Yakuza Moon

Cand am inceput sa citesc aceasta carte (capatata de la Roman) nu am fost atras de faptul ca scriitoarea, Shoko Tendo e fata de mafiot japonez, ci m-a atras tatuajul de pe spatele ei.
Editia pe care am citit-o are o prefata scrisa de autoare, la cativa ani mai tarziu de la aparitia cartii, prefata in care vorbeste despre cum a fost primita cartea si ofera cateva informatii in plus despre Yakuza.
Autoarea povesteste ca primeste scrisori de la admiratori de pe toate continentele, de la barbati ce ii scriu ca s-au indragosit de ea, de la japonezi ce o judeca sau de la prostituate ce ii scriu dispreate ca vor sa scape de viata pe care o duc. Cel mai tare e impresionata de scrisorile de la puscariasi, ce cred ca daca i-au citit cartea o cunosc.
Am pornit de la ceasta prefata cu gandul ca dupa ce o sa termin cartea o sa am si eu impresia ca o cunosc, iar dupa ce am terminat-o am inceput sa-mi doresc sa o cunosc, sa o vad pe strada odata si sa ii spun ca o admir pentru curajul de a scrie aceasta carte si pentru ca are un suflet atat de bun.
Nu m-ar mira ca odata sa citesc undeva ca Shoko Tendo a fost gasit moarta, ca s-a sinucis.

Romanul autobiografic prezinta viata unei tinere fete de membru de mafie, si drama vietii ei. De mica a fost batjocorita de vecini, de copiii de la scoala si de profesori, si judecata pentru radacinile ei. De mica si-a dorit sa fie iubita si respectata iar la adolescenta s-a razvratit. De aceea, apoi cand a realizat ceea ce a face s-a ambitonat sa repare totul, si si-a pus toate problemele familiei pe spatele ei, considerandu-se vinovata de tot ceea ce se intampla.
Yakuza Moon e un roman dur despre suferinta ce te face puternic, despre ambitie, un roman scris din suflet. Autoarea incearca sa isi spuna povestea cronoligic insa o imparte in anumite capitole bazandu-se pe trairi, iar apoi se intoarce in timp pentru a surprinde alt capitol din viata ei. Amintirile se impletesc frumos, in timpi diferiti pornind de la diferite stari. Shoko Tendo a avut o viata grea, pana la 25 de ani trecuse prin abuburi, suparari si probleme de sanatate insa insista mult in dramele celor din jurul ei, drame ce o marcheza, decat pe momentele in care e ea cea implicata direct. Au existat scene in care imi dadeau lacrimile si nu ma puteam abtine in tren sa nu plang, si de aceea consider ca e un roman bun.

Autoarea si fetita ei

Romanul e tradus si in romana, insa traducerea e facuta dupa traducerea in engleza si cred ca s-a pierdut din esenta. Cum nu exista o varianta elecronica a traducerii romanesti, am citit una in engleza ce din pacate avea greseli de editare: lipseau litere din cuvinte, cuvinte i chiar vraze, iar uneori erau pasaje ce se repetau. Dar am trecut peste asta cu usurinta pentru ca mesajul romanului m-a tinut conectat.
Pe curand...