria doar in japoneza) si nu am gasit bulion, iar mie sucul de rosii nu imi place sa-l pun decat in supa de rosii sau sa il beau. Asa ca am improvizat si am cumparat o conserva de somon, pentru ca era singura conserva in engleza,  ce nu avea boade de porumb sau sos de maioneza iar in loc de bulion am folosit sos de soia cu legume.
Reteta e ususoara si pastele au iesit foarte bune:
Pentru paste: se pune apa cu o picatura de ulei de masline si sare la fiert. Cand apa fierbe se pun pastele peste, se acopera si se lasa sa fiarba durata ce scrie pe ambalaj. Eu mi-am cumparat melcisori, insa nu cred ca au fost cea mai buna alegere, cred ca spiralele ar fi mers mult mai bine. Apropo, sunt fan paste scurte in forme multe si nu pentru ca e motto-ul Pambac, ci pentru ca mi se par mai practice. In camin am gatit mai mereu paste si neavand o oala inalta, era mai usor sa cumpar paste scurte, decat sa rup spaghetele in doua. Dupa ce pastele au fiert, se scurg de apa si se clatesc cu apa rece, apoi le-am pus intr-un bol.


miercuri, 20 februarie 2013

Fifty Shades of Grey

De ce cititi o carte?
Eu citesc de curiozitate. Sunt curios cum scrie un nou autor, sunt curios ce-a mai scris un autor pe care l-am mai citit sau sunt curios cum continua o poveste pe care am citit-o in trecut. Da, sunt curios. Mi se zice mereu: "Horea, curios mai esti!", "Horea, curiosii mor repede!". De asta am citit si Fifty Shades of Grey, de curiozitate. Eram curios sa vad ce e cu seria de carti care a intrecut la vanzari cartile din seria Harry Potter, eram curios cat de sexy poate sa fie un roman iubit de nevestele disperate, eram curios ce e atat de special la cartea asta ca se vorbeste despre ea peste tot: in filme, seriale, emisiuni tv, bloguri, ziare, etc. Eram curios cum e scri un roman ce ar fi putut fi usor publicat in colectia "Love Plus" - colectie de romane a la Sandra Brown ce se gaseau de vanzare, imediat dupa revolutie, la tarabele de ziare.
Romanul e usor de citit iar povestea e destul de intriganta. Sunt curios cum o sa se termine totul, si de aceea cat de curand o sa citesc si celalalte doua romane din serie, insa pana atunci am nevoie de ceva mai bun. E o carte slabuta, mediocra, cu o tema curoajoasa dar atata tot. Cand citesti o carte, ai asteptari sa inveti ceva nou, eu am citit-o in engleza (am descarcat-o gratuit de pe internet) si pot spune ca am invatat cateva cuvinte noi si astea doar din sfera S&M, ca in rest mai nimic. Erectii jenante in tren si cateva idei de aplicat.
Sunt curios cum o sa fie adaptarea filmului, pentru ca romanul se bazeaza mult pe gandurile personajului principal si pe e-mailurile trimise intre cei doi, iar actiunea se limiteaza in proportie de 70% la scene de sex, scene ce sunt interesante tocmai pentru ca ne sunt prezentate gandurile ei, o novice in  domeniu. Mi-as imagina un film frantuzesc facut dupa acest roman, dar unul la Hollywood? Sunt curios...
Pe curand...

marți, 19 februarie 2013

Ce sa faci in caz de cutrenur- filmulete educationale din Japonia

Multumesc Raluca pentru filmulete. O sa mearga bine cu viitorul nostru proiect :)
Va recomand sa vedeti filmuletele de mai jos. Cu toate ca e facut pentru zona Sendai din Japonia, informatiile prezentate se aplica peste tot, in caz de cutremur. Principiul de educare in Japonia, in caz de cutremur e: Daca stii ce sa faci in caz de cutremur, nu ti-e frica si te descurci. La noi nu prea exista asa ceva, nu inveti mai deloc ce si cum in caz de cutremur. Imi doresc mult ca in viitorul apropiat sa fac un astfel de proiect in Romania, proiect ce sa fie implementat, insa asta e o alta discutie.
Pana atunci. urmariti filmuletele de mai jos.
Primul filmulet vorbeste despre masurile pre-cutremur. Stiu ca in Romania nimeni nu se gandeste la asa ceva, si nimeni nu ia masuri pentru un lucru ce e posibil sa se intample candva, insa e bine sa le stiti si sa intelegeti de ce Japonia e atat de pregatita in cazul dezastrelor naturale.

Al doilea filmulet vorbeste despre masurile pe care trebuie sa le iei in momentul cutremurului si dupa aceea. Atentie, folositi scarile dupa ce cutremurul a trecut, si nu in timpul cutremurului.
Pe curand...

luni, 18 februarie 2013

Incep examenele de admitere la facultate in Nishiwaseda

V-am mai spus ca de doua saptamani este vacanta insa pentru ca sunt student la master, ceea ce aici inseamna ca sunt si cercetator, nu am vacanta. In mai putin de o luna plec pentru 5 zile in regiunea Kinki (Kioto, Osaka, Nara si Kobe) dar pentru asta a trebuit sa imi cer voie de la prof. Insa Kinki nu o sa fie singurile mele zile departe de laborator. De sambata au inceput examenele de admitere la facultate asa ca marti, joi si vineri sunt liber. Pentru ca examenele sa se desfasoare sigur campusul e inchis. Si asa campusul e in hibernare, din patru magazine mai sunt deschise doua iar din doua cantine e doar una deschisa. Anul trecut nici nu am stiut ca una din cantine e deschisa pentru ca am fost acolo doar de doua ori, insa saptamana trecuta am observat ca e deschisa. Asta e un lucru bun pentru ca m-am saturat de mancare tailandeza, chinezeasca, indiana si japoneza-italiana.
Daca sambata accesul in campus a fost interzis, pentru zilele de marti, joi si vineri se poate intra, daca ai completat un formular in care ti-am motivat nevoia de a fi in campus si cererea ti-a fost acceptata. Asta ii incurca un pic pe cei de la secretariat pentru ca ei isi doresc sa nu fie nimeni pe aici. Nu stiu de ce, habar n-am cum se desfasoara examenele si de ce noi, cercetatorii, i-am deranja. Dar nu ma supar deloc.
Pregatirile pentru examene au inceput in urma cu cateva saptamani, cand s-a montat un wc public in curtea campusului.

duminică, 17 februarie 2013

Noi tehnologii in demolare

Am gasit filmuletul perfect care sa defineasca ceea ce ma intereseaza pe mine acum: Japonia si ingineria civila.
Filmuletul prezinta o noua metoda de demolare, curata, silentioasa si ecologica ce este recomandata la demolarea zgarie-norilor, folosita pentru prima data in Japonia, la demolarea Hotelului Grand Prince.
Cladirea construita in 1980 si proiectata de Kenzo Tange (unul din cei mai mari arhitecti ai secolului XX) era inalta de 30 de etaje si realizata din structura metalica a fost inchisa in martie 2011 pentru demolare. Cu toate ca era inchisa in momentul marelui cutremur, cladirea a adapostit sinistrati din zona Fukushima.
Demolarea unei cladiri mai inalte de 100 m nu este o treaba usoara. Ele pot fi aruncate in aer prin explozie sau implizie insa metoda e destul de riscanta intr-o zona aglomerata si in acelasi timp este foarte murdara. In Tokyo terenul este foarte scump si de aceea nu prea exista spatii libere iar o asta de metoda ar fi fost periculoasa dar si nesanatoasa. Praful produs s-ar fi depus pe cladirile din jur dar si inspirar de miile de oameni ce tranzitau zona.
Compania japoneza Taisei a inventat o metoda ce a aplicat-o pentru prima data la demolarea hotelului. Compania a patentat o macara de interior ce demoleaza cladirea etaj cu etaj, pornind de la etajul superior, spre cele inferioare. Macaraua sustine acoperisul cladirii si in acel timp elementele de rezistenta sunt desfacute, demontate si gata de refolosire sau reciclare. In momentul in care tot etajul e dezmembrat, macaraua coboara un etaj mai jos si continua munca de acolo. Metoda reduce emisiile de dioxid de carbon cu 85% , reduce zgomotul si praful sonsistent pentru ca totul se produce in interior, sub acoperisul ce coboara etaj cu etaj odata cu macaraua. Demolarea etajului incepe cu elementele nestructurale, continua cu placa si apoi cu grinzile si stalpii. Elementele sunt coborate unul cate unul cu o macara ce functioneaza cu ajutorul fortei gravitationale si care produce enenergie pentru celalalte miscari ce ar consuma energie. Acest lucru face ca aceasta metoda sa fie destul de ecologica.

sâmbătă, 16 februarie 2013

Fashion Victim (8)

Mai mult ca sigur acesta e ultimul articol din categoria Fashion Victim si asta nu pentru ca am vazut tot ce se putea vedea, ci pentru ca am o problema cu telefonul. Am avut telefonul cracuit, si nu numai pentru a-mi instala apicatii moca sau pentru a avea noi functii interesante, ci pentru ca in Japonia iPhone-urile, ca toate telefonele au sunet la camera, indiferent ca esti pe silentios sau pe un alt profil. Sunetul la camera nu se poate scoate pentru ca exista obsedati sexual ce pozeaza pe sub fustele femeilor. Cum nu exista jailbrak pentru iOS 6.11 la iPhone 4s si nici nu se stie cand sau daca o sa apara, telefonul meu face "click" la fiecare poza. Nu renuntat eu la jailbrak si nu ii faceam update la soft daca nu imi murea telefonul acum doua saptamani.
Noroc ca am mai avut trei exponate prinse in faunza urbana pana la momentul respectiv.
Tipul din imagine nu m-a "impresionat" numai cu poncho-ul din plus mov, cu modele de iarna, ci si cu faptul ca era incaltat cu sandale traditionale, cand afara erau maxim 6 grade. Nu stiu cum nu ii inghetasera picioare, cand era aproape descult...

vineri, 15 februarie 2013

Diverse cu un concurs

1.Am invatat in facultate despre Dumul Critic.
"Drumul critic se refera la o succesiune de activitati ce trebuie completate la timp pentru ca intregul proiect sa fie terminat dupa program. Daca data finala a proiectului a fost depasita inseamna ca cel putin o activitate critica nu a fost terminata la timp. Intelegerea succesiunii activitatilor critice este importanta pentru a stii unde dispui de flexibilitate in cadrul proiectului. Se prea poate ca o serie de activitati sa intarzie insa intregul proiect sa fie terminat la timp deoarece activitatile nu erau critice. Pe de alta parte daca proiectul ramane in urma atribuirea activitatilor non-critice de resurse suplimentare nu va contribui la terminarea proiectului inainte de termenul limita. 
 Drumul critic poate fi calculat numai daca la toate activitatile le-a fost determinata succesiunea. Drumul critic se bazeaza pe intelegerea succesorilor si predecesorilor fiecarei activitati. Daca activitatile nu sunt ordonate drumul critic poate fi calculat in mod gresit."
Mi-am zis ca nu o sa-l mai folosesc niciodata, dupa licenta, pentru ca nu cred ca in Romania se foloseste pe santier, in practica, ci exista doar in teorie. Apoi l-am folosit din nou, la un curs, aici in Japonia. Atunci mi-am zis ca o sa-l uit din nou si ca nu o sa ma mai intalnesc cu el niciodata. L-am avut la examen. Sigur era ultima data cand il vedeam. Dar m-am inselat. Dupa un an l-am vazut din nou, aplicat in practica, pe holul cladirii unde este laboratorul meu. Nu stiu ce lucrare se realizeaza, si la ce se refera acel drum critic, dar este afisat la avizier.

joi, 14 februarie 2013

Trei filme, un documentar si un serial nou

Ramasaesem dator cu un film din cele nominalizate la Oscar. The Master are trei nominalizari: Cel mai bun actor in rol principal, cel mai bun actor in rol secundar si cea mai buna actrita in rol secundar.
Filmul il prezinta pe un veteran al Celui de-al doilea razboi mondial ce incearca sa se adapteze la viata de dupa razboi. Acesta il cunoaste pe un filozof si scriitor, lider al unei miscari filozofice numite Cauza, miscare ce este destul de controversata si catalogata de unii ca un cult. Acesta devine membru al miscarii si incepe sa mearga peste tot prin America cu familia liderului, devenind protejatul acestuia.
Cu toate ca filmul are ingredinetele bune: o miscare ce este catalogata ca si cult, si un personaj principal chinuit si ciudat, mi s-a parut greoi, static si usor plictisitor. Poate modul in care a fostregizat, pentru ca altfel e un film bun, interesant, chiar ciudat. Noul val de filme de la Hollywood e destul de interesant. Chiar imi place ce se face acum acolo, in materie de filme.

miercuri, 13 februarie 2013

Vita in sos de soia cu bambus, ardei si ceapa

Ideea pentru reteta asta mi-a venit in momentul in care am vazut in supermarket, unde e bambusul. Lastarii de bambus imi plac foarte mult insa niciodata nu ii vazusem prin supermarket si nici nu stiam cum se gatesc. Pana cand am descoperit ca sunt vidati, fierti in suc propriu, si decis sa gatesc ceva ce sa includa acest ingredient.
M-am gandit la un fel de mancare chinezesc (unul din preferatele mele), insa in loc sa folosec carne de porc, am folosit vita si nu am taiat carnea betisoare pentru ca nu sunt in stare de asa ceva.
Pentru reteta am folosit: ardei verde taiat betisoare, ceapa taiata felii maricele, bambusul taiat betisoare si fiert- cumparat din magazin deja preparat, muschi de vita si sos de soia ( in momentul in care eram la raionul de legume, am si gasit un sos de soia ambalat special pentru acest fel de mancare).

marți, 12 februarie 2013

Sunshine 60

Sunshine City este primul complex de tip oras in oras construit in Tokyo. Complexul a fost inaugurat in 1978 pe locul fostei inchisori Sugamo. In mijlocul complexului troneza zgarie-norul Sunshine 60, o cladire inalta de 240 de metri, si 60 de etaje, ce contine un mall, un muzeu de istorie orientala, planetariu, acvariu si un observator aflat la ultimul etaj.
Observatorul este unul din cele 6 observaotare din Tokyo si al patrulea pe care l-am vazut, dupa Tokyo Tower (observator la 150 m), Cladirea Guvernului Metropolitan (202m) ziua si seara, si Roppongi Hills (218 m) si cel mai inalt pe care l-am vazut pana acum in Tokyo. Mai am de vazut observatorul din cladirea Worl Trade Center (163 m) si Tokyo Skytree - cel mai inalt turn din lume si a doua structura ca inaltime din lume (observator la 350 si 450 m). Pe langa astea am mai vazut observatorul din Yokohama (273 m) si cel din Nagoya Tower (1803m).
Cladirea Sunshine 60 a fost cea mai inalta cladire din Asia, pana in 1978 si din Tokyo pana in 1991. Primele 9 etaje sunt destinate spatiilor comerciale, economice si apartamente, de la etajele 10 la 57 sunt birouri, etajele 58 si 59 sunt destinate restaurantelor iar la etajul 60 este observatorul.

luni, 11 februarie 2013

Degete mici

Am zis sa-i mai dau o șansa lui Filip Florian, după ce ultimul sau Roma, Toate Bufnitele, nu m-a impresionat pentru ca era greu de citit. Autorul se arunca in fraze lungi, ce uneori se întins pe o pagina, fraze greu de urmărit. E de admirat maestria cu care face asta dar mi se pare ca are de pietdut.
Degete mici este romanul sau de debut, roman premiat de Uniunea scriitorilor si tradus in limbi de circulație mondiala.
Tema romanului îmi place mai mult decât tema din Toate Bufnitele insa e la fel de greu de urmărit. Elementul principal al romanului e descoperireaunei gropi comune, intr-un castru roman, intr-un mic orașel-stațiune de munte. In jurul acestui eveniment local, ne sunt prezentate povestile unor locuitori ai orașului, ce nu prea au de-a face unul cu altul insa sunt implicați mai mult sau mai puțin in povestea cu osemintele.
Îmi place mult cum își alege titlurile. Filip Florian spunea ca a fost mult timp in căutarea titlului perfect. Asta i-a reușit din prima, sa aleagă un titlu simbol, ce apare la un moment dat, ca un fapt minor, in acțiunea romanului.
Mă bucur ca avem scriitori contemporani atât de buni. O sa continui sa-l urmărească pe F.F. pentru ca promite.
Pe curând...

duminică, 10 februarie 2013

30 Rock


Au avut americanii odata un serial de comedie bun: umor inteligent, ironie si situatii hilare. Ghinionul a fost sa fie produs de NBC, post ce in ultimii ani e in cadere libera. Tina Fey e genialal iar distributia a fost buna. Ideea show-uli: despre culisele unei televiziuni, ironizand tot ce se intampla. Nu o sa mai fie asa ceva curand, nici macar Episodes nu e atat de bun, cu toate ca e pe cablu ci cam are aceasi idee, si e produs de englezi.
S-a terminat, e un episod in istoria serialelor americane si imi pare bine ca am gacut parte din acest episod. La revedere Liz Lemon, la revedere Jack Donaghy. Pam pa Jenna si Tracy si mai ales la revedere Kenneth Parcell.
O sa va duc dorul. Nu mai am niciun serial pe care sa il vad episod dupa episod fara sa ma pot oprii dupa ce s-a terminat un sezon. Tina, sper ca noul tau proiect sa fiel la fel de bun, abia il astept.
Alec Baldwin rolul tau din serial m-a facut sa imi placa de tine dupa ani intregi in care nu puteam sa te sufar, genial personaj, genial serial...
Al treilea serial de care eram atasat ce se termina anul acesta, la anul o sa fie altele doua. Asa imi dau seama cum trece timpul...
Pe curand...

sâmbătă, 9 februarie 2013

A venit din nou sfarsitul de an scolar in Japonia

Marti am avut o senzatie de deja-vu cam toata ziua. Era momentul in care se sustin tezele de licenta si de dizertatie in laborator. Totul a fost aproape la fel ca anul trecut, doar ca anul asta am stiut sa beau cu masura.
Anul asta s-a intamplat cu trei zile mai inainite si a fost pe dos. Anul trecut dimineata s-au prezentat tezele de master iar dupa-masa cele de licenta, acum a fost invers.
Prezentarile de la licenta s-au tinut in cladirea unde are proful biroul, in sala de protocol de la ultimul etaj, la fel ca aul trecut. Am ramas din nou surprins de tinuta studentilor. Nu o sa uit niciodata cum la licenta eram cu totii la costum, aranjanz plansele pe panzele alea nenorocite, cu ace de siguranta, pe o caldura de nedescris. Studentii de ieri erau in trening si in crock-si. De data asta a fost o prezentare comuna, ceea ce cred ca o sa fac si eu cu Hakan in vara. Dupa prezentare proful a comentat teza, si a tras concluzii. Nu e formal, sunt toti membrii acolo si e o discutie prietenoasa.

vineri, 8 februarie 2013

Hokkaido Stew Cream

E deja obicei ca duminica sa imi gatesc ceva, iar de la o vreme incerc tot felul de retete japoneze, asutat de tot felul de semipreparate. De data asta este vorba de o tocanita crema cu branza si lapte specifica insulei Hokkaido. Eram in supermarket, la raftul de curry cand am vazut asta. Initial am crezut ca e un Curry alb insa apoi am aflat ca e altceva.
Deci, pentru a putea face reteta am folosit pe langa indredientele ce pot fi gasite oriunde, calup  de branza, gen calupul de curry, si ca sa fie mai Hokkaido, am folosit lapte din acea zona:
Pe langa asta, ingredientele necesare au fost: un morcov, un sfer de ceapa (cepele japoneze sunt mari cat un mar), trei cartofi, broccoli si 350 de grame de pulpa de pui taiata bucati mici.

joi, 7 februarie 2013

17 luni

A mai trecut o luna, o luna frustranta in care nu am facut mare lucru. Ideea era ca luna asta o sa supravehez la examene si o sa fac niste bani in plus, dar din cauza unor greseli nerecunoscute de cei de la facultate. Asa ca nu am facut mai nimic la scoala, am pierdut timpul aiurea asa cum o pierd si japonezii din laborator, ce se fac ca mimeaza munca.
Weekendurile mi le-am petrecut cu mici iesiri: fie ca am vizitat cateva muzee, fie ca am fost la ambasada sau am revazut prieteni vechi.
Acum cateva zile am aflat ca ma despart de cineva mai repede decat credeam. Pe Pushkar nu l-am mai vazut din octombrie pentru ca drumurile noastre s-au despartit dupa ce el s-a mutat din camin. Insa stiam ca daca am chef sa ma vad cu el, e tot timpul. Duminica a venit in camin sa ma vada. Aveam o banuiala ce s-a dovedit a fi adevarata. Dupa 3 semestre de chiul a realizat ca nu i se potriveste ce face si s-a retras de la scoala. Saptamana viitoare pleaca in India unde o sa stea o saptamana, apoi in Israel, unde tatal lui e ambasador. Din toamna o sa se inscrie la Conservator acolo, insa pana atunci o sa lucreze la o fabrica de conserve. E pedepsit pentru ca nu s-a tinut de scoala si pentru ca parintii lui au cheltuit multi bani cu sederea lui esuata in Tokyo.
Povestea asta se potriveste manusa cu luna pe care am avut-o: oamenii pleaca, timpul zboara prea repede pentru tot ce ti-ai propus si planurile nu ies mereu asa cum ti-ai propus.
Dupa sesiune, am intrat in vacanta, insa mai mult de doua saptanani nu cred ca o sa am liber. Chiar trebuie sa ma apuc serios de lucrat la teza si cam asta o sa fac. Urmeaza o luna linisitia din punct de vedere al aventurilor, sau nu se stie...
Au aparut vestitorii primaverii in Japonia. Nu ghioceii ci florile de prun! Abia astept sa infloreasca copacii!

Pe curand...

miercuri, 6 februarie 2013

O zi frumoasa de vineri

Parea ca iarna e un episod de mult uitat in Tokyo. Saptamana trecuta au fost maxime de 11-12 grade, ajungandu-se vineri la 14 si sambata chiar la 20 insa astazi temperatura a scazut la 4 grade si e lapovita si ninsoare. Totusi nu pot sa imi imaginez zapada din Romania, ninsori abundente si crivat, nici nu stiu cum o sa ma reobisnuiesc cu asa ceva dupa doi ani de ierni mai moi.
Vineri am chiulit de la scoala, adevarul e ca nici nu am ce sa fac. De lucrat e de lucrat insa nu vreau sa fac toata treaba de unul singur, in timp ce colegul meu de proiect face bani supraveghind la examene. Si logic, ca de fiecare data cand am lipsit de la scoala, sensei a sunat. Ce facem, cum merge treaba... Am trecut si peste aia repede cu toate ca imi datea inima ca la nebuni cand i-am vazut numele pe afisajul telefonului si am plecat in oras ca era planificat sa vad doua expozitii. Inainte sa plec mi-am luat camera foto si m-am gandit daca sa imi iau trepiedul sau nu. La ce imi trebuia? Oricum eram sigur ca nu o sa fie permis fotografiatul la muzee, dar caram camera doar pentru orice eventualitate. Dar de trepied chiar nu aveam nevoie. M-am gandit ca daca sunt in Shinjuku sa mai urc odata in observatorul de la cladirea Guvernului metropolitan, insa ala fiind moca se inchide devreme si nu eram sigur daca  o sa prind intunericul acolo sus.
Si s-a intamplat asa cum mi-am imaginat...

marți, 5 februarie 2013

Ivan - Mircea Eliade

Nu stiu cum mi-a scapat nuvela asta cand am facut maraton de Eliade in clasa a 9-a, dar ma bucur ca s-a intamplat asa. Altfel nu  aveam sansa sa il redescopar pe Eliade, ce ramane scriitorul meu preferat.
Textul a fost publicat initial in 1977. Alte informatii nu am gasit. Pe wikipedia nu apare, pe goodreads a trebuit sa o adaug eu... Pare asa invaluit in mister. Parca mi-a fost sa il gasesc. Am gasit texul asta pe net, l-am transfomat din pdf in mobi pentru a vedea cum merge programul pe care il instalesem, am pus cartea in kindle si am uitat de ea. Acum cateva zile, m-am uitat prin ce carti am in dispozitiv si am gasit-o. A fost un semn. Era momentul sa o citesc. Am devorat-o in doua drumuri cu trenul si in timp ce o citeam mi-am adus aminte de adolescenta si de noptile petrecute citind Eliade.
Tema razboiului e una din temele abordate cu succes de scriitorii nostri. Pe timpuri scria despre asta, acum scriu despre Comunism. Razboi si fantastic e ceva nou, e ceva de doar Eliade putea crea. Mi-a placut mult. Eliade se joaca frumos cu simbolurile, cu misticul si isi bazeaza nuvela. Totul e relativ: viata, moartea, dragostea. Nimic nu pare sa fie ceea ce pare iar simbolurile si semnele contureaza actiunile.
Nu vreau sa ofer spoilere despre nuvela, poate sunt  si altii ce nu au citit-o. O puteti gani pe scribd, aici.
30 de pagini ce vor fi devorate rapid, un text  foarte bun.
Pe curand...

luni, 4 februarie 2013

Cocalarul de la 2

Asa cum romanii nu suporta sa fie numiti tigani sau se aprind cand aud "Romania cu capitala la Budapesta", asa si japonezii o iau razna cand sunt numiti chinezi. Si ii inteleg. Cand vezi unul galagios, murdar, nesimitit, stii ca e chinez. Dar nu sunt toti asa, eu am cativa prieteni chinezi pe aici si sunt cu bun simt si educati, insa sunt de familie buna. Asa se intampla cand sunt multi, nu se educa toti.
In articolul de azi o sa va povestesc despre un chinez din camin, un cocalar de clasa. Pima data l-am observat prin primavara, odata cu semestrul al doilea aveam cam acelasi program si plecam cam in acelasi timp din camin. Purta niste pantaloni stramti bej si camasi inflorate descheiate pana aproape de buric. In gura avea o tigara cu un filtru din ala lung din lemn. La ochi ochelari de tip aviator aurii. In picioare Ț-uri (pantofi cu varf ascutit) din imitatie de piele de crocodil. Portofel Lousi Vuitton si freza a la Elvis. Radeam de unul singur cand il vedeam. Merge plin de el, tantos ca un curcan printre gaini.
Apoi l-am observat sambata, la micul dejun. Poarta un halat de tip Hugh Hefner si se uita la toti de sus.
Sincer nu il inteleg. oare exista fete ce se lasa impresionati de asa ceva? Si atitudinea de patron de revista sexy? E un camin de baieti, pe cine incearca sa combine? Pe bucatareasa? Oricum halatul lui e mult mai ok decat erectiile de dimineata vizibile prin boxeri ale altor colocatari. Asta macar incearca sa para domn, printre putimea din camin.
Insa ultima lui aparitie m-a dat peste cap. Nici nu am putut sa ma abtin si am inceput sa rad destul de zgomotos. Era intr-o dimineata, pe la 7:45, ora la care cobor sa iau micul dejun. Eram in lift cand observ ca se opreste la 2. Ma gandeam cine ia liftul pentu un etaj si mi-am adus aminte de tipul cu handicap locomotor, o fi el. Atunci sa ma duc mai in spate, sa ii fac loc. Am uitat sa spun ca in Japonia nu exista conceputul de parter. Nu se numara etajele ci nivelele. Deci parterul e 1, etajul 1 e la ei 2 si tot asa.
Se deschide usa de la lift si il vad pe coca. Renuntase la freza de Elvis si abordase o freza de dandy a la anii 1900. Parul dat cu gel, cu o carare pe o parte. Purta un palton negru, si la gat afea o esarfa de matase grena. Cobor cu privirea in jos sa ii vad tinuta pe ansamblu, cand ii observ bastonul. Atunci am pufnit in ras. Mi-a parut rau cand am vazut ca e schiop, dar chiar baston...
Sambata la micul dejun am apucat sa il vad din nou si am vazut ca are o rana la degetul mare. O unghie infectata, ceva. Totusi nu e destul pentru un baston de lemn, ce aminteste de un sceptru. Cocalareala pana la capat. Nu e de mirare ca sta singur la masa, in conditiile in care in camin se ia masa pe tari: sunt mese de coreeni, de tailandezi, de japonezi, si intr-un colt si eu cu Morgan, albii. Rar se intampla sa mai vina cate unul prietenos sa stea la masa cu noi, doar de vrea sa isi mai exerseze engleza sau are o curiozitate. Dar cocalarul de la 2 nu mananca cu chinezii lui, se aseaza intr-un colt si tantos mananca singur.
Pe curand...

duminică, 3 februarie 2013

Ce filme am mai vazut

Nu stiu ce se intampla cu serialele pe care le urmaresc dar luna asta a fost cam o saptamana da, una ba. Asa ca iarasi am avut timp de cate un film inainte de culacare. Si am cam dat-o in bara cu unele, bazat de recenzii sau recomandari de la prieteni. Ce-i drept, sunt subiectiv si acest articol va oglindii parerea mea despre filmele pe care le voi prezenta.

1. Skyfall. Am ateptat atat sa il vad, ca trebuia vazut la o calitate buna. Un astfel de film fie il vezi la cinema, fie la calitate superioara.
 Primul Bond cu Danile Craig ce mi-a placut. Nu imi placea de asta pana acum. Cand am vazut primul Bond cu el am zis ca nu se potriveste deloc. Are fata de rachetz rus nu de serviciile secrete britanice, plus ca tinea neaparat sa isi arate muschii si curul ca o tarfa ieftina in fiecare film. Noroc ca am vazut intre timp Girl with The Dragon Tattoo si atunci a inceput sa imi placa de el. Cam tarziu, nu? Avand in vedere ca nu se stie daca se va mai face prea curand un Bond. Casa de productie e in faliment si cu toate ca filmul (ce mi s-a parut unl din cele mai bune filme din ultimii 10 ani) a avut incasari record, nu se stie ce se intampla. Pacat, e o serie misto, insa cartile nu le-as citii niciodata, sunt bune de filme.


sâmbătă, 2 februarie 2013

Fanta in Japonia

Dupa succesul articolului despre Pepsi, m-am gandit sa scriu un articol despre Fanta, alt suc ce are parte de editii limitate si sezoniere in Japonia. Cred ca am ratat cateva sortimente, in primele doua luni, cand nu aveam telefon si nu faceam poze la tot ce mi se parea altfel, dar si asa, am cateva sortimente ce vor srarnii curiozitati.
Trebuie sa spun ca in Japonia cel mai popular sortiment de Fanta nu e cel de portocale, ca la noi, ci cel de struguri rosii. Ceea ce la noi se numeste Fanta Madness, se numeste aici Fanta Grape si e sortimentul ce se vinde peste tot. De exemplu, daca iti iei fanta la Macu Donaldu, il primesti pe cel de struguri. Fanta de portocale e chiar greu de gasit. Am cautat zilele astea sa cumpar unul dar nu am gasit in drumul meu.


vineri, 1 februarie 2013

Se pare ca exista viata dupa Harry Potter

Acum cinci ani si cateva luni terminam de citit ultima carte din Seria Harry Potter. Ramaneam nostalgic ca odata cu terminarea cartii se termina si o frumoasa etapa din viata mea. Dar se pare ca exista viata si dupa Harry Potter. G. Norman Lippert, un fan al seriei Harry Potter a lansat cu cativa ani in urma o serie de romane ce urmaresc aventurile lui James, baiatul cel mare al lui Harry, la Hogwards. Romanul a fost lansat online, pe site-ul autorului iar apoi a fost preluat de goodreads si facut disponibil, gratuit in format pdf, epub sau mobi.
Lippert povesteste ca a inceput sa lucreze la seria de romane dupa ce copii lui au ramas dezamagiti ca nu mai exista nicio carte Harry Potter. Dupa ce a terminat primul roman, l-a trimis autoarei seriei originale si i-a cerut parerea. Aceasta a fost de acord cu publicarea romanului online, si a recunoscut oficial seria ca o serie de fan. Am pornit increzator la citit, cu toate ca era primul roman pe care il citesc integral in engleza. Mi-a fost greu la inceput pentru ca trebuia sa ma concentrez mai tare si pentru ca apareau multe persoaneje vechi de care nu imi aduceam aminte. Am fost curios ce poate sa iasa dintr-o carte ce porneste de la inceput cu doua mari handicapuri:

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (227) de-ale mele (176) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)