Snow Country

Am spus sa-i mai dau o sansa lui Yasunari Kawabata pentru ca, totusi, e laureat Nobel, primul scriitor japonez ce a luat celebra distinctie, in 1968. Pe vremea cand am citit The Dancing Girl of Izu, nu eram in apele mele si mi-am spus ca sunt nedrept. Nu pot sa spun ca acum am fost 100% ancorat in lectura si nici ca m-am relaxat citind adeasta carte. Si nu cred ca e stresul atat de mare ce s-a acumulat saptamana asta in mine si nici starea de tensiune pe care o am, ci pur si simplu nu vibrez la Kawabata.
Tema mi s-a parut interesanta, cu toate ca e aceasi tema a scriitorilor din acea perioda: frumusetea traditionala japoneza- metamorfozata in gheisa si viclenia occidentala - criticul de balet, insurat, ce are o aventura cu gheisa. Iti dai seama ca relatia nu are nicio sansa chiar de la inceput, subliniindu-se parca, printre randuri, ca lumile in care se invart cei doi nu se pupa. Ce mi-a mai placut a fost atmosfera.Pe parcursul lecturii m-am simtit singur si trist, ca intr-o iarna de Alecsandri si gandul ca o sa descopar in randurile cartii iarna frumoasa, cu zapada multa, a murit treptat ca si relatia dintre protagonisti.
E un roman clasic, scris de un autor de referinta, insa nu e pentru mine. Degeaba i-am mai dat si o a doua sansa, ca nu m-a convins. Si incepusem atat de bine cu alegerile lecturilor anul asta...
Pe curand...