duminică, 30 iunie 2013

Tu cate carti ai citit anul asta?

La inceputul anului, am raspuns provocarii celor de la Goodreads si mi-am propus sa citesc 26 e carti. Mi-am spus ca am 26 de ani, trebuie sa citesc 26 de carti. Sase luni mai tarziu, am ajuns la numarul dorit.
Sa fiu sincer, nu cred ca am mai avut asa un an activ in literatura, din clasa a 10-a. Mi-am gasit timpul destinat lecturii si 40 de minute pe zi, in drum spre scoala si invers, citesc in tren. Dar cum scoala se termina acum si in scurt timp ma intorc acasa, nu o sa ajung in cele 6 luni ramase in an, sa citesc inca 26 de carti. Sper sa ajung la 40, si asta pentru ca in Romania nu o sa mai merg cu trenul la scoala si nu o sa-mi gasesc timp pentru lectura.

sâmbătă, 29 iunie 2013

The Dancing Girl of Izu (and Other Stories)

Am ajuns la cartea asta datorita a doua persoane ce-mi sunt dragi si au legatura cu Japonia. Una m-a intrebat daca am citit povestea dansatoarei din Izu iar cealalta mi-a spus ca ceva scris de mine la un moment dat seamana cu stilul povestioarelor japoneze.
Si mai era si autorul, Yasunari Kawabata, laureat al Premiului Nobel pentru Literatura in 1968 pentru lirismul si sublitatea ce se gasesc in operele sale, sau cum a sunat motivatia oficiala "pentru măiestria lui literară, care înfățișează cu mare sensibilitate esența spiritului japonez".
Sa fiu sincer nu am vibrat decat la The Dancing Girl of Izu, celalalte povesti din culegerea de texte mi s-au parut simplute, iar una din ele, cea cu Jurnalul de la 13 ani mi-a dat o stare nasoala. Abia terminasem Noptile Patriarhului si acum citeam din nou o poveste despre un batran ce avea probleme cu prostata si se chinuia zi si noapte... Imi aminteste prea mult de Bunicu si inca nu pot sa privest lipsit de emotii in trecut.
Culegerea de texte prezinta primele incercari literare ale autorului si sunt interesante. Dar pentru a-i intelege evolutia trebuie sa citesc una din operele sale de referinta, sa-i vad evolutia si sa-l inteleg mai bine.

E o lectura interesanta, un stil elegant si emotiv ce mi-a placut. In zilele noastre e greu sa publici o carte de proza scurta, si astfel de carti sunt din ce in ce mai greu de gasit. Plus ca e o parte din istoria literaturii japoneze ce imi era straina si ma bucur ca cineva mi-a spus despre aceasta carte si asa l-am descoperit pe Yasunari Kawabata.
Pe curand...

vineri, 28 iunie 2013

Pui picant cu legume in stil chinezesc

Ma intreba cineva zilele trecute, de unde imi gasesc inspiratia cand gatesc, sau daca gatesc dupa retete. N-am stiu ce sa-i spun. E o combinatie de factori: o idee, experienta acumulata si niste ochi aruncati pe diagonala peste o reteta.
De exemplu, reteta pe care vi-o prezint azi e inspirata dintr-un preparat pe care il servesc destul de des la unul din restaurantele unde iau prinzaul, prepatar ce a asta la baza Puiului cu alune si legume. Si pentru ca nu urmez reteta originala indeaproape, sau pentru ca nu descopar toate ingredientele necesare, improvizez cate ceva.
Pentru preparatul de astazi am folosti: piep de pui, moyasi (muguri de fasole sau germini de fasole... nu stiu exact), urechi de lemn, ceapa, morcov, ardei, ulei de gatit, ulei de susan, ulei picant, sare, boia, praf de usturoi, piper, otet, sos de soia si mirin.
Preparatul se gateste repede, insa necestia ceva timp de pregatire.
Pentru inceput am pus niste apa cu otet de orez la fiert. Am folosit otetul de orez pentru ca e cel mai accesibil aici si imi place foarte mult ca nu e foarte puternic la gust. E mai mult acrut decat otatit. Am aflat secretul cu otetul de la mama de camin, pentru ca nu stiam de ce moyashi pe care ii servim la masa au un alt gust decat ai mei. Cand apa a inceput sa fiarba, am adaugat germenii de fasole si i-am lasat un clocot. Apoi am inchis focul si i-ar rasturnat intr-o strecuratoare.

joi, 27 iunie 2013

Kichijoji si Inoshira Park

Duminica dupamasa, dupa ce am fost prin Nakano, ne-am indreptat spre Kichijoji. Vroiam sa merg de mult in acest cartier aflat in partea de vest a orasului Tokyo, pentru ca e unul din locurile preferate a unui om drag mie, Raluca, ce mi-a tot propus sa merg cu ea acolo insa nu am apucat niciodata. Cartierul, si in special strada ce duce spre parcul Inokashira arata ca o alta lume. Arhitectura ma duce cu gandul la Spania, si imi da sensaztia de o zona meditareana.
Pentru ca era prma zi frumoasa dupa atata ploaie, si pentru ca incepusera reducerile, strada era animata de oameni ce se plimbau agale, uitandu-se la produsesel scose in fata magazinelor. Cafenelele si restaurantele ce isi deschisesera larg glasvant-urile pareau niste terase acoperite si erau pline de clientei ce admirau vremea buna. Plin de straini si o atmosfera boema. Asta si poate pentru ca sunt cateva galerii de arta, ratecite printre zecile de magazine cu produse indiene sau magazine cu haine hipstaresti (am vazut niste pantalini din material de imbracaminte de canapea... dar erau ingrozitori de scumpi) create de designeri locali.

miercuri, 26 iunie 2013

Nakano Broadway

Sunt genul de persoana ce vaneza lucrurile ce ies din rigorile normalului. Nu imi place sa fiu ca ceilalti si imi doresc sa ies in evidenta fiind altfel, avand o minte deschisa. Si totusi nu stiu cum de nu am aflat de Nakamo mai devreme. Acum o luna jumatate mi-a spus Hakan ca a fost in Nakano Broadway si m-a intrebat de ce nu i-am spus si lui de acel loc. Cum sa-i spun daca nu il stiam... Se mirase tare pentru ca stie ca vanez astfel de locuri si era mandru nevoie mare, ca stia el un loc ciudat inaintea mea.
Intrarea in Nakano Broadway se face prin Sunmall, o strada de 225 m, acoperita, de-a lungul careai se gasesc magazine si restaurante.
Din loc in loc, din Nakano Sunmall, pornesc alei micute laturalnice, pline de restaurante si baruri. Daca pe strada principala gasesti numai lanturi mari de restaurante, de la Mc Donalds, pana la lanturile locale de Ramen sau sushi, pe aceste alei gasesti mici restaurante de familie, primitoare si parca rupte din nebunia orasului.

marți, 25 iunie 2013

Noptile patriarhului

O sa-mi sara iarasi in cap toti habotnicii ca am citit cartea asta si ca am cuvinte de lauda despre ea.
O admir pe Tatiana Niculescu Bran din doua motive: are curajul sa-si aleaga niste subiecte inca tabu (sau e despteapta si stie ca controversa vinde) si scrie foarte bine.
Romanul ei de debut, Spovedanie la Tanacu se vrea un roman non-fictiune. La momentul in care l-am citit m-am tot gandit ca ne minte, ca in romanul ei e finctiune pentru ca nu are de unde sa stie exact ce gandea doctorul cand au ajuns la el si ca a trebuit sa induca stari si convorbiri, din marturii si din observarea unui loc. De data asta, in al doilea roman al sau ne spune ca povestile si intamplarile sunt fictive. Multa lume o sa spuna ca nu e asa, o sa spuna ca e o carte despre ultimile zile din viata lui Teoctist, pentru ca e clar: un patriarh batran, bolnav de proastrata ce se opereaza si moare. O fata bisericeasca ce era macinata de trecut, de colaborarea cu securitatea si de alegerile pe care le-a facut crazand in doctrina comunista.

luni, 24 iunie 2013

V-ati imbracat in ie azi?

M-am decis ca de sanziene sa sarbatoresc ia romaneasca si asta pentru ca imi doream un motiv pentru care s-o port din nou. Ia romaneasca mi se pare una din cele mai frumoase bluze din lumea asta si ar trebui sa o purtam mai des, nu numai cand cineva decide ca e ziua iei. Si ce daca o revista a stabilit ziua iei acum o luna si acum se sarbatoreste din nou, e rau? Eu o sa port ia si in ziua cu Ceremonia de Absolvire de la Waseda.

Si pentru ca ploaia ne-a mai amanat o zi, am dat de doua ori din genele mele lungi si am convins-o pe Alex de la Japonia Noastra sa-mi faca cateva poze in ie, intr-o gradina japoneza. Multumesc Alex :D!

No wedding (?)

In urma cu ceva vreme, am declarat public, si am fost filmat, ca nu o sa ma insor niciodata. Filmuletul, cica, o sa fie prezentat la nunta mea. Cu aceasta ocazie, in caz ce o sa fie vreodata vre-o nunta, spun ca eram in deplinitatea facultatilor mele mentale si la final cand spun ca daca ma insor, e ceva dubios la mijloc, are un substrat si nu e ceea ce pare.
Se pare ca uneori viata iti arunca cu exemple in fata, in cazul in care nu intelegi ceva din teorie...

La putina vreme dupa ce amicul asta al meu, m-a filmat cand declaram cu patos ca nu ma insor, am strigat dupa o femeie: Marry me!!!!
Ieseam pe poarta campusului si ne indreptam spre un restaurant, unde urma sa luma masa de pranz, cand in fata noastra, la trecerea de peitoni a oprit un camion. M-am uitat sa vad soferul si m-am topit: era una din cele mai frumoase femei japoneze pe care le-am vazut, ce tinea bratele tautate cu lejeritate pe volanul imens, in timp ce fuma o tigara. M-am oprit pe mijlocul trecerii  de pieton si am strigat la ea: "Marry me!" M-a auzit si a inceput sa rada.

duminică, 23 iunie 2013

Depasit de retelele sociale?

Am vrut sa cred despre mine ca sunt in pas cu evolutia social networkingului. Nu ma plang niciodata de schimbarile de pe facebook si am conturi pe importantele retele: facebook, google+ (si tot ce inseamna google), devinantArt, instagram, pinterest, linkedin si alte cateva. Am avut conturi pe hi5, neogen, tagged si ale retele ce au murit, din care m-am retras glorios cand inca erau pe linia de plutire. Singura retea importanta pe care nu am cont e twitter si asta pentru ca stiu ca o sa devin dependent de ea, iar la inceput, cand abia devenea cunoscuta, narcisitul din mine nu stia de ce ar exista o retea in care scrii un text scurt si nu poti sa pui poze cu tine :)). Intre timp lucurile au evoluat insa eu am zis ca devin o persoana fara cont pe pasarica albastra.
Am blogul asta de aproape 6 ani, si am migrat si pe la wordpress olecutica (insa nu ne-am inteles si acum ma baga la spam), insa sunt in blogosfera de mai bine de 7 ani. Pioner, ce mai... Initial am avut un blog pe yahoo 360, site pe care multi din voi nici  nu il stiu. Acolo aveam un blog literear, imi placea sa scriu proza scurta...
Dar acum ma depasesc niste lucruri...

sâmbătă, 22 iunie 2013

Oua umplute cu guacamole

In urma cu 40 de zile blogurile culinare pe care le citesc , postau articole de genul: "daca v-au ramas oua e la Pasti va propun aceasta reteta". Acum vine si randul meu sa va spun: daca v-au ramas oua de la Inaltare, va propun asta.
Reteta de astazi mi-a venit in minte intr-o seara, cand ma gandeam ce sa fac cu atatea oua fierte si vopsite. Mai mult ca sigur ea exista in diferite variante, pe diferite site-uri de specialitate, insa ceea ce va propun astazi, e ceva facut din cap.

vineri, 21 iunie 2013

The Casual Vacancy

Am vrut mult sa citesc cartea asta, am batut apropouri ca o vreau cadou de ziua mea sau de Craciun dar mai bine ca nu s-a intamplat asa. Am gasit-o pe net, pusa de cineva gratis si am luat-o sa o citesc.
Eram curios cum poare sa treaca J K Rowling de la un tip de literatura la altul. Multa lume zice ca Harry Potter e o serie de carti pentru copii, insa eu cred ca e mai mult de atat. Rowling a crescut si s-a dezvoltat in scris odata cu seria asta de romane, ce au devenit mai profunde si mai dure de la carte la carte.
Autoarea a declarat ca i-a venit ideea romanului, in timp ce zbura din America, in UK si a dorit mult sa scrie aceasta carte pentru ca era un pariu cu ea. Tocmai de aceea a ales sa il publice cu numele ei real, si nu sub un pseudonim.
Romanul incepe cu moartea unui membru in consiliul local al unui orasel mic din Anglia si lupta pentru locul liber ramas in consiliu odata cu moartea acestuia.
E un oras despre un scandal mare intr-un oras mic, in care un astfel de eveniment e ceva foarte important.
Din pacate pe mine nu m-a atras prea tare. Mi-au fugit gandurile in alt parte si trebuia sa ma fortez ca sa ma concentrez la actiune. Nu stiu daca e din cauza ca nu prea mi-a placut sau pentru ca am eu multe pe cap in ultima vreme.
Romanu a fost bine primit de public: fiind pe locul 15 in cele mai vandute romane din UK si a fost cel mai bine vandut roman in prima zi de aparitie si pe goodreads a fosr romanul cu cel mai mare numar de citiri concomentente.
BBC a anuntat ca transforma cartea intr-un film ce v-a aparea anul viitor. Chiar as vrea sa-l vad. Actiunea si ideea cartii mi-a placut mult, drama si pedanta britanica imi place mult si cred ca Rowling a surprins bine acesasta lume. Romanul e impartit in 7 parti si e scris din perspectiva a mai multor personaje, treba pe care o face foarte bine, trecand de la un vocabular la altul cu usurinta.
In concluzie, The Casual Vacancy e un roman britanic simpatic ce merita citit daca sunteti fani ai autoarei, ca sa o descoperiti si in alta ipostura.
Pe curand...

joi, 20 iunie 2013

Din nou la Saima

La 9 luni de la invitatia initiala, Saima ne-a chemat din nou la ea, pentru un pranz pakistanez. Duminica a fost o zi torida. Ploaia se oprise de o zi si aerul era fierbinte si umed, te simteai ca si cum ai fi intrat intr-o baie dupa cineva ce a facut un dus fierbinte si nu a aerisit. Noroc ca noua locuita a Saimei e la 10 minute de statie si 15 minute de facultate si ca nu am avut de mers mult.
Saima isi sterge toate pacatele de copil razgaiat cand ne gateste. O iert ca vorbeste cu noi ca si cum am fi slugile ei, trec peste tonul ei autoritar si peste jignirile pe care mi le aduce, pentru asa a fost ea aducata sie prea tarziu sa se schimbe: fetita lui tata, cea care merge pe acelasi drum ca el, gospodina buna si credincioasa. Mai ales ca de curand si-a pierut si mama si o inteleg cat de greu ii este...
Intr-un apartament micut (ca toate cele japoneze) intr-o camera in care aerul conditionat era blocat pe cald, ne astepta o masa plina cu de toate.

miercuri, 19 iunie 2013

Surpriza de la CIE*

*CIE - acronim de la Center for International Education

Intr-o zi ploiosa, saptamana trecuta, mi-am miscat tatitoiul in "Campusul mama" sa aflu niste informatii legate de plecarea mea din Japonia. Ar trebui sa va informez ca am fost acolo doar pentru ca sunt eu Narcis-Pepsi si ca ma agit fara rost, pentru ca la un moment dat as fi primit un mail cu aceste informatii. Dar, dupa un mail fara raspuns si o incercare de a afla raspunsurile la secretariatul din campusul tehnic, mi s-a spus ca trebuie sa ma duc in Cladirea 22, la etajul 4, acolo unde se afla sediul acestui centru. M-am prezentat acolo la ziua si ora stabilite si dupa ce m-am prezentat si am oferit cardul de student, am inceput sa ma uit prin birou, dupa tipul ce era responsabil cu mine. Nu l-am vazut, de fapt nu am vazut nicio persoana cunoscuta pe acolo. Mai fusesem in biroul respectiv de cateva ori, in urma cu un an si jumatate si memoria mea fotografica nu recunostea pe nimeni. Am fost intampinat de o domnisoara, ce rusinata  mi-a spus ca persoana ce se ocupa de mine nu mai lucreaza acolo de saptamana aceea si ca e cineva nou. Si oare de ce cu o zi in urma imi spusesera ca persoana ce s-a ocupat de mine nu e la birou in acea zi dar sa vin a doua zi? Nu stiau cum sa-mi spuna ca e altcineva? Si de ce conteaza atat de mult cine se ocupa de mine? Nu avem o relatie privata de genul: doctor-pacient...

marți, 18 iunie 2013

Simturi ce provoacă amintiri

Cu ceva timp in urma, intre doua zile, atunci cand noaptea topeste dogoreala de peste zi si pune stapanire peste forme in valuri negre reci, am iesit la o plimbare pentru ca ma ascunsesem de caldura intre patru pereti de beton ractiti arificial de o masina de aer conditionat. Sa fi fost mirosul de oras incins de la caldura de peste zi sau mirosul de frunze coapte de soare, ce a eliberat o amnintire ascunsa bine intr-un cotlon al mintii. Amintirea, o fantoma sentimentala a inceput sa-mi zvarcoleasca stomacul ca un sarpe ce se misca pe nisipul fierbinte cautand un loc rece unde sa se asunda de caldura, nu mi-a mai dat pace cateva zile. In fata ochilor, imi aparea proiectii ale noptilor de vara din stundentie, nopti petrcecute pe scarile Casei de Cultura din Fundatie, pe bancile din Agronomie, in Parcul Expo, in Tudor pe langa un camin sau pe o bordura oarecare. Imi era greata mereu si imi venea sa vars amarul singuratatii si al timpului pierdut.
Da, mi s-a reprosat ca traiesc in trecut, ca mereu ma leg de amintiri ce imi iau din luciditate si ma duc undeva intr-o lume creata de amintiri, unde nu exista timp si spatiu, o lume utopica unde se intampla lucruri ce nu se vor mai intampla niciodata, pentru ca timpul lor a trecut. Imi place sa cred ca fiecare moment isi pune amprenta intr-un fel asupra mea si astfel sunt mereu in formare. Ideea blogului, ce se gaseste in titlu, se refera la o introspectie pe care o fac in momente din acestea, momente in care un miros, un gust sau un sunet imi gadila o amintire si ma race sa retraiesc acel moment cu alti ochi, cu o alta experienta...
Da, imi este dor tare de voi, prietenii mei de acasa si ma doare cand vad ca drumurile noastre s-au separat atat de mult si ne e atat de greu sa ne intalnim intr-o intersectie...
Am reusit si am adormit sarpele cu un cu cantec pe care dansam printre mese, atunci cand ieseam sambata seara undeva prin oras. Il auzeam undeva in fundul capului si nu imi aminteam ce e. E unul din acele cantece ce face furori cateva luni si apoi il uiti, ca toate celalalte cantece de duzina...
Pe curand...

O saptamana din sezonul ploios

Nota: Tsuyu sau baiyu, in traducere mot-a-mot: ploaie de prune (deoarece coincide cu perioada de coacere a prunelor), este sezonul ploios din Japonia. In general sezonul ploios se intinde de la inceputul lunii iunie pana la mijlocul lunii iulie (cu mici exceptii: Okinawa si Hokkaido). In sezonul ploios nu ploua tot timpul, de exeplu in Tokyo media de zile ploioase in iunie e de 12, insa e mai multa ploaie decat de obicei.

Teru Teru Bozu sunt niste amultete facute de copii din haine, lagate pe
balcon pentru a face cerul sa zambeasaca si sa alunge norii. Sursa.
A inceput de o saptamana sa ploua, cu doua saptamani mai tarziu decat era anuntat sezonul ploios. Lumea se agita, la TV se vorbea despre cel mai calduros si secetos an de mult timp incoace. Ni se aratau imagini cu lacuri de acumulare seci, pamant crapat si culturi compromise. Moderatorii emisiunilor explicau cu pahare umplute cu un lichid albastru, ca de putina apa mai e in pamant, ceilalti 12 moderatori se uitau panicati la el, il aprobau si se mirau.
Marti, timid picaturile de apa au inceput lupta cu aerul dens si umed. Aerul era prea dens si picaturile prea mici ca sa poata curge usor pe pamant. Erau un fel de vapori uzi cu suspensii de apa, picaturi mici ce pluteau usor spre pamant ca niste petale de cirest batute de vant. Umbrela nu te ajuta la nimic pentru ca suspensia aceea de apa era peste tot in aer iar cand mergeai o taiai. Miroasea a praf umed si abia puteai respira.

luni, 17 iunie 2013

Copilarii

Ce faci cand mai ai mai putin de doua luni pana sa-ti sustii teza, toate datele adunate, si nimic scris? Da, te apuci sa scrii al ea. Dar daca nu ai chef? Te mai prostesti, un pic...
Intr-o zi de sezon ploios, cu ploaie marunta si umezeala multa, satui de scris si adunat date, am observat (eu si Hakan) ca Giori-san (colegul nostru englezo-germano-japonez) si-a lasat un sandwich pe birou. Atunci Hakan l-a ascuns in unul din sertarele de la birou si am hotarat sa ii jucam o farsa lui George. Cum Hakan trebuia sa plece la pregatire (mediteza niste copii la engleza), misiunea a fost a mea. Ce sa fac, ce sa fac? Cum sa-l iau pe George? Hai cu o ghicitoare... Hai cu cald-rece... Pana la urma mi-a venit ideea geniala!
Saw! Let's play a game!

Asa ca atunci cand a ajung George inapoi in laborator, de la curs, si s-a uitat dupa mancare, a gasit biletul ce ii propunea un joc. Si dupa cateva minute bune, de cald-rece, si suspiciuni, a gasit mancarea in locul cel mai usor posibil, in propriul sertar de la propriul birou.
Pe curand...

duminică, 16 iunie 2013

Stoker

A trecut ceva timp de cand nu am mai fost impresionat asa de tare de un film. Stoker avea 2 din trei ingrediente bune si al treilea era o curiozitate. Distributie buna: eu sunt fan Nicole Kidman si Mia Wasikowska mi-a atras atentia in Alice in Tara Minunilor si un regizor genial: Chan-wook Park. Acum un an jumatate am vazut primul meu film realizat de celebrul regizor Korean. A fost o revelatie pentru mine, iubitor de filme horror. Cei ce iubesc acest gen de filme, stiu ca la ora actuala Korea si Japonia face filme horror bune. Majoritatea filemelor de groza americane sunt filme proaste, cu actiunea intr-o padure, cu o casa bantuita sau fantome: acelasi cliseu, nimic inafara retetelor clasice. Si a fost si curiozitatea Wentworth Miller. Papuselul e ambitios: a debutat ca fotomodel in videoclipurile lui Mimi, apoi a facut un rol memorabil in Prison Break, si cand nu l-a mai ajutat infatisarea s-a apucat de scris scenarii de film. Scenariul e bunut, se vede ca e de debutant si imi place ca a ales accente Hitchcockniene, insa fara maiestria lui Chan-wook, putea ajunge usor un film de duzina.

sâmbătă, 15 iunie 2013

Scrob cu bacon, spanac si branza

Cred ca v-am mai povestit ca stau intr-un camin in care se serveste micul dejun si cina in fiecare zi, mai putin duminica si sarbatorile legale. Unul din felurile mele preferate, servite la micul dejun in camin, e un ou moale pe pat de bacon cu spanac fiert. Combinatia de galbenus fierbinte ce curge si se amesteca cu spanacul si baconul e o minunatie. Pana aici nu am mai mancat spanacul intr-o astfel de combinatie. La mine in familie se gateste clasica mancarica de spanac cu carne de pui si smantana, mancare ce imi place foarte mult, insa mai departe de acolo nu am incercat spanacul. Si asta poate din cauza unei bune prietene ce mereu se plange ca uraste spanacul; are o carenta de fier in organism si toata trebuia sa mamance spanac, obligat fortat de mama ei.

vineri, 14 iunie 2013

Camin de baieti

Uneori ma simt ca un antropolog ce anaizeaza un grup in  habitatul lui natural, fara sa intervina.
De 21 de luni locuiesc intr-un camin interantional de baieti. In Japonia nu prea exista camine mixte, majoritatea fiind impartite pe sexe. Mie mi se pare o mentalitate de secolul trecut, insa am inteles ca baietilor japonezi le convine asta. De ce? Pentru ca pot fi in  mediul lor, pot combora la masa, pot socializa pe culoare, fara sa le pese ce vorbesc, cum vorbesc si cum arata.
Si asta pentru ca japonezii tin mult la imagine. Daca eu dimineata ma spal, ma imbrac cu ce imi vine in cap si ma uit in oglinda sa vad cum imi sta parul, si fac astea in 10 minute, lor le ia o ora sa iasa in lume.
Ritualul incepe cu spalatul pe fata cu un sapun din acela pentru eliminarea cosurilor. Dupa ce s-au spalat bine, se sterg pe fata si isi pun lentilele de contact. Cred ca 80 din japonezi au probleme cu ochii si majoritatea poarta lentile. Abia apoi incepe nebunia. Se barbieresc in fiecare dimineata (eu fac asta odata la 5 zile) meticulos, analizand fiecare fir de par crescut peste noapte. Dupa ce termin cu barbieritul, isi tund parul din nas. Sunt putine locuri unde un asiatic are par, si nasul e unul din ele. Noua ne creste parul in nas cand imbatranim, insa se pare ca lor le creste odata cu barba. Asa ca au o chestiuta electrica cu care isi rad parul din nas, aproape in fiecare dimineata.
Apoi urmeaza parul. Parul ud se usuca cu feonul si se perie cu o perie circulara iar apoi se piaptana cu un pieptene special, ce aranjeza fiecare suvita. Apoi se aplica ceara. In crestetul capului parul trebuie sa aiba volum iar in fata se aseaza suvita cu suvita. Am incercat si eu sa imi aranjez parul cand m-am tuns, dar dupa doua saptamani m-am lasat. A inceput sa-mi apara matreata si nici nu aveam rabdare sa il aranjeze in fiecare zi. Ei pierd jumatate de ora, pe ceas, in fiecare dimineata facand asta. Trebuie sa precizez ca 70% din tinerii japonezi sunt vopsiti in cap fie un saten-roscat fie blonzi.
Dupa ce termina cu aranjatul parului urmeaza spancenele. Japonezii isi penseaza sprancenele dandu-le o forma de V. Asa ca partea inferioara din extremitati e pensata complet. Restul de spranceana e tunsa cu un foarfece special, pentru ca le place sa aiba parul de pe sprancene scurt, ceea ce arata foarte ciudat.
Si abia apoi au terminat de aranjat.
Pe langa ritualul de dimineata, imi place ca sunt ambitiosi. Daca lupta sa ajunga in echipa de baseball a univesitatii, se antreneaza in fiecare seara, in fata caminului. Apoi, cu totii isi inmoie piele in baia comuna, loc in care nu o sa calc niciodata. Nu imi place ca jucarica mea sa pluteasca langa jucarelele altor tipi.
Pe curand...

joi, 13 iunie 2013

Pui cu cola (dupa o reteta Coreana)

Hristos s-a Inaltat!

Unul din avantajele de a studia intr-un progream international, intr-o tara atat de diferita, cum e Japonia, e ca inveti mult despre culturile tarilor vecine. Si ce e mai intereant decat mancarea? Acum o saptamana am aflat de o reteta de pui pe baza de cola. Namyi, colega mea coreanca mi-a zis ca  unul din preparatele traditionale coreene se gateste ce vreo 50 de ani pe baza de cola. Am intrebat-o cum se gateste si am experimentat reteta in weekendul trecut. Am urmat indeaproape reteta, cu cateva mici modificari. Am folosit numai piept de pui si nu un pui intreg (gatesc pentru o persoana), nu am folosit chilie uscat (e prea picant pentru mine) si nici cartofi dulci pentru ca nu ma dau in vant dupa ei si nici sirop de porumb (ce era obtional- in reteta originala de foloseste, apoi a fost inlocuit cu cola, insa in unele retete se folosesc amandoua) pentru ca nu l-am gasit in supermarket.
Pentru reteta aveti nevoie de: pui, usturoi, ghimbir, cartofi, ceapa, morcov, taitei din cartofi dulci, cola, sos de soia, mirin si sare.

miercuri, 12 iunie 2013

Opinii (9)

Ciorbă, chiftele și ardei umpluți
Tōkyō, început de iunie 2013. O zi de vară senină, cu cer curat pînă departe, până în trei metri, la prima casă cu rogojini arse de soare și scorojite de ploi. Soarele tocmai apune sau cred că apune, pentru că lumina lui abia ajunge, bolnavă, prin norii pâcloși. Suntem la parter, în spatele sau în fața blocului, într-un metru de grădiniță de pietriș, sugrumat de un gard metalic, cât să intre două scaune pliante. Masă nu ne trebuie, aparatul de aer condiționat servește perfect drept suport pentru beri, telefoane mobile și alte nimicuri care ne umplu viața și buzunarele. Abandonat în moliciunea scaunului pliant, mă simt parcă strivit de casele înghesuite, terne și gri.
Cinci inşi: profu´ R , ingineru´ H, A (o tipă de la Apa Ceaiului), țăranul G, din Ito și un fost student, R, acum doctorand în istoria artei la Osaka. Povestim cîte-n lună şi-n stele, despre România, Japonia, femei, femei și alte tărîmuri misterioase. Turnăm în neștire în noi bere ca vitele apă, bere rece, dezlegătoare de limbi și de vezici, mai ieftină, mai cu pretenții, de neam prost, la 500 de ml, neagră, la 350 pentru sofisticați... Mai aprindem câte o țigară, și îi umplem pe nefumători de vălătuci de moarte lentă, pasivă dar eficace.

marți, 11 iunie 2013

Istanbul vs Iasi

La sfarsitul lunii mai, oamenii au iesit in strada in Istanbul pentru a protesta impotriva guvernului ce vroia sa distruga un parc pentru a construi un mall. De atunci lucrurile s-au complicat si lumea e in strada datorita masurilor extreme pe care le ia guvernul. Televiziunile nu prezentau nimic despre ceea ce se intampla pe strazile din oras si directorul Kanal D a fost arestat pentru ca a protestat alaturi de oamenii de pe strada. Acum oamenii sunt judecati pentru terorism pentru ca au postat poze pe retelele de socializare. Lumea e cu ochii pe Istambul si presa aminteste de protestele din iarna lui 2011-2012 din Romania.
Dar totul a inceput de la un parc.

luni, 10 iunie 2013

Baiuteii

Dupa cum am mai spus, si dupa cum v-ati dat seama, sunt devorator de literatura romaneasca contemporana. Imi plac romanele despre copilarii comuniste chinuite, de unde vezi cum se naste talentul. Cand m-am lasat de scris, mi-am spus ca nu am fost facut pentru asta, ca m-am jucat, m-am alintat, insa nu am ce trebuie pentru a scrie un roman. Ii ticeam pe toti scriitori tineri ce fac senzatie si realizam ca eu nu pot scrie asa ceva pentru ca eu am avut o copilarie fericita. Cu toate ca tata a murit acum 20 de ani si mama ne-a crescut singura, am avut tot ce ne-a trebuit si nu am simtit lipsurile. Pai ce roman poate sa iasa din asta? Na, ca mi-au dat peste nas fratii Florian, cu copilaria lor frumoasa, cu povestea dintre doi frati ce au vazut lucrurile alrfel. De la Filip Florian am mai citit Toate Bufnitele si Degetele Mici. Ceea ce imi place mult la el e inspiratia titlului romanului. Nu am mai vazut pana acum titlui atat de bine alese, atat de interesante in relatie cu subiectul romanului. Ceea ce nu imi place la el sunt frazele prea lungi, ce pe pot intinde pe o pagina, fraze in care te pierzi si nu mai stii ce vrea de la tine. E un talent sa scrii asa, insa cand citesti in tren, dimineata in durm spre facultate sau seara in drum spre casa, ai nevoie un pic de simplitate.

duminică, 9 iunie 2013

Artista

In drumul meu zilnic catre statia de tren, trec pe langa diverse magazine si case. Stradutele de suburbie sunt aglomerate de biciclisti, parinti ce isi duc copii la gradinita, pensionari ce se plimba si din cand in cand cate o mastina. De 21 de luni de cand stau in Hanakoganei, am invatat toate scurtaturile posibile si tai cate o strada principala, ori de cate ori e posibil. Cartiereul e plin de stradute inguste ce se infunda cu cate o casa mare, insa uneori ai sansa sa gasesti o scurtatura.
Pe o astfel de straduta imi place sa imi fac drumul, cu toate ca nu scurtez mult din el. Straduta e ingusta si casele sunt aliniate una langa alta, fix langa carosabil asa ca e foarte usor sa vezi ce se intampla in casa. Acolo, in fiecare zi, ma intalnescu cu o batranica. Fie dimineata, cand iese la plimbare cu cei trei cockeri spanioli pe care ii are, si pe care ii aseaza in cosurile de la bicicleta (doi in spare, unul in fata), sau seara cand se intoarce si scota cateii din cosuri. Uneori, o intalnsec cand e acasa, si sta in fata usi isi picteaza. Pe doua paneze mari aseaza meticulos culori ce candva vor definii ceva. Daca acum o luna nu vedeam decat o mare albastra, acum parca zaresc si o barca.
De fiecare data cand o vad, ii zambesc si ea imi da buna-ziua. Si imi propun sa imi fac curaj sa ii cer voie sa ii fac o poza cu cei trei caini sau pictand. Insa mi-e rusine. Abia am avut curajul sa ii pozez tabloul, intr-o zi, cand nu era nimeni in zona. Ma enerveza ca nu am invatat limba asta nenorocita si nu am cum sa intru in vorba cu ea sa o intreb ce poveste are. Se vede ca e un om deschis, e un artist ce s-a retras cu cei trei caini in suburbie, cautand linistea pentru a crea. As vrea sa-i stiu povestea, insa nu cred  ca o sa am ocazia asta.
Asa ca raman sa-i admir tabloul, sa astept cu nerabdare in fata casei sale si sa ma intreb daca a mai lucrat ceva la el, si poate intr-o zi o sa ma intrebe ea ceva, si asa o sa pornim discutia...

Pe curand...

sâmbătă, 8 iunie 2013

Cu skateboard-ul pe post de plic

Am observat un nou trend in materie de moda, la tinerii din Tokyo. Cu ceva timp in urma am vazut la tv un material despre acest lucru, iar acum o luna am vazut primii adepti ai acestui concept. Insa in ultimile zile am vazut tot mai multi si am reusit sa-i fac poza unuia din ei, asa ca m-am decis sa scriu despre acest lucru.
Au aparut niste skateboard-uri micute si colorate ce sevesc pe post de accesoriu. Tinerii japonezi au inceput sa adopte stilul de skater, redefinit un pic glamorous. Asa ca cu un tricou larg, bascheti in picioare si multe bling-blinguri, poatra la subtioara sau in mana, pe post de geanta plic, un astfel de skateboard. Iti dai seama ca nu il folosesc niciodata pentru ca rotile de silicon transparent nu sunt tocite si stralucesc a noi.

vineri, 7 iunie 2013

21 de luni

A trecut si luna mai, o luna plina de atacuri de panica. Mai am doua luni pana cand trebuie sa imi sustin dizertatia, cercetarea merge forte bine, insa teza nu e scrisa. Am zis ca incep sa o scriu in mai, insa abia am inceput luni. Merge greu, nu stiu despre ce sa scriu si sunt panicat. Dar m-ar fi Horea, Narcis-Pepsi, daca nu ar fi agitat.
Dupa nebunia din Golden Week, am fost din nou pe buget limitat si mare lucru nu prea am facut. Fugeam de la scoala si ma plimbam prin oras, iar in weekenduri ma limitam la lucruri cu buget limitat. Dar odata cu Ziua copilului a inceput si sezonul ploios si soarele se ascunde din ce in ce mai mult dupa nori. Ploaia o sa ma tina in laborator si o sa am mai mult spor la scris.
Cum mai am putin timp pana plec am inceput sa ma gandesc la bagaje si la ceea ce trimit acasa inainte, ceea ce iau cu mine cand plec si ceea ce las aici. Ma gandesc sa imi cumpar un scanner mic si sa scanez toate cursurile si sa arunc ce nu imi trebuie. Am aflat cum merge treaba cu Posta si  in timpul liber imi sortez lucrurile. Nu stiu cand a zburat timplul... Insa imi dau seama ca am inceput sa nu ma mai lupt cu el si sa traiesc bucurandu-ma de lucrurile mici. Sunt buncuros ca am prieteni minunati cu care ma pot bucura intr-un parc pe care l-am vazut de zeci de ori si a inceput sa imi fie familiar. Nu mai zis: nu merg acolo ca am mai mers, ci ma bucur de aminitirile create. E nebunie sa crezi ca in doi ani, cu un program ca al meu, as fi putut face mai mult decat am facut.
Luna trecuta am acordat ceva timp unui proiect ce e secret si despre care  o sa va spun cand o sa fie ceva concret. Nu vreau sa fac tam-tam pana nu e nimic sigur. Voi trebuie sa stiti ca fac ceva ce nu am mai facut de mult si ca imi place ca m-am intors la asa ceva.
Va multumesc ca treceti zi de zi pe aici si va astept in continuare cu lucruri interesante din Japonia mea, cateva luni, ca apoi o sa trec alte alte lucruri...
Pe curand...

joi, 6 iunie 2013

Sōkeisen

Sōkeisen sau Waseda (kanji de la wa se poate citii si Sō ) vs Keio, este cel mai popular meci de baseball din liga Big 6. Big 6 este liga din care fac parte 6 universitati din Tokyo si este a doua liga ca importata, dupa cea profesionista. Liga a fost infintata in 1925 si din ea fac parte 6 universitati de renume din Tokyo: Hosei, Keyo, Meiji, Rikkio, Tokyo si Waseda. Hosei se afla pe locul intai cu 44 de campionate castigate, Waseda pe 2, cu 43 de campionate iar pe ultimul loc se claseada Tokyo University cu niciun campionat castigat.
Pe parcursul a 9 saptamani, weekend de weekend, cele 6 echipe se lupta pentru titlu, pe stadionul Meiji - Jingu din buricul orasului.
Dintre toate competitiile din aceasta liga, meciul dintre Waseda si Keio este cel mai popular meci, de departe. Pe langa faptul ca este singurul meci ce se desfasoara in timpul semestrului, si nu in vacanta, popularitatea este data de rivalitatea dintre cele doua universitati. Waseda si Keio sunt cele mai bune universitati particulare din Tokyo, fiecare dintre ele numindu-se "Cea mai buna" si de aici si rivalitatea. Lupta asta e constructiva si sa manifesta prin realizarea de spectacole in tribune: majorete, animatori (numiti in japonezz Oedan), fanfara si o activitati organizate de cercurile si grupurile studentesti. Nu iese cu bataie, nu se injura nimeni, ci se respecta reciproc si se aplauda cand puncteaza si echipa adversa.

miercuri, 5 iunie 2013

Inferno

Am asteptat noul roman al lui Dan Brown cu sufletul la gura. Simbolul prierdut, a treia carte din seria Langdon, ma  dezamagise isa in noua carte imi puneam spersante pentru ca actiunea se intorcea in Italia, de acolo de unde a pornit totul.
L-am descoperit pe Dan Brown in liceu. Pe vremea respectiva eram client RAO si am primit de la ei primul captiol din Ingeri si Demoni. M-am indragostit de modul in care scrie si l-am invidiat ca a gasit reteta de succes. Am fost printre aceea care a creat un trend, cititnd primii Dan Brown, si promovandu-l in jur. Tipul se documenteaza mult si  are talent la scris asa ca creaza niste romane de aventura moderne foarte captivante. Insa mersese prea mult cu reteta asta Langdon si aventurile lui, si cartea a treia a parut asa facuta doar ca sa fie facuta. Se pare ca a inteles din greseli si s-a intors cu o carte care te tine cu sufletul la gura.
A avut curaj sa iasa un pic din tiparul sau si il descoperim pe Langdon intr-un pat de spital, amnezic si ranit. Aflam ca se afla in Florenta si ca a fost inpuscat, insa el nu isi aduce aminte de nimic din ultimile doua zile. Asa incepe aventura: o aventura contra timp, fugind de cei ce incearca sa-l omoare si in acelasi timp o aventura in amintiri si simboluri ce trebuiesc redeslusite.
Vestea buna e ca RAO vine cu traducerea in august si puteti sa o cititi atunci. Altfel, cartea exista in format electronic pe amazon, iBooks, GoogleBooks si pe torrent, unde e cea mai downloadata carte a momentului.
Eu o recomand tututor celor care au citit seria Langton pana acum si ii asigur ca nu v-or fi dezamagiti asa cum au fost la Simbolul Pierdut.
Pe curand...

marți, 4 iunie 2013

Popor de strangatori (sau De ce iubesc Posta Japoneza)

Zilele astea mi-am trimis primul pachet acasa. Intr-o cutie de carton am ingramadit o carte, o geaca de iarna, un palton, o pereche de gete, o geaca de primavara, una fara maneci, doua cardigane, doua plovere si niste caciuli. 10.215 kg si 7100 de yeni (71 de dolari) o sa se plimbe pe mare cu vaporul si o sa ajunga in doua luni acasa.
Pentru a trimite toate astea am avut nevoie de o pregatire intensa. Seful de camin a sunat la posta acum o luna, sa se asigure ca pot trimite haine si carti. Roman s-a interesat la posta sa vada cam cat costa si care sunt dimensiunile maxime ale unei cutii. Am carat doua cutii din oras, in suburbie pentru ca la posta locala nu mai aveau in stoc si dura cateva saptamani sa primeasca. Ca sa incapa cat mai multe lucruri, Alex mi-a cumparat pungi de vidat pe care m-am urcat cu genunchii sa scot tot aerul din ele. Ma uitam la hainele mele si nu puteam sa cred ca pana acum doua luni nu credeam ca o sa mai ies din ele si nu spream prea curand sa se faca cald.

luni, 3 iunie 2013

Opinii (8): Londra

Crenguta Roxana Tudose


Am vrut sa scriu despre Londra de mii de ori, dar de fiecare data simteam cum ideile imi sunt smulse si duse de vant prea departe pentru a mai fi ajunse. Am inchis ochii de zeci de mii de ori, incercand cu disperare sa imi regasesc ideile, dar mereu ajungeam cu gandul la casa ramasa in urma, la familia mea, la prietenii mei, la locurile mele dragi. Si de fiecare data imi juram cu ura, ca nimic, niciodata nu ma va face sa imi placa Londra. Punct.
Dar...in cele mai multe cazuri, "punct" inseamna "de la capat".Si o iau de la capat in fiecare zi in cautarea minunilor Londrei, acele lucruri care sa ma atraga si sa ma faca s-o vad cu alti ochi. Si, surpriza! Exista!
N-am avut de unde sa stiu, pana sa ajung aici, ca Londra, fiind atat de mare e un fel de stat enclava. Un fel de Vatican. Si un fel de Mecca pentru cei care traiesc in tari sarace si viseaza sa ajunga aici, in ideea unei vieti mai bune. Ce m-a speriat si dezamagit pe mine la primul contact cu aceasta metropola, a fost "coloratura" bogata. Cred ca cel putin 20% din populatia Londrei este "migratoare", in sensul ca sunt o groaza de turisti. Zeci, sute de mii de turisti se inghesuie anual in hosteluri si mini pensiuni, care ofera cazare la pret acceptabil ,undeva la 15-25 de lire pe noapte de cazare, cu mic dejun continental inclus, iar asta insemnand pretul unui pat, intr-o camera cu mai multi turisti. Pentru cei "umblati" prin lume, pare normal. Pentru mine a fost ciudat. Am lucrat intr-un hostel de acest gen, foarte curat si intretinut, eu am lucrat ca housekeeper, dar varianta romaneasca ar fi "femeie de servici" :D. Daca vreodata ajungeti la Londra, vi-l recomand, se numeste Palmers Lodge si statia de metrou cea mai apropiata este Swiss Cottage si este in zona 2.
Zonele in Londra, alta mare problema a mea. Ca orice metropola, este impartita in zone, cum ar fi sectoarele Bucurestiului, numai ca aici totul are o logica. Pf...cum sa n-aiba, sunt englezi, ce Dumnezeu! Centrul Londrei, nucleul, ceea ce vedem noi la tv, acolo unde e Palatul Buckingham, Palatul Westminster, faimosul pod, si "ochiul", toate atractiile turistice, British Museum, Royal Alber Hall etc, toate sunt grupate in zona 1. Din cauza asta, centrul Londrei este imposibil de parcurs tot intr-o singura zi, desi, surprinzator, nu e mare! Dar aglomeratia iti mananca sufletul. Zeci, sute de mii de oameni inunda strazile principale si secundare ale Londrei in fiecare dimineata. Ora 7:30 ameste apogeul aglomeratiei, atat pe strazi cat si in mijloacele de transport in comun (trenuri, metrou, autobuz). Nu exista dimineata lasata de la Dumnezeu, cu exceptia celor de weekend, sa nu te izbesti de cineva in graba infernala care ne conduce pe toti spre un job sau altul. Sute de masini, claxoane, semafoare, turisti nebuni , joggeri, taxiuri, autobuze, umbrele... nebunie curata, asezonata deseori cu stropi reci de ploaie. La inceputurile mele in Londra singurul meu prieten a fost "the tube map"(harta metrourilor). Aveam cate una in fiecare buzunar al hainei sau al rucsacului. Era Biblia mea. Pentru ca nu cunoasteam orasul si pentru ca mi se parea imens, am ales sa-l parcurg mai usor si mai rapid pe sub pamant. Am fost fascinata de statiile de metrou. Scarile inalte, gari pe 4-5 nivele, scartait de roti, mirosul sinelor de tren incinse, aglomeratia haotica si totusi organizata, graba, cafeaua de la Costa Cafe sau Starbucks...mi s-a intamplat de nenumarate ori sa ma opresc in intersectia scarilor rulante cu platformele din statii si sa privesc ce se intampla in jurul meu, cu o fascinatie infinita. Si probabil atunci Londra subterana mi-a smuls primul zambet si am simtit in perioada aceea ca inima incepe sa-mi bata firav pentru acest oras.

duminică, 2 iunie 2013

Body of Proof

Din lista mare de seriale pe care le urmaresc, s-a mai terminat unul. Insa am impresia ca asta s-a terminat prea repede, ca nu a reusit sa-si spuna toata povestea si ca s-a luptat prea mult cu audientele si cu supravietuirea, si si-a pierdut din stralucirea de la inceput.
Cu trei ani in urma, cand am citit prezentarea serialului, am zis: Da, asta e pentru mine. Exista seriale politiste cu politisti, exista seriale cu criminalisti, de ce nu si unul cu patologi?
Dana Delany o interpreteza pe Dr Megan Hunt, un fost neorochirurg, ce in urma unui accident isi pierde mobilitatea la maini si devine patolog. Serialul se vroia o combinatie de Bones si House, si era produs de ABC, ce e un pic cam glamouros. Cougarita purta rochii prea multate si tocuri prea mari pentru un patolog ce mai merge si pe teren sa vada crimele, dar na, asta dadea o savoare serialului.
Nu stiu ce n-a mers, sau poate ca a trecut vremea serialelor astea. Anul trecut CSI: Miami a fost anulat, anul acesta CSI: NY, poate ca a pornit prea tarziu pe nisa asta. Mie mi-a placut. Sezonul 1 a fost scurt si intens, doi a avut numai cazuri interesante iar trei a pornit cu jumatate din distribuite schimbata si cu povestea dusa un pic in alta parte, dar nu m-a deranjat.
Si nu a mers nimic. Nici aparitiile unor actori importanti, nici cazurile foarte bune si nici implicatiile politice. Nimic. Asa ca dupa 42 de episoade, a murit. Finalul de serial a fost lipsit de fad: s-au rezolvat problemele importante din sezonul acesta si a dat de inteles ce se v-a intampla cu personajele celalate. A fost lipsit de stralucire si monoton, parca sperand sa nu moara si sa i se mai dea o noua sansa, un nou sezon.
O sa-mi lipseasca dar nu imi pare atat de rau ca s-a terminat.
Pe curand...

sâmbătă, 1 iunie 2013

Cartofi taranesti, ciupercute si pui cu condimente indiene

Cand mi se pune pata pe ceva, nu ma las cu una cu cu doua. Cu ceva timp in urma am incercat sa fac niste cartofi taranesti, insa universul nu a tinut cu mine. Insa acum am reusit si am gasit la supermarket si kaizer si boia de ardei.
Pieptul de pui l-am taiat bucatele mici si l-am condimentat cu condimente indiene: praf de curry, turmelic si garam masala, praf de usturoi si ulei de susan. Dupa ce a stat la frigider vreo doua ore, asa condimentat, l-am prajit in putin ulei de gatit.
Catofii taranesti i-am facut dupa reteta clasica: am fiert carofii in coaja, apoi i-am raci cu apa rece, i-am curatat si i-am taiat in 8. Am inabusit ceapa si cand s-a inmuiat am aaugat kaizerul taiat fasii. Apoi am adaugat boiaua si cartofii pe care i-am amestecat incet cu o paleta de lemn ca sa nu se sfarame.
Ciupercile le-am inabusit in putin ulei de masline cu usturoi.

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (227) de-ale mele (176) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)