marți, 26 noiembrie 2013

Unele s-au terminat, altele au inceput

Am ramas dator cu un articol pe care il scriu in fiecare an si anume unul despre serialele noi pe care le incep odata cu noul sezon. Anul asta sezonul nou m-am prins pe drumuri si nu am reusit sa centralizez totul intr-un articol. Pe langa asta, intre timp s-au mai anunalt niste seriale pe care le urmaream si  nu am apucat sa imi iau ramas bun de la ele.
Happily Divorced, comedia cu Fran Drescher in rolul principal dar si in postura de producator, inspirata din viata sa si difuzata pe TVLand, a fost anulata dupa ce initial i se mai acordasere 12 episoade extra la sezonul scurt de 12 episoade.
A fost una din comediile mele preferate. TVLand produce seriale destul de haioase, ieftinele, mizand pe actori ce au facut senzatii in urma cu ani buni si acum zac udeva uitati, insa seriale pline de umor.
O sa-mi fie dor de Fran si de rasul ei molipsitor dar si de povestea nebuna din serial.

The Borgias, serialul istoric de pe Showtime, produs de mintitle din spatele
Dinastiei Tudorilor, s-a terminat cu un sezon mai repede decat era preconizat. Serialele istorice nu au viata lunga, nu poti continua povestea la nesfarsit pentru ca ii stii sfaritul, insa serialul a parut terminat fortat. Cica costurile erau foarte mari si audientele destul de slabe. Initial Showtime a anuntat un film ce o sa incheie serialul insa au renuntat si la ideea asta i au promis scenariul fimlului gratuit in format electronic pe interent. De ce as citii asta? Stiu cum se termina povestea, sau daca nu stiu, caut pe wiki. Eu vroiam sa vad adaptarea, cum joaca actorii, cum sunt realizate decorurile si elementele de scenografie. E bine totusi ca s-a terminat ca am cam iesit din faza serialelor istorice.

luni, 25 noiembrie 2013

Bucuresti - a fost o placere sa fac afaceri cu tine

Miercuri seara eram atat de agitat incat nu mai puteam sa stau in camin. Joi urma sa plec la Bucuresti, ma hotarasem sa fac asta in urma cu cateva zile si pana miercuri dupamasa nici nu aveam sau nici macar nu stiam cum o sa plec. Acum aveam tot planul stabilit si nu mai aveam stare. Asa ca mi-am facut bagajelul si am plecat la Bacau. A doua zi urma sa plec de acolo la Bucuresti, unde urma sa stau pana sambata.
Ce am facut la Bucuresti? Mi-am conturat traseul in cariera si am hotarat unde o sa opreasca trenul meu, in urmatoarea gara. Mai mult nu spun, insa sunt foarte incantat de ceea ce o sa se intample din septembrie.
Pe langa asta m-am vazut cu o parte din pritenii mei.
A fost o evadare de care aveam nevoie dupa ultima luna plina de dezamagiri si nervi. Multumesc lui Dumnezeu ca pe langa o familie minunata am si niste prieteni minunati. Imi pare rau ca nu am apucat sa ii vad pe toti dar macar am reusit sa mai vad cativa din ei.
Pe curand...

duminică, 24 noiembrie 2013

Escapre From Camp 14

Dupa ce m-am intors de la proiectia documentarului lui Adelin Petrisor despre Coreea de Nord, am cautat pe net cartea Escape from Camp 14, pentru ca Adelin ne-a povestit cate ceva despre ea. Am citit-o pe nerasuflate, seara cand ma intorceam de la scoala, la ore - cand ma plictiseam si in tren in drum spre casa. Am terminat-o repede si mi-am data seama ca am intrat intr-o perioada Coreea de Nord, deja ma gandesc la ce sa citesc dupa.
Cartea e fascinanta si terifianta. Povestea coreanului nascut in puscarie ce reuseste sa evadeze te face sa versi cateva lacrimi.
Lagarul de Concentrare 14, este lagarul in care sunt inchise persoanele ce sunt prinse ca manifesteaza impotriva sistemului. Tatal lui Shin - protagonistul cartii, a manifestat impotriva sistemului si a fost inchis aici. Shin a fost conceput cand tatal sau si mama sa au primit ca premiul pentru buna purtare, acordul sa intretina relatii sexuale. Legea Nord-Coreeana spune ca intr-un astfel de lagar sunt inchise trei generatii de tradatori, deci el s-a nascut acolo si urma sa moara tot acolo, fara sa cunoasca lumea de dupa gardul lagarului. Universul lui era: scoala, inchisoarea unde locuia si fabricile din lagar. Nu stia cum arata restul Coreei de Nord si nu avea nicio cunostiinta despre restul lumii.
Cu ajutorul Google Maps oamenii de rand, dinafara Coreei de Nord au putut sa vada aceste lagare. Sunt imense, plinde de fabrici si terenuri agricole unde cei condamnati lucreaza toata ziua pentru a produce pentru cei de afara, un fel de sclavie moderna data de dictatura. Imagini cu lagarul 14 dar si informatii despre ce categorie de condamnati se gasesc in lagar puteti gasii aici.
Pentru generatia mea e mai greu sa inteleaga de ce comunismul era rau, cand auzim in stanga si in dreapta ca toata lumea avea loc de munca si casa. Cum Ceausescu a luat modelul cartelei si Cultul Persoanalitatii din Coreea de Nord si cum si la noi existau lagare de concentrare, e mai usor sa intelegeti de ce e e mai bine in democratie.
Sper ca v-am facut curiosi si sa cititi cartea.
Pe curand...

vineri, 22 noiembrie 2013

Birocratie de banca

La banca la care am cont, mi-a expirat cadrul in urma cu doi ani. Ca sa scot bani imi ia comision de 3.5 lei, adica pot sa scot mai putin cu 4 lei. La asta se mai adauga inca 4 lei, taxa de intreinere cont, deci in linii mari, pierd cam 10 lei. Asa ca miercuri m-am dus cu adeverinta de student sa imi refac cardul. La cardul de student nu ai comision de intretinere la cont si  ai dou retrageri plus doua interogari sold gratuite
Tipa de la ghiseu a fost foarte draguta si a gustat fiecare gluma a mea. Glumele mele veneau din zenul meu lantruc, ca sa nu o iau razna. Cred ca am completat 10 formulare iar pe unul din ele m-a pus sa scriu ca pot sa citesc contractul si taxele de la banca intr-o zi. Inainte sa scriu aia o intreb ce trebuie sa citesc si imi da o brosura A4 de 40 de pagini. Ma uit la ea  si o intreb daca sunt in sesiune sau daca pot sa completez ca imi ia doua zile sa citesc. Pana mea! Dar acum trebuie sa fac lectura la ce semnez, ca cine stie cu ce ma mai trezesc. In formularul de card am fost intrebat de 3 ori daca sunt dsident sau nu sau daca am functii politice mari. Ca daca am se uita si SRI-ul in contul meu, nu numai eu si cei de la banca.
Birocratia e in floare insa nu e atat de complicat ca la japonezi si din cate mi-a spus Hakan ai nostrii sunt putin cu mai bun simt decat turcii. Deci se poate si mai rau. Dar de stiut: o ora din viata o pierzi competand si semnand formulare pentru un amarat de card expirat.
Pe curand...

joi, 21 noiembrie 2013

Despre barfa si alti demoni

Singurul prilej cand oamenii urasc barfa este atunci cand se refera la ei. [Will Rogers]

Imi povestea o prietena cu putin timp in urma ca abia aseapta sa termine contractul sub care e si sa plece in alta parte, pentru ca e satula de barfa din mediul in care lucreaza. Ea se mira mult ca acei oameni nu sunt ori si cine si totusi barfa si mancatoria din colectivul acela e ceva de speriat.
Si totusi, ce e barfa? Conform DEX '98: BÂRFÍ, bârfesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. recipr. A (se) vorbi de rău, a (se) ponegri, a (se) defăima, a calomnia, a cleveti. ♦ Tranz. A flecări, a îndruga verzi și uscate. – Et. nec.
Pe mine ma amuza si in acelasi timp ma enerveaza conceptul conform caruia numai prostii barfesc, sau numai femeile. De unde! Se barfeste in toate paturile sociale si in fiecare colt de lume. Japonezii barfesc mai mult ca noi, insa barfele lor sunt mai nevinovate. Noi suntem rai si in barfe facem atac la persoana, ceea ce e urat. Femeile barfesc alte femei iar barbatii barfesc, in general, tot femei. Diferenta e ca barbatii se amuza barfind, femeile o fac de multe ori din rautate.
Am citit de curand un articol ce spunea ca un studiu realizat la Universitatea Barkley din California arata ca fara posibilitatea barfei - actiune prin care iti elimini starea de incordare,  pot genera in conflicte grave in grup. Un alt studiu, tot de peste ocean, de la Universitatea Michigan, arata ca barfa are efecte benefice asupra femeilor. Cica progesteronul, hormon ce ne face sa ne simtim bine, se elibereaza in cantitati mai mari cand barfim. Si chipurile, conform unui sondaj Onepoll, 31% dintrebarbati spun ca o barfa buna provoaca, uneori, mai multa placere decat un act sexual. Si tot sondajul Onepoll arata ca barbatii barfesc mai mult cu 24 de minute pe zi decat femeile.
Cu astea spuse, eu nu ma mai motivez cand barfesc si spun ca mi-e dor de o barfa buna cu niste prieteni vechi.
Pe curand...

miercuri, 20 noiembrie 2013

Some Prefer Nettles

A trecut foarte mult timp de cand nu am mai scris despre o carte si mai mult de o luna de cand nu am mai citit. Incepusem Some Prefer Nettles de Jun'ichiro Tanizaki de cand eram in Japonia si nu m-am mai atins de ea pana duminica seara cand m-am decis sa o termin.
De ce a durat atata timp? Cred ca e un cumul de trei factori.
1. Imi aducea aminte prea mult de Japonia si am incercat sa iubesc Japonia de departe.
2. Programul meu s-a schimbat foarte mult si nu mai gaseam timpul necesar pentru lectura. Cat timp am fost in Japonia am citit in tren, iar cand m-am mutat in Saitama, pentru ca am stat mai mult timp in casa, fara sa merg la scoala, am inceput sa citesc mai putin.
3. Cu toate ca se spune ca e cartea in care Tanizaki se destainuie cel mai mult, mie mi s-a parut ca seamana destul de mult cu Labirintul destimului.
De ce spun asta? Tema romanului e cam aceasi: Relatia de cuplu nefericita. Romanul, si acesta publicat pe bucati intr-un ziar, ne spune povestea unui cuplu aflat in divort, cu o sotie ce are un amant. Ceea ce e nou in romanul asta, fata de Labirintul Iubirii, e lupta intre Est si Vest, o lupta pentru conservarea traditiilor si primirea cu reticenta a culturii occidentale. E o tema interesanta pentru istoria Japoniei si asta m-a facut sa merg cu romanul pana la capat. Oricum, Tanizaki imi place mult si cred ca la un moment dat, dupa o pauza mai mare, o sa mai citesc ceva scris de el.
Sper sa ma pot tine de lectura, si sa revin cat de curand cu un nou articol in acest domeniu.
Pe curand...

marți, 19 noiembrie 2013

Charlie Countryman

Stiti de acum (iar daca nu stiati, aflati acum) ca am o pasiune pentru filmele romanesti sau cele filmate in Romania. In ultimii 10 ani s-au tot filmat filme la noi in tara, care mai bune, care mai proaste si le-am vazut cam pe toate.
Duminica nu aveam niciun plan asa ca am zis sa vad un film. Pe site-ul pe care ma uit online, la recomandari aparea Charlie Countryman cu Shia LaBeouff. Mie imi place mult de pustiulica asta, si mi se pare ca a evoluat mult de pe vremea cand aparea in serialele Disney. Asa ca nu mi-a trebuit mai mult si nu m-am interesat de plotul filmului.
Nici nu incepe bine filmul ca aud Bucuresti. Tatal actorului principal, moare si asa are o viziune a mamei sale, moarte mai de demult ce ii spune ca trebuie sa plece la Bucuresti. Isi face bagajele si pleaca cu toate ca prietenii il intreba daca e sigur ca trebuie sa plece in Bucuresti si nu in Budapesta. In avion il intalneste pe Victor, un batran ce vizitase America pentru un meci de baseball, Batranul, interpretat de Ion Caramtriu, moare si intr-o viziune a lui Charlie ii spune ca trebuie sa ii dea cadoul pe care l-a cumparat fetei sale Gabriela.

luni, 18 noiembrie 2013

Seminariile Himawari - Religie

Asociatia Romano-Himawari a organizat impreuna cu Libraria Floarea Vietii o mana de seminarii pe teme japoneze: de la Istoria Japoniei la Artele Martiale, Geisha si Religia. Nu am apucat sa ajung decat la cel cu religia, seminar ce s-a tinut sambata pe inserat.
Ma asteptam sa fie altceva, sa fie multe intrebari si dezateri dupa si abordarea sa fie diferita. Japoonezii nu sunt religiosi. Shintonismul e destul de libertin si pe langa asta, japonezii il impart cu budismul, unde comemoreaza mortii.
Seminarul a fost tinut de un pustiulica, de vreo 16 ani, o enciclopedie ambulanta, cu diaree verbala, ce s-a simtit in largul lui, povestind despre mituri si povesti cu zei, povesti pe care nici japonezii nu le stiu. Nu e de mirare ca nimeni nu a pus intrebari la sfarsit si sa toata lumea a plecat glond dupa ce pustiulica a multumit pentru prezenta. Nici eu nu am putut sa fiu atent. Initial, combinatia mea de OCD-ADD avea o fixatie cu powerpointul ce nu era full-screen, apoi am avut o problema cu sacoul tipului, sacou in doi nasturi ce era incheiat la amandoi nasturii. Cu toate ca povestea despre niste zei shinto ce au creat prin dragostea lor insulele arhipelargului nipon si explica anumite sarbatori shintoniste, mare lucru nu am inteles pentru ca nu a explicat ca pentru niste oamenii ce nu prea au inforatii pe acest domeniu ci ca pentru alti patimiti de shintonism ca si el. Eu ad fi facut prezentarea asta altfel, mult mai ancorata in Japonia contemporana, as fi vorbit mai mult despre temple si cladirile comonente unui templu decat sex intre zei si deceptii in ceruri. Insa pustiulica e doxa, se vede ca e pasionat si stie multe, dar din pacate a reusit sa plictiseasca si nu sa capteze atentia.
Pe curand...

duminică, 17 noiembrie 2013

Institutul

Va mai amintiti filmul ala The Game, cu Michael Douglas? Eu n-am mai fost om dupa ce l-am vazut. Mi-a placut mult ideea filmului si m-am tot gandit cum ar fi fost sa mi se intampla asa ceva. Si nu mi s-a intampla mie, ci unor oameni din San Francisco. Pe strazile orasului au aparut tot felul de anunturi ciudate ce vorbeau despre o eliberare din corestul societatii. Cei care au sunat, au primit o adresa, intr-o cladire de birouri, in centrul orasului, unde au aflat mai multe despre Jijune Institute, un institut ce te ajuta sa vezi lumea asa cum e. Au descoperit semne secrete ascunse in oras, iar apoi au fost abodrati de membrii ce vroiau sa elibere institutul desub domnia unui inginer ce transofrmase totul intr-un cult. Manifestarii in strada, o femeie disparut si multe secrete.
A fost un joc. Un proiect artistico-social realizat de o mana de oameni. Un joc ce la un moment dat a trebuit sa se termine. Eu consider ca a fost o idee geniala si sunt gelos ca nu am participat la acest lucru. Uitandu-ma la documentar m-am tot intrebat daca nu m-as fi retrs cand totul parea sa fie un cult si daca as fi mers pana la capat, absorbit de ceea ce mi se intampla.

Recomand documentarul cu caldura.
Pe curand...

miercuri, 13 noiembrie 2013

Coreea de Nord, nimic de invidiat. Adelin Petrisor, multe de invidiat

Abia m-am intors de la o activitate organizata de cei de la Liga Studentilor Jurnalisti din Iasi si Editura Polirom. La Ateneul Tatarasi a foat invitat Adelin Petrisor si , s-a rulat documentarul pe care l-a realizat dupa ce a fost in primavara anului 2012 in Coreea de Nord pentru sarbatorirea a 100 de ani de la nasterea Presedintelui Etern - Kim Ir-sen si s-au vandut cartile publicate de jurnalist la Polirom. Documentarul nu e nou, pentru cei ce l-au vazut la TVR. A fost nou pentru mine si cele 20 de minute mi-au facut pielea de gaina. Interesanta a fost conversatia de dupa, conversatie pe principiul Q&A, unde publicul a pus intrebari si Adelin a incercat sa raspunda.
Dar sa incepem cu inceputul. Am vazut afisul evenimentului intr-o statie de autobuz. Am dat sfoara in tara si s-au aratat cativa interesati. Ditre astia, a ajuns doar Rebecca, restul erau ocupati.
Documentarul mi-a ridicat toate firele de par de pe piele si mi-a facut pielea de gaina. Tot respectul pentru Adelin Petrisor si pentru cameraman (Grasu?) ca au avut curajul sa filmeze ce nu era voie. Asta l-a costat, e banat pe viata sa intre in Coreea de Nord, insa a aratat ceea ce a vazut el acolo.
L-am gasit pe youtube dar calitatea nu e atat de buna, din pacate.


vineri, 8 noiembrie 2013

Din marea gradina a procesomanilor

Cu ceva timp un urma luam parte la o discutie despre Coreea de Sud vs Japonia. Din discutie in discutie s-a ajuns la subiectul operatiilor estetice. In Coreea sunt foarte ieftine interventiile acestea si majoritatea coreienilor (femei sau barbati) au fata modelata de bisturiu. In Seoul vazusem cabinete de chirurgie estetica la fiecare colt de strada si reclamele ca astfel de cabinete erau pana si in metrou. Tin minte ca facusem o poza la o astfel de reclama, dar nu o gasesc acum. Pornind de la discutia aceea, cineva spusese ca citise o stire despre un chinez care si-a dat sotia in judecata pentru ca i-a facut copii urati. Tipa era operata si fusese urata inainte si acum copiii semanau cu ea. M-am amuzat copios de poveste si m-am intrebat cum o sa arate tara asta peste vreo 50 de ani, cant toate tipele operate o sa ajunga batrane. Operatiile estetice la ei sunt extreme iar Bianca Dragusanu e mic copil pe langa femeile de rand din Coreea si mai din toata Asia Pacific. Isi taie nasul, is sculpteaza obrajii, barbia, maresc ochii si ploapele. Cand iesi de acolo nu mai semenei deloc cu ce ai fost. Eu ma intreb daca nu au un soc cand se vad in oglinda. M-am intrebat cum intrau in tara duzina de japoneze ce se aflau bandajate la fata, ca niste mumii, in avonul cu care ma intorceam eu de la Seoul la Tokyo. Posibil ca amprentele salvate pe chipul de pe pasaport dar si o adeverinta de la medic, le facilita intarea.


luni, 4 noiembrie 2013

Proiectii sau Pentru Ioana

Cand ies din camin ma lovesc de forfota din Tudor. Campusul asta forfoteste tot timpul. Nu cred ca am vazut vreodata o straduta pustie de cand stau aici, si e al saselea an. Oameni pe langa masini ce inghesuie genti in portbagaje, grupuri de tineri ce vorbesc tare despre un test, un curs sau un profesor. E cam tarziu in seara pentru cei ce pleaca acasa si e cam devreme de iesit in oras pentru o seara de vineri. Dar totusi e agitatie. Ajung la strada principala si cotesc la dreapta. E plin de lume in statia de autobuz si la fel de multa lume la refugiul de tramvai. Tigani si caini se plimba agale cautand atentie. Trec de T17 si de straduta ce te duce in spatele campusului, trec de Stef si se face liniste. Nu mai e paroape nimeni pe strada. Cine sa mearga inspre Bucsinescu la ora asta? Cine iese in oras, iese in campus sau pe splai. Ma uit la parterele blocurilor vechi de pe bulevard si observ ca nu mai exista niciun apartament, toate sunt spatii comerciale, amanete multe si cabinete medicale. Peste tot reduceri pentru studenti. Au vad bun.
In linistea serii ii aud pe cei doi din fata mea. E o fata micuta, imbracata sport, in gri, cu un ghiozdan in spate si un tip inalt cu parul lung si cret. Ea il injura si ii spune ca asa face mereu. El spune ca ea e cea care nu intelege niciodata. E fascinant sa inteleg din nou ce vorbeste lumea pe strada asa ca, fara sa vreau, imi ciulesc urechile la discutia lor.
Se cearta pe teme filosofice. Ea spune ca nu poti afirma despre ceva ca exista concret, pentru ca posibil ca tot ceea ce vezi sa fie un produs al imaginatiei tale. El spune ca nu e asa. Ii cere sa puna mana pe bratul lui, sa il piste, sa il pocneasca, sa simta ca e viu si ca traieste. Ea se enerveaza ca el nu intelege. Degeaba il atinge ea si degeaba el reactioneaza. Reactile lui pot fi in imaginatia ei. El isi intoarce privirea in spate, se uita la mine si ii spune ei: Si el e tot in imaginatia ta? De ce ti-ai imagina un om pe care nu l-ai mai vazut niciodata si nici nu o sa-l mai vezi? Se uita si ea la mine si spune ca poate m-a mai vazut candva, ca sunt unfigurant in povestea ei, un om ce nu are poveste. El se enerveaza si ii spune ca eu exist si ca am povestea mea. Cum sa fiu o umbra, un figurant. Cum isi permite ea sa ma limiteze atat de mult. Ea se enerveaza din nou si ii spune ca nu intelege. Ca degeaba el ii spune ei tot ce ii spune, ca el poate sa fie doar o voce a ratiunii ei si ca tot ce se intampla e proiectat de mintea ei. Cum poate ea sa stie cu siguranta ca nu e asa? El se enerveaza si tipa ceva spre ea. Nu ii mai aud, drumurile noaste s-au separat in intersectia din Bucsinescu. Ei par sa o ia pe Smardan, eu pe Elena Doamna.
Nu mai traversez pe trotuarul pe care as fi vrut sa merg, raman pe cel opus. E liniste si ma gandesc la cei doi. Aveam si eu discutii din astea filosofie cand eram in liceu. Pe de o parte mi se par puerile la varsta lor, pe de alta parte ii invidiez ca se au unul pe altul. In linistea noptii ii aud vocea din nou, urland exasperat la ea. Ma intorc si ii vad ca sunt in spate, pe celalalt trotuar. Ma opresc la semafor si astept culoarea verde. La semafosr scire ca sunt 99 de secunde de rosu, 88, 77, 66, 55, 44, 33,22, 11, 99... Semaforul e stricat si fiecare secunda e notata ca 11. O ia de la capat de cateva ori. Multi dintre pietoni traverseaza pe rosu in fuga. Eu astept si cu coada ochiului ii urmaresc pe filosofii de pe trotuarul celalalt. Se tot apropie. Se face verde si din nou sunt in spatele lor. Discuta despre culori. De unde stie el ca rosu lui e la fel ca rosul ei. Imi amintesc si eu de discutia asta, discutie pe care am avut-o cu 10 ani in urma cu o prietena draga. Parca ma vad in oglinda... Ajung la Europa si astept la semafor. Din nou i-am pierdut, ei au ramas pe acelasi trotuar. Si de acum sigur nu o sa-i mai intalnesc.
Mi-au ramas in minte cat timp am stat in oras iar cand m-am intors in camin aveam un mesaj de la prietena mea cu care filosofam in liceu. E suparata ca distanta fizica a creat si o distanta sufleteasca intre noi. Eu cred ca atunci cand o sa ne vedem o sa realizam ca suntem la fel. Mai vorbim putin si se retrage. E obosita. Imediat dupa dicutie imi dau seama ca nu i-am povestit de cei doi ce imi amintise de noi. Imi propun sa scriu pe blog, ca sa nu mai uit povestea.
Pe curand...

duminică, 3 noiembrie 2013

Automatizare

M-am tot tinut sa scriu articolul asta insa am uitat. S-au intamplat multe in ultimul timp, am fost ocupat cu niste proiecte pe care le mai tin secrete o vreme (pana se materializeaza) si nici n-am avut net. Am vrut sa scriu si despre asta, despre servicii si despre cum se comporta cei ce au puterea in mainele lor, dar mi-a trecut. M-am gandit mult daca sa scriu si articolul asta, am zis ca o sa zica lumea ca tot fac comparatii, ca am venit din Japonia si numai despre asta vorbesc si m-am hotarat sa-l scriu. Merita, asa usor de duminica.
In Japonia erau tot felul de automate. Fiecare colt de strada avea cate un automat de racoritoare, la voua trei strazi vedeai unul de tigari iar in oras, in cartiere din alea mai cosmopolite, sau prin wc-uri in cluburi gaseai automate de prezervative, abosorbante sau inele pentru placeri extra, automate de chiloti slapi sau baterii. Am mai vazut un automat de inghetata, si unul de mancare gatita intr-un club de bowling si am auzit ca exista automate de bere insa nu am vazut niciodata unul. Mai rar cu automatele de cafea, acolo gaseai cafea la sticluta sau la doza, dar in campus aveam si un automat din acela.

sâmbătă, 2 noiembrie 2013

121

Am stat in Iasi 5 ani si din astia 3 ani si jumatate am avut masina. Am invatat orasul si cartierele in plimbarile mele nocturne, plimbari cu prieteni ce sufereau de insomnii ca si mine. Dar in tot timpul asta n-am avut niciodata de-a fae cu autobuzul 121. Mint, am mers din Tudor in Tatarasi cu el, dar invers, in Alexandru, niciodata. Ma intalneam cu el in trafic, il injuram cand eram blocat in spatele lui pe stradute inguste prin Galata, dar pana joi nu am facut niciodata o plimbare cu el.

vineri, 1 noiembrie 2013

Petrecere de Halloween

Cine ma cunoaste persoanal stie ca nu sunt un fan Halloween. Insa anul asta chiar am avut chef sa ma distrez de sarbatoarea asta imprumutata. Am avut ideea costumului inca din Japonia, cand mi-am cumparat yukata, insa atunci ma gandeam ca o sa imi desenez niste sprancene in sus si atat, nu ca o sa imi fac masca de kabuki pe fata.
Am pornit cu costumatia in geanta spre Zimbru, unde urma sa ma schimb si sa fiu machiat. De unde sa stiu eu ca am de-a face cu asa o experta, ce s-a apucat sa-mi dea cu alb pe fata ca sa imi schimbe tonul tenului? Cand am vazut ca sunt atat de palid, mi-a venit in cap un actor de kabuki si de la o imagine pe net, am ajuns la machiajul de pe fata.
Am ajuns in Cafeneaua Lapusneanu, unde erau destul de multi oameni costumati, insa nu prea era atmosfera. Muzica minimalistica, oameni beti (doi ce isi dezvoltau dragrostea de bro, si unul ce voma intre picioare, stand calm pe scaun, la masa). Vine o tipa, ne roaga sa ne trecem numele si costumatia pe un biletel, se face extragerea, Horea castiga ceva de baut. Cu ce bausem eu si cu ce am primit, m-am ametit binisor, cat sa merg sa ma distrez in alta parte.

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (227) de-ale mele (176) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)