luni, 30 septembrie 2013

Sper sa fie "La revedere Japonia" si nu "Adio"...

Pe cand o a cititi aceste cateva randuri eu voi fi dus in zbor spre casa. Am ales sa sciu articolul asta cu trei zile inainte de plecare pentru ca acum am realizat ca plec. Pana azi m-am tot minitit, am incercat sa nu ma gandesc, sa-mi spun ca nu plec. E un sentiment ciudat. Cei ce nu au trecut prin asa ceva vor spune ca e absurd. Cum sa nu te bucuri ca te intorci acasa, la familie si prieteni vechi? Ma bucur insa mi se rupe sufletul ca plec.
Japonia a fost o mare dragoste. M-am indragostit de ea la prima vedere, si m-a fascinat din ce in ce mai tare cu fiecare descoperire pe care o facea. Faptul ca era atat de inabordabila si de complicata ma facea sa ma simt atras de acest loc. Apoi am urat-o, am urat-o ca e atat de aroganta si meshina, am urat-o ca e prea organizata. Apoi am inselat-o. M-am indragostit de Coreea si mi-am zis ca e mai Hip decat Japonia. Acum o iubesc din nou si sunt gelos pe ceilalti care pot s-o mai aiba.
Astia doi ani au fost cei mai frumosi ani. Au fost grei, am avut depresii, m-am inbolnavit, acasa au fost probleme si am pierdut oameni pe care i-am iubit atat de mult si de la care n-am putut sa imi iau ramas bun. Asta m-a facut sa ma maturizez, sa ma redescopar, sa trec peste niste complexe si sa devin increzator in mine.
Aici am descoperit ca sunt apreciat, ca nu sunt ciudatul frustrat cu blog, tocialar hipster. Aici am dat de oameni ce ma apreciaza si imi vad valoarea, si am realizat ca cei de acasa sunt niste frustrati.
Aici mi-am facut prieteni pe care o sa-i you bec toata viata pentru ca au aparut atunci cand credeam ca e greu, spre imposibil sa-ti faci prieteni. Roman, Alex, Raluca, Sabina, George, Irina, Hakan, Namyi, Youchiro, Morgan, va multumesc pentru tot si mereu o sa ramaneti in sufletul meu. Mi-e atat de greu sa plec pentru ca stiu ca sunt mari sanse sa nu ne mai vedem odata si ca timpul o sa stearga tot. Ikki, Saima, Guo, si ceilalti colegi de laborator, Sensei, Koiama si toti ceilalti de la scoala, va multumesc pentru tot ajutorul acordat. O sa-mi lipseasca administratorul, mama de camin, caminul si cei de acolo. O sa va duc lista. O sa-mi amintesc cu drag de cei ce i-am cunoscut la inceput si de care m-am despartit pentru ca nu aveam nimic in comun: Mart, Nate, Saoshi, Pushkar, Soumia, si care ati mai fost.
Chiar imi doresc sa ne mai vedem odata cu toate ca stiu ca e putin probrabil.

Mai am doua articole pe care vreau sa le scriu pana plec, iar dupa asta nu stiu cand o sa-mi fac curajul sa revin aici. Am nevoie de putin timp sa imi dau seama unde ma indrept si care imi e directia finala.
Pe curand...

duminică, 29 septembrie 2013

Dexter

A fost odata ca niciodata un serial ce era serialul meu preferat. Abia asteptam sa inceapa si devoram episoadele. L-am inceput intamplator, vazand o relama la el pe cand eram in anul doi. Pe yahoo messenger era o reclama la sezonul doi ce tocmai incepea. Asa ne-am cunoscut si asa l-am devorat episod de episod pana acum doi ani cand mi s-a parut ca se lungeste prea mult.
Am vazut luni de luni fiecare episod din sezonul final, pana la ultimul episod pe care l-am vazut foarte tarziu. Asta si pentru ca am fost plecat doua zile iar apoi nu am avut acces la internet. Dar si in ziua in care am apucat sa incarc episodul am asteptat pana seara sa-l vad. Imi era frica. Dexter a fost un serial in care personajul principal era un personaj negativ asa ca erau mari sanse ca serialul sa se termine cu executarea lui Dexter. Sunt incantat cu finalul ales de scenaristi, insa imi pare rau de personajele pierdite pe drum.
A fost un serial ce a facut istorie si episodul final s-a intrecut pe sine. O sa-mi lipseasca!
Pe curand...

sâmbătă, 28 septembrie 2013

Miyajima

Va povesteam in articolul de ieri despre Memorialul de la Hiroshima si pentru ca nu am vrut sa umbresc si partea a doua a zilei mele petrecute acolo, am decis sa impart excursia in doua articole. Am pornit la pas pe stradutele comerciale spre Okonomi-mura, cel mai celebru loc unde se oate manca Okonomiaki de Hiroshima in oras. Adica daca mergi in Hiroshima si nu mananci acolo, degeaba ai fost. Si cum e sunt un mare fan al Okonomiakiului, am fost incantat de propunere. Ceea ce nu stiam eu atunci e ca exista doua feluri de Okonomiaki si cel pe care il stiam eu era cel de Osaka. Cel de Hiroshima are si taitei si e chiar foarte misto. Cred ca o sa incerc sa-l gatesc si eu odata. Okonomi-mura, in traducere libera: Satul Okonomi e un fel de paradis pentru okonomiaki. In sala mare exista mici tejghle unde se gateste acest fel de mancare. Sabina a ales un loc unde gateau doi batranei pentru ca asta insemna ca au experienta mai multa.
Si am uitat sa va spun ca nu ma mai mir de cat de mica e lumea. La masa ne-am vazut cu Raluca, o tipa ce studiaza farmacia in Hiroshima. Ea e din  Buzau dar am descoperit ca avem un prieten comun, un fost coleg de grupa de-al meu.

vineri, 27 septembrie 2013

Hiroshima

NOTA: Am avut ceva probleme cu internetul si ca sa nu-mi pierd fluxul ideilor, am scris artocolul intr-un document word. Cand l-am copiat aici am avut niste probleme, randurile imi fugeau si se arajau ariurea. De aceea articoul asta arata mai cudatel.

Da stiu, mai am cateva zile pana cand vin acasa si mie imi arde de plimbari. Dar nu puteam sa plec fara sa vad Hiroshima. Si mai ales ca i-am promis Sabinei ca vin. Si pentru ca nu sunt foarte multe de vazut acolo si pentru ca e foarte departe si drumul e scump, am ales sa fac o excursie de o zi, cu autocarul de noapte. Autocarele de noapte sunt cel mai efitin mod de deplasare in Japonia. Hiroshima e la 999 de km de Tokyo, e mai aproape de Coreea decat de capitala, iar cu trenul normal nu ajungi intr-o zi. Am facut 12 ore pana la Osaka si de acolo mai e inca pe atat de mers. Un bilet la Shinkansen costa 15000 de yeni iar avionul tot cam atat. Cu aubocarul am prins o oferta de la JamJam si am platit 13 000 dus-intors. Nu stiu daca de obicei compania asta e cea mai ieftina, insa acum era. 

Am plecat la 21:30 din Tokyo si am ajuns la 10 dimineata. Autocarul opreste cate 15-25 de minute la fiecare 2-3 ore. Asa e legea: doi soferi si pauze dese. Mai mult pentru ei ca tu poti sa iti faci nevoile in autocar, ca are wc. Opririle se fac in parcari pe autostrada, parcari ce au magazine imense cu mancare, supermarketuri, wc-uri, bai, camere de dormit si chiar spalatorii de haine. Autoarul asta avea trei culoare de scaune, cu cate un scaun pe culoar. Scaunele se dadeau pe spate si puteai sa iti intinzi picioarele. Fiecare scaun avea o priza, si ti se dadea o patura, o perna, masca de dormit si papuci de casa (imagini aici si aici).  Geamurile erau acoperite de draperii, la fel si portiunea dintre sofer si restul oamenilor. Existau niste jaluzele pe care puteai sa le tragi si langa tine, si atfel nu vedeai cine se foieste pe culoar. Toate condtiile pentru somn. Ar putea sa invete si cei de la noi din astea. Dar cum eu sufar de insomnii si imi trebuie conditii speciale de dormit, abia daca am inchis un ochi toata noaptea, si mai mult am motait.
Asa ca am ajuns cam cahui la Hiroshima.
M-am intalnit cu Sabina in stria Hiroshima, si am luat celebrul tramvai spre Parcul Memorial. Spun celebrul tramvai pentru ca locuitorii orasului tin mult la reteaua de tramvaie. A fost primul lucru constuit dupa bombardament.

joi, 26 septembrie 2013

6 ani


Cu nebunia plecarii acasa si cu toate lucrurile ce mi-au ramas de facut, am cam uitat de blog. Mi-am adus aminte acum o saptamana de aniversare, noroc ca mi-am trecut in calendar pentru ca uitasem din nou.
Ma cam sperie faptul ca dupa doi ani de scris aproape zilnic, acum la aniversare, mi-a cam pierit cheful. Astazi se implines 6 ani de cand am inceput sa scriu pe acest blog. Imi amintesc ca ieri ziua accea, discutia de la terasa din Parcul Trandafirilor si emotia cu care am scris primul articol. Inca ma felicit pentru orignalitatea titlului si pentru motivatia de la inceput. Am spus ca o sa scriu despre trairile mele, despre lucrurile ce mi se intampla si despre asta am scris. La inceput a fost mai pueril, apoi a fost scris corect si cu diacritice, apoi a devenit un blog de frustrari iar in ultimii doi ani, iu blog despre Japonia Mea. Ultimul an mi-a adus multi fani din randul niponofililor si sper sa nu-i dezamagesc cand o sa vada ca numarul de articole despre Japonia o sa scada si o sa ajunga undeva aproape de zero. Dupa cum m-am motivat inca de la inceput, asta e un blog despre mine si din pacate etapa Japonia se incheie in curand.
Ca va vine sa credeti, anul ce a trecut mi-a adus si prieteni. Fix acum un an Roman de la Japonia Noastra, imi spunea La Multi Ani pentru blog si imi propunea sa ne cunoastem in persoana. Asa a inceput o prietenie frumoasa, o prietenie ce a dus treptat la altele: Alex, Moise si Sabina. Pe toti i-am cunoscut din online si pe toti ii port acum in suflet.
Prin blog am ajutat cateva persoane se sa descurce aici si am primit multumiri, pe blog am fost injurat, faut hipster frustrat si pus la zid  pentru opiniile mele.
Si locul asta m-a ajutat sa cresc si articolele imi sunt marturie a evolutiei.
Horea Sibisteanu- In cautarea Eului Perdut se reinventeaza in anul 7 si sper sa va surptinda, ca nici eu nu stiu incotro o va lua.
Pe curand...

miercuri, 25 septembrie 2013

Please Look After Mom

Va povesteam ieri ca mi-am cumparat din aeroport o carte, Please Look After Mom, de Kyung-sook Shin. Cand intrasem in libraria din aeroport m-am gandit sa o alta carte de Young-Ka Kim petntru ca Your Replubic is Calling You mi-a placut mult. Uitasem ca citisem in mica mea cercetare despre literatura coreana, de acest roman. M-am bucurat ca asta era singura carte coreana tradusa in engleza pe care o aveam in librarie pentru ca asa am avut sansa sa citesc unul din cele mai citite romane coreene contemporane.
E o carte sumbra, dureroasa, ce ne loveste in moalele capului si ne spune sa nu uitam sa ii apreciem pe cei de langa noi si sa nu mai luat totul ca si cum am merita pentru ca e prea tarziu sa ii apreciem pe cei ce aii avem vand ii pierdem.
Romanul prezintapovestea unei familii contemporane coreene ce se afla in fata unei probleme dramatice: mama lora disparut la metrou, in Statia Seoul si nu mai e de gasit de zile bune.
Daca initial copii se simt deranjati de toata povestea asta, pentru ca trebuie sa isi piarda din timpul liber sa o caute, in timp isi dau seama ca nu stiu mai nimmic despre mama lor si chiar ca nu au aprecita-o si nu i-au multumit niciodata pentru toate sacrifiicle pe care le-a facut crescandu-i.
Am fost impresionat de roman si m-a pus mult pe ganduri. Mai ales ca anu l asta am pierut trei bunci si nu am reusit sa imi iau ramas bun de la ei.\

Pe curand....

marți, 24 septembrie 2013

City Break Seoul - Ziua 4

Am dormit doua ore. De la 5:30 la 7:30. Nu intram in detalii despre ce si cum am facut azi noapte. Ideea e ca imi e somn si nu gandesc clar. Si mi s-a agravat si ochiul. E rosu tare.
In hostel era liniste asa ca la 8 m-am hotarat sa iau micul dejun. Imi era foame si aveam nevoie de o cafea, doua, trei. Surpriza, nu era nimeni in sala de mese. Asa ca m-am asezat unde am vrut si mi-am gatit ochiurile in liniste.
Cand m-am asezat sa mananc, au aparut un cuplu de turci. Ea a inceput sa cotroboiasca peste tot, inclusiv acolo unde scria ca e doar pentru personalul hoteluli. Si-au luat cafea, au facut niste tartine cu dulceata si s-au asezat la masa. Asta dupa ce ea s-a apropiat de mine si s-a uitat in farfuria mea. Am intrebat-o daca vrea ceva si nervoasa ca mi-am permis sa o intreb, mi-a zis ca nu. Au mai aparut doi tipi ce si-au facut ochiuri iar turcoaica s-a ridicat din nou si i-a privit. Si astia s-au uitat lung la ea, dar nu i-a bagat in seama. A aparut si tantica mea japoneza ce si-a vazut de omleta ei cu ketchup in timp ce turcoaica tot comenta. Au terminat de mancat si s-au ridicat sa plece fara sa stranga dupa ei. Am strigat dupa ei si le-am zis ca trebuie sa-si spele vasele. Atunci aia a cedat nervos. Ca ce mic dejun e asta? Ca e acasa sau in vacanta? Cum adica sa-si gateasca singura si sa stranga dupa. Hei! Daca vrei servicii, du-te la hotel, nu la un hostel ieftin. A plecat fara sa stranga. Taranca!

luni, 23 septembrie 2013

Sayonara Party

Vineri a fost o zi din aia nebuna, asa cum sunt zilele de bursa. Am alergat dupa cadoul profului: o sticla de vin romanesc de la firma unei prietene, apoi a fost sa-mi ridic biletul de avion pentru intoarcerea acasa si sa-mi platesc biletele de aurobuz pentru excursia in Hiroshima. Toate asta trebuiau facute pana la 6, cand trebuia sa fiu la scoala dar am fost tinut acasa pana tarziu, in asteptarea celor de la Amazon ce veneau cu noul meu laptop.
Am ajuns la timp la scoala cu impresia ca la petrecerea noastra de bun ramas o sa fie doar doctorandul japonez si proful. Ceilalti doctoranzi nu sunt in Tokyo si nu ma asteptam sa vina colegii de la master. Insa au venit.
Am fost impresionat de reastaurantul pe care l-au ales pentru noi. A fost un restaurant cu specific spaniol, insa gustarile servite in cele doua ore de baut, erau stilizate intr-un mod japonez.

duminică, 22 septembrie 2013

Reblog: Uniţi salvăm Roşia Montană

M-am născut şi am crescut la Baia Mare, oraş care, în copilăria mea, avea titlul dezonorant de cel mai poluat oraş din România. Nori înecăcioşi, puţine zile cu cer albastru, plumb în aer, ploi acide. Şi, de-aici, haine găurite, capote ruginite şi nenumărate probleme de sănătate din pricina cărora mai trag şi acum. Ca să nu mai pun la socoteală cel mai grav accident ecologic din Europa de la Cernobîl încoace, din 2000, cînd sute de tone de cianură s-au revărsat în rîuri, provocînd o catastrofă care a a ajuns apoi pînă la Dunăre. Iar acum, de cîţiva ani, o firmă încearcă să iniţieze o nouă exploatare, tot cu cianuri… noroc că deocamdată se opun autorităţile locale.
Anul trecut, cînd am trecut prin Baia Mare, am văzut pentru prima dată în viaţă raţe şi pescăruşi pe rîul Săsar, care traversează oraşul. Nici pomeneală de aşa ceva înainte. „Rîul” era de fapt o apă roşcată şi împuţită, în care şi pe lîngă care nu supravieţuia nimic. Acum, era limpede şi raţele pluteau agale. De-asta sînt şi voi fi împotriva exploatării cu cianuri de la Roşia Montană. (Roman)
Pentru că mi-aș dori ca politicienii români (din orice partid ar face parte) să înțeleagă, fie și-acum, în al doisprezecelea ceas, că statul trebuie să protejeze – mai presus de interesele economice mărunte și imediate – interesele oamenilor de rînd, să renunțe la strategiile heirupiste și dupăurechi-ste și să gîndească strategii sustenabile, care să ia-n considerare nevoia noii generații de a trăi într-o țară mai demnă și mai curată. Susțin toate revendicările protestatarilor din țară, dar ce m-a scos pe mine personal azi în stradă a fost dorința de a nu mai vedea exploatări cu cianuri pe teritoriul României și de a avea un stat care nu protejează interesele marilor companii, ci demnitatea, sănătatea și bunăstarea cetățenilor săi. De-asta sunt împotriva exploatării cu cianuri la Roșia Montană. (Alex)
E un cerc vicios ce porneşte din faptul că nu avem o legislaţie puternică cu referire la substanţele ce pot fi folosite în exploatări. Pentru că la noi se poate, companiile mari vin şi îşi încearcă norocul aici şi, pentru că e rost de bani, Guvernul semnează contracte bănoase, fără să se gîndească la problemele pe termen lung. Ăia ştiu că şi-au găsit proştii, iar noi credem că ne-a pus Dumnezeu mîna-n cap. Şi de fapt au ăia dreptate, iar noi trebuie apoi să rămînem pe veci cu poluarea. De asta nu sînt de acord cu proiectul Roşia Montană. (Horea)
De mai bine de trei săptămîni, în România au loc în fiecare zi proteste împotriva proiectului de la Roşia Montană. Weekend-ul ăsta, ne-am alăturat şi noi, de departe, din Japonia. Am protestat fie în grupuri mici, fie solitari, împrăştiaţi prin tot arhipelagul, dar transmiţînd clar şi răspicat mesajul că sîntem împotriva exploatării cu cianuri. Nu sîntem mulţi faţă de zecile de mii de oameni care ies în stradă la Bucureşti şi în alte oraşe, dar vocea noastră se adaugă corului mare de nemulţumire. Continuare aici.
Album foto, aici.

Pe curand...

City Break Seoul - Ziua 3

M-am trezit nervos. Si asta pentu ca cu o noapte in urma, fix cand adormisem, am fost trezit de una ce urla si plangea in usa mea. Am iesit sa vad ce se intampla si am vazut-o pe aia pe jos, trasa de par de alta. Le-am intrebat ce se intampla si aia care o paruia pe cealalta mi-a zis ca nu e treaba mea, sa trec in camera. E treaba mea atata timp cat o bati in usa mea. Si vezi tonul cu mine. Hai, bateti-va in camera. Au plecat nervoase, cu mainile in parul celeilalte si le-am auzit mult timp urland.
Dimineata dupa ce am lasat tableta din mana si m-am ridicat din pat sa ma spal, le-am auzit cum plecau. Am stat in camera pana la 9 pentru ca ieri observasem la ora 9 e mai liber in sala de mese. Si cu cine m-am intralnit la lift? Cu alea doua de se bateau aseara. Acum erau iarasi BFF. S-au uitat lung la mine, le-am marait (aveam nevoie de cafea sa articulez cuvint) s-au rusinat si au stat cu capul in pamant pana cand au iesit din lift. In sala de mese era nebunie mare. Mi-am pus o felie de paine in toaster, am pus pe ea unt de arahide si cu pisarca aia de cafea in mana, am asteptat sa se elibereze o tigaie. Logic ca imputitele alea nu au spalat nimic asa cam-am apucat sa spal o tigaie si o paleta. Intre timp venise si doamna de ieri, ce s-a asezat pe scaun, cu un suc de portocale si a inceput sa analizeze in jur.
Proastele au inceput sa rada si le-am intrebat ce mai e amuzant acum. Nu mai vazusera un barbat care sa spele o tigaie inainte sa gateasca. Pai daca n-ai spalat-o tu. De ce s-o spele? Ca tot ou fac in ea. Ce sa-i mai explic... Am sters tigaia, am facut doua ochiuri, le-am pus in farfurie si am spalat tigaia din nou. Alea au inceput sa rada iar doamna japoneza a spus tremurat: nu mai radeti, domnul are dreptate. Fiecare trebuie sa stranga dupa el. Asa el a facut si treaba voastra, cand a spalat tigaia prima data. I-am zambit si m-am asezat la masa. Imputitele si-au spalat farfuriile si au plecat. 9:10. Asta e ora cand e liniste. Maine asa cobor.
Am simtit ca Younghoon nu o sa ajung la 11. Poua prea tare si il stiu cat e de comod. Pe la 10 mi-a trimis mesaj ca ii pare rau,dar ploua tare si ajunge la 12:30. Asa ca m-am apucat s scriu randurile astea. Dupa asta o sa mai citesc si a plec mai repede sa vizitez un templu pe care l-am ochit ieri cand ma intorceam la hotel.

sâmbătă, 21 septembrie 2013

Celelalte povesti de dragoste

Am primit in dar cartea lui Lucian Dan Teodorovici. A fost un cadou reusit pentru ca LDT e unul din scriitorii mei preferati si cartea asta nu apucasem sa o citesc. Aveam o mare curiozitate legata de volum si asta pentru ca e un volum de proze scurte. Stiu (din experienta proprie si de la cunoscuti) ca e mult mai greu sa publici un volum de proze scurte decat un roman. Si nu stiu de ce... Mie mi se pare mai interesant.
Am luat cartea cu mine in Coreea si am citit cele 11 povestiri seara sau diminineata, cand ma relaxam pe terasa de pe acoperisului hotelului in care am stat.
V-am mai spus cat de mult imi place cum scrie LDT. Abia astept sa-l cunosc in persoana. Daca imi fac curaj, o sa-l abordez la FILIT, in octombrie.
Are o lejeritate in scris si povestile mi se par fie usor inspirate din universul sau (stiu ca a lucrat ca scenarist la Animat Planet Show si intr-o poveste un persoanj e scenarist la un sitcom, in alta se aminteste de un actor de sitcom- ce cred ca e acelasi personaj) sau schite, idei ale unor opere viitoare. Am recunoscut tema din Matei Brunul in povestea cu jurnalistul ce vrea sa afle mai multe lucruei despre un fost securist retras la tara.
Insa sunt putin confuz. Eu am vazut cartea ca o insiruire de povesti ce au legatura mai mult sau mai putin una cu alta, insa in prezentarea oficiala o vad prezentata ca un roman. Imi place ideea de roman, e intrigant, insa eu am simtit-o o culegere de povestiri cu o tema comuna: viata barbatului contemporan.
Ca de fiecare data, o recomand cu drag.
Pe curand...

vineri, 20 septembrie 2013

City Break Seoul - Ziua 2

Dupa ce am terminat de scris povestea primei zile, m-am intins in pat pentru ca eram extrem de obosit. Etajul la care sunt cazat are trei camere, una single - in care stau eu, una duble -in care sta un cuplu de chinezi si una de 5 unde stau 5 chinezoaice. Alea s-au hilizit pana pe la 1 si au inceput din nou, dmineata la 7. Dupa ce s-au potolit ele, a inceput sa se iubeasca cuplul. Eu n-am aiauzit pana acum asa sunete ciudate in timpul actului sexual. Si nu stiu daca le facea ea sau el, ori amandoi. Sex radiofonic, ce mai.
Dimineata am fost trezit de rasetele si chitiiturile fetelor din camera mare. Le-am injurat printre dinti si incetul cu incetul mi-am facut ritualul de dimineata. Pe la 8:30 am coborat la micul dejun, unde am auzit din nou chitaitul familiar. Cum m-au vazut au inceput sa sosoteasca si sa rada. Ei, aici mi s-a umplut paharul. M-am dus la ele, le-am dat binete si le-am intrebat ce e atat de amuzant. Ok, au ras in lift cand m-au vazut cu o zi inainte, au ras pe terasa, au ras pe hol. Ce pana mea e atat de ras? Una din ele si-a facut curaj si m-a intrebat daca am lentile de contact. "Nu, sunt ochii mei". "Minti, ca ieri erau albastrii si azi sunt verzi". "Sunt ochii mei", repet usor fastacit. "Pot sa ma uit mai de aproape?" Cand celalalte 4 au auzit intrebarea plina de tupeu au inceput sa rada rusinate. "Da, poti". Dupa ce m-a analizat, s-a intors la celalalte sa le dea verdictul. "Dar parul sigur il vopsesti". (Paranteza: mie nu-mi place culoarea parului meu. As fi vrut sa fiu brunet, dar am descoperit valoarea lui aici. Alaturi de textura, am firul subtire, culoarea lui si culoarea ochilor, e un magnet pentru fete). "Nu, e parul meu. Daca vrei poti sa ma cauti de fire albe, ca sigur mi-ati scos voi cateva." Au inceput sa rada si au plecat.

joi, 19 septembrie 2013

The Buddha in the Attic

Am ramas dator cu cateva articole pe blog. Am avut atat de multe de scris, am vizitat atat de multe locuri in ultimul timp incat nu am mai avut cand sa scriu si despre cartea asta, mai ales ca a fost o mare dezamagire.
Cand i-am cititi prezentarea, intr-un articol ce prezenta traducerea ce a aparut la Polirom, mi-am spus ca trebuie sa citesc cartea asta. O carte despre sclavie prostitutie si doua lumi atat de diferite aduse impreuna de o afacere banoasa, suna bine. Cartea prezenta un adevar crunt de la inceputul anilor 1900, cand femei japoneze erau vandute in America, in nunti aranjate avand numai o poza a sotului si multa teama de viitorul ce le asteapta.
In primul capitol am zambit si mi-am laudat initiativa de a citi cartea, insa pe parcurs am inceput sa o regret. In primul rand mi s-a parut prea scurta. Putea sa fie mai lunga ca sa poata intra un pic in adancime. Apoi, modul in care e scrisa, ca o voce colectiva, mi s-a parut ca seamana cu un pomelnic lung ce nu se mai termina. Cartea e plina de enumerari de genul: unele dintre noi au... altele au... in timp ce altele... Cateva dinte noi au... insa o parte dintre noi au...
Si cu riscul ca vreo bibliofila plina de patos sa ma faca sexist, o sa spun ca si asta e o carte de femei. Nu degeaba a castigat premiul "Prix Femina" -premiu oferit de revista Femina, de catre un juriu format in exclusivitate din femei. Nu zic ca nu e un roman bun, pentru ca nu imi permit asta, insa nu a fost pentru mine.
Pe curand....

miercuri, 18 septembrie 2013

City Break Seoul - Ziua 1

Pe parcursul excursiei in Coreea am scris impresiile pe tableta, utizand Google Keep. Am exportat apoi documentele pe blogger, le-am modificat un pic si acum vi le prezint ca articole ce o sa fie publicate pe parcursul a mai multor zile.

Cu o noapte inainte abia am adormit. M-am tot foit si nu imi gaseam locul in pat. Cred ca avea emotii. Iar din acest motiv abia m-am putut trezi dimineata. Am plecat mai repede decat era stabilit iar in Nipori am avut timp de o cafea si un baton proteic. M-am urcat pe peron cu 15 minutre inainte sa vina trenul si pe dum am batut nervos din picioare. In aeroport nu era alomerat asa ca am ajuns la poarta cu o ora inainte de imbarcare. Am scos tableta si am inceput sa citesc Celelalte cuvinte de dragoste de Lucian Dan Teodorovici. Apoi am pierdut timpul pe facebook, discutand cu Hakan despre noul iPhone, Jocurile Olimpice si meciul Romania - Turcia.
Cred ca Air Asia e companie de Low-cost. Eu am avut un hamburger micut cat o chiftea, fasole si morcovi, insa majoritatea n-a servit masa. Oare de cate ori trebuie sa zbori ca sa nu-ti mai pese de semnul cu centura sau de bagajele puse aiurea? Si oare de cate ori trebuie sa mai zbor ca sa nu uit ca in avion trebuie sa completez formulare cu scopul vizitei, adresa unde urmeaza sa stai, adresa de acasa si altele. N-am avut nici pix si toate informatiile erau in geanta. Cei din jurul mau aveau un mic dosarel cu tot ce le trebuie si au completat repede formularele, in timp ce eu a trebuit sa caut in geanta cele de trebuinta.
Am ajuns pe aeroport cu jumatate de ora mai repede, dupa o aterizare plina de goluri de aer, de oameni ce tipau si stomacul in gat. Abia dupa o ora am reusit sa ies din aeroport. Si pe Narita si in Coreea, de la poarta la emigrari, am lust un monorail din ala fara conductor. Am gasit cu usurinta autobuzul si mi-am luat bilet. Autobuzul a venit in 15 minute si a facut o ora jumatate pana la statia unde trebuia sa cobor. Aici belea. M-am uitat pe harta autobuzului si am vazut ca trebuie sa cobor la a 9a. Asa am facut. Nu am vrut sa ma gandesc ce o sa fac dupa, cum o sa gasesc hotelul si daca o sa ajung la timp. La 7:30 trebuia sa ma vad cu mireasa.

marți, 17 septembrie 2013

Si acum chiar ca am terminat!

Duminica am avut Ceremonia de Absolvire. A fost o zi ciudata. Cu o seara inainte ajunsesem inapoi in Tokyo, dupa patru zile minuntate in Seoul (o sa scriu si despre asta de acum inainte), telefonul nu imi mergea, hainele nu erau calcate si peste noapte a inceput sa ploua nebun de tot. Dimineata nici nu eram sigur daca sa ma duc sau nu. La ceremonie urma sa vorbeasca niste profesori timp de o ora si apoi ne duceam singurei intr-o cladirea oarecare, intr-o sala, unde predam cardul de student si primeam la schimb diploma. Si pentru ce atata tol festiv si drum cand afara turna cu bulbuci si era cod rosu de furtuna si inundatii (un del de cod portocaliu la noi ca la ei ala violet e cel mai nasol). Si mai eram si singur cuc acolo... Fiecare cu catel, cu purcel, eu singurel. Credeam ca o sa ma simt cel mai prost din curtea scolii.

luni, 16 septembrie 2013

Yokohama Sparkling Twilight

Cred ca singura placere de vara japoneza sunt festivalurile de artificii, numite Hanabi. In serile calduroase de august si inceput de septrembrie, pe marginea unui rau sau la ocean oficialitatile pregatesc spectracole care mai de care mai impresionante, cu artificii, muzica, mancare, bautura si spectacole.
Unul din cele mai importante festuvaluri e cel din Yokohama. Festivalul se tine in portul orasului, in parcul Yamashita iar artificiile sunt lansate din ocean. Mi-am dorit mult sa vad un astfel de festival mai ales pentru ca anul trecut am fost plecat acasa in august insa am avut ocazia sa vad unul in octombrie. Asa ca mi-am notat ziua in calendar si m-am imbarcat in tren cu rabdare stiind ce puhoi de lume o sa fie acolo. Pentru ca inca am picioarele plinde rani, besici si bataturi nu m-am imbracat in Yukata, insa am ales sa port ceva tradtionala, bluza de la Jinbei, intr-o tinuta usor hipstareasca. 
In port era puhoi de lume si cat ne-am mai plimbat noi si am stat la o coada sa cumparam ceva de mancat, n-am mai gasit deloc loc pe margine. Asa ca in toate pozele pe care le-am facut apare capul unei tipe ce era mai inalta decat toata lumea din jur (probabil ca de aceea gasisem loc liber acolo).

duminică, 15 septembrie 2013

Muzeul Metro

Tokyo Metro e una din cele doua companii ce ofera transport public subteran in Tokyo, alaturi de Toei. Tokyo Metro este o companie privata condusa in mod egal de Guvernul Metropolitan Tokyo si Ministerul japonez de Turism. Aici nu prea inteleg eu cum pot doua institutii de stat sa aibe o companie privata, insa nu intram in detalii.
Reteaua cuprinde noua linii, direite de Toei (compania de metrou a Guvernului metropolitan ce are 4 linii) si este cea mai aglometata retea de metrou din lume (impreuna cu Toei si a treia singura).
Compania a aparut in 1924 sub numele de Tokyo Undergraund odata cu deschiderea liniei Ginza, si-a schimbat numele in Teito in 1942, pana in 2004 de cand functioneaza sub numele de astazi.
Si cum a scris istorie, trebuia sa fie un muzeu inchinat metroului din Tokyo. Nu puteam sa ratez un astfel de muzeu, cu toate ca vazusem unul asemanator, mult mai mare, cel al Cailor Ferate.

sâmbătă, 14 septembrie 2013

Reciclarea in suburbie

Fix acum doi ani va spuneam o gogomanie. Adica eu atunci nu stiam ca e gogomanie, insa intre timp am aflat ca exista un secret. Atunci ma plangeam ca e greu sa arunci gunoiul, insa nu aveam habar ca dupa noi mai venea cineva sa il sorteze odata. Acum cand am intrat in contact cu lumea celor mari, am aflat cat e de complicat de fapt.

vineri, 13 septembrie 2013

Your Republic is Calling You

Nu puteam sa plec in Coreea fara aa citesc macar un roman de-al lor. Plecasem de nebun in Japonia fara sa fi cunoscut literatura si am regretat asta pentru ca atunci cand am descoperit-o am devenit dependent de ea.
Sa gasesc un roman Corean (eventual si contemporan) tradus in engleza (nu visam la romana) a fost o misiune aproape imposibila.
Mi-am intrebat toti prietenii si toate cunostiintele coreene despre un roman celebru de la ei si nu au stiut sa-mi spuna. Vesnicul raspuns: Nu citesc! Doar Namyi mi-a spus ca Biblia e cea mai celebra carte de la ei din tara si atunci i-am spus ca aia nu e coreana, ci e traducere. Dar saraca avea dreptate. Am gasit apoi, intr-un articol ca Biblia e cea mai populara carte in Coreea de Sud. Coreenii nu prea au literatura. Foarte mult timp au citit poezii chinezesti iar cand misionarii crestini au venit la ei in tara, cartile crestine au devenit cele mai populare carti. Insa tot articoul ala m-a scos din ceata si asa am dat de Kim Young-ha, cel mai popular scriitor contemporan de la ei. Cele mai celebre romane ale sale sun Your Republic is Calling You si I Have the Right to Destroy Myself . Acesta din urma, fiind romanul sau de debut si tradus in engleza, franceza, vietameza, chineza, germana, daneza, portugheza si turca. Insa nu l-am gasit nicaieri asa ca am citit celalalt roman celebru al sau.
Your Republic is Calling You, il are ca protagonist pe Gi-yeoung, un importator de filme straine ce e de fapt spion Nord-Corean. Dupa ani buni in care a trait o viata dubla in secret, si si-a format o familie si o viata in Correa Democratica, primete o scrisoare in care i se cere sa se intoarca de urgenta in tara mama.
Romanul se intinde pe durata unei zile si prezinta intamplarile lui Gi-young si ale familiei sale, din momentul in care acesta primeste scrisoarea, pana seara cand ia decizia finala.
Mi-a placut mult cartea, e scrisa bine, are actiune si multa drama in ea. Mi-ar face placere sa o descopar tradusa si la noi, de fapt sa il vad pe Kim Young-ha tradus la noi. Nu cred ca literatura coreeana a intrat pe piata, insa cultura lor prinde tot mai mult teren la noi, Coreenii dau burse de studiu, si Sectia de Coreeana de la Bucuresti devine tot mai populara. Asta si datorita TVR-ului care a inceput sa difuzeze seriale coreene la televizor si asa s-a lansat o noua moda.
Pe curand...

joi, 12 septembrie 2013

Bantuit...

Cat timp am stat in camin s-a tot construit in zona. S-a ridicat un bloc, s-a daramat altul si in locul lui s-au construit 4 case, s-a daramat o casa si o magazie si s-au construit doua case, s-a renovat, asfaltat si plantat. Aproape zi de zi ma trezeam de zgomotul de pe santier si ma plangeam. Da, stiu sunt inginer constructor si oricand as putea fi in locul acelor oameni, trea de la 6 ca sa fiu la munca la 8. Insa pana atunci invat si am un alt program.
De cand ma stiu sunt rau cu somnul. Am insomnii, adorm greu si am somnul foarte usor. Asta e unul dintre motivele pentru ca ma ingras, pentru ca creierul nu reuseste sa de odihneasca. Ma pot trezi cu usurinta dimineata, insa injur de tot ce apuc cand aud alarma. Asta e motivul pentru care orice zgomot de afara ce apare mai devreme decat ora mea de trezit, e blestemat.
Inainte sa ma mut din camin s-au terminat si santierele. Casele ce erau ultimile lucrari incepute , ajunsesera la stadiul de finisaj interior, deci zgomot nu mai era.  Si m-am mutat, undeva unde in cateva luni au disparut doua case. Iar saptamana trecuta in locul uneia dintre ele a inceput sa se construiasca. Sa va spun ca apartamentul in care stau e la un metru de strada care e ingusta de 4 metri. Asa ca de dimineata am vazut prin geam, ca printr-un vis, autobetonierele ce veneau sa descarce betonul la casa se ce construieste la 10 de metri de noi.

Ce sa ma plang, am sarit de pe fouton, l-am strans, m-am spatat, am facut o cafea si am iesit afara sa o beau. Angajatul delegat sa dirijeze traficul si-a dat casca jos s-a inclinat in fata mea si si-a cerut scuze pentru galagie. Mai dureaza doua ore mi-a zis. In doua ore era totul gata, spalat pe jos si liniste. I-as fi zis ca sunt si eu inginer constructor, insa mi-a fost rusine ca serveam cafeaua in pijamale la 8 jumatate, cand ei munceau de zor.
Pe curand...

miercuri, 11 septembrie 2013

City Break

Dragii mei, pentru 4 zile o sa fiu plecat in Coreea de Sud, in Seoul. Draga mea colega de laborator si prietena, Namyi se marita si am fost invitat la nunta. Si daca tot a aparut oportunitatea de a pleca pana in tara vecina, am zis sa plec cu cateva zile inainte ca sa am timp sa vizitez cate ceva si sa ma bucur de deliciile locale (if you know what I mean).
Dar n-am sa va las asa pe uscat. Am pregatit cateva articole ce o sa apara in zilele cand sunt plecat. Nu stiu insa cand o sa scriu despre ce o sa fac in Coreea, pentru ca ajung pe 14 noaptea iar pe 15 am cursul festiv. Poate pe 16. O sa incerc sa imi fac un jurnal in fiecare seara si sa scriu ce am vazut, ca sa imi fie mai usor apoi.
Astept excursia asta de doua luni si e cadoul meu de absolvire asa ca nu o sa stau deloc cuminte.
Pe curand...

marți, 10 septembrie 2013

Waseda University - Aizu Museum

Universitatea Waseda a fost infintata de Okuma Shigenobu, un mare om de cultura, Ministru de Externe si de doua ori Prim-Ministru. Marchizul Okuma a fost promotorul culturii occidentale si a infintat Waseda ca o universitate deschisa la cultura europeana si americana. De aceea Waseda este promotoare in programele de studii intenrationale si incurajeaza studentii japonezi sa plece la schimb de experiente in strainatate.
Si pentru ca aceasta institutie a fost o casa pentru cultura occidentala, multi oameni de renume au studiat si au predat aici. Unul dintre ei a fost Yaichi Aizu doctor in istoria japoneza si chineza, pasionat de poezie si caligrafie. Absolvent de Literatura engleza la Waseda, Aizu a ajuns sa predea la univesitate cursuri despre arta chineza si japoneza. Asa a adunat piese arheologie: de la oglinzi, la obiecte cu care erau ingropati liderii in antichitate si a infiintat muzeul ce ii poarta numele.
Muzeul Aizu se afla in incinta campusului mare, intr-o frumoasa cladire costruita ca biblioteca Facultatii de Arhitectura, in 1925. Astazi, este cea mai veche cladire din Campus si adaposteste in cele doua etaje, expozitia permanenta cu obiectele donate de Iaichi Aizu, o expozitie despre Okuma si cateva expozitii speciale ce se schimba din cand in cand.

luni, 9 septembrie 2013

Edo-Tokyo Museum

V-am tot povestit pe blog de muzeul Arhitecuriii Edo, muzeu ce se afla in parcul din vecinatatea caminului in care am stat pana de curand. Ei, muzeul asta are un frate la oras, muzeu pe aceasi tema, numai ca nu e in aer liber, ci e intr-o cladire mare si oribila, undeva pe langa Stadionul de Sumo.
Cladirea muzeului a fost inaugurata in urma cu 20 de ani si se vreau o interpretare moderna a unui templu. Eu vad doar o gramada de spatiu pierdut aiurea pentru a realiza un gandac de beton.

duminică, 8 septembrie 2013

Labi

Miercuri am ramas blocat in oras din cauza unui accident de tren. Afara era cald asa ca nu am rezistat prea mult in parcul de langa gara. Am intrat intr-un outlet de laptopuri si m-am uitat sa vad ce au acolo (da, in Japonia electricile si electocasnicile model mai vechi sunt vandute in outlet la pret mai mic), m-am rugat ca cel ce imi place sa nu se vand
a in urmatoarele doua saptamani, dupa care m-am dus la Labi.
Trebuie sa recunoastem ca magazinul are un nume destul de kinki, mai ales cand langa numele lui mai e si steagul Romaniei. Pai cum sa nu te gandesti la un cuvant romansc cand vezi firma asta luminoasa.
Labi e un magazin de electonice, electrocasnice carti si accesorii. Noi ne-am invartit pe la etajul 1, etaj cu telefoane, camere foto si accesorii. Dupa ce ne-am uitat la Disney Phones si  la smartphone-urile din noua colectie, am plecat inspre camerele foto. Pe acolo ne-am uitat la ce mai e nou, le-am testat si ne-am amuzat de aparatele hipstaresti de la fuji. Care apropo, arata atat de misto, imbracate in piele si imitand camerele clasice... (hipsterul din mine).

sâmbătă, 7 septembrie 2013

24 de luni (doi ani)

Au trecut doi ani! Nu imi vine sa cred ca fix acum doi ani aterizam la Tokyo. Doamne cum zboara timpul... Ce sa mai zic de ultima luna, care a zburat asa nebuna.
Dupa cum am tot spus, am terminat cu scoala. Am sustinut teza acum doua luni, iar luna ce tocmai a trecut am predat-o si am eliberat biroul din laborator. La scurt timp dupa aceea m-am mutat din camin. Doua zile am strans lucrurile, am trimis pachet acasa si inca doua le-am mutat. De ce? Pentru ca nu se poate prelungii contractul cu o luna si ca sa-l fac pe trei luni si apoi sa-l reziliez, ma costa prea mult. Dar nu imi pare rau ca atrebuit sa ma mut. Sa stai in casa cu un prieten pe care descoperi in fiecare zi ca gandeste ca tine, e o bucurie. Apropo R, iti multumesc pentru gazduire. Super om cum ar spune un prieten de acasa!
Pana sa ma mut, si sa ma adaptez la noul stil de viata (linie noua de tren, casa noua cu reguli noi si lipsa mancarii gatite la mic dejun si cina) am avut parte de cateva aventuri. Dupa ce am avut parte de excursia cu gratar la munte, la 40 de grade oferita de conducerea capinului, m-am inbolnavit. Am facut pentru prima data in viata mea, conjuctivita. Eram fara bani si aproape orb si nu prea stiam ce sa fac. Era Obonul, sarbatoarea japonezilor de vara, cand clinica de la scoala era inchisa. Noroc de prieteni si de niste picatiri de la farmacie ca incetul cu incetul ochii mi mi s-au vindecat. Pe langa conjuctivita am facut si o infectie la urechi. Posibil de la aerul conditionat. Ma durea ingrozitor de tare si imi curgea puroi din ele. Nu va zic ce spaima am tras. Pe langa astea, si o mare problema de familie. Pe scurt, sunt din nou in doliu.
O saptamama am stat in pat, ascultand filme, apoi o saptamana am pregatit bagaje si m-am mutat si acum de doua saptamani ma mai plimb si ma relaxez. Nu cred ca am vazut atatea muzee intr-un timp atat de scrurt de mult. Tot ce mi-a prins la mana. Iar seara si dimineata mi le petrec pe terasa casei, fie cu o cafea in mana, fie cu o bere si cu o carte buna. Ca am tot citit.
Mai e putin si vin acasa si blogul asta o sa insemne din ce in ce mai putin Japonia. Sper sa nu dezamagesc pe nimeni. Viata merge inainte, cine stie ce o sa fie peste un an.
Pe curand...

vineri, 6 septembrie 2013

Muzeul Memorial al Marelui Cutremur Kanto

Pe 1 septembrie 1923 la ora 11:58 AM, a avut loc in Japonia un mare cutremur cu magnitudinea de 7.9 pe scara Richter. Cutremurul venea in cel mai nefavorabil moment pentru Japonia, o tara ce se afla in plina dezvoltarte si schimbare, cand pe de o parte - oficialitatile promovau evolutia, dar pe de cealalata parte oamenii se revoltau impotriva schimbarii.
De aceea ziarele vremii scriau ca spiritul pe care il cosiderau intruchiparea cutremurului s-a trezit si i-a atacat pentru ca femeile japoneze fumeaza in fata vitrinelor occidentale, imbracate cu costume dupa moda Europeana si au parul scurt.
Cutremurul a afectat zona Tokyo, Kanagawa si Chiba si pana la cutremurul din 2011 a fost cel mai mare cutremur cunoscut ce a afectat Japonia si pana in ziua de azi este cutremurul ce a provocat cele mai mule victime (142 000 de morti si 40 000 de disparuti), de aceea din 1960 in fiecare zi de 1 septembrie se oranizeaa activitati de educatie in caz de cutremur, numite Ziua Prevenirii Dezastrelor Naturale.

joi, 5 septembrie 2013

Never Let Me Go

CARTEA
Never Let Me Go este un roman scris de autorul englez de origine japoneza, Kazuo Ishiguro, roman ce in 2005 s-a aflat pe lista scruta pentru Premiul Booker, premiul pe care il castigase in 1989 cu Ramasitele Zilei. Romanul a fost tradus la noi sub numele de Sa nu ma parasti, la Polirom.
Am vazut filmul Ramasitele zilei iar cartea mi-a fost recomandata de o prietena draga. De aceea am avut asptari de la ea. Si, ca de obicei, am ramas dezamagit. Nu zic ca nu e o carte buna insa mi s-a parut de suprafata. Povestea romanului e revolutionara, un grup de oamnei numiti donatori traiesc si sunt educati ca sa doneze organele celor ce au nevoie. Invata ca scopul lor in viata e sa isi doneze organele, pana la ultimul pentru a salva oamenii normali. Ei pentru asta au fost creati si nu conteaza ca au sentimente si ca in fond si la urma urmei sunt oameni, pentru ca pentru societate sunt numai niste produse.
Cu o astfel de tema se putea face un roman mai bun, insa mi se pare ca autorul nu a coborat indeajuns in profunzime si ca multe lucruri sunt asa de suprafata. Se putea merge mai mult pe partea psihologica si pe drama acestor persoane, insa in cazul asta ar fi devenit un roman mai greoi si poate ca nu asta era ideea. L-as numi branza buna in burduf de caine, fara sa jignesc pe nimeni. Dati-mi voie sa fiu subiectiv.

miercuri, 4 septembrie 2013

Expozitie despre Romania

De vreo noua ani, Societatea de muzica Romano-Japoneza organizeaza un festival de muzica clasica pentru tineri, ce are ca marele premiu o excursie in Romania (sponsorizata de Turci, ca noi nu avem bani pentru cultura). Pe lang festivalul de muzica ce se tine in sala de specacole dint-o Casa de Cultura din Tokyo, mai exista si o expozitie despre Romania, expozite realizata de Reiko Lin Kawakami, o japoneza indragostita de Romania, ce a locuit mult timp la noi, in special in Iasi. Ceea ce face Reiko acolo e voluntariat si porneste din dragostea ei pentru Romania. Sa stai cinci zile si sa promovezi o tara micuta, uitata de lume pentru ca te leaga
povesti, e lucru mare. Ministerul Turismului doarme iar Ambasada nu are bani sa ajute. Cele cateva postere cu Romania, patate de rugina sau rupte, de pe vremea lui Agathon si niste pliante antice e tot ce au putut oferi. Ceea ce nu inteleg guvernantii nostrii, e ca prin turism putem castiga mult iar turism nu inseamna un logo de tara si reclame la Eurosport ci fonduri la ambasede pentru a promova tara la diferite activitati ca aceasta, emisiuni televizate sau panouri publicitare. Anul trecut 10 000 de japonezi au fost in Romania. Poate ca pare un numar mare, insa in Italia au fost 35 000 si Ungaria 20 000. Din cauza numarului mic de vizitatori, editurile nu scot ghiduri despre Romania, si  o pun la un loc cu alte tari ce nu sunt foarte populare sau in ghiduri pe zone, gen Marea Neagra sau Europa Centrala si de Est. Si numarul ala de 10 000 de vizitatori se datoreaza oamenilor ce promoveaza Romania voluntar.

marți, 3 septembrie 2013

Porc in sos de ceapa

Trebuie sa spun de la inceput ca pentru acest preparat nu am niciun merit. Bucatarel a stat si a gatit de la A la Z. I-am spus ca o sa-l ajut insa intre timp am fost sunat pe skype si cat timp am vorbit acasa el s-a si apucat sa gateasca si constincios sa faca poze cu telefonul la etapele importante.
Pentru mine a fost pentru prima data cand am mancat o astfel de mancare cu sos de ceapa, asta a fost si motivul pentru care cu ceva timp in urma am cautat o reteta pentru un astel de preparat si am dat-o in bara, realizand un fel de pui cu rosii. La mine in familie nu s-a gatit asa ceva, cu toate ca e bun de te lingi pe degete. E reteta din familia lui Bucatarel, unde preparatul se numeste Snitel in sos de ceapa pentru ca porcul se bate ca snitelul. In reteta pe care o pun aici cartea a fost taiata bucatele mici dupa ce a fost batuta asa ca nu l-am mai numit snitel.
Pentru reteta aveti nevoie de niste cotlete de porc, ceapa, sare, piper, ulei si apa.
Pentru inceput se taie ceapa nu foarte mic. Aici s-au folosit doua cepe jumatate.

luni, 2 septembrie 2013

Muzeul sarii si al tutunului

Dupa cum va spuneam in articolul de acum doua zile, miercuri am fost sa vizitez muzeul Sarii si al Tutunului. Muzeul apartine de compania JTI (Japanese Tabbaco International) si prezinta o istorie a tutunului si a sarii, doua industii ce au jucat un rol important in comertul internationala japonez. De astazi muzeul este inchis pentru o perioada de timp, cat timp se muta intr-o alta cladire, asa ca am tinut mult sa il vedem pana se inchide.
Muzeul aflat in cartierul Shibuya se intinde pe patru niveluri, doua dedicate tutunului, unul sarii si unul colectiilor provizorii. Muzeul se viziteaza de sus in jos, incepand cu colectia provizorie unde acum se afla o colectie de postere a colectiilor ce au fost prezentate in muzeu, de la deschidere pana la inchidere.

duminică, 1 septembrie 2013

The Hogwarts Library + Harry Potter: The Prequel

The Hogwarts Library este unul din numele sub care sunt adunate cele trei carti adiacente Universului Harry Potter. Aceste trei carti mai sunt numite si "Harry Potter Comanion Book" si pana in prezent sunt publicate trei carti, autoara precizand ca in 2014 o sa mai apara si o a patra.
M-am decis sa citesc aceste brosurele pentru ca simt lipsa romanelor Harry Potter. Am incercat sa citesc seria de romane James Potter, insa abia am terminat prima carte. Apoi am incercat sa imi alin dorul cu noile romane ale autoarei, insa nu am gasit ceea ce cautam (detalii aici si aici.). Posibil ca ii este si ei greu sa o ia de la capat, dupa cat suflet a pus in aceasta serie. Suplimentul asta de carticele demonsteaza acest lucru.
Prima carte din seria Hogwards Library e "Fantastic Beasts and Where to Find Them", ce se vrea sa fie un manual de la scoala, scris de Newt Scamander, cu o prefata de Dumbledore. Autoarea ne ofera cartea lui Harry Potter pe care o imparte cu Ron si pe marginea careia, din cand in cand, apar notite facute de cei doi, sau mesaje scrise in timpul orelor, cand se pliciseau. Ideea de o a face cartea ca si cum ar fi deja folosita si nu de oricine, ci char de personajul principal, e foarte simpatica.
Manualul e structurat intr-o biografia a autorului, o prefata de Dumbledore, o scurta (aici cei doi am scris cu pixul ca e minciuna) istorie a monstrilor fantastici si apoi o lista a acesto creaturi, sortata alfabetic. In lista sub numele fiecarei creaturi aflam gradul de periculozitate, stabilit de MOM (Ministry of Magic). Printre creaturi, aflam mai multe despre: Dragoni, Gnomi, Pixie, far si alte creaturi despre care se vorbeste in romane si unele despre care si noi incuiatii stim: ca Zanele magice sau Yetti.
M-am amuzat copios cand am citit carticica.

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (227) de-ale mele (176) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)