marți, 29 aprilie 2014

Precarious Japan

Toata lumea vorbeste despre acel "American Dream", o lume in care totul e posibil, orice vis devine realitate cu noroc si putina munca, in tara in care cainii umbla cu covrigii in coada si toata lumea are un zambet perfect. Dar se stie ca nu e asa si ca visul asta e o utopie, sau o strategie de marketing. 
Dar mai exista un vis, un vis ce devine din ce in ce mai popular, un vis ce izvoraste din fascinatia pentru locuri indepartate si culturi atat de diferie: visul japonez; are din ce in ce maimulti adepti, habotnici ce vad in Japonia o tara perfecta. Nu cred ca in lumea asta mai exista o alta tara cu o imagine atat de buna, o tara ce fascineaza atata lume si despre care se vorbeste prea putin de rau, ca Japonia. Asta nu e un lucru rau, insa pentru un om ce ajunge sa cunoasca mai bine lumea aceea, pentru ca intra in contact cu ea, apare aceasta curiozitate: de ce nu prea se vorbeste despre partea intunecata a acestei tari?

luni, 28 aprilie 2014

Top 10+1 Influential Books

Circula prin blogosfera (mai mult prin vlogosfera) un top 10 al cartilor ce ne-au influentat viata. De o saptamana, de cand am vazut primul top m-am tot gandit la unul al meu. L-am scris pe nerasuflate, pe o bucata de hartie, fara sa numerotez cartile, iar cand am facut-o am vazut ca sunt 11. Nu pot sa scot niciuna din top asa ca o sa avem un 8 si un 8', cu un total de 11 carti in loc de 10.
1. Constantin Chirita- Ciresarii. Cred ca eram in clasa a 3-a, aveam maxim 10 ani cand am inceput sa citesc seria romanelor Ciresarii. Aveam una din primele colectii pentru ca prima carte era numita Teroarea Neagra, iar in editiile mai noi a fost modificata in Cavalerii florilor de cires. La fel si cu al 4-lea volum ce la mine se numea Teroarea Alba, cunoscut apoi sub numele de Aripi de Zapada. Din primele pagini Tic a devenit persoanjul meu preferat, iar dupa ce citeam ore bune, noaptea le visam aventurile iar eu eram printe ei, pe post de Tic.  Pana la Ciresarii mai citisem carti: de la Amintiri din Copilarie, la Insula piratilor sau Coliba Unchiului Tom, ori culegerile de povesti pe vara, ce aveau nume de anotimpuri (apropo, daca a mai avut cineva culegerile alea de lecturi, pentru clasele 1-4, fiecare culegere avea numele unui anotimp, si isi aminteste exact cum se numeau, sa imi zica si mie) dar niciuna din cartile citite pana atunci nu imi captase atat de mult atentia.

duminică, 27 aprilie 2014

Ciresul romanesc

In dimineata asta m-am plimbat prin roua si am mirosit prospetimea verdetii din jurul meu. Asa am descoperit, ca pe dupa alti copaci si alte tufe, sta ascuns ciresul. Nu il observasem inflorit si dupa cum ii arata petalele cred ca e de ceva timp asa. Florile rahitice au petalele patate si sifonate. Din pacate florine noastre ce cires nu se aseamana nici pe departe cu florile ciresului japonez...

Am creat un album cu florile ciresului nostru din curte, pe pagina de facebook a blogului, aici.
Pe curand...

Flori de mar

Doua zile ploua, doua zile e soare... Ascuns in casa de vremea rea si de curent (am otita, din nou...) nici nu am vazut pana ieri ca trei meri din curte au inflorit. I-am zarit din casa, pe dupa perdea, sralucind rozaliu in luminile soarelui.
Mai multe poze, pe pagina de facebok a blogului, aici.
Pe curand...

sâmbătă, 26 aprilie 2014

Acel micro atac de cord...

Nu vi s-a intamplat niciodata sa reveniti brusc dintr-o activitate si pentru o fractiune de secunda sa nu stiti unde sunteti? Atunci, pentru o fractiune de secunda, te sperii atat de tare incat ai un micro atac de cord...
Eu o patesc des, dar de obicei dimineata cand ma trezesc. Trebuie sa ma misc usor in pat ca sa imi dau seama unde sunt. Sa fiu acasa? Sau in Iasi? Sau in Japonia...?
Insa aseara am patit-o fiind treaz. Era tarziu in noapte si citeam de ceva un articol despre reabilitarea peretilor din zidarie cu materiale compozite ceva pe laptop, cand pentru o secunda am ametit usor. Sunt putin bolnav si irascibil, nu dorm bine si nu am chef de nimic si cand imi vine cheful stau tintit pe material. Poate pentru ca era intuneric in camera si stateam prea aproape de lumina de la laptop, dar imediat cand m-am dezmeticit din ameteala, pentru o fractiune de secunda m-am intrebat unde sunt. Mi-am miscat fundul pe scaun si m-am uitat la laptop si asa mi-am dat seama: scaun rotativ inseamna numai acasa sau in caminul din Japonia. Laptopul nou inseamna ca nu sunt in caminul din Japonia, deci sunt acasa.
Si totusi a a trecut atata timp de cand m-am intors acasa... nu inteleg de ce inca ma mai gandesc ca as putea fi acolo...
Pe curand...

miercuri, 23 aprilie 2014

Club Gourmet

Hristos a Inviat!
A trecut si Pastele, am terminat si cozonacii si pastile de mancat, si ne-am intors la treburile noastre. Dupa atatea zile de sarbatoare mi-e greu sa ma intorc la programul monoton de cercetare. De azi iar citesc si scriu pentru dizertatie ca nu mai am nicio scuza: piciorul mi s-a vindecat iar timpul scurge si nu mai e mult timp pana la deadline.
In zilele astea aglomerate si nebune de sarbatoare, am reusit sa citesc Club Gourmet, un sextet de nuvele scrise de Tanizaki intre 1911 si 1955, traduse de Roman Pasca si publicate de Nemira in 2007 despre care am sa va vorbesc astazi, de Ziua Internationala a Cartii!
Eu sunt la a treia carte de Tanizaki, dupa Labirintul destinului, ce mi-a placut foarte mult si Some Prefer Nettles, ce m-a lasat rece pentru ca mi s-a parut variatii pe aceasi tema.
Ei, de data asta Tanizaki m-a surprins placut iar din cele 6 povestiri 4 mi-au placut foarte mult iar doua mai putin.
M-a amuzat mult in Club Gurmet faptul ca autorul dadea explicatii extra si tinea o conversatie cu cititorul iar in Povestea domnului Aozuka faptul ca autorul se cenzura cand folosea cuvinte obsene sau cand dadea numele unor prostituate.
Tanizaki vine cu niste povestiri usor fantastice in care personajele sunt sclavii unor placeri aparte (mancare, o actrita celebra) in care nici nu stii cand supranaturalul intra pe usa din spate si pune stapanire pe povestea ce parea sa fie rupta din banalul cotidian.
E un volum pe care il recomand tuturor pasionatilor de literatura si in special celor pasionati de literatura japoneza pentru ca e mai altfel decat restul literaturii lor si tocmai acest "altfel" ii da valoare.
Pe curand...

sâmbătă, 19 aprilie 2014

Escandalo

Mai e putin si serialele intra in vacanta de vara. Eu am un back-up plan pentru ca mi-am pastrat cateva seriale pentru aceasta perioada. Unul dintre acestea e Scandal, creat de Shonda Rymes, cunoscuta pentru Grey's Anatomy, aceasta vaduva neagra pesonajelor de drame.
Abia astept sa vad sezonul curent din Scandal, ce tocmai s-a terminat zilele trecute, insa pana atunci m-am delectat cu o parodie in 4 epsioade realizata de Jimmy Krimmel, prodie ce o recomand tuturo fanilor Scandal;

Pe curand...

joi, 17 aprilie 2014

Vise paralele - Luis Garcia Jambrina

In urma cu ceva vreme am cumparat de pe Elefant O experienta personala de Kezaburo Oe si pe langa ea am primit cadou cartea de fata si Singuratatea numerelor prime. Pentru ca nu stiam nimic despre autor si pentru ca pe coperta era Don Quijote, am citit pe spate sa vad prezentarea cartii. Asa am aflat ca e o colectie de proze scurte puse la un loc de Ileana Scipione, cea care a tradus, a scris prefata si i-a luat interviu lui Jambrina, si cea careia ii este dedicat volumul, parand ca intre cei doi sa fie o relatie de prietenie. M-a atras ideea de povestiri fantstice pentru ca asta obisnuiam si eu sa scriu candva insa am avut sezatia ca madame Scipione l-a tradus pe asta (intr-un volum facut special pentru Romania) pentru ca ei ii placea cum scrie si pentru ca erau prieteni. Probabil ca avea o pila la Rao si si-a facut un moft... Probabil... Nu de alta, ca e una din cele mai mari experte in spaniola de la noi, cu manuale si dictionare publicate zi zeci de traduceri la activ.
Nu prea mi-a placut volumul. Mi se pare ca Jambrina scrie ca si cum ar trimite un e-mail sau ca si cum si-ar scrie jurnalul sau un articol intr-un ziar sau pe blog. E lipsit de finete si pare destul de publicist. Apoi temele abordate mi se par bombastice. El fiind expert in literatura spaniola contemporana, inceraca in proza lui fantastica sa gaseasca solutii unor barfe academice de la ei. In volum exista o poveste ce spune ca Miguel de Cervantes nu e adevaratul autor al lui Don Quijote, in alta gaseste autorul romanului Lazarillo de Tormes, roman anonim publicat in sec XVI, ce inca naste polemici printe cercetatorii ce cauta autorul sau o alta despre Miguel de Unamuno, scriitor si filosof spaniol ce a fost exilat in timpul Franchismului si a carui moarte a nascut controverse, murind la scurt timp dupa ce s-a intors din exil. E ca si cum un scriitor roman ar scrie povesti despre sifilisul lui Eminescu, moartea suspecta a lui Marin Preda sau disparitia Elodiei.
Pentru o carte de 121 de pagini primita cadou, merge. Altfel nu...
Pe curand...

miercuri, 16 aprilie 2014

Da Da Da!

Acum 118 ani, la Moinesti se nastea Samuel Rosenstock cunoscut sub numele de Tristan Tzara, cofondatorul miscarii culturale dadaisme.
La noi nu prea se stie de curentul asta avangardism si probabil ca lumea il uita la scurt timp dupa ce il invata in scoala. Noi bacauanii il mai stim pentru ca Tzara e de-al nostru. Daca trecem prin Moinesti vedem monumentul inchinat miscarii, iar mai nou, primaria a pus tot felul de benere ce anunta ca esti in "Tzara Dada". ceea ce iti gadila un pic creierul si iti aminteste de miscare.
Am fost surprins sa descopar ca intr-un roman corean un motto era din Tzara, tocmai pentru ca la noi nu prea i se cunoaste opera, dar se pare ca peste mari si tari, munca ii este cunoscuta si apreciata.
Dar ce e este dadaismul? Generatia tanara din perioada de imediat dupa Primul Razboi Mondial era satula de opererele macabre ale autorilor ce scriau numai despre ororile razboiului si se intalnesc in in Elvetia, la Zurich, in jurul lui Tzara, unde pun bazele acestei miscari ce vrea sa "raspunda absurbului prin absurd". Astfel apar tot felul de reguli, jocuri, ce spuneau sa tai cuvinte din ziar, sa le arunci intr-o palarie, si sa le extragi unul cate unul, astfel creand o poezie.
Si uite asa, mi-a venit mie ideea sa fac o leapsa pe care sa o preia cine vrea. Pentru ca azi se implinesc 118 ani de la nasterea lui Tzara, va propun, fie intr-un articol de blog, fie in comentarii aici sau pe pagina de facebook a blogului, sub articol, sa imi scrieti a 118-a fraza din cartea pe care o cititi, urmata de numele cartii si autorul ei.

"Dar scria si citea cu mare usurinta si in romance, gratie, de asta data, stadaniilor depuse de bunul cavaler la care lucra tata-sau, si care n-a intarziat sa-i deschida usile bibliotecii sale, pline ochi cu romane cavaleresti, de care el insusi era mare mare amator" Vise paralele - Luis Garcia Jambrina.

Da, stiu e greu sa gasesti a 118-a fraza si iti ia cateva minute, dar cred ca e idee inedita de a-l omagia pe Tzara.
Pe curand...

Ecstasy

Tocmai am terminat de citit a 5-a mea carte de Ryu Murakami. Am gasit-o in Casa Cartii pe cand cautam Campul Electric de  Kerri Sakamoto, cand ajuns la ultimile puteri psihice am zis sa intreb si de cele doua carti de Ryu traduse la noi, pe care nu le citisem sau nu le aveam in format electronic. Am avut norocul sa le gasesc pe ambele, ulimile exemplare chiar.
Ce ma fascineaza la Ryu e ca nici una din carti nu seamana cu alta. Bun, sunt toate intuncecate si sexul e la putere in ele, insa fiecare poveste e altceva si nu stii la ce sa te astepti pana la final. Pe parcursul celor 320 si ceva de pagini ale romanului, ma tot gandeam unde se v-a duce actiunea si ce se v-a intampla cu personajul. Am avut vreo trei scenarii si toate au murit pana la final. A fost un final atat de normal insa neasteptat pentru mine.
In cartea de fata, Ryu Murakami ne vorbeste despre dependenta; dependenta de femeie la modul S&M si dependenta de droguri: cocaina si ecstasy.
Am citit pe net ca romanul e prima parte a trilogiei Monologurile placerii insa celelalte doua titluri, Melancolia si Thanatos par sa fie traduse doar in franceza si rusa. Chiar, daca are cineva informatii suplimentare despre celalalte doua titluri ale trilogiei, sa imi dea si mie un comentariu.
Dupa deceptia pe care am avut-o cu Albastru nemarginit, Ecstasy l-a repus pe Ryu Murakmi acolo unde ii era locul in casuta inimii dedicata literaturii. Abia astept sa citesc Auditia, 4 carti mai incolo.
Pe curand...

luni, 14 aprilie 2014

Super!

Ma super enervează când lumea folosește super în loc de foarte!

Apar primele semne de îmbătrânire sau altfel nu îmi explic faptul că îmi vine să mă iau de:
- pițipoanca care vorbește la telefon în tramvai și se plânge că geanta ei e super grea și că are super mult de mers pe jos din stație până în cămin;
- de conferențiarul care spune că e super important să cunoaștem legislația
- prezentatorul de la tv ce spune că îi place super mult nu știu ce moment.

Ma enervează pentru că știu de unde a apărut asta însă nu îmi pot explica cum:
În Dexul din 1998 (e cel mai nou pe care îl am eu în casă) la super scrie:
SUPER- Element de compunere care înseamnă „peste”, „deasupra”, „foarte” și care servește la formarea unor substantive, a unor adjective și a unor verbe. – Din fr. super-, lat. super.
Iar pe Dexonline apare și o altă definiție din DEX 2009 ce spune:
SUPER2 adj. invar., adv. (Fam.) Extraordinar, formidabil, excelent. — Din fr. super.
Deci, dacă folosim cuvântul super ca un cuvânt de sine stătător înseamnă extraordinar, excelent însa ca element de compunere înseamană foarte,  ca superarbitru (vezi imagine de mai jos)
Deci va rog eu, pentru sănătatea mea mintală, nu mai folosiți super asa fără rost doar pentru că e la modă.
Pe curând...

vineri, 11 aprilie 2014

Domnisoara Christina si Cainele japonez

Noroc cu pauzele serialelelor ca am avut timp sa vad si eu niste filme pe care le aveam in lista de ceva vreme.
Primul film despre care o sa va vorbesc este Domnisoara Christina, pelicula pe care imi doream sa o vad fe foarte mult timp si pe care am ratat-o de doua ori in cinema. Trailerul arata foarte bine iar din distribuite faceau parte Maia Morgenstern si fiul ei Tudor Istudor iar microromanul lui Eliade e una din operele mele preferate, asa ca avea toate ingredientele pentru o reusita.
Dar n-a fost asa... Filmul e realizat exceptional: cadre misto, efecte speciale decente, montaj si imagine de calitate insa jocul actoricesc a fost varza de la A la Z. Nu stiu ce s-a inatamplat sau care a fost ideea pentru ca nu pot accepta ca Maia joaca atat de prost. Cred ca regizorul a vrut un joc teatral pentru a intra in atmosfera aceea din perioada interbelica cand toata lumea era destul de teatrala si nu lasa sa se vada adevarata simtire, insa ideea asta a fost proasta pentru ca am fost iritat tot filmul.


Undeva prin noiembrie am vazut un afis lipit pe geamul unui refugiu dintr-o statie de autobuz. Era posterul filmului Cainele Japonez ce rula la Ateneul Tatarasi in acea zi. Am sunat pentru rezervare si nu mai erau locuri. Am fost iritat toata ziua ca nu vazusem posterul ala mai devreme. Apoi am uitat de film, pana intr-o zi cand m-a intrebat cineva daca l-am vazut. La scurt timp dupa mi-a mai spus cineva ca il vazuse si am zis ca e momentul sa il caut si eu.
Sarind peste faptul ca e filmat in maniera filmelor romanesti contemporane, cadre fixe, lungi, prin care la un moment dat trece personajul insa nu se muta odata cu el, e un film ce are o poveste mai altfel decat cele din curentul asta care ne-a facut atat de celebrii in lumea cinefililor. Da, e o poveste dramatica despre un batran singur ce si-a pierdut casa la inundatii, proaspat vaduv si cu un fiu plecat la celalalt capat al lumii (in Japonia) ce nu vrea sa-si vanda terenul pentru a se construi acolo un parc eolian. E dramatic pentru ca in supararea sa stie ca acea bucata de pamant e singurul lucru pe care il mai are si spera ca fiul sau sa se intoarca in sat si sa-si faca o casa acolo. Dar cine ar lasa Tokyo si un serviciu in domeniu pe o casa la tara in Romania? Mi-a placut mult si il reomand celor ce apreciaza cinematografia romaneasca.


Si am o rugaminte. Daca stie cineva unde pot sa vad si eu Sunt o baba comunista sa-mi trimita un mesaj privat pe pagina de facebook a blogului.
Pe curand...

joi, 10 aprilie 2014

Saptamana altfel

Pe vremea mea nu exista saptamana altfel si de cand am auzit de aceasta initiativa a Ministerului Educatie, am laudat-o. E mai multa munca pentru profesori, ca trebuie sa scorneasca activitati interesante, dar macar asa ies si ei din rutina zilnica. 
Anul asta am auzit ca e mai slabut. Ori au intrat in pana de idei, ori s-au puturosit. Si la nepota-miu la scoala nu fac mai nimic si am auzit ca si la licee de top se cam trage chiulul. 
Eu, impreuna cu inca un voluntar de la Himawari, am fost ieri la Gradinita Lizuca pentru un minicurs de japoneza. Doamnele de acolo ne-au invitat sa le spunem copiilor cate ceva despre Japonia, sa ii invatam cateva cuvinte si sa facem niste origami cu ei.
A fost cea mai obositoare ora din viata mea. As recomanda tuturor celor care comenteaza invatatorii si educatorii ca nu fac si nu dreg, sa le ia locul o ora sa vada cum e. Eu nu stiu cum rezista femeile alea zi de zi in zgomotul ala. Daca nu vorbeste unul, vorbeste altul iar daca e unul altent, se trezeste altul sa se plimbe...
Nu cred ca asa eram si noi, cred ca generatiile astea noi sunt mai hiperactive.

miercuri, 9 aprilie 2014

()

Nu conteaza ca se numeste NYMPH()MANIAC si ca sexul din film nu e trucat atunci cand filmul poarta semnatura lui Lars Von Trier. Omul asta stie sa faca arta dintr-un subiect sensibil si de data asta chiar i-a reusit senzational.

Am cunoscut odata o tipa. De fapt nu am cunoscut-o. O prietena mi-a povestit de prietena ei, o tipa ce citeste mult, ce a absolvit medicina veterinara si acum studiaza istoria si care are un blog despre carti. Era wow! A fost una din putinele dati cand am acceptat o cerere de prietenie pe facebook de la o persoana pe care u o cunoscusem in persoana. In timp, imaginea de tanar intelectual al secolului 21 pe care o aveam impreganata in creier cand auzeam de ea, a inceput sa se stearga. Am inceput sa observ ce carti citeste si mare parte din ele erau carti pentru adolescenti sau tineri sau bestseller-uri internationale, ce in mare parte sunt carti slabute.  Incepuse nebunia cu cenzurarea Volumului II al filmuluilui Von Trier si lumea (buna) se cam sucarise. Atunci ea, probabil pentru ca nu putea sa vada dincolo de prezentarea filmului, a inceput sa scrie pe facebook ca toti frustratii sexuali sunt suparati ca nu se mai pot masturba in public la cinema. Atat mi-a trebuit. I-am spus mai pe fata ca e proasta si i-am dat ignore. De atunci si mai in draci am vrut sa vad filmul dar nu am reusit pana ieri.
De obicei cand vad un film, din cauza OCD-ului, dupa o ora incep sa il opresc, sa imi gasesc de treaba. Am vazut Vol I, ce are doua ore, pe nerasuflate ieri dimineata, iar spre seara am vazut volumul doi, mai cu intreruperi (ca m-a mancat in fund sa pun status pe facebook si era lumea curioasa ce si cum).
Mi-a placut mult si e drept ca nu e pentru toata lumea. Posibil ca mi-ar fi fost ciudat sa merg la cinema sa-l vad, daca nu as fi avut cu cine. E complicat sa mergi la filmul asta cu cineva ca cine stie ce intelege, fie el si cinefil.
Repet, e un film pentru cunoscatori si de aceea nu o sa aprob niciun fel de comentarii stupide de la cei neavizati. Asta e un articol pentru sufletul meu si pentru cei cativa care inteleg cum merg treburile si nu pentru publicul larg.
Pe curand...

marți, 8 aprilie 2014

Trimisul nostru special


"Meeh!"

 Cam asta a fost reactia mea duminica, dupa ce am terminat de citit romanul lui Florin Lazarescu si am inchis e-book reader-ul. A fost unul din acele momente cand ma asteptam la mai mult de la  o carte si am ramas dezamagit. Auzisem multe despre Lazarescu, am Lampa cu caciula in wishlist pe elefant si am citit Titanicul, povestirea sa din Best  of  Proza scurta anii 2000, povestire ce mi-a placut, dar Trimisul nostru special, m-a lasat rece.
Romanul are momente amuzante, e conceput misto, ca un puzzle din care vezi piese razlete ce nu se leaga, dar apoi, incetul cu incetul, totul devine clar si e scri intr-un limaj usurel, dar mi s-a parut superficial. Exista personaje ce puteau fi dezvoltate mai mult si episoade din poveste ce puteau fi diminuate.
Sau poate ca nu mi-a placut subtema, adica tema crestinismului romanesc, a locului unde sacrul se impleteste cu profanul de apar cancanurile eclesiastice de zi de zi. Toata partea asta mi s-a parut scrisa la misto, scrisa ca sa dea bine, cand se putea merge mai in profunzime cu povestile de culise dintr-un ziar mediocru, despre viata de jurnalist ratat si goana lui spre senzational. As putea spune ca in loc sa se urmareasca goana spre senzational a personajului, autorul s-a pierdut in goana lui spre senzational. Si incepuse bine, am ras cu pofta in tren, cand citeam primele capitole ale cartii. Si m-am pierdut pe drum...
Pe curand...

luni, 7 aprilie 2014

Chiftele de post

Saptamana trecuta va prezentam un scrob cu leurda. Reactile la articol au fost neasteptate, toata lumea intrebandu-ma de cum a gatit mama leurda de post. A trebuit sa o intreb, si sa ii explic de ce ma intereseaza, asa ca sambata, cand am inceput sa-mi bag nasul in oalele aburinde de pe aragaz, mi-a spus autoritar ca ar fi bine sa ii pun si reteta de chitele de post pe blog, ca sunt mai bune decat alea din comert si usor de facut.
Asa ca astazi o sa va prezint reteta ei (inventie proprie) de chiftele de post cu garnitura de mancarica de leurda si ciuperci.
Pentru chiftele aveti nevoie de doi cartofi mai maricei, un morcov mare, 250 de grame de ciuperci, 100 g soia granule, usturoi verde, 4 linguri de faina, ulei si condimente.

duminică, 6 aprilie 2014

Once Upon a Time... in Wanderland

Once Upon a Time, serialul creat de aceleasi minti care au creat si Lost, inca e in topul serialelor mele preferate asa ca ideea unui spin-of mi s-a parut misto si de aceea m-am hotarat sa ma uit la el.
Initial stirile spuneau ca OUT in Wanderland o sa fie un serial de 12 episoade, difuzat in pauza de iarna in care OUT-ul mama nu o sa fie difuzat. Apoi, mai marii de la televiziunea alfabet au spus ca vor sa ii dea o sansa sa evolueze si l-au lansat in toamna, ca un serial ce ar avea sanse de continuare. Ideea de Alice in Tara Minunilor, indragostita de Duhul din Lampa Fermecata, urmarit de Jafal, antagonistul din Aladin si Regina de Inimima (alta decat Cora din OUT), nu prea a atras lumea, iar o poveste din asta in care cineva cauta sa elibereze pe altcineva nu are viata lunga. La un moment dat trebuie sa reuseasca ca daca lungesc prea mult cuatarea e plicitisor iar dupa ce se gasesc nu prea mai ai ce sa faci. Incepi o noua aventura care ii desparte sau dispare celalalt? Serios? Cuplul ala nu reuseste de loc sa fie impreuna? Asa ca s-a luat decizia corecta si s-a decis ca cele 13 episoade ale sezonului 1 sa fie toate iar seialul sa fie de fapt o mini-serie, cu o poveste de sine statatoare.
Mai bine raman toate atentiile atintite asupar serialului principal ca tot au can dat-o in bara cu Neverland-ul si acum, dupa jumatate de sezon, in sfarsit avem si noi din nou o poveste ce capteaza atentia.
Deci, e pentru prima data cand ma bucur ca un serial nou nu a fost prelungit (Sau nu, mi-a mai placut atunci cu Missing) pentru ca era pacat sa se strige o poveste atat de misto despre Alice.
Pe curand...

sâmbătă, 5 aprilie 2014

Primavara in Iasi

Tocmai ce m-am intors ieri dintr-o vizita scurta si intensa de la Iasi. Mi-am vazut o parte din prieten, am mancat bine la chinezesc, mi-am platit darile si am fost la prof sa ii arat ce am lucrat. Am stabilit viitoarea intalnire si ce e de facut pana atunci, iar intre timp am petrecut o dupa-masa placuta pe dâmbul din spatele palatului.

DÂMB, dâmburi, s. n. Formă de relief mai mică decât dealul; colină. ♦ Ridicătură mică de pământ înălțată la marginea unui șanț, a unei gropi etc. — Din magh. domb. Sursa: DEX '09 (2009)

Vremea era atat de buna, soarele ma mangaia usor iar vantul facea sa nu ma incing prea tare. As fi stat toata ziua acolo, intins pe iarba insa numai timp de asta nu aveam.

Pozele pe care le-am facut joi la Palas le puteti vedea pe pagina de facebook a blogului, aici.

vineri, 4 aprilie 2014

Vanille

O sa-mi sara iarasi in cap o bibliofila cand o sa zic ca nu prea mi-a placut cartea asta pentru ca o consider o carte de femei. Si daca nu era o carte pentru femei nu o puneau cei de la Nemira in colectia Damen tango...

Nu e o carte rea insa persoanajele principale din cele trei nuvele ce alcatuiesc Vanille, mi s-au parut prea femei. Adica framantarile lor si starile prin care treceau, impreuna cu actiunea intortochiata si gandirea feminina m-au obosit si am vazut numai niste femei ce fac sex pentru a-si satisface barbatul si nimic mai mult in personajele lui Asakasa.

Pai tu femeie nu reusesti ca creiezi niste persoanaje feminine puternice? Sau pana si tu, scriitoare de renume esti spalata pe creier si gandesti ca japoneza de rand...?
Din cele trei nuvele ce alcatuiesc cartea, cel mai mult mi-a placut ultima, Voci.  Vanille a fost slabuta iar din Fructe albe de grasime nu am inteles nimic.
Pe curand...

joi, 3 aprilie 2014

Inapoi la catedra

E a treia oara cand predau si imi place din ce in ce mai mult. Prima data am facut-o in practica petagocica, apoi am tinut un curs in Japonia, in cadrul cursului de mediu pe care il urmam, intr-o saptamana, am prezentat eu centrala nucleara pe care tocmai o vizitasem cu cateva saptamani inainte, iar acum am fost invitat de profa de religie din generala sa vorbesc despre sigurata in caz de cutremur, la ora de dirigentie.
A fost placut surprins sa vad ca soarecii stiau destul de multe despre asta. Stiau exact ce trebuie sa faca in timpul unui cutremur (si nu numai teoretic - unii dintre ei au pus in practica tacticile la cutremurul de sambata) si cum sa se pregateasca inainte de cutremur. Am avut mai mult de explicat la ce se face dupa si in special ce nu se face.
Pustii erau curiosi cum ma prezint pentru ca profa m-a prezentat ca baiatul domanei directoare si mai si fac istoria cu mama asa ca erau cu ochii pe mine sa vada cum ma descurc. I-am facut sa rada, i-am facut sa gandeasca dar i-am si scapat un pic din frau cand le-am dat voie sa vorbeasca neintrebati. Sunt prea mici sa respete pe cel ce vorbeste deja si vorbeau unul peste altul, de nu se mai intelegea nimic.
Chiar ma bucur ca am acceptat provocarea si am mai facut si eu altceva decat fac zi de zi.
Pe curand...
P.S.: Poza e asa ca dovada ca am fost, am facut. Mare lucru nu se vede din ea ca e facuta cu un telefon mobil cu o camera mai slabuta.

miercuri, 2 aprilie 2014

Scrob cu branza si leurda

Daca tineti post si sunteti pofticiosi, puteti sa inchideti fereastra asta, daca nu sunteti pofticiosi, nu tineti post sau tineti post catolic cu produse lactate si oua puteti citii randurile urmatoare.
Eram in Japonia, acum aproximativ un an, cand am vazut primul post despre leura pe blogul lui Lucian Gavrila. Imi suna cunoscuta planta insa nu reuseam sa imi amintesc gustul asa ca am intrebat-o pe mama cum e leura si mi-a zis ca e planta aia ce creste salbatic la noi in curte si are gust de  spanac cu usturoi. Am intrebat-o cum de nu gateste cu ea si mi-a spus ca nu ii place mirosul dar e foarte buna la gust. Domnul profesor a tot postat retete cu leurda de atunci si a tot ridicat-o in slavi asa ca weekendul asta, cand nana-miu a zis ca a aparut leurda in curte i-am propus sa culeaga si sa gatem ceva cu ea. Mama a facut o mancarica de post cu ea, o mancarica ce a avut un succes nebun si chiar se intreba cum de uitase ca era atat de buna. Au mai ramas cateva frunze iar luni dimineata m-am gandit sa refac scrobul cu bacon, branza si spanac pe care mi-l tot pregateam in Japonia, doar ca de data asta sa folosesc leurda. De data asta nu am folosit nici baon si m-am folosit numai de ingrediente proaspete din vecinatate: leurda din curte, oua de la gainile noastre si niste branza framantata dintr-un cas de oi de la standa din deal.
Am inmuiat in putina apa cu ulei leurda cu niste delicat,


marți, 1 aprilie 2014

How I Met Your Mother - The End

A fost odata ca niciodata o sesiune de vara. Era undeva prin anul 3, cred si era imediat dupa un maraton Friends, maraton ce incepuse in sesiunea de iarna. Atunci, am inceput sa urmaresc How I Met Your Mother, The Mother of Comedy!

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (227) de-ale mele (176) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)