Prietenii din copilarie

E bun si facebook-ul asta la ceva, la gasit prietenii din copilarie. Ca dupa ce te imprietenesti cu cei din facultate, din liceu si scoala generala, incepi sa-i cauti si pe cei cu care ai jucat Ratele si Vanatorii pe stradutele din cartier.
In cazul meu am redescoperit oameni pe care nu-i mai vazusem de 15 ani. Undeva prin clasa a 5-a ne-am mutat de pe strada unde am copilarit si legaturile cu copiii de la bloc s-au rupt, cu toate ca ne-am promis ca vom ramane prieteni pe viata, ca in cazul jocului acela pe care il jucau fetelele, galagios, in fata blocului: U.R.S.S./ ramanem prietene/ stapte mii de secole/ fara intrerupere. Pe vremea aceea nici nu stiam ce e URSS-ul, cu toate ca nu picase de mult timp, insa stiam cu siguranta ca vom ramane prieteni.
Ma uit acum pe timeline-ul meu si ma crucesc de ceea ce vad. Imi amintesc de ea, ca fetita ce nu iesea afara ca era mereu pedepsita de mama ei, sau pusa sa faca teme. Cand scapa sa duca gunoiul (pe vremea aceea te duceai cu galealta nu nu sacul), venea pe banca unde ne jucam noi si intra in jocul nostru. Uita sa se mai intoarca acasa si dupa o ora, aparea maica-sa, ce o batea cu galeata de gunoi de fata cu noi. Povestea asta se repeta la nesfarsit si era ca un lait motiv al copilariei noastre. Cu ea m-am reintalnit dupa ani, in liceu. Invata la o clasa paralela si se imbraca si machia prea strident. Intr-o zi a aparut maica-sa la scoala si a paruit-o bine, apoi a sters-o cu buretele pe fata pentru ca arata total diferit decat atunci cand plecase de acasa. Acum ma uit la pozele ei aproape goala de pe facebook, la statusurile manelistice si la intreabrile existentiale de dama de comanie si ma intreb daca nu e asa, tocmai pentru ca a scapat de mama posesiva. Oare daca maica-sa ar avea facebook ar mai posta toate tampeniiile pe wall?
Nu mai am nimic de-a face cu ea, singurul lucru ce ne leaga e copilaria petrecuta impreuna. Cred ca daca mi-ai fi zi atunci ca x sau y ar fi ajuns asa, nu as fi crezut. Nu cred ca sunt mai mult de 10 persoane pe care le-am cunoscut in copilarie si cu care inca tin legatura. Am crescut si ne-am dezvolat atat de diferit incat nu ne mai leaga nimic. Nu mai cred in povestile alea americane cu prieteni din fasa pana la batranete. Crestem si ne maturizam altfel, alegem alte drumuri, cunoastem oameni noi si ajungem sa nu mai avem nimic in comun...
Pe curand...

Comentarii

Postări populare