duminică, 31 martie 2013

Paradise Lost

M-am luat cu altele si am uitat complet de seria de documentare Paradise Lost. Vazusem primul documentar undeva prin decembrie-ianuarie, iar acum cateva saptamani mi-am adus aminte ca mai am doua de vazut.
Sunt socat de toata povestea asta si tot ce pot spune e ca recomand seria de documentare tuturor care spun ca sistemul judiciar american e perfect si ca SUA e locul perfect.
Seria de documentare urmareste cazul cunoscut sub numele de West Menphis Three, un proces ce a tinut  aproape 20 de ani, si care probabil ca inca o sa mai tina.  In 1994 trei tineri au fost incarcerati si condamnati (unul la pedeapsa cu moartea, altul puscarie pe viata si al treilea la 20 de ani de inchisoare) pentru ca au omorat 3 copii. Dovezile evau evazive si tot procesul s-a bazat pe o proba audio a unei confesiuni obitinute dupa 20 de ore de interogare, in care unul dintre tineri recunoaste ca a omorat copii.

sâmbătă, 30 martie 2013

Sfarsit de semestru / vacanta cu petrecere de laborator

In ultima saptamana de vacanta are loc Ceremonia de Absolvire si studentii care au sustinut Examenul de Licenta sau de Dizertatie, primesc diplomele si pleaca mai departe la master, doctorat sau la un loc de munca. In aceasi saptamana laboratoarele dau o petrecere in cinstea lor. Da, a mai fost o petrecere in cistea lor, in urma cu o luna jumatate, insa aceea sarbatorea faptul ca au trecut de examen, acum ne luam ramas bun de la ei.
Si abia asteptam momentul, pentru ca era ultima data cand il vedeam pe un nenorocit, ce mi-a fost sempai, ce s-a purtat cu noi, studentii straini, ca si cum am fi sclavi pe plantatie. Si acum era ultima data cand il vad si ma puteam bucura de asta. Insa petrecerea nu a fost reusita. Adica m-am plicitist tare pentru ca nici un alt student strain din laborator nu a venit si nici macar Ikki, doctorandul japonez ce este foarte de treaba. Asa am ajuns intre niste absolventi de anul 4, pe care cum incercam sa discut ceva, cum incepeau sa rada ca niste copii mici ce au vazut niste tite goale intr-un film.
Abia astept sa vad petrecerea in cinstea mea si a lui Hakan, la vara. Sunt curios unde si cum o sa fie, pentru ca petrecerile astea sunt repetitive. Fiecare petrecere de dupa ziua cu examene e la acealsi restaurant, iar asta, la fel ca si anul trecut s-a tinut la acelasi restaurant. Anul trecut, in vara, cand a plecat chinezoaica, a fost o petrecere intr-un restaurant chinezesc foarte misto. Insa nu stiu daca a fost pentru ca aia era chinezoaica, sau acolo se tin petrecerile de vara. Si sunt curios de ce cadouri o sa ni se ia. In fiecare an am dat bani la cadouri, si numai tampenii. Anul asta: ursuleti de plus, aparat de incalzit pizza, set de lumanari aromate si alte tamenii de gen. Cel mai interesant a fost ca fostul sempai a primit un colaj de poze cu autograf de la toti colegii de laborator. In acel colaj nu exista o poza in care sa apara vre-un strain si nici unul dintre noi nu a fost invitat sa ii scrie ceva pe colaj. Putin imi pasa mie, insa situatia a fost jenanta. Adica daca tot nu inteleg ce vorbesc ei, de ce sa ma simt aiurea cand ei isi impart cadouri personificate, pe care l-am platit si eu?
Dar acum am siguranta ca nu o sa-l mai vad pe nesuferitul ala de acum incolo si deja ma gandesc la discursul meu de la petrecerea in cinstea mea.
Pe curand...

vineri, 29 martie 2013

Mitsuya Cider

A venit timpul sa va mai prezint din placerile mele vinovate si anume sucurile ciudate pe care le incerc prin Japonia. Mitsuya Cider este una din cele mai populare sucuri acidulate din Japonia. Eu stiu ca cidru e o bautura usor alcolica, facuta din fermentarea fructelor si in special mere. Insa in Japonia si in Korea, cidrul e o bautura acidulata ce seamana la gust cu Sprite dar si cu Ginger ale, adica un suc pe baza de lamaie, lime si ghimbir deci este ceva minunat, e unul din cele mai bune sucuri pe care le-am baut vreodata.
Sucul a aparaut in 1884, si este produsa de Asahi, merge bine cu vodka, si pe langa varianta originala, din cand in cand mai apar difeite sortimente. Nu le-am incercat pe toate pe care au aparut, insa am vreo cateva.

joi, 28 martie 2013

Searching for Sugar Man

Am ramas dator cu un film de la Oscar si anume cu castigatorul categoriei Cel mai bun Documentar. As fi uitat complet de el pentru ca atunci cand l-am cautat nu era, daca nu ma batea la cap Raluca sa il vad. Si pentru asta ii multumesc. Pentru ca mereu imi spune si imi recomanda filme si seriale bune. Pierdeam ceva important, filmul a fost o revelatie pentru mine, si povestea si personajul.
Sarching for Sugar Man este povestea lui Rodriguez, un cantaret de rock din anii '70, spusa prin prisma unor fani din Africa de Sud. Rodriguez a inregistrat 3 albume, insa ultimul nu a fost lansat si nu a avut succes in SUA, insa a fost o inspiratie pentru tinerii din Africa de Sud, ce luptau in revolutii de emancipare. Pentru ca nu stiau ce se intampla cu idolul lor, si de ce nu mai apare nimic nou de la el, au inceput sa creada legende urbane ce spuneau ca s-a omorat pe scena, fie impuscandu-se in cap, fie dandu-si foc cu benzina.
Acesti doi fani ai lui Rodriguez pleaca in cautarea lui si in aflarea adevarului ,odata pentru a stii cui platesc drepturile de autor, pentru ca albumele lui se vindeau in Africa de Sud, si apoi pentru a-i afla povestea. Raspunsul intrebarilor lor vine intr-un mod neasteptat: idolul lor traia bine merci, insa nu stia nimic despre succesul sau in Africa de Sud. Se lasase de mult de muzica si isi vedea de viata modesta in Detroid, in timp ce in alt colt de lume era venerat si idolatrizat.
Povestea este impresionanta odata pentru bucuria fanilor ce au aflat ca idolul lor inca traieste dar si din partea lui Rodriguez ce a aflat ca undeva in lume, muzica lui a schimat lumea.
Documentarul merita vazut, nu degeaba a luat Oscarul:

Dar si muzica lui este femomenala, si ma bucur ca am descoperit-o.

Pe curand...

miercuri, 27 martie 2013

Hanami 2013

Anul acesta ciresii au inflorit cu doua saptamani mai repede decat era planificat si lucrul asta m-a cam dat peste cap. In loc sa ma bucur de privelistea frumoasa, am ramas rece fata de copacii cu flori roz. Asta si pentru ca anul trecut am indurat ingramadeala mai ceva ca la Cuvioasa Paraschiva, pentru a face poze la frumoasele flori si pentru ca stiu ca odata cu ele vine si sezonul ploios.
Si pentru ca e inca vacanta nu s-a mai organizat petrecerea de Hanami in laborator, petrecere pe care o asteptam foarte mult. Totul s-a redus la un pranz la un restaurant corean cu proful si cei ce erau la scoala vineri si apoi o plimbare prin parc.
Koiama san - secretara, Namyi - doctoranda coreanca, Saima - pachistaneza, Hamasa sensei, eu si Guo, doctorandul chinez
In weekend am fost ocupat cu alte lucruri si nu mi-am mai alosat o zi speciala numai pentru ciresii japonezi.
Anul asta sunt pe principiul: aparatul foto in geanta si poze unde mi se pare interesant, pe drumul meu. Nimic iesit din comun. Deci fiti pe faza pe facebook ca vin si pozele, una cate una.
Pe curand...

marți, 26 martie 2013

Fifty Shades 3

Posibil ca va intrebati de ce am citit si a treia carte, dupa ce le-am desfintat pe primele doua. De OCD, de aia! Daca incep ceva, trebuie sa-l termin, asa a fost si cu prostia asta de serie de romane.
Sincer, romanul a ajuns sa fie din ce in ce mai prost. De la ceva interesant, a ajuns la o combinatie perfecta intre telenovela si soft-porn. Personajele trec de o o stare extrema la alta, orice capitol ar putea fi un excelent episod dintr-un soap-opera de prime time.
Numai personajelor principale li se intampla ceea ce li se intampla, si asta ca sa nu ne dam seama cat de caricaturi de oameni sunt. Iar aici, orice situatie se rezolva cu o scena de sex: ca iti pune unul pistolul la cap sau ca cineva drag e un coma, tu rezolvi totul cu o bataie la fund.
Dar, am facut-o si pe asta si acum mai am filmul, film ce sunt curios cum va fi.
Nu consider timpul piedut cu cartea asta pentru ca a fost usor de citit pe drumul de la Osaka la Tokyo si apoi in tren, cand ne-am oprit intre statii pentru o ora, ca se aruncase cineva in fata unui tren si se oprise circulatia.
Insa nu recomand cartea de nicio culoare si nu inteleg cum de a putut sa devina bestseller. Atat de putin le trebuie unora pentru a citii o carte? Nimeni pana acum nu a desfintat-o sau o telenovela ieftina amestecata cu un porno, e retata pentru succes?
Pe curand...

luni, 25 martie 2013

Salata cu taitei de orez si creveti

Astazi va propun o salata pe care mi-am pregatit-o vineri pentru cina.
Salata e inspirata din gustarile pe care le-am avut la izakaya si dupa o poza pe care am vazut-o pe ambalajul taitelior. In sugestia de prezentare nu existau rosiile insa avea scoici. As mai fi adaugat si crizanteme, pentru ca in Japonia se servesc in salata, insa nu le-am mai vazut in supermarked ce vreo luna. Cred ca nu e sezon pentru ele.
Pentru salata am folosit salata creata, ardei gras rosu, rosii cherry, sparanghel, taitei de orez si creveti.
Taiteii i-am fiert 2 minute in apa cu sare si apoi i-am racit, crevetii i-am cumparat deja preparati iar sparangelul l-am prajit in putin ulei de masline, dupa care l-am pus intr-un prosop de hartie pentru a absorbii surplusul de ulei iar totul a fost asezonat cu sare si ulei de susan (pe care il iubesc).
Pofta mare!
Pe curand...

duminică, 24 martie 2013

Cum sa ajungi din Erou, Bau-bau

Luni, cand m-am întors la birou, după o saptamana de vacanța, am găsit o atmosfera tensionata. Am zis ca au fi patit ei ceva insa nu am dat atenție. M-am da cu bomboane la prof ( e un obicei de laborator sa aduci ceva dulce de unde ai fost), am băut o cafea si m-am întors in birou. Atunci am vazut ca nu merge netul. Am întrebat colegii ce erau in laborator si mi-au zis ca nu e net de miercuri si ca in mentenanta. Aproape o saptamana? Ma ca indoiam. Mai ales ca in birou la prof era net. Mi-au zis ca e arunci e doar in clădire problema. Adevarul e ca in urma cu câteva saptamâni incepusera niste lucrări prin clădire si aia ar fi fost problema.
Insa la wc ma întâlnesc cu un coleg, ce are laboratorul in aceasi clădire si după ce ma întreabă cum a fost in Kansai, îl întreb si eu cum e fără net de o saptamana. Ce? Ei au net. Nu au avut probleme deloc cu netul.
Ma enervez si ma duc la secretariat unde îl fac pe prostul. "Știți, eu am fost plecat, m-am întors si nu e net. E ceva din campus?" Doamna draguta, ma duce la biroul tehnic ce se ocupa cu netul, întreabă acolo si aia zic ca nu. Dar sa ma duc la Help Desck. Ea nu poate venii cu mine, ca lipseste prea mult de la birou, sa rog un coleg japonez. Aia de acolo nu vorbesc engleză.
M-am intors in laborator unde am rugat colegii sa vina cu mine. Niciunul din ei nu a vrut. Ea ca nu e imbracata corespunzator (avea pantaloni de trening), el dormea cu capul pe birou. M-am enervat si m-am dus singur acolo. Ajuns la "Help Desk" am incercat sa explic problema prin semne, si pana la urma a inteles ce vroiam si a mers cu mine in laborator. Cand sa intru pe usa cu domnul de la "Help Desk", unul din colegi, ce tocmai aparuse pe acolo, dadea sa iasa. Cand ma vede imi spune ca nu trebuie sa ma duc sa rezolv problema, ca se rezolva ea. Prea tarziu. Nenea e aici.
Dupa lungi cautari, s-a gasit si problema. Routerul era ars. Au schimbat routerul si netul a venit. La final, le-am zis ca nu mi se pare normal ca strainul care nici nu vorbeste japoneza. Au inceput sa rada dar mi-au multumit.
A doua zi a aparut problema. Colegul ce imi spusese cu o zi inainte ca nu trebuie sa revolv nimic, a venit val vartej si mi-a zis sa nu ma mai bag, unde nu imi e locul. El e noul sempai (al mai mare din laborator) si el rezolva problemele, si cand sunt probleme, sa ma duc la el. Eu nu aveam de unde sa stiu ca el e noul sempai. Teoretic, eu ar fi trebuit sa fiu sempai, ca sunt cel mai mare. Dar se pare ca nu pot fi, pentru ca sunt strain. Si daca dreptul la putere nu mi se recunoaste, trebuie sa fiu insa ascultator, fata de semapai. Pai cum functioneza asta? Doar intr-o directie? Si de ce nu imi spusesera colegii sa vorbesc cu sempaiul?
Pe curand...

sâmbătă, 23 martie 2013

Din nou la tuns

Va mai aduceti aminte experienta mea de la tuns in Japonia de anul trecut? Ei, daca nu va aminititi, gasiti articolul aici.
Ei, a venit timpul sa ma tund din nou si asta pentru ca puteam sa imi fac doua codite si parul imi cadea foarte tare, plus ca a inceput sa se incalzeasca si nu mai am nevoie de par ca sa imi tina de cald. Marti a fost cald si soare, iar pe la ora 5 jumatate inca erau 24 de grade. Si pentru ca eram bine dispus, mi-am facut curaj si am intrat in salonul de tuns. Era un anunt in care spunea ca se vorbeste engleza si spaniola in salon. Deci era ok pentru mine. Am luat liftul pana la etajul 4, am intrat pe usa si l-am intrebat pe tipul de la receptie daca e cineva care vorbeste engleza. Cand m-a auzit vorbind a inceput sa tremure din toate incheieturile si m-a rugat sa astept un pic. Asteptare cu prisos pentru ca a venit patroana, una din cele mai frumoase japoneze pe care le-am vazut pana acum: la vreo 30 si ceva de ani si cu un fundulet jucaus in pantaloni, pantofi cu platforma si toc cui si suvite roz in cap. Tipa mi-a explicat cu un zambet larg, cu doua cuvinte in engleza si 3 in japoneza ca cel ce vorbeste engleza si spaniola vine la 7 jumatate. Era ceasul 6 fara un sfert, deci era mult timp de asteptat asa ca am hotarat sa fac o programare. Dupa ce a discuta ceva cu tipul de la receptie, mi-a zis ca pentru ei e ok, si daca gasesc o tunsoare in catalog, ei pot sa ma tunda fara sa vorbim prea mult. Perfect! Ca mie nu imi plac fazele astea cu vorbitul la tuns. Ultima data cand m-am tuns, in august, am dat de cel mai tare frize ever. Omul era in treaba lui si nu m-a tinut deloc de vorba. A, da, apropo, eu nu ma tund ca jumatate din oras la salonul cu nume de floare rara si cantec al lui Bertzi si nici ca cealata jumatate la tipul ala care ii tunde pe toti baietii din oras la fel, ca pe Smiley.
Revenind la oile noastre, tipa ma intreaba daca vreau sa stau la fumatori sau nefumatori. Ei, asta n-am mai uzit-o pana acum. Tuns si fumat in acelasi timp. Apoi m-au intrebat daca vreau cafea sau ceai si dupa ce am stabilit toate detaliile, am fost poftit la spalat. Sincer, a fost pentru prima data cand m-am spalat la salon si nu am stitu ce am pierdut. Dupa ce initial am fost ofensat ca m-a trimis la spalat, apoi nu am vrut sa mai plec de acolo. 15 minute am fost spalat si mi s-a facut masaj la cap si gat. Am scapat de migrena pe care o aveam de dimineata si m-am umplut de energie. Tipul stia ce face. Asezat pe scaunul de tuns, a urmat un masol la umeri si spate.Unde ma aflu? Incepusem sa ma panichez de pretul de la final. La mosulica platisem 3000 anul trecut, la salonul de la parter, era 5000 (si mi se spusese ca nu e bun). Oare la asta cat era?
Apoi a inceput tunsul. Incetul cu incetul am scapat de parul in exces, iar la final, dupa ce a terminat de tuns, m-au mai spalat odata. Apoi mi-a aranjat parul cu ceata (trebuie sa invat sa o folosesc si eu, pentru ca altfel parul imi sta ca unui copil de la casa de copii) si rezultatul a fost perfect. Nu cred ca am fost vreodata mai incantat dupa o astfel de experienta. Abia astept sa ma mai duc odata, in august, inainte sa imi sustin teza, ca pana atunci, nu merita sa plates 40 de euro.
Si ma gandesc ca intr-un fel isi motiveaza pretul, pentru ca ca acasa nu gasesti asa un serviciu de calitate. Cafea, masaj la cap, la spate, spalat si oameni ce vin la tine sa te intrebe daca totul e in regula. Si sa nu mai zic ca mi-au spalat si ochelarii...
Pe curand...

vineri, 22 martie 2013

Kinki. Jurnal de calatorie: Ziua 5

Ultima zi de plimbarea fost dest destinata orasului gazda, Osaka. Osaka este al treilea oras ca marime din Japonia, avand populatiaa cam ca Bucurestiul si ela fel de murdar ca Micul Paris. Se spune ca e un oras bogat pentru ca e capitra comertului si de aceea locuitori au un usor aer cocalaresc. E foarte mult praf si pentru ca se fumeaza pe strazi, sunt mucuri de tigara peste tot. In rest mi-a placut mult atmosfera din oras. In fiecare seara cand ajungeam de pe drumuri, cate o fatuca avea un recital in stratie. Nu vezi asa ceva in Tokyo, acolo lumea nu prea stie sa se simta bine.
Ceea ce mi s-a parut ciudat a fost faptul ca pe scarile rulante se sta pe dreapta. In Tokyo, dar si cativa km mai incolo, la Kyoto sau la Kobe ori Nara, se sta pe stanga. E ciudat si debusolant. De fiecare data ma asezam aiurea pe scari si eram impins de cei ce se grabeau sa urce scarile.
Si cum am avut o zi pentru Osaka, am inceput cu o vizita la Castel.
Castelul Osaka a fost construit de Toyotomi Hydeyosi intre 1583 si 1685. In timpul Razboiului de Vara din Osaka, in 1615 a ars si a fost refacut intre 1620 si 1629 la formna actuala. Apoi in 1666 a ars din nou si refacut 19 ani mai tarziu. A mai ars inca odata in timpul perioadei Meiji, in 1868 si bombardat in timpul raidurilor aeriene din 1945. Astazi, pe locul castelului se afla o reconstructie iar singurul lucru original e fantana. Cand il vizitrzi, trebuie sa ai in vedere ca una e afara si alta inauntru. Altfel ai un soc cand descoperi muzeul modern cu aluminiu si parchet ce se afla in incinta castelului. Muzeul e interesant insa mai interesanta e privelistea din turn.

joi, 21 martie 2013

Kinki. Jurnal de calatorie: Ziua 4


Dupa ploaie nu a aparut soarele, iar ziua de joi, dedicata din nou, orasului Kyoto, a fost friguroasa si innorata. Se pare ca asa eram si noi pentru ca am scos prea multe cuvinte de la hotel, in statie iar apoi pe drumul de jumatate de ora pana la Kyoto.
Prima destinatie a fost Castelul Nijo. Castelul a fost construit in 1603 ca resedinta oficiala a primului shogun. 23 de ani mai tarziu a fost refacut de al treilea shogun. In 1867, cand al 15 shogun a recunoscut suveranitatea imparatului, castelul a devenit palat imperial. In 1939 familia imperiala a donat castelul primarirei orasului, care a incept renovarile si l-au deschis pentru public in 2005. Din 1994 castelul a devenit patrimoniu UNESCO. Cred ca japonezii au primit fonduri de la UNESCO pentru ca si aici se lucra. Poarta era in renovare, o mare parte din picturi fusesera refacute iar cateva incaperi erau inchise. Pacat ca fotografiatul era interzis in interior si ca imaginile vor fi inpimarite numai in minte. Mi-a placut mult acest castel ce e un etalon pentru Edo. Nici de frig n-am mai tinut cont cu asa un obiectiv. 

Mai multe imagini de la Castelul NIjo, aici

miercuri, 20 martie 2013

Kinki. Jurnal de calatorie: Ziua 3


Am pornit de dimineata spre Himeji. Avem bilet pe o zi, deci drumul nu e o problema. Ziua 3 urma sa fie o zi de petrecut pe drumuri, mai ales ca era o zi ploioasa. Singura prostie facuta de mine, a fost ca m-am imbracat subtirel. Ce-i drept, dimineat era cald, insa pana seara s-a facut frig.
Pe drum am racolat-o pe o colega de-a Oanei si Crinei ce a vernit cu noi pana la Himeji. Castelul Himeji este cel mai celebru castel japonez. Este singurul castel ce a ramas intact de la origini, fara sa fie distrus de incendii, cutremure sau bombardament. De aceea castelul este monument national si patrimoniu UNESCO. Din pacate castelul se afla in renovare pana in martie 2015 si de aceea se viziteaza doar curtea si unul din zidurile castelului. Pentru 200 de yeni se poate vizita si santierul. Acum un an, am vazut acelasi lucru la Nikko. Acel mic tur in care vedeai pe geam santierul dar si filmuletele cu etapele de renovare, mi-au adus aminte de ce am dat la Costructii. Da, asta e ceea ce vreau sa fac, sa reabilitez monumete. E fi munca grea, e frustranta, insa e nobila.

marți, 19 martie 2013

Kinki. Jurnal de calatorie: Ziua 2

As fi putut scrie cate un articol despre cate un obiectiv in parte, insa am decis sa ma limitez la zile ca altfel as fi avut articole pe aceazi zona, pentru o luna intreaga.


Am plecat spre Kyoto de dimineata. Pentru ca era soare si cald fetele au hotarat sa schimbe traseul stabilit. Sa mergem atunci la Kiyomizudera, templu ce era planificat petru a doua zi de Kyoto. Kyomizudera e unul din cele mai venerate temple budiste din Japonia. Templul a fost construit in 780 si din 1994 e patrimoniu UNESCO. De pe terasa templului se vede tot orasul iar cand cerul e senin, se vede si Fuji. Templul se sfla pe un deal, iar pana acolo pe straduta ingusta, in panta sunt zeci de magazine de suveniruri. M-am oprit si eu pe acolo si am luat cateva cadouri. Anul asta o sa vin acasa cu breloace de la temple. Ocupa putin spatiu in bagaj si fiecare are cate o poveste, e o parte din sufleul meu.
Din templu mi-a placut mult coltul norocos. Era o alee in in cinta templului plina de altare aducatoare de noroc. Sanatate, dragoste si diferie alte altare mancatoare de bani. Pe mine m-a fascinat faptul ca japonezii cred in lucrurile astea si era coada la fiecare altar. Undeva, pe buza dealului era o frumoasa terasa cu Udon. Acolo am luat pranzul. Era frumos afara si se aunta o zi plina.

luni, 18 martie 2013

Kinki. Jurnal de calatorie: Ziua 1


In cele 6 zile petrecute in Kansai mi-am luat notite petableta. Articolele urmatoare sunt fomarmate in mare parte din notilele respective, cu mici corecturi sau adaugiri.

Duminica am facut noapte alba. M-am intalnit cu Oana la 11:20 PM la Baba si am plecat impreuna la Tokyo Station. Am iesit pe la alta iesire si ne-am invartit jumatate de ora prin vant sa le gasim pe Crina si pe colega ei de apartament.
De acolo am plecat la un Mc', unde urma sa stram toata noaptea. Ei, insa la japonezi, un Mc' deschis non-stop, se inchide de la 2 la 5 pentru curatenie. Asa ca, la 2 ne-am luat bagajele si am pornit in cautarea unui restaurant deschis. Dupa dezbateri lungi si dupa eliminarea tuturor variantelor posiblie, am gasit unul si am strat acolo pana la 4 jumatate. In timpul asta am mancat cate ceva si am strat la palavre iar la ora 4 jumatate ne-am indreptat spre gara. Trenul nostru urma sa plece la 5:20.

duminică, 17 martie 2013

Back in Tokyo


Aseara m-am intors din excursia de 6 zile din Kansai. Doua zile au fost pe drumuri iar cele 4 zile de vizitat au fost intense.
Acum sunt ca un burete ce a acumulat si a acumulat apa si e atat de greu iar daca il ridici sau misti, pierde toata apa. Asa ca trebuie sa stau si sa rumeg un pic tot ce am vazut, sa imi pun gandurile in ordine alfabetica si sa ma linistesc. Aseara nici nu mai stiam unde sunt: in camera de hotel, in camin, in ce oras, sau in ce zi?
Azi am pus cateva poze pe faceboo iar de maine o sa incarc incetul cu incetul poze pe pagina de facebook a blogului. Pe drum mi-am luat notite pe tab;eta cu tot ce am vazut si o sa le transform in articole. Ceea ce pot spune la cald, e ca am descoperit ca Nara e Paradisul meu iar ca Kyoto e cel mai frumos oras pe care l-am vazut pana acum. Nu ma asteptam sa fie un oras in toatalitate vechi, nu am ramas dezamagit de cladirile moderne ce se ridica pe langa cele vechi, pentru ca sunt constient ca in secolul XXI nu poate exista un oras 100% vechi, ci se pastreaza doar strazi sau cartiere.
Aseara abia asteptam sa ajung in camin, insa azi imi doresc sa fi fost iarasi in Kansai...
Pe curand...

vineri, 15 martie 2013

Fifty Shades of Darker

Asteptari mari de la un Best-seller nu ai. E o lege a firii ce spune ca fie ai un produs popular, fie unul de calitate. O opera de arta nu o sa fie pentru mase niciodata. Insa E L James m-a dezamagit cu a doua parte a seriei Fifty Shades. Prima carte am citit-o de curiozitate, tot curiozitatea m-a dus si la a doua parte si o sa ma duca si la a treia. Vroiam sa stiu cum continue povestea pentru ca primul roman a avut un final deschis. Mai bine nu citeam si partea a doua si ramaneam la finalul acela, pentru ca al doilea roman a reusit sa distruga ceea ce imi placea mie la acest roman: misterul lui Grey.
Da, nu fac parte nici de departe din publicul tinta al romanului. Nu sunt o casnica uitata de sot se are fantezii in timp ce citeste romanul. Mie imi place faptul ca Grey era construit enigmatic, fiind vazut doar din ochii ei. E un personaj prea dificil pentru a a fi dezvoltat intr-un astfel de roman, ce pune accent pe sex si depasirea limitelor.
Fifty Shades of Darker seamana din ce in ce mai mult cu Frumoasa si Bestia. Si ca orice poveste puerila pentru copii bestia se vindeca cu dragoste.
Sa-mi zica mie cineva un caz real in care un barbat complex, macinat de complex, distrus si spart in mii de cioburi, lipite cu greu, devine un bibelou nou-nout in cateva saptamani, vindecat de iubire. Iubirea joaca un rol de super-glue special ce nu lasa nici semne. Pe bune? Domana James? De ce ai incercat sa descifrezi puzzle-ul Grey cu cele 50 de fatade asa de usor? De ce ai ales ca solutia sa fie iubirea aia de povesti? Sa-ti vinzi cartea? Rusinica... Nu-mi place solutia aleasa de tine.
Si imi permit sa spun asta din perspectiva tanarului ce a cochetat cu literatura. Nu e rusine cand un personaj iti scapa printre degete. Da, stiu suna ciudat, dar asa ce intampla. Cand incepi sa scrii, ai doar o schita a unui personaj, pe care daca nu il stapanesti bine, il scapi. Dar asta e literatura moderna, literatura in care autorul nu mai e omiscient si omniprezent. Lasa domna personajul sa zboare.
Am gasit acesta a doua parte ca un scenariu de serial. Fiecare capitol se termina in suspans, ca un episod dintr-o drama de prime-time si de ficare data aparea cate ceva. Persoanjele astea parca alearga dupa audienta si in fuga asta isi pierd din consistenta.
Sa vad cum se termina si revin cu un articol cu impresii finale.
Pe curand...

miercuri, 13 martie 2013

Filme sa va tina de urat pana ma intorc :)

Am revenit cu un articol despre filme. Nu stiu ce se intampla cu serialele dar sunt in pauze si din cate am, am ajus la cate un serial pe zi. Si inainte de culcare mai vad un film. In ultimul timp am vazut niste filme pe care imi doream sa le vade mai dedemult si nu apucase.
1. Anna Karenina. De cand am citit un articol despre film am zis ca trebuie sa-l vad. In primul rand era un alt film al Keirei Knightley facut de Joe Wrigth. Acestia au mai colaborat la Antonement si Pride & Prejudice, amandoua niste filme ce mi-au placut mult. Apoi a fost sitrea cu bijueriile. Filmul se anunat ca o expozitie de bijuterii foarte scumpe. Apoi, in decembrie, am vazut intr-un mall o expozitie cu recuzita din film: costume si bijuterii, intr-un mic muzeu afat la intrarea in multiplex. Pentru asta filmul a si luat un oscar, la costume, Jacqueline Durran a reusit asta, dupa ce a mai fost nominlaizata la filmele amintite mai sus.
Povestea o stie toata lumea, cred. Daca nu din roman, din celalalte ecranizari. Numai Greta Garbo a jucat in doua... Eu zic ca e o ecranizare reusita, cu actori frumosi si buni ce merita vazuta.

luni, 11 martie 2013

Kinki

Am plecat. 6 zile in Kinki. E excursia pe care mi-o doream de dinainte sa ajung in Japonia. Kansai, sau Kinki este zona de sud-centru a insulei Honshu (insula centrala) a Japoniei. In regiune se afla orasele Osaka, Kyoto, Nara si Kobe, orase pe care le voi vizita in aceste zile.
Din acest motiv o sa lipsesc usor din peisaj. Am pregatit doua articole pentru saptaman asta, unul pentru miercuri si unul pe vineri, insa o sa incerc sa fiu activ pe pagina de facebook a blogului, unde o sa postez poze din frumoasele locuri pe care o sa le vad.
Kinki e cea mai frumoasa zona a Japoniei si unul din locurile mele preferate de pe pamant. Cand eram mic si ma gandeam la locurile pe care o sa vreau sa le vizitez candva, asta era unul din ele. Pentru mine asta e Japonia.
Asa ca am mari asteptari de la excursia asta si ii multumesc Oanei pentru ca ea a facut sa asta sa se intample.
V-am pupat!
Pe curand...

duminică, 10 martie 2013

Praful galben


In urma cu  cateva ore m-am uitat pe geam si am vazut ceva ce nu mai vazusem niciodata. Parca se intorsese lumea cu fundul in sus, si in loc de cer era nisip. Cerul avea o culoare aurie, nisipie si vantul batea puternic. Mi-am strans repede rufele de la uscat si am facut cateva poze. Numai bine cat sa fac o criza de alergie. Era praf peste tot. Se auzeau alarme de pompieri si salvare.
Am postat o poza cu cerul pe facebook si la scurt timp am primit si raspunsul de la Roman. Furtunile de praf galben sunt o problema ce afecteaza Asia-Pacific primavara. Praful vine din China, din desertul Mongoiliei si este zburat si imparsitat deasura chinei, Koreiei sau a Japoniei. Nu imi amintesc sa fi vazut o astfel de furtuna anul trecut, si sincer asta a fost spectaculoasa.
Da, sunt cu nasul infundat, am luat Claritine si abia mai respir dar pot spune ca am vazut ceva despre care parca auzisem la o ora de geografie in scoala.
Pentru mai multe informatii despre Asian Dust, aici, un articol de pe wikipedia.
Pe curand...

Pui cu legume chinezesti

Am ramas singur la scoala. Colegul meu de proiect a plecat acasa, iar eu am ramas la scoala. Si pentru ca nu am cu cine sa merg sa imi iau pranzul, am hotarat sa vin cu pachetelul de acasa. A fost primul bento cu care am venit la scoala.
Am numit acest pui "a la China" pentru ca legumele principale folosite, au originea in bucataria chinezeasca, si anume urechile de lemn si bambusul.
Urechile de lemn deshitratate le-am pus in apa fierbinte cu putin otet de orez si sos de soia.
Puiul l-am condimentat cu sare, piper, sofran si garam masala si l-am lasat la rece.
Am taiat cepa maricel si ardei verde fasii subtiri si le-am pus la inmuiat. Cand s-au inmuiat, am adaugat puiul si am dat focul un pic la mai mare sa se evapore lichidul lasat de legume si pui.

sâmbătă, 9 martie 2013

Muzeul cailor ferate

Cei care ma cunosc stiu ca nu sunt fan automobile. Nu ma impresioneza de nicio culoare o masina scumpa, buna sau de o culoare anume. Pentru mine automobilul e o masina ce are ca scop sa te duca de la A la B, ferindu-te de vremea rea, si facand asta intr-un mod rapid.
Insa la trenuri, e alta poveste. Posibil pentru ca nu prea am mers cu trenul in copilarie. Am mers cu Dacia 100 a lui nanu Sergiu, cu dacia 1310 rosie a lui nanu, cu Dacia alba a lui tata sau apoi cu mama.
Prima data am mers cu trenul cu matusa-mea de pe tata. Nu mai stiu unde am fost, cred ca de la Bacau la Focsani, si am fost impresionat. Apoi am mers la sfarsitul clasei a 12-a, dupa rezultatele de la Bac am plecat la Slanic. Aventura pe cai ferate a inceput in anul intai de facultate, iar de 18 luni de cand sunt aici, am facut dezi de mii de kilometrii pe caile ferate. Zillnic fac cel putin 40 de km.
Posibil ca din aceasta relatie de de-arte-aproape cu trenurile, am facut aceasta pasiune pentru trenuri. Deci mi-am dorit dfoarte mult sa ajung aici.
Muzeul cailor ferate din Saitama, a fost deschis in 2007, si este inchinat evolutiei trenurilor in estul Japoniei. Inaintea acestui muzeu, a existat unul mai mic, ce a fost inchsi in 2006.  In expozitie se gasesc de la vagoanele cele mai vechi pana la cele din anii 70 si locomotive din toata istoria cailor ferate nipone.
Am fost impresionat de prima parte a expozitiei si anume de acele vagoane de secolul XIX, din lemn, tu banchete cu tatami, pictate frumos, ce imi aduceau aminte de Orient Express sau de Expresul de Hogwards.

vineri, 8 martie 2013

8 Martie la Tokyo

La multi ani fetili!
E al doilea 8 Martie petrecut in Japonia insa anul trecut am fost fudul. Mi-e rusine sa merg cu flori in mana asa ca anul trecut nu am cumparat flori sa duc la colege la scoala. Am cumparat un buchet pe care l-am dat memei de camin, seara, un buchet ce a bucurat-o mult.
Ei, azi mi-am facut curaj si m-am oprit la floraria din statie. Eram singurul barbat de acolo. In jurul meu roiau femei ce cumparau flori si toate se uitau lung la mine. Am luat 10 fire de frezii, am reusit si m-am facut inteles si am plecat cu ele spre scoala. In tren am fost imbiat de mirosul lor. Era atat de frumos, afaraerau 17 grade, florile miroseau frumos iar soarele ma mangaia.
Am ajuns in birou, am desfacut pachetul de flori si am inceput sa le impart. M-am dus la prof in birou, le-am dat secretarilor si lui Namyi. Apoi m-am dus la secretariatul pentru studenti straini si am inpartit flori doamnelor de acolo iar la final am oferit flori colegelor de laborator. Doamnele si fetele au fost foarte incantate si impresionate. In Japonia nu se serbatoreste astazi Ziua Femeilor, de fapt ei nu prea sdarbatoresc nimic de la ONU. De aceea am spus poezioara, explicand sarbatoarea si conjunctura in care a aparut.
Keylo, una din colegele de birou mi-a zis ca e pentru prima data cand a primit flori. Baietii japonezi nu cumpara flori niciodata. De aceea eram si singurul care cumpara in florarie. Florile sunt cumparate de femei, ca sa impodobeasca casa, si nu se ofera cadou. Am intrebat de ce. Mi s-a raspuns: de mandrie. Sunt prea mandrii sa isi arate sentimentele cumparand niste flori.
Faptul ca le-am oferit flori, in acest context si vazundu-le bucuria si gratitudinea m-a facut sa a o zi frumoasa.
La multi ani!
Pe curand...

Paste cu pui, bambus si spanac in sos de iaurt cu cascaval

Pentru reteta aceasta m-am inspirat de o lo reteta gatita de Bucatarel, odata cand am fost pe la el, insa ma schimbat kaiserul cu puiul si am adaugat bambusul, pentru ca era curios ce gust va da. Bambusul e acolo doar pentru gust, pentru ca nu se observa aproape de loc in mancare, avand aceasi culoare cu pastele si sosul.
Pentru paste am folosit ziti, acele paste de tip macaroane, ma gorase si taiate scurt.
Am pus in tigaie niste ulei de masline si am prajit niste usturoi
 Cand usturoiul s-a inmuiat am adaugat pieptul de pui taiat bucati mici. Pieptul de pui l-am tinut la bait cu sare, piper, putin curry si zeama de lamaie, timp de cateva ore, la frigider

joi, 7 martie 2013

18 luni

Viata e crunta uneori, insa sunt recunoscator ca am prieteni buni ce au fost alaturi de mine.
A fost o luna grea, au fost cateva luni grele si sper ca soarele sa vina si pe strada mea, odata cu primavara.
Pe langa doliu si starea de tema stiind-o pe Ilinca in spital, m-am luptat si cu o racela. Da, racesc mult, insa e un virus ce face victime pe aici si toti in jurul meu erau cu el la purtator.
Dar am incercat sa nu stau inchis in casa si sa devin antisocial, asa ca am iesit in weekenduri si am vazut cateva muzee, unul si unul. Mi-a placut mult muzeul imprimariei, despre care am scris saptana trecuta si cel al trenurilor, despre care o sa scriu zilele astea.
Incetul cu incetul vremea se incalzeste, soarele isi face curaj sa ne mangaie, deci si eu sunt intr-o dispozitie mai buna. Doar ca stiu ca in curand o sa inceapa sezonul ploios si de aceea incerc sa profit de vremea frumoasa.
Luni dimineata plec la Osaka pentru 5 zile. O sa vizitez Kyoto, Nara, Kobe si Osaka. Abia astept excursia asta. E o excursie bine-meritata. Vacanta asta m-a obosit mai tare. Proful are mai mult timp liber si mai multe cerinte de la noi.
S-au afisat si notele pe semestrul trecut si am ramas cu un gust amar. Am un B la cursul de Urbanism si nu am idee de ce. Amfost prezent la toate orele, am reactionat cu profa si cred ca am avut o prezentare si un referat bun. Posibil ca a vrut altceva de la mine, ceva mai in detaliu, iar eu am discutat mai in general despre proiectul ales. In 5 pagini nu aveam cum sa acopar mai mult.
Timpul curge si mi-e frica ca nu am timp sa fac tot ce imi doresc. Mereu apar lucruri neprevazute si timpul e limitat.
Pe curand...

miercuri, 6 martie 2013

Ce baba frumoasa am


Ca in fiecare an, pe 6 martie e baba mea. Astazi e o zi frumoasa, se anunta maxime de 16-18 grade, soarele arde bland, vantul adie usor si cerul e senin.
Sper sa am un an bun, ca anul trecut a fost unul greu si sumbru. Ma asteptam noi provocari, noi inceputuri si desprartiri dureroase peste care sper sa trec usor.
Voi ce baba v-ati ales?
Cum e astazi vremea acasa?
Pe curand...

marți, 5 martie 2013

Casnica cu diploma

In Japonia exista o situatie ce ma fascineaza. Majoritatea femeilor sunt casnice. In urma cu ceva timp Roman mi-a aratat in ziar ca anul acesta, dupa multi ani, numarul barbatilor japononezi ce cred ca femeile trebuie sa stea acasa, a crescut.
Ce inseamna ca o femeie e casnica, si ca doar un membru al familiei munceste? Inseama ca o duc bine, ca salariile sunt mari si ca isi permit ca doar un membru al familiei sa lucreze.
Numai ca asta nu se intampla in orice familie, ci doar in familiile in care exista un salariu mare, adica cand sotul are o facultate terminata, si lucreaza intr-o compania calumea.
Si care e problema va intrebati? Problema e ca un barbat japonez nu s-ar casatorii niciodata cu o femeie doar cu liceu, cu o femeie ce e pe o scara mai jos decat el. Si pentru ca lucreaza zi lumina, singurul loc in care isi pot gasii sotia, e la serviciu. Asa apar casnicele cu facultate.
La mine in laborator exista 3 japoneze. 2 dintre ele au aceasta mentalitate. Au invatat o viata intreaga sa ajunga la o facultate buna, sa fie acceptate de un profesor bun ca sa gaseasca un loc de munca bine platit, unde o sa lucreze cativa ani, pana se marita si face un copil, apoi ramane pe veci acasa.
Nu sunt deloc impotriva casnicelor. Bunica mea a fost casnica si i-a placut asta, insa ceea ce mi se pare aiurea, ceea ce mi se pare o mare eraore in sistem e sa faci scoala atatia ani ca sa lucrezi cativa si apoi sa stai acasa.

luni, 4 martie 2013

Sunt o baba comunista

Nu cred ca am povestit vreodata aici, prima mea intalinire cu Dan Lungu. Eram in anul 1 de facultate si urma sa plec acasa. Pe vremea aceea plecam acasa, vinerea la 6, cu Sageata Albastra. Ca sa nu ma plictisesc doua ore in tren, am trecut pe la Carturesti sa imi cumpar o carte. Acolo m-a atras Raiul Gainilor de Dan Lungu. Era primul autor contemporan pe care il citeam dupa Cartarescu. In perioada aceea eram in febra romanelor horror, Stephen King sau John Saul erau cei pe care ii devoram.
In tren era destul de liber. Paralel cu mine erau 3 studenti cu profesorul lor. Stiu asta pentru ca li se adresau cu "Domn' profesor" si din discutiile pe care le-am auzit, mergeau intr-o excursie de studii la Piatra Neamt. Observam cu coada ochiului ca domn profesor ma tot urmarea cu un zambet complice. Am zis ca daca e sociolog, ma urmareste pentru ca sunt singurul om din tren ce citea.
Cand am ajuns la Bacau si m-am intreptat spre usa, profesorul si-a facut curaj si m-a oprit. M-a intrebat cum mi se pare cartea. I-am zis ca e un roman usor de citit si ca il recomand, daca de aceea ma intreaba. Mi-a zambit si mi-a spus ca el e autorul. Am vrut sa-i cer un autograf dar nu aveam un instrument de scris. L-am intrebat daca are duminealui si mi-a zis ca are in geanta si ca dureaza ceva sa il caute iar trenul sta oprit in statie doar 2 minute. Poate cu alta ocazie...
Dupa ani, m-am hotarat sa citesc un alt roman de-al sau, Sunt o baba comunista. Uitasem de Dan Lungu, uitasem cum scrie, insa cititsem o stire despre filmele romanesti ce vor aparea anul acesta si printre ele, era si un film realizat dupa romanul acesta. Rolul principal e jucat de Luminita Gheorghiu, actrita ce imi place mult, si de aceea am zis ca trebuie sa citesc romanul, pana apare filmul.

duminică, 3 martie 2013

Hahaha Aaaa hmmm

Trec printr-o perioada in care trebuie sa fac ceva ca sa nu raman singur cu gandurile mele. Si pentru ca am avut cateva zile libere am avut timp sa vad o caruta de filme. Iar pentru ca sunt foarte sensibil si emotiv am ales sa vad comedii, multe comedii.
Am inceput cu un serial de comedie, Up All Night. Am ales acest serial pentru ca a existat o stire conform careia, actrita principala, Christina Appelgate a parasit serialul, dupa ce s-au schimbat mai multe concepte: de la singe camera s-a trecut la multiple camera, si de la un serial fara ras pe fundal, s-a trecut la serial filmat in fata unui public. Asta dupa ce audientele sezonului doi au fost dezastruase. Cred si eu. Dupa un sezon 1 genial, sezonul 2 a fost slabut. Serialul prezinta o familie moderan, in care sotul se hotaraste sa ramana acasa in timp ce sotia lucreaza. Insa sotia nu vrea sa piarda nimic din viata copilului sau din viata ei de dinainte de copil si incearca sa fie o mama perfecta, o petrecareata si o profesionista la locul de munca. Sunt curios ce o sa se intample din martie, cand cica serialul  o sa se intoarca, daca se mai intoarce...
Continuam cu comediile:
1. Small Apartaments e o comedie foarte ciudata. Nu pot sa zic ca e o comedie neagra, poate gri. E ceva postmodern cu intamplari banale din viata unui persoanj banal, cu ironizari si caricaturi umane. Mie mi s-a parut un film bun, insa eu sunt fan al filmelor ce ies din calapodul de Hollywood.
Protagonistul serialului este un tip usor ciudat ce isi omoara din greseala proprietarul cladirii in care sta. Bazat pe paranoia si pe prostia sa incearca sa insceneze moartea aceastuia, cu toate ca a fost un accident.
Insa se pare ca nu e singurul prost din peisaj si astfel se creaza o comedie a absurdului.

sâmbătă, 2 martie 2013

Strategii de marketing la... chiloti

La barbati e usor sa iti cumperi chiloti. Prima data iti dai seama ce model de chiloti iti plac: sunt trei tipuri, hai 4 cu aia cu ata in fund. In genral sunt slipi, boxeri din aia mulati, adica slipi c crac sau bozeri din aia largi, adica budigai sau gogosari. Iti iei din fiecare cate unul, si vezi cu care te intelegi. Apoi iti alegi maerialul: iti plac aia de bumbac, aia de elastan, aia cu bumac+elastan? Si gata. eventual iti mai alegi un brand ce iti place, fie ca au cusaturile ce te avantjeza, fie ca se aseaza bine pe tine, sau cine stie dupa ce principiu.
Insa niciodata nu m-am gandit sa ca o compnie poate face un brand din intrebarea: Ce chiloti mi se potrivesc?
Se pare ca s-au gandit japonezii. Zilele trecute eram intr-un magazin in cautarea unei perechi de chiloti. Stiu modelu, stiu marimea, stiu materialu, nu am un brand favorit aici si ma uitam dupa imprimeuri si culori. Asa am dat de o pereche de chiloti ce era de trei ori mai scumpa decat celalalte. Intrigat am inceput sa vad ce ii face pe acei chiloti sa fie mai scumpi, atunci am vazut ce scria pe ambalaj. Apoi m-am dus la cealalte raioane, unde aveau alte tipuri de chiloti si am vazut ca existau si acolo acest brand ce raspundea la intrebare.
Dar ce spun mesajele?

vineri, 1 martie 2013

Ritual de purificare

Acum o saptamana am surprins de pe balconul camerei mele de camin un ritual de purificare shintonist. Se pare ca era un ritual facut inainte de construirea unei case. Am urmarit fascinat de la inceput, de cand calugarul a inceput sa moneteze altarul, insa filmuletul pe care o sa-l vedeti in finalul articolului e momentul final.
Initial am crezut ca e un agicultor ce isi monteaza un stand de fructe si legume. E ceva comun in suburbii sa se vanda astfel de lucuri la fiecare colt de strada, improvizat, fie pe un stand, ori o patura sau intr-un portbagaj, Insa pe masura ce se construia altarul mi-am dat seama ca o sa fie un ritual, iar pantalnii turcoaz ai calugarului mi-au dat de gandit. Sigur un om simplu nu ar fi purtat pantaloni asa deschisi la culoare. Am avut confirmarea in momentul in care a inceput sa puna ciucurii de hartie pe sfoara ce se indindea intre cele 4 maldite debambus. Apoi calugarul s-a dus la masina, si-a pus pelerina si paralia in cap si au asteptat familia sa vina. In timpul acesta, inginerul se plimba agale dintr-o parte in alta, vorbind la telefon
Si la noi, in crestinism exista astfel de ritualuri. Preotul sfinteste casa, terenul, masina sau ce mai doresti tu, insa si pe santier se pune in varful constructiei o ramura de brad sau o cruce, pentru trainicirea constructiei.
Insa un ritual shinto nu prea am vazut si am inteles si de la prietenii de la Japonia Noastra ca sunt norocos ca am surprins asa ceva.

Pe curand...

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (227) de-ale mele (176) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)