vineri, 31 mai 2013

Ikebukuro vibe

Nu stiu cum au fost studentiile voaste, dar studentia mea a fost foarte frumoasa.  Cand esti student iti permiti sa pierzi noptile aiurea si sa dormi jumatate de zi. Plus ca in studentie gasesti cele mai neconventionale si ieftine modalitati de a te distra. Cum se incalzea afara, cum ne adunam seara pe scari la Casa de Cultura a Studentilor din Iasi sau la Agronomie, cu un capuccino in mana, pierdeam timpul povestind una sau alta. Nici nu stiu despre ce vorbeam pentru ca ne vedeam toata ziua la scoala si apoi seara ieseam impreuna. In unele seri se intampla cate ceva memorabil, insa in multe din ele era doar o senzatie calda de prietenie si lipsa de griji.
Nu prea am avut senzatia asta de cand sunt in Japonia. Aici totul e prea calculat si formal. Plus ca sunt conditionat de timp: nu pot sta prea mult in oras ca nu mai am tren pana la tara la mine. Dar sambata am reusit sa simt acel sentiment in suflet si a fost atat de placut. Dupa ce am fost la Oktoberfest, am hotarat sa mai pierdem niste timp in oras. Ideea era sa facem un karaoke prin Ikebukuro, insa nu gasisem nimic ieftin in zona in care eram asa ca am traversat parcul Metropolitan sa cautam un bar ieftin pe care il stia Alex. Si atunci a venit propunerea de la ea: ce-ar fi sa ne luam o bere de la magazin si sa o bem aici, in parc. In sfarsit o idee buna! Dupa ce ne-am cumparat berile, ne-am asezat pe o teava intre niste tipi ce repetau cu trupa si niste muncitori ce agatasera niste prostituate. Am stat o ora acolo, sorbind din bere si aplaudand dupa fiecare cantec al trupei. Am intrat in vorba cu un american ce locuia in Tokyo de 20 de ani si cu unul din membrii trupei ce repeta acolo. Erau atat de simpatici: un tip ce parea sa fie tipa  sau o tipa ce poate era tip, un barbat intre doua varste  ce isi gasea liberatea in fiecare seara de weekend, cand repeta in parc, si un nene flower-power ce nu se lasase invins de sistem.
N-as mai fi plecat de acolo dar eram conditionat de tren. As fi putut face noapte alba, pierduta aiurea pe strazi, insa duminca la 10 trebuia sa fiu undeva si nu puteam sa fiu rupt de somn.
V-am mai spus ca Ikebukuro e zona mea preferata din Tokyo, nu?
Insa o sa vina si o noapte alba cat de curand...
Pe curand...

joi, 30 mai 2013

Omleta cu rosii, ceapa, ciuperci, cascaval si iaurt

Duminica am reusit sa iau prima masa pe la amiaza, asa ca m-am gandit sa imi prepar ceva consistent de sa ma tina pana la cina.
Mai aveam niste ciupercute ramase de o zi in urma si niste somon afumat in frigider (imi place somonul afumat foarte mult si aici e destul de acceptabil la pret), doua oua, niste cascaval si iaurt si o rosie. Asa ca m-am gandit sa le inglobez pe toate intr-o omleta.
Am taiat rosiile destu de micut si impreuna cu niste ceapa tocata le-am inabusit in putin ulei si sare. Cand rosiile au inceput sa se inmoaie (cu mult timp dupa ceapa), am adaugat ciupercutele.

miercuri, 29 mai 2013

Oktoberfest in mai

Da, Oktoberfest in mai e traditia japoneza. Ei iau orice li se pare interesant din lumea asta si o adapteaza la nevoile lor. Si ce daca oktoberfestul se face in toamna, ei il fac la 6 luni dupa, ca asa vor ei. Asa cum fac pizza cu sparanghel si salata de cartofi sau cu ciocolata si banane.
Oktoberfestul e o sarbatoare ce se sarbatoreste in Munich din 1810. Din 1872 data festivalului s-a mutat de la mijlocul lui octombrie la mijlocul lui septembrie din cauza vremii. Festivalul incepe pe 20 septembrie si se termina in prima duminica din octobrie. In cazul in care duminica e pe 1 sau 2, se prelungeste pana pe 3, cand se sarbatoreste Unificarea Germaniei. In zilele noastre oktoberfestul se sarbatoreste peste tot. Toata Germania e in sarbatoare in acea perioada insa si la noi au inceput sa se organizeze cate un weekend la final de septembrie, caruia ii zice Okoberfest. Dar nu e in mai!
Anul trecut de 1 Mai am fost in Odaiba si am vazut un poster ce facea reclama la Otoberkestul ce urma sa se tina acolo la finalul lunii. Atunci m-am amuzat mult de acest lucru. Insa anul asta am spus ca vreau sa merg cu toate ca doctorul mi-a zis ca nu am voie sa beau alcool deloc. Festivalul se tinea de data asta in parcul din Hibiya, in buricul orasului, la o aruncatura de bat de Palatul Imperial, era o locatie frumoasa si trebuia sa mergem. Stiam ca 300 ml de bere o sa coste undeva la 13 dolari si am zis ca asta o sa fie motivul pentru care nu o sa beau mult.

marți, 28 mai 2013

Pui cu ciuperci si sos de iaurt cu cascaval

Trebuie sa incep sa gatesc mancare ce arata bine. Imi dau seama ca ceea ce gatesc nu atata deloc prezentabil insa sunt foarte gustoase. Sambata am avut in minte un pui cu ciuperci si sos de smantana. Insa cum smantana e un produs de lux aici, am inlocuit-o cu o combinatie de iaurt, ou si cascaval. Insa sosul nu s-a legat, chiar s-a taiat, cu toate ca am facut cum am invatat de la mama ca se drege ciorba. Am amestecat un pic din sos cu niste zeama de la puiul ci iuperci, dupa care am adaugat incetul cu incetul restul de sos iar la final l-am adaugat peste pui.
Pentru reteta am folosit piept de pui, doua tipuri de ciuperci (nu stiu cum se cheama dar imi plac foarte mult), 3 urechi de lemn, iaurt, doua oua, cascaval ras, sare, piper
Pentru inceput am inmuitat ceapa cu putin ulei si apa.

luni, 27 mai 2013

O seara de vineri

Intr-o seara calduroasa de final de mai, undeva in suburbiile Tokioului, ma plimbam cu prietenul meu la fel de alb si cu ochii la fel de verzi-albastrui, pe o alee ce parea sa fie acoperita de o cupola verde ce sakura prin ramurile carora se vedea cate o stea. Pe alee, pe langa noi, treceau grabiti localnici ce plimbau cateii sau ce hraneau pisica de la coltul blocului. Altii iesisera la alergat iar cei mai multi dintre ei se intorceau de la serviciu.
Sunt din ce in ce mai putini ce se uita lung la mine sau care tresar cand ma vad. S-au obisnuit cu noi aici. De acum stiu ca cateva sute de metri mai incolo e un camin international.
Din cand in cand mai tresare unul, insa asta se intampla cand ne aude vocile. Vorbim destul de tare si vorbim intr-o limba ciudata, o limba pe care nu prea o aud dar ce seamana cu ceva cunoscut. Atunci ingorc capul spre noi sa vada cum aratam.

duminică, 26 mai 2013

Zapada de primavara

Zapada de primavara este prima carte din  tetralogia Marea Fertilitatii scrisa de Yukio Mishima, unul din cei mai cunoscuti scriitori japonezi
Nascut in 1925 si activ ca scriitor intre anii 1941 -1970, Mishima  publict36 de volume de proza, eseistica, poezie si piese de teatru. Pe langa acestea, a fost si activist politic de extrema dreapta. Ramane unul din cei mai faimosi scriitori din seculul XX pentru credinta pe care a avut-o in setul sau de valori. Pe 25 noiembrie 1970 Mishima impreuna cu alti 4 barbati a luat cu asalt cladirea armatei din Tokyo. De la blacon a tinut un discurs in care a certut soldatilor sa preaia puterea si sa restituie imparatului suvernatitatea initiala insa a fost badjocorit si ironizat.
S-a intors in birou unde s-a sinucts prin sappuku (sinucidere prin despicarea abdomenului cu un pumnal). Ritualul a fost continuat de decapitarea realizata de unul din barbatii cu care venise. Capul acestuia a fost asezat apoi pe o foaie de ziar si a devenit una din imaginile reprezentative ale istoriei Japoniei de sec XX, alaturi de ciuperca nucleara.
A avut o realatie cu Michino Shonda (ce a devenit apoi sotia imparatului Akihito), pe care a cerut-o in casatorie si a fost refuzat. S-a casatorit si a avut doi copii iar dupa moarte au aparut informatii ca ar fi avut si incliatii homosexuale. A fost un om disciplinat ce a avut centura neagra la Kendo.
Pentru ca am fost impresionat de viata autorului am decis sa citesc tetralogia ce este considera opera sa de referinta.
Zapada de primavara prezinta o lume aflata in decadere la inceput de secol XX. Aristrocatia japoneza nu mai era ce era odata si in societate apareau noi paturi sociale ce contau mai mult. Sub aceste conditii se contureaza actiunea romanului, ce il are ca personaj principal pe Kiyoaki Matsugae, un parvenit indecis. Romanul nu a fost deoc pe gustul meu. Nu imi plac cartile in care autorul e omniscient, omniprezent si omnipotent si ma pierdeam in frazele lungi pline de adjective si in personajele numite dupa toate numele din buletin. Nu contest faptul ca e un roman bun, insa pe mine nu m-a prins deloc. In timp ce il citeam, gandurile imi fugeau in alta parte, actiunea nereusind sa ma tina captat. Insa din respect pentru Mishima am citit cartea pana la final. E posibil ca traducerea in engleza pe care am citit-o sa nu fie reusita, si traducerea romaneasca sa nu fie asa.
Pe curand...

sâmbătă, 25 mai 2013

Minunea de langa camin

La doua zile de la venirea mea in camin, seful de camin, Yuichiro, m-a dus la un mimimuzeu in aer liber. era un muzeu cu cateva case traditionale japoneze si un spatiu de joaca pentru copii. Mi se paruse unul din cele mai frumoase locuri pe care le vazusem vreoda si poate ca de aceea imi ramasese in minte ca u vis.
Timp de un an de zile nu am mai trecut pe acolo. Cand ajungeam in acea zona o luam pe o strada paralela si nu vedeam parcul asa ca am uitat de el. Apoi, odata cand am mers la Muzeul Gazului am trecut pe langa gardul parcului si mi-am amintit de el.
Insa mi-a fost frica sa mai merg acolo. Mi-a fost frica ca ceea ce era in amintirea mea era o imagine destorsionata a unei amintiri. Era primul muzeu pe care il vedeam, erau primele case traditionale pe care le vedeam si tare aveam impresia ca mi-am imaginat multe dintre acele lucruri. Mai ales ca la jumatate de ora de mers pe jos de la camin e Muzeul in aer liber Edo, unde se gasesc case, anexe si magazine din perioada respectiva. De ce ar exista un alt muzeu, mai micut, gratuit langa?
Insa duminica mi-am facut curaj si am intrat pe poarta muzeului.
La intrare se afla cladirea postei din Hanakoganei. Mi-o aminteam mai ales pentru ca era la intrarea in parc si mai trecusem pe langa ea. Imi aminteam si spatiul de joaca de langa posta, acolo unde copii se urca pe picioroange de bambus si se chinuie sa mearga cu ele sau invata sa confectioneze jucarii ca in acea perioada.

vineri, 24 mai 2013

Mouth and Foof Paintining Artists of the World Exhibition 2013

M-am bucurat tare sa vad acum o luna afisul ce anunta expozitia de pictura cu tablouri realizate cu gura sau picioarele. Anul trecut am fost impresionat de ceea ce am vazut, si anul acesta vroiam sa impartasesc experienta cu prietenii mei. Plus ca acum aveam sansa sa am langa mine pe cineva care citeste bine in japoneza si puteam sa inteleg prezentarea fiecarui pictor si tablou.
Asa ca, dupa ce am dat sfoara in tara, duminica pe la amiaza (dupa o noapte nebuna in care am urmarit pe net Eurovisionul), l-am cules pe Roman din gara si impreuna cu el am plecat spre sala de sport, unde era realizata expozitia.
Am fost placut surprins sa descopar ca 99% din tablouri erau altele decat cele de anul trecut si am treasarit la fiecare poveste in parte. M-am gandit la tipul care era electrician si si-a  paralizat dupa ce a cazut de pe un stalp de inalta tensiune, si-ar fi descoperit talentul, sau daca gimnastul ce si-a pierdut mobilitatea la un antrenament ar mai fi facut acele tablouri pline de frumusete.

joi, 23 mai 2013

Respira

Am invatan anul trei la cursul de Higrotermica si Acustica, de la domana profesoara Brosteanu, ca o cladire trebuie sa respire. Asa cun e recomandat pentru oameni sa poarte haine din materiale naturale, ca pielea sa poata respira, asa si peretii unei structuri trebuie sa respire.
Am o prietena ce si-a izolat casa si pe exterior si pe interior. A bagat de-a polistiren in ea, cat sa fie sigura ca nu o sa mai intre frigul iara. Degeaba i-am zis eu ca nu se face asa. Degeaba i-am explicat ca un semestru intreg am invatat sa folosesc cateva programe care iti arata unde se formeaza punctul de roua si ca e posibil ca peste cativa ani sa se trezeasca cu izolatia cazuta si cu ditamai mucegaiul pe perete, insa ca pana atunci e posibil sa se inbolnaveasca de plamani, ca ea o dadea cu nordul si cu factura de la gaz ce e mult mai mica.

Primul lucru pe care l-am facut cand am ramas singur in camera de camin, a fost sa analizez totul. Am analizat mocheta si tapetul de pe pereti si m-am uitat la tamplarie. Atunci am avut o problema. Tamplaria de la balcon era dintr-un aluminiu greu si etans. Nici un suflu de aer nu trecea pe acolo. Mi-am amintit de circulatia aerului si ma gandeam cum de japonezii nu stiu asta. Apoi am descoperit cele doua fante de aer.
Camera mea de camin are o fanta de aer, undeva langa birou. Fanta se poate deschide sau inchide manula, prin rasucirea unui buton.
Asa aerul curat intra in camera si se poatre face schimbul de oxigen. Insa pe langa aceasta fanta, ce poate fi inchisa mai e un ventilator. Acela e dituat deasupra patului si areul intra pe acolo, printre palete, chiar daca nu functioneza. Tin minte ca intr-o noapte de iarna batea un vant rece si imi intra firgul prin ventilator. L-am ascuns cu draperia si asa am mai scapat de frig. Aerul conditonat, dat pe cald nu facea fata. Doar v-am mai zis cum sta treaba cu incalizirea in Japonia. Ventilatorul poate fi pornit de la un intrerupator, aflat pe perete si are doua viteze (mi-a luat ceva timp sa ma prind ce e acolo pentru ca initial imi era fica sa apas pe el).
Asa camera respira, iar acum cand e destul de cald afara, insa nu destul pentru aerul conditonat, imi bag aerul in camera cu ventilatorul. Bine gandit, nu?
Pe curand...

miercuri, 22 mai 2013

Cartofi... de suburbie

Zilele trecute am avut o pofta nebuna de cartofi taranesti. Stiam sa-i fac, aveam niste shichimi (condiment japonez pe baza de boia iute) si ma gandeam sa iau de la supermarket niste kaizer pentru ca stiam unde e, sau niste slanina afumata. Roman scisese odata pe Japonia Noastra despre o slanina japneza, afumata cu lemn de cires. In mintea mea era perfect. Pe langa cartofii aceaia un piept de pui inabusit si gata masa.
Dupa ce am terminat treaba la scoala si am plecat spre casa, m-am oprit la celebrul supermarket sa fac cumparaturile. Am cautat kaizerul sau slanina aia de am inebunit, nimic. La raionul de mezeluri batea vantul si produsul rege era crenvustiul. Niste prosciutto crudo ingrozitor de scump si niste kaizer fiert in sos de soia - asta era tot ce aducea cu ceaa ce vroiam eu. Kaizerul ala in soia, dupa ce ca are o culoare ciudata, mai e si foarte dulce. Mi-am luat teapa cu el odata si am zis ca nu ma mai aproprii de el. Si atunci, de nervi am inceput sa improvizez. Am cumparat niste carnaciori micuti (asa sunt astia japonezi, mici tare) si am zis ca daca nu sunt cartofi taranesti pana la capat atunci pun si ciuperci, ca doar sunt fungifil (adica iubitor de ciuperci). Si asa s-au nascut catofii mei taranesti de suburbie.
In linii mari am urmat pasii de la carofii taranesti, insa am mai adaugat ciuperci si pentru ca am o singura craticioara si pentru ca ma apucasem tarziu de gatit am renunat la a mai gatii pieput de pui separat si l-am inclus in tocana asta.

marți, 21 mai 2013

O zi oarecare la facultate

Sunt zile cand ma fac ca muncesc, si zile cand cred ca nu am timp sa termin tot ce am de terminat. Viata la birou e destul de haotica. Colegii mei sunt galagiosi si nu ii vad niciodata muncind. Sa fiu sincer, pana acum jumatate de an, am muncit la proict zi de zi. Am terminat tot ce aveam de terminat si apoi am inceput sa asteptam ceva. Proful ne promitea date noi sau ne spunea sa ne decidem cum ne impartim teza. Datele abia au venit si teza nu am impartit-o. Mai sunt cateva luni pana cand trebuie sa ne prezentam proiectul si nu am scris nimic la dizertatie.
Fix acum o saptamana eram cu graficele printate, asteptaman un telefon de la prof sa ne spuna cand are timp sa se vada cu noi. Urma sa plece cateva zile in Turcia si spunea ca vrea in avion sa se uite peste ce am lucrat. La ora 12 terminasem tot si asteptam telefonul. Nu mai aveam nimic de facut, insa inima imi batea tare de emotii. Mai e atat de putin timp... Si totusi cum impartim teza? Ce scriem in dizeratia aceea. Nu am nicio idee.
In asteptarea mea am inceput sa citesc din cartea pe care o caram cu mine. Imi era foame. Atunci am inceput sa scriu acest articol.
 Sarisem peste micul dejun penrtu ca ma trezisem la 4 si nu am mai putut adormii pana la 6. La 7 jumatate cand ceasul imi sunase, l-am inchis si m-am culcat la loc. M-am trezit la 8 jumatate, cand era prea tarziu pentru micul dejun.

luni, 20 mai 2013

Cald

Intr-o dimineata tarzie de mijloc de mai, intr-o gara de suburbie, lumea așteaptă trenul spre metropola. Am ratat trenul (ca de obicei) la mustata. Am se așteptat 7 minute pana cand vine următorul si in timpul asta imi sterg transpuratia, adunata burboane pe frunte. S-a incalzit prea tare, asa de-odată. De acum o sa fie din ce in ce mai rău. Ma gândesc unde imi este prodopelul pe care îl aveam anul trecut si imi amintesc ca ventilatorul cu apa pe care îl aveam, l-am lăsat acasă asta vara. Ii plăcea mult lui bunicu si am zis ca i-l dau lui.
Încep sa ma uit in stânga si in dreapta sa vad daca doar mie mi-e cald. Langa mine e o batranica cu prea multe haine pe ea insa langa ea e o femeie ce își face vânt cu un ziar. Hiush. Nu sunt singurul. Atunci îl observ pe băiatul din dreapta. Sta aplicat deasupra unui ghiozdan argintiu si caută ceva. Scoate un borcan de ceara de par si începe sa-si facă freza. Dupa ce aplica ceara in puncte strategice, își scoate telefonul si se oglindeste in camera. Posibil ca s-a grăbit si el la tren, ca si mine, si nu a apucat sa se aranjeze. 
Apoi Pune ceara la loc in geanta si scoate un prosop. Începe cu el sa se stearga pe corp iar dupa ce îl duce la subtiori îl miroase. Se pare ca a transpuratia si ca nu ii convine cum miroase pentru ca se decide sa schimbe tricoul. Îl scoate pe cel de pe el, îl arunca in geanta si de acolo scoate altul. Nu îl pune pe el pana nu îl miroase si pentru ca observa ca s curat, îl îmbracă. 
Face toate lucrurile astea, in mică gara aglomerata. Nimeni, inafara de mine, nu îl baga in seama. Nimeni nu e deranjat de faptul sa s-a dezbracat pana la jumătate in public. Oare la noi de ce nu e asa? Imi aduc aminte ca odată, mi-am strâns cureaua in public si o baba a tipat dupa mine "Perversule!"  In Japonia, bărbații își dau pantalonii jos ca sa-ai aranjeze camasa in pantaloni, in timp ce așteaptă trenul. Si singurul mirat de asta, sunt eu, gaijinul. Fetele își fac machiajului in tren si își trag ciorapii pe sub fusta. La noi e tabu!

Pe curând...

duminică, 19 mai 2013

Quartet

Imi place sa merg la teatru. Cand eram in liceu nu ratam nicio premiera de la TMB Bacovia insa apoi am plecat la facultate si am lasat-o moarta. Nu imi mai gaseam timp pentru asa ceva si nici nu aveam cu cine sa merg. Asa ajunsesem ca in 4 ani sa fi mers la teatru de doua ori. Insa in anul de master de dinainte de Japonia, m-am ambitionat si am luat lumea cu mine la teatru. Intr-un an am vazut cam tot ce se juca la TNI Vasile Alecsandri si daca as mai fi avut timp, as mai fi mers.
Una din piesele pe care le-am vazut, a fost o piesa jucata la Sala Studio si se numea Quartet. M-a impresionat mult piesa aceea pentru ca era despre lupta cu batranetea, un subiect atat de trist si dureros.
In urma cu cateva saptamani am vazut pe site-ul unde ma uit la filme si seriale, un film cu acelasi nume. Posterul era cu 4 batranei (actori unul si unul) si mi-am amintit de piesa. Sigur era acelasi lucru. Am inceptut sa caut informatii si am descoperit ca asa era. Filmul ce marcheza debutul lui Dustin Hoffman ca regizon, este realizat dupa celebra piesa de teatru. In film joaca cei mai mari actori ai scenii britanice dar si cei mai mari muzicieni.
Quartet e poveste a 4 fosti mari cantareti de opera ce se afla intr-un azil de batrani destinat fostilor artisti de muzica clasica. In fiecare an, de ziua lui Verdi, orranizaeaza un festival ce strange fonduri pentru supravieturirea azilului.
Cu cateva luni inaintea festivalului, o noua persoana vine in azil. Dupa pregatirile realizate se asteapta sa fie cineva important. Persoana ce venea era Jean Horton (interpretata de Maggie Smith) o mare soprana, colega si prietena cu trei dintre rezidentii azilului. Cei patru inregistrasera impreuna Quartetul din Rigoletto. Asa apare ideea spectacolului lor, insa pentru asta trebuie sa-si calce pe orgolii.

sâmbătă, 18 mai 2013

Oare de ce?

M-am tot gandit la un nume pentru acest articol. De la un titlu sec ca "Franciza Psycho" pana la "Prostul nu-i prost destul pana nu-i fudul" insa de fiecare data cand mai vedeam un film din franciza, ma intrebam "Oare de ce?"
Dupa ce am inceput sa vad serialul Bates Motel mi-am propus sa citesc romanul Psycho. In timp ce citeam romanul am inceput sa ma documentez un pic despre autor si despre film si atunci am aflat ca mai sunt inca doua romane, plus o carte scrisa de Stephen King si editata de Robert Bloch, despre universul Pshycho si ca exista o intreaga franciza in spatele acestui femomen.
Dupa cum am aflat din filmul Hitchcock, film realuzat dupa un roman inspirat din fapte reale. celebrul regizor si-a finantat singur filmul. Casa de productii Universal nu a crezut in filmul Psycho, ca nimeni altcineva, si doar au inchiriat locatia si aparatura regizorului. Dupa ce filmul a fost lansat si a devenit un mare succes, Hitchcock a parasit studiourile Universal si s-a mutat la Paramount. Posibil ca si de aici prostia ce a aparut si frustrarea. Universalul a incercat sa profite de franciza cat mai mult, iar actorul care l-a jucat pe Norman Bates, frustrat ca nu a fost el centrul atentiei, a acceptat sa joace roul acesta in inca 3 filme.

vineri, 17 mai 2013

In supa miso


-As fi vrut sa mancam impreuna o supa miso, dar nu o sa ne mai intalnim nicioda.
O supa miso?
- Da, eram curios. Am comandat o data, demult, intr-un mic restaurant de sushi din Colorado. Era ciudata. Miroasea neobisnuit. N-am putut o sa o mananc, dar mi s-a parut o supa interesanta. Mai intai culoarea aia, un maro neobisnuit, si mirosul ca de sudoare de om. Totusi mi s-a parut ca are ceva rafinat, ca e un produs de calitate. Am venit in tara asta findca eram curios sa vad cum sint oamenii care mananca zilnic asa ceva. Imi pare putin rau ca nu am mancat una impreuna.
Ryu Murakami - In supa miso,  Polirom , 2006

In primul rand vreau sa-i multumesc lui George ca mi-a imprumutat cartea. Ma gandeam ca o sa ma intalnesc cu Ryu Murakami abia cand o sa ma intorc acasa. Pana acum o luna nu stiam ca Japonina are doi de Murakami. Amandoi scriitori contamporani de succes. Am avut si noi doi scriitori de succes ce au trait in aceasi perioada si au avut stiluri diferite, Camil si Cezar Petrescu. Asa e acum in Japonia cu Murakami, Ryu si  Haruki.
Apoi as vrea sa-i multumesc lui Alex, ca mi l-a recomandat.
Cred ca am dat de alt autor ce a intrat in lista scurta de autori preferati.

joi, 16 mai 2013

Cadoul corean

In Japonia se poarta ca atunci cand pleci undeva sa te intorci cu un cadou. Cadrul e de obicei ceva dulce sau ceva de mâncat traditional din zona in care ai fost plecat. Asa m-am întors si eu de acasă cu bomboane, tuica, vin, miere si dulceata de cirese amare. Si tot asa am adus profilul prajitiri din Kyoto.
In Golden Week, Namyi, colega mea coreanca, a fost acasă si saptamana trecută cand ne-am vazut, mi-a dat un cadou. 
Sa fiu sincer i-am comentat cadoul pentru ca nu mi s-a parut inspirat insa acum imi place. 
In pungulita aveam:
1. Nori. Nori e o foaie de alta uscata ce se mănâncă fie la onigiri, fie in ramen sau la sushi din acela rol. Eu nu am fost niciodată fan nori. Chiar la inceput nu imi pacea insa încetul cu încetul am inceput sa ma obisnuiesc cu el. 
Asta corean e chiar mai bun decat cel japonez. E mai sarat, mai puțin imputit si e ușor uleios ceea ce ii da o textura misto cand învelesti orezul cu el.

miercuri, 15 mai 2013

Criza, criza dar sa stim si noi

Acum un an si un pic am primit un mail de la Directia de Burse cum ca ne scade din suma alocata  pentru ca e criza. Ei, asta e. Inflatie nu prea e, iar de 20 de luni eu nu am vazut vreun pret sa creasca deci mi-am zis ca o sa fie bine.
Si a fost bine, si nici nu am vazut semn de criza. La noi cand a venit criza nu s-a mai construit nimic si mai jumatate din firmele de constructii au dau faliment iar celalalta jumate se chinuie sa ramana pe linia de plutire.
Insa aici se construiete in draci. Fie ca e vorba de casute mici, fie ditamai cladirile.
La mine in cartier se construieste de zor. De cand am venit, au terminat un bloc, au daramt altul si au construit in locul lui 4 case, iar apoi au daramat o casa si o hala si construiect acolo un duplex si inca ceva in fata.
Imi parea rau ca nu am facut o poza a locului pe parcurs se s-a tot daramat si construit. Vezi un bloc in fata ochilor in fiecare zi si nu iti vine sa crezi ca aia e ultima zi in care il vezi.
Noroc ca Google maps au hartile pe zona asta de acum 3 ani si asa mi-am amintrit cum era. Va propun un exercitiu, intre poze de pe google si poze de pe telefonul meu, cu cele trei obiective despre care va spuneam.
In imaginea de mai jos e o harta de pe google a cartierului. Sageata albastra e caminul in care stau eu, iar peste drum se vede un mare teren gol, acum acolo e blocul ce se vede in poza de sub harta.

marți, 14 mai 2013

Automatele de tigari

La cateva zile de la momentul in care am ajuns aici, in Japonia, am postat un album pe facebook, cu lucrurile ce mi se pareau mie ciudar. De la poze cu caminul, la automatele de suc, sau wc-ul cu butoane. Pe timpul respectiv nu aveam o pagina de facebook a blogului, si era ciudat un astfel de album pe profilul meu, asa ca dupa cateva luni l-am sters. Poza ce a atrasese cele mai multe comentarii nu era poza cu wc-ul ci aia cu un automat de tigari. Toata lumea ma intreba, cum functioneza, de ce e pe strada si daca oricine poate cumpara de la el. Habar n-aveam. Trebuia sa fie ceva ca sa nu poti cumpara daca nu ai varsta legala, insa nu stiam ce si cum, nici nu stiam varsta legala la momentul acela, apoi am aflat ca e 20.
Multa vreme nu am vazut pe nimeni cumparand tigari de la un automat din acesta si am zic ca sigur sunt de reclama, ca nu functioneza de fapt, ca or fi un dulap pentru tigari si l-au facut asa frumos, ca un automat. Odata, m-am apropiat de unul si l-am analizat. Avea fanta pe unde sa pui banii, butoane sub fiecare poza, si fanta pe unda sa cada pachetul si restul. Dar tot nu aveam idee cum functioneaza. Intr-o zi l-am intrebat pe seful de camin si el mi-a zis ca nu stie, insa o sa-l intrebe pe administrator, ca administratorul e fumator. La cateva zile a venit cu raspunsul: iti trebuie un fel de card special de la primarie, cu poza, nume si adresa. El nu avea, ca era prea mare bataie de cap.

luni, 13 mai 2013

Pentru tine

La inceputul anului o descopeream pe Kim Thuy, o vietameza refugiata in Canada, in romanul Ru, roman ce e unul din cele mai frumoase confesiuni pe care le-am citit. Atunci spuneam de carte, ca  ne poarta din povesti in povesti, ghidata nu de ani, ci de simturi ce ii provoc aminitiri.
Kim in timp ce se afla in Ramallah, in turneul de promovarii cartii, il cunoastep pe Pascal Janovjac, un scriitor din Elvetia cu mama frantzoaica si tata refugiat din Slovacia, ce isi promova si el romanul L'invisible (roman ce din pacate a fost tradus numai in slovaca - iar franceza mea e prea rudimentara pentru a citii un roman in aceasta limba). Cei doi iau un mic dejun impreuna si decid sa faca schimb de e-mailuri pentur a coresponda pe viitor. Aceste frumoase corespondente cu povesti ce pornesc de la banala zi pe care o petrec acasa si care continua cu povesti din viata lor tumultoasa, au fost puse impreuna si au format acest roman.
Imi cumparasem cartea imediat dupa ce o citisem pe cealalta insa pana saptamana asta nu incepusem sa o citesc. O uitasem printre carti pe kindle si cand mi-am facut curatenie am descoperit-o.
Imi amintisem de ea atunci cand o vazusem, la Muzeul Imprimeriei, in colectia de carti cu cel mai bun design, moment in care va spuneam ca una din cartile castigatoare se afla in posesia mea.
Acum imi doresc ca Pascal sa fie tradus si la noi sau cel putin in engleza, pentru ca imi place mult cum scrie si mai ales imi place povestea lui de viata. Cei doi foarmeaza un cuplu de autori interesanti si lectura devine placuta. Greu mai lasi cartea din mana, iti propui sa te opresti odata cu finalul unui mail, insa unul din ei lanseaza o intrebare si atunci iti doresti sa stii ce va raspunde celalalt. Editura Spandugino are titluri interesante, si cu singuranta o sa fiu cu ochii pe ea.

UPDATE: Articolul asta a fost scris cu cateva zile inainte de a fi publicat. Intre timp am scris un mesaj editurii, pe pagina lor de facebook. Dupa o scurta conversatie cu cineva de la editura, am aflat ca la anul vor traduce unul din romanele lui Pascal Janovjac. M-am bucurat mult sa aflu asta pentru ca imi place stilul lor. Si felicitari editurii ca au pornit cu niste carti interesante, altceva decat celalalte edituri. Si-au gasit nisa si pentru asta ii admir.

Pe curand...

duminică, 12 mai 2013

Horea Sibisteanu si regulile lui de pe facebook.

Acest articol e pentru cei pasionati de Japonia, ce imi descopera blogul si imi dau add pe facebook
Facebook-ul a inventat doua tipuri de pagini. Unul persoanal, ce se numeste profil, si unul public ce se numeste pagina. Acest blog are o pagina de facebook. Pe pagina de facebook sunt publicate automat articolele de pe blog si mai postez poze, articole sau videoclipuri ce consider eu ca au legatura cu blogul.
Apropo, acesta este un blog persoanal (dupa cum se poate vedea in imaginea de mai jos, in chenarul verde), in care scriu despre ce ma duce pe mine capul. In ultimile 20 de luni am locuit in Japonia, insa din septembrie ma intorc acasa, in Romania. Atuci posibil ca articolele despre Japonia vor fi din ce in ce mai rare, asa ca puteti scapa de mine, usor, cu un unlike. Daca va place ce scriu si vreti sa intrati in contact cu mine, un singur like la pagina, va poate permite asta (chenarul rosu). Nu primiti notificari? Mergeti la rotia de langa butonul de like (chenar albastru), apasati pe sageata si selectati Add to interest list.

sâmbătă, 11 mai 2013

Norwegian wood

Pe la inceputul mini-vacantei de Golden Week am terminat de citit Padurea Norvegiana de Haruki Murakami. In timp ce citeam cartea 4 persoane mi-au recomandat filmul. Asa ca am asteptat cu nerabdare sa treaca o saptamana, sa se aseze bine cartea, sa fiu destul de odihnit, sa am ambientul perfect sa vad filmul.
Si s-a intamplat ce se intampla de fiecare data cand plec la un drum cu mari asteptari: am ramas dezamagit...
Nu zic ca filmul nu e bun, insa nu e atat de bun pe cat ma asteptam eu.
In primul rand mie nu-mi place cum joaca actorii japonezi. Nu am vazut niciunul care sa-mi placa pana acum. Apoi m-am enervat ca au trecut peste niste scene ce mie mi s-au parut interesante dar care, ce-i drept, nu aveau relevanta pentru actiunea principala. Spuneam in recenzia cartii ca Haruki Murakami ne prezinta fiecare personaj cu aceasi complexitate, fie ca e vorba de un personaj important, fie ca e vorba de unul episodic, si ca lucrul asta te face sa te intrebi daca personajul acela o sa mai apara odata. E o tehnica pe care nu am mai observat-o la nimeni si pe mine cu asta m-a captat. E total opus de serialele politiste, gen CSI, cand iti dai seama cine e criminalul din prima scena pentru ca e un actor cunoscut.
Cand citeam replicile date de Naoko mi le imaginam spuse cu o voce grava si nu pitigaiat, asa cum fac fetele japoneze asa cum erau in film. 
Am fost impresionat de coloana sonora, de scenografie si montaj. Cadrele sunt alese perfect, peisajele si decorurile sunt asa cum mi le imaginam si eu, iar scenele de la Universitate sunt filmate la Waseda, universitatea la care studiez si eu. Imi placea sa recunosc colturi, alei sau sali din Universitate insa ma deranja faptul ca se trecea uneori brusc de la o scena la alta. Cartea e scrisa ca o amintire din trecut, insa in film timpul trecut e timpul actual si atunci nu exista trecerile acelea facute in timpul prezent din carte.

vineri, 10 mai 2013

Cum mi-am petrecut... Pastele

In preajma sarbatorilor devin emotiv. Orice sarbatoare e, e motiv de petrecut in familie, iar cand esti la zeci de mii de kilometrii departare de casa, singur, nu te simti prea bine. Anul trecut m-am mintit singur de sarbatori: mi-am luat singur cadouri de Craciun, am vopsit singur oua de Paste si m-am dus singur pe plaja in Odaiba de 1 Mai. Anul asta am fost mai norocos si am intalnit niste oameni misto cu care am impartasit multe momente.
Pusi pe fapte mari, am decis sa mergem de Pasti+1 Mai (2 in 1) la Ito, acolo unde incepe povestea lui Moise. Aveam niste emotii mari de tot. Pe Moise l-am descoperit cand eram acasa, cand am vrut ca in acea luna in Romania, sa pastrez ceva din Japonia langa mine. Dupa aceea mi-am propus sa-l cunosc si nu m-as fi asteptat niciodata ca el sa fie surpriza de ziua mea. Nu am de gand sa va zic cat e de misto ca om, ca ii stric imaginea de bau-bau al blogosferei de diaspora, si nici nu ma intereseaza cum vi se pare voua el, ca om. Eu sunt fan Moise si  ca orice fan, sunt mandru ca am ajuns sa beau bere cu el, si mai ales sa-i calc pragul casei (fara sa fiu stalker si sa fac asta in timp ce el doarme).

joi, 9 mai 2013

Porc cu sos de unt de arahide

Cand am facut cumparaturile in supermarket aveam in minte, orez prajit, insa in drumul spre camin m-am gandit sa incerc ceva diferit. Mi-am adus aminte de un pui in sos de unt de arahide, gatit odata de un prieten tailandez, insa din reteta aceea am pastrat doar untul de arahide si restul am improvizat.
Pentru reteta am folosit:
- carne de porc taiata fasii (in reteta originala era pui taiat cubulete)
- paraz (in reteta originala era ceapa verde)
- ulei de gatit
- ulei de susan
- unt de arahide cu bucati de arahide in el
- sos de soia (in reteta originala era sos de chilli)
 - condimente: turmelic, garam masala, praf de curry si ichimi - boia japoneza (astea le-am adaugat eu ca sa dau gustul picant, neavand sos de chilli)
- sare
- zahar brun
- apa

miercuri, 8 mai 2013

Ashikaga Flower park

Luni va spuneam ca revin marti cu a doua parte a povestii din Ashigawa, insa uitasem ca marti e timpul pentru articolul lunar, in care rezumez luna ce tocmai a trecut.
Ramasesem cu povestea in punctul in care, dupa o zi plina de plimbari, pornisem spre parc. De pe harta aceea fara de scara, parcul parea sa fie undeva aproape de centru. Am luat-o usor la pas insa dupa minute bune nu parea sa se vada niciun parc la orizont. Atunci am luat telefonul si am cautat parcul pe google maps. Surpriza: parcul era la o ora 40 de mers pe jos. Ma exista o varianta cu un autobuz, luat de undeva, insa facea jumatate de ora si abutobuzul venea odata pe ora si tocmai il pierdusem. Asa ca am bagat viteza si am pornit-o spre parc. Trebuia sa ajungem acolo pana la 7, cand era ora limita pentru intrare.
In drumul nostru am vazut o doamna ce isi uda florile in curte. Am intrebat-o exact cum se ajunge in parc si ne-a spus ca trebuie sa ne intoarcem si sa luam autobuzul. Cand i-am spus ca vrem sa mergem pe jos, s-a uitat la noi ca la nebuni si ne-a spus ca e imposibil. E prea departe. E o ora jumatate, ce e asa departe? Atunci ne-am dat seama ce inseamna diferenta intre un locuitor dintr-un oras mic si unul din Tokyo.
La 6 jumatate, pe asftintit intram pe poarta parcului. Am fost inatampinati de un miros frumos de fuji si nu imi venea sa cred ce vad in fata ochilor.

marți, 7 mai 2013

20 de luni

Cand imi dau seama cat de repede zboara timpul si cat de putin timp mai am de stat aici, ma ia cu atacuri de panica. Au trecut 20 de luni si nici nu stiu cand s-a intamplat asta. Parca mai ieri era septembrie si implineam un an de cand eram in Japonia...
Astazi a reinceput scoala si tot azi mi-am luat analizele medicale. Dupa o saptamana de vacanta si zeci de mii de yeni cheltuiti, primul meu gand a fost sa nu mai platesc ceva la doctor si sa semnez cat mai repede pentru bursa.Ca dupa o luna in care am stat prost cu banii, in momentul in care a venit bursa mi-am facut de cap, si acum stau si dramuiesc, din nou, fiecare yen.
Ar trebui sa fiu fericit pentru ca doctorul mi-a zis ca tiroida functioneza bine. Insa nu ma asteptam la asa ceva si speram ca sursa problemelor mele sa fie organul ala din gat, ce funtionaeza prost pentru ca sunt baiatul lui mama. Se pare ca sora-mea ii mosteneste tiroida si ca la mine e ficatul. Da, ficatul e sursa problemelor mele. E inca obosit si de aceea e lenes. Nu exista tratament medicamentos, ci trebuie sa dorm mai mult, sa ma stresez mai putin si sa o las mai moale cu cafeaua. Nici una din asta nu e posibil. Nu pot sa ma culc la 11 ca sa dorm 8 ore. 6 ore de somn sunt sufieciente pentru a nu ma trezi cu o migrena, si ca sa nu adorm cu capul pe birou, beau trei cafele pe zi. Si nu pot sa nu ma stresez, ca daca nu m-as stresa  n-as mai fi eu. Eu o dau in tremurici si in paranoia cand cineva nu imi raspunde la un mesaj sau cand aud skype-ul sunand si vad ca e mama ce ma suna pentru a doua oara in acea zi. Imediat dupa aflu ca vroia sa imi zica un banc, insa pana sa raspund, tremur ca varga, crezand ca s-a intamplat ceva acasa.
Dar sa trecem peste asta si sa rezumam un pic luna ce tocmai a trecut: Am citit si am tot citit. Am descoperit scriitori noi si m-am indragostit de literatura japoneza. Cum Doamne iarta-ma, imi scapase pana acum, nu stiu...
Plimbari nu am facut decat la inceputul lunii ce tocmai a trecut: cand am fost la festivalul p**lii si acum, in Golden Week. Vacanta asta cu vreme buna (ca anul trecut a plouat mai tot timpul in timpul vacantei) m-a facut sa ma plimb prin cartier si sa pozez statuile unui sculptor local, sa merg pentru a n-a oara in Kawagoe, si sa-mi indeplinesc doua dorinte: am ajuns la Ashikaga (maine apare articolul despre parc) si la Ito de Paste. Despre Ito si despre Paste o sa scriu azi si articolul o sa apara zilele astea. Va zic ca a fost foarte frumos pentru ca am avut toate ingredintele necesare: oameni frumosi la suflet, vreme buna si mare.
Acum ma intorc la ale mele, ca mai am 4 luni si vin acasa si vreo 3 pana la sustinerea tezei si nu am scris dizertatia. Nici nu stiu cum o impartim la doi... Si iar ma stresez si se supara ficatul!
Pe curand...

luni, 6 mai 2013

Vizita in Ashikaga

Anul trecut in Golden Week a plouat si a plouat, de nu am apucat sa ma bucur de vacanta. Tot ce apucasem sa vad a fost un parc, undeva la o ora si ceva de camin, in Saitama. In acea peripada, prietenii de la Japonia Noastra vedeau flori de Fuji la un templu din oras, templu pe care l-am vizitat si eu o saptamana mai tarziu, cand era prea tarziu. Cam in aceasi perioada primeam un slide-show de la mama cu un parc cu flori de Fuji si vedeam niste poze din acel parc, postate de un tip de la facultate. Ei, de atunci m-am hotarat, ca anul acesta, de Golden Week o sa fiu acolo.
Am impartasit planul meu, in stanga si in dreapta si am avut raspunsuri afirmative de la Alex si Hakan. Alex si-a facut treaba de cercetator si a aflat ca in Ashikaga, orasul de unde se trage o familie de Shoguni, trebuie vizitat un templu budist din perioada Kamakura si prima universitate din Japonia. Planul era stabilit. Plecam de dimineata acolo, apoi dupa ora 5:30 mergeam in parc, cand intrarea era un pic mai ieftina.
Am pornit la drum, undeva pe la ora 10 si am ajuns acolo doua ore mai tarziu. Vremea era perfecta si oraselul arata promitator. Ashikaga se afla in prefectura Tochigi, si a fost transfomat in oras in 1921. In 2011 avea o populatie de aproximativ 154 000 de locuitori. Orasul este cunoscut, pe langa partea istorica, pentru industria de textile si aluminiu.

duminică, 5 mai 2013

Sarbari Fericite!

Pentru ca o sa o iau razna vazand mesajele de pe facebook imi permit sa dau o mica lectie de lingivistica pentru cei ce nu stiu cum se spune corect Paste fericit sau Pasti fericit. Noul DOOM accepta aman doua variante, cea de singular si cea de plural, lingvistii avand teorii bine determinate despre corectitudinea celor doua denumiri. Insa aveti grija. Daca folositi varianta de insular, atunci urati "Paste fericit!" Insa daca va place varianta de pulral, Pasti, nu folositi niciodata "Pasti fericit" pentru ca este incorect. Varianta corecta pentru aceasta forma este "Pasti fericite!", sau daca vi se pare ca suna ciudat folisit "Sarbatori de Pasti fericite!" Si bine ca nu sunt acasa sa primesc mesaje cu "Fie ca" sau cele cu Lumina Invierii...


Si pe de alta parte as vrea sa le urez tuturor citirorilor blogului meu sarbatori fericite alaturi de cei dragi! Va multumesc pentru fidelitate si va astept cu drag sa mai pasiti pe blogul asta si cu alte ocazii!
Hristos a Inviat!


Pe curand....

sâmbătă, 4 mai 2013

Dincolo de metropola - albumul foto

Unul din articolele de succes de luna aceasta, a fost "Dincolo de metropola". Si pentru ca v-a placut atat de mult, am hotarat sa deschid un album foto pe pagina de facebook a blogului, cu poze din suburbia mea.
Sper sa va incante privirile.
Albumul il gasiti aici.
Pe curand...

vineri, 3 mai 2013

Noruwei no mori

Am stat si am gandit un pic cu ce carte sa incep sa-l descopar pe Haruki Murakami. Murakami este un fenomen mondial insa in Japonia este idolatrizat si iubit de toata lumea. Cel mai nou roman al sau s-a vandut in prima zi, librariile trebuind sa aduca un nou stoc, ce s-a vandut la fel de repede.
Din cele 13 romane si aproape 50 de nuvele, am ales sa incep cu Norwegian Wood din doua motive:
-Romanul e scris in 1987, in anul in care m-am nascut eu
- E primul roman scris de Murakami inafara Japoniei. Padurea Norvegiana, este al cincelea roman al autorului si apare in momentul in care devenise foarte celebru. Romanul e scris in Europa, iar imediat dupa publicare se muta in SUA, pentru ca nu facea fata celebritatii. 8 ani mai tarziu, se intoarce in Japonia, dupa ce pune niste conditii de drept la viata privata.
Romanul este tradus si publicat la noi de Polirom, ce din pacate nu are contractele semnate pentru e-book-uri si de aceea am citit romanul in engleza. Daca stii unde sa cauti, gasesti mii de romane in format pdf, mobi sau epub, gratuit, de descarcat.

joi, 2 mai 2013

Tocanita de porumb

In Japonia am mancat pentru prima data supa crema de porumb si supa crema de bostan. Eu nu sunt un fan al bostanului, iar japonezii il mananca mai mereu, insa in supa mi-a placut.
Intr-o zi, cand cautam ceva in supermarket, am dat de un concentrat pentru tocanita de bostan. M-am uitat la el si cand sa-l pun la loc am vazut ca langa, era unul pentru tocanita de porumb. L-am cumparat si am asteptam momentul in care sa incerc reteta. Instructiunile (din poze) pareau usoare - se face exact ca curry-ul sau ca tocanita de Hokaido, ambele retete prezentate, au avut ca ingredient cheie concentratul.
Pentru reteta ma folosit:
-doi morcovi mici
- o ceapa
-4 cartofi micuti
- carne de pui
- porumb fiert
-lapte
-concentratul de porumb

miercuri, 1 mai 2013

16 sculpturi si o plimbare

A inceput Golden Week si nu mi-am facut mari planuri pentru mini-vacanta. Am ales sa ma odihnesc pentru ca in ultimul timp nu prea am apucat sa fac asta, si pentru ca e frumos afara, am ales sa ma plimb prin zona in care locuiesc.
De mai mult de un an jumatate locuiesc in Hanakoganei si niciodata nu am vazut cele 16 sculturi realizate de un artist local, ce sunt expuse pe aleea ce uneste statia Kanakoganei si Kodaira. Pe o distanta de 3.2 km, in parcuri sau in spatii amenajate pe marginea aleei se gasesc aceste mici opere de arta. Asa ca sambata, am luat-o la picior si le-am fotografiat pe fiecare in parte.

 Saito Sogan s-a nascut in Tokyo 1889, absolvent de scoala de arta, sectie de pictura occidentala. In 1913, pleaca in Anglia si studiaza sculptura la Royal Academy si de unde se intoarce in Japonia in 1916. In 1943, se stabileste in Kodaira din 1935, membru al Academiei Imperiale de Arta. A decedat in 1974, in Kodaira.



Vizualizare hartă mărită

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (227) de-ale mele (176) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)