sâmbătă, 31 mai 2014

Campul electric, Kerri Sakamoto

Literatura japonezilor-americani e foarte diferita de literatura japoneza. Campul Electric e al doilea roman scris de un japonez-american pe care il citesc. Primul a fost Buddha din podul casei, un roman ce mi s-a parut foarte prost, sau poate ca nu a fost pe gustul meu.
Am umblat mult sa caut cartea asta. Am cautat-o pe Ț siteuri de carti, in librarii si la editura. Intr-un final am gasit-o. 10 lei si 15 transportul... Am vrut sa o citesc pentru ca e tradusa de un prieten de care mi-e dor si astfel imi manifest eu sentimenele, prin stalkareala intelectuala.
Campul electric e o carte tare ciudatica. Are o poveste foarte buna, spusa intr-un mod ingrozitor de obositor, din perspectiva unei domnisoare batrane, singura si frustrata.
E destul de greu sa urmaresti firul actiunii pentru ca e firul amintirilor ei ce se declasneza de la cate o intamplare sau un lucru pe care il vede in prezent.
Experienta cititorului este interesanta pentru ca toata povestea este vazuta prin ochii ei, iar din actiunile pe care le are si din modul de relatare cred ca singuratatea s-a raspandit ca un cancer in trupul, sufletul si mintea ei si astfel, personajul narator sufera de niste tulburari psihice. Insa, in acelasi timp, datorita acestor tulburari, este greu sa urmaresti firul actiunii. Pe semne ca asta este si motivul pentru care romanul a fost premiat.
Fiind la a doua generatie de emigranti, mare parte din bagajul cultural a disparut si personajul se simte oarecum pierdut intr-un purgatoriu social: nu stie mai nimic despre tara mama, japoneza ii este destul de rudimentara insa nu se poate considera canadiana pentru ca nu arata ca ei ci este nihonjin. Ratacirea asta existentiala si culturala este evidentiata prin cuvintele de baza folosite in japomeza, cuvinte ca frate, sora, japonez, intrebari de genul: esti bine?. 
E o carte interesanta ce trebuie citita cu atentie.
Pe curand...

joi, 29 mai 2014

Am fost si-am vazut Cele cinci bandite

In urma cu o saptamana va anuntam ca la Bacau urmeaza sa vina trupa de teatru 1980 din Tokyo cu spectacolul Cele cinci bandite. O zi mai tarziu ma duceam la agentia de bilete si cu mirare aflasem ca nu mai sunt bilete in sala ci doar in cateva loje. Le-am luat fara sa clipesc si am asteptat ziua de miercuri, cand urma sa se joace piesa.
Imi amintesc ca ieri ziua cand am fost la Kabuki in Tokyo. Era o zi de vineri si toti colegii mei de laborator plecasera intr-o excursie de laborator, in care eu nu am putut sa merg pentru ca trebuia sa particip la o sedinta in camin, weekendul acela.
Stiam ca nu o sa fie ca atunci. Nu aveau cum sa improvizeze o scena 100% de kabuki, pentru ca nu e loc. Vazusem in pozele din comunicatul oficial ca erau si femei in trupa de teatru, iar in Kabuki nu joaca femei, ci barbati antrenati special pentru astfel de roluri. Ma asteptam sa nu fie machiaje pompoase si costume impresionante (cata recuzita poate sa care un teatru ambulant) si ma bucuram ca piesa a fost scurtata de la 5 ore la 2.

miercuri, 28 mai 2014

Ce au in comun Alexandra Stan si Arashi

Alexandra Stan: E o cantareata romanca cunoscuta international datorita hitului ei: Mr Saxo Beat, hit ce a aparut in coloana sonora a 2 seriale americane (Suburgatory, CSI: Miami) si alte productii europene. Anul trecut a fost implicata intr-un scandal, fiind batuta de producatorul si iubitul ei si aruncata in strada din masina.
Arashi: Este una din cele mai populare trupe de baieti din Japonia, produse de agentia de talente Johnny's Entertainment. Baietii astia joaca in filme, apal la tv in emisiuni, sunt imaginea a diferite branduri din japonia si jac fetele sa lesine. Cand eram in Japonia am vazut o droaie de fete ce aveau breloace, mape sau perne cu baietii astia iar magazineel de suveniruri vindeau de la sosete la huse te telefon cu ei.
Asta mica a nostra a avut un succes nebun cu Mr Saxo Beat, de a ajuns si in Japonia, unde concertul ei era pomovat cu un tir mare pe care era poza cu ea de nu imi venea sa cred cand am vazut asta pe Meiji Dori, insa apoi a decazut incetul cu incetul. Cred ca de aia a si batut-o Prodan ala, ca nu mai avea ce sa mulga de la ea. Norocul ei ca dupa asta a luat-o de la capat unde a plecat in America si a inregistrat un cantec. O luna mai tarziu, adica azi, a lansat unul nou, in vechiul ei stil (Pop-Corn) si ce sa vezi, cantecul e compus si produs de Erik Lidbom mare compozitor si producator elvetian ce compune muzica si celor de la Arashi. Adevarul e ca videoclipul si piesa aduc un pic a J-Pop, ceea ce inseamna ca melodia o sa aiba un succes nebun in Japonia.
Pe curand...

luni, 26 mai 2014

Cimitirul lui Telespan

Lumea spune ca sunt hipster. Ca citesc literatura romaneasca contemporana, literatura coreana, in general literatura de nisa. Poate oi fi, dar un hipster nu face niciodata ceea ce e mainstream, atuci cum as fi citit eu Cimitirul, cel mai citit roman romanesc?
NU sun hipster (cand vine vorba de literatura)!
Am vrut sa citesc cartea asta imediat dupa ce a aparut. Vedeam peste tot articole despre roman: bloggarii erau exaltati, criticii lesinati, toata lumea punea citate din roman si plotul parea interesant. Primul roman gay pe placul heterosexualilor. Avem asa ceva? Bun! Trebuie sa-l citim.
A durat mult pana sa citesc cartea pentru ca a durat mult sa mi-o cumpar. Draga Herg Benet Publishers, va apreciez conceptul si ideea de a promova tinerii scriitori, da mai taiati din pret! Aveti grafia misto, dar calitatea hartiei si a copertei e proasta, deci eu nu vad justificarea pretului. Inteleg ca sunteti noua Casa de Pariuri Litarare si incercati sa nu ajungeti la faliment ca ei, dar e cam scump... Noroc ca a inceput sora-mea sa lucreze si mi-a luat-o ea cadou.
Despre carte? I-am dat 4 stele din 5. E o carte scrisa foarte bine, e o carte curajoasa. Insa ca minururi: e o carte plina de clisee. Scenele de sex desprinse din filmele porno par scrise doar ca sa socheze iar personajul are parte numai de intamplari cliseisce desprinse din comedii britanice.
Adrian (fie el Green sau Telespan) e superficial. Teama lui cea mai mare e saracia. Si se vede asta in cartea pe care a scris-o. A scris-o ca sa socheze, sa vinada, sa poata fi tradusa si adaptata intr-un film. Si asta nu e un lucru rau, dar dorinta asta pentru bani a facut sa fie usor superfical totul.
Pe curand...
P.S.: Nu japonezii scriu cele mai perveste romane, ci se pare ca romanii. Insa nu m-a ingretosat nimic. Poate am mai crescut si m-am maturizat dar nu mi s-a parut o carte libidinpasa asa cum mi s-a parut in liceu Romanul romanesc pervers al lui Kiki Vasilescu (care vad ca si-a publicat al doilea roman - anuntat de acum 10 ani - aici, la Herg Benet)

duminică, 25 mai 2014

SMS-ul electoral si bazele de date cu numere de telefon


Am numarul asta de telefon de prin clasa a 7-a. Sa fie de atunci vreo 13 ani si nu am intentia sa renunt la el. Am avut grija a fie incarcat doi ani de zile cat am fost plecat, am avut grija sa nu il dau la toata lumea, insa de cand m-am intors din Japonia sunt spamuit de mesaje non-stop. Pe langa faptul ca Orange imi trimite mesaje in care ma imbina sa incarc, sa schimb obtinunea, sa trimt sms sau sa nu stiu ce sa mai fac, diverse cabinete medicale, firme de taxi sau lanturi de magazine ma invita la promotiile lor.
Dar totul a pus capac ieri dimineata. Nu era nici macar ora 8 cand am primit sms de la un retard ce ma anunta ca el azi planteaza stejari ca e satul de trandafiri. Si ma ruga e mine sa votez cu cacatul lor de partid la europarlamentare. M-am enervat si cand ma enervez nu gandesc ce fac, asa ca i-am trimis un sms in care le-am zis ca nu ma intereseaza ce fac ei asa ca nici pe ei nu trebuie sa ii intereseze de mine.
1. Era aproape 8 dimineta, intr-o sambata.
2. Campania electorala s-a incheiat vineri. Chiar nicio lege nu o puteti respecta. Mai erau prin 2000 mesaje cu Bombo si Congo, si ma gandeam ca au plecat cu totii atunci.
3. Cine PLM a vandut numarul meu de telefon astora? Sa aiba parte numai de mesaje spamuitoare cand le e lumea mai draga...!
4. Ce e cu partidul asta? Mai exista? Stiu ca e un alt apendice PD-L, stiu ca nebunul de la Epicentru era fanul lor dar am crezut ca a muzit sau a fost inglobat la aia ce ridica Romania.
Pe curand...

sâmbătă, 24 mai 2014

Auditia- filmul

In timp ce citeam romanul lui Ryu Murakami mi-am propus sa vad filmul. L-am cautat, l-am salvat si am asteptat momentul oportun pentru el. Cred ca mi-am propus sa il vad de vreo trei ori pana aseara, si nu am reusit. Aparea mereu ceva...
Dincolo de faptul ca citisem cartea si stiam actiunea, filmul nu mi s-a parut deloc cunoscut. Doar actrita cunoscuta imi gadilea o partea a creierului si nu stiam de unde sa o iau. Am cautat-o pe IMdB, pe Wikipedia si nimic. Mi-am zic ca imaginea ei mi s-a intiparit de pe coperta cartii sau poate era printr-o reclama in Japonia si de asta imi pare atat de cunoscutata.
Totul pana la momentul final al fimlului. Atunci cand ea isi da arama pe fata! Scenele acelea finale imi sunt atat de cunoscute. Tatal ei in scaunul cu rotile, imaginea cu el cautand barul unde lucra ea si vecinul ce ii spune povestea macabra cu crima, scena  in care isi imagineaza ca vede o limba taiata ce se zbatea pe jos si mai ales "kiri kiri kiri", toate astea le stiam.
Toata noaptea m-am foit si nu am putut sa dorm, gandindu-ma de unde stiu eu finalul, unde l-am vazut. Altceva din film nu imi amintesc. In primul an in camin, in Japonia, organizam niste seri cu filme (in special filme de groza), dar nu imi amintesc sa fi fost si asta printre ele. Nu e posibil sa nu imi amintesc nimic din film, decat niste scene finale. Insa e posibil ca Nate, chinezul ce venise cu ideea filmelor, sa-mi fi aratat odata scena asta cand am fost pe la el prin camera si se uita la film. Alta explicatie nu am.
E un film foarte bun si se desprinde, la un moment dat, frumos de carte, mergand pe un drum usor paralelel cu drumul cartii, un drum pe pe care peisajul se vede un pic mai altfel. E un film pe care pasionatii de filme horror bune nu au cum sa-l scape si care poate sa ii faca sa-l desopere pe Ryu Murakami.
Pe curand...

joi, 22 mai 2014

"Cele cinci bandite", un spectacol din Japonia, pe scena Teatrului Municipal “Bacovia”

Spectatorii din Bacău au şansa extraordinară de a vedea la ei acasă un spectacol de teatru tradiţional japonez. Compania de teatru “1980” din Tokio (Japonia) va prezenta miercuri, 28 mai, de la ora 18.00, pe scena Teatrului Municipal „Bacovia”, spectacolul „Cele cinci bandite”, bazat pe o piesă de teatru kabuki, scrisă de Kawatake Mokuami (1816-1893), autor considerat un "Shakespeare al Japoniei".

“Temele poveştilor lui sunt axate pe realitatea păturii de jos a societăţii de la acea vreme, pe teme cum ar fi sărăcia, dorinţe arzătoare şi nelegiuiri. Această poveste, despre cinci femei bandite, combină perfect natura umoristică şi caracteristicile teatrului kabuki. Replicile sunt foarte ritmate şi fluente, textul fiind scris în fragmente de câte cinci - şapte cuvinte, într-o tehnică ştiută ca «Ritmul lui Mokuami». Povestea originală este o capodoperă de mai bine de cinci ore, dar Den Fujita, regizor al Companiei de teatru «1980», a scurtat-o la mai puţin de două ore. A introdus diverse elemente de teatru tradiţional, asemenea stilului de povestire «Sugatari» sau actori păpuşari, ce manipulează alţi actori, asemenea unei păpuşi «Ningyoburi». Este minunat să putem spune că în întreaga poveste, la baza suferinţei şi caracterului neraţional al acţiunilor, stă regula «cauză şi efect» (contrapasso), ce exprimă în mod exhaustiv modul de viaţă al fiinţelor umane”, a precizat Shigehito Shiga, reprezentantul Companiei de teatru “1980”, şi traducător al textului japonez în limba română pentru turneul din România.

Premiera piesei „Cele cinci bandite”, de Kawatake Mokuami a avut loc în anul 1865.   

Compania de teatru “1980”, din Japonia, este condusă de Yoshiyuki Shibata, actor care a câştigat în anul 2010 Premiul pentru cel mai bun one man show, la cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional al Recitalurilor Dramatice “Gala Star”, organizat de Teatrul Municipal “Bacovia”.

Reprezentaţia băcăuană a spectacolului “Cele cinci bandite” are loc în cadrul unui turneu pe care Compania de teatru “1980” îl face în România şi Republica Moldova.

Pret bilet: 20 lei/ bilet - sala; 25/bilet - loja; 1o lei/ bilet - elevi, studenți și pensionari

Pe curand...



luni, 19 mai 2014

Frumoasa toamna e primavara asta*

Sau Sunset Project

Saptamaan trecuta am incercat un proiect pe facebook-ul meu personal. In fiecare zi, la ora 20:20, ora aproximativa a apusului, m-am dus pe balconul camerei mele si am pozat cerul, respectiv apusul. Din pacate, din cauza vremii nasoale de saptamana trecuta, nu am prea avut parte de apusuri frumoase zi de zi.

Luni am avut parte de cel mai frumos cer. Plouase pana de curand si se inseninase aproape de tot cand apunea soarele

duminică, 18 mai 2014

Auditia, Ryu Murakami

Cate fatete are autorul asta... N-ai cum sa nu il iubesti. Toate cartile lui sunt altfel. Cand zici ca scrie despre crime, apare una fara, cand spui ca scrie despre relatii bolnave, iti dai seama ca sunt carti in care nu apare tema asta. Despre sex scrie, dar toti japonezii scriu despre asta, asa cum aproape toti autorii contemporani de la noi injura in romanele lor. E lait-motivul literaturii lor.
Am amanat citirea cartii asteia destul de mult. Dupa Precaious Japan am decis sa fac o pauza de doza de soc japoneza si sa-l aman un pic pe Ryu. Trei carti mai tarziu l-am luat din teancul de carti ce asteapta citite. Ii venise momentul. E al saselea roman de Ryu Murakami pe care l-am citit in decurs de un an, cam asa si inca e printre favoritii mei. La noi mai e tradusa Hituri celebre din epoca Showa pe care nu am citit-o, dar pe care o am pe kindle si inafara de asta mai am una. Deci, cat de curand o sa am 9 carti de Ryu Murakami citite.
ATENTIE! URMEAZA MICI SPOILARE.
M-a enervat ceva tare la cartea asta si asta e din cauza editurii. Coperta. Femeia aia cu seringa de pe coperta m-a tot facut sa ma intreb ce o sa se intample pana la urma. Auditia e un roman in care ultimile 50 de pagini (din cele aproape 200 pe care le are) sunt cele mai importante. Pana acolo e un roman de dragoste. Dupa, e ce e pe coperta. Bun ,am vazut pe net ca si editia in engleza publicata de Bloomsbury Publishing House (editura londoneza ce a publicat seria Harry Potter) are acelasi gen de coperta, doar ca femeia e desenata si nu e o poza.

Pe curand...

sâmbătă, 17 mai 2014

Nu stiu cum sunt altii, dar eu...

... nu pot sa fac teme pe bani.
Cunosc multe persoane ce in facultate au facut teme, proiecte, licente, disertatii si tot ce se mai putea, pe bani buni. Seara, dupa ce terimau cu temele lor lucrau la cele ale clientilor si se culcau tarziu in noapte, cahui de cap si obositi. E un mod de intretinere si asta atunci cand nu ai sustinere financiara insa e a dracului de greu. Se castiga bine daca ai rabdare sa faci multe teme, ai sabloane dupa care le faci si ai renume in facultate.
Acum mai e moda cu pregatirile. Studentii de azi nu au trecut de etapa liceu si merg la pregatire la cate un asistent sau un doctorand ori masterand, care ii consiliaza si ii ajuta cu scoala: face teme cu ei, ii ajuta la proiecte sau la invatat pentru sesiune.
Eu unul nu pot sa fac asta...
Iari am terminat de scris disertatia. Nu e terminata; mai am de bibilit la ea, de retusat dupa ce primesc feedback de la profesor, numerotat pagini, cuprins, prima pagina, bibliografia in ordine alfabetica si de facut powe-pointul. Si pentru asta mai am timp vreo 40 de zile. Ca sa termin disertatia cu o luna si un pic mai devreme, n-am dormit noptile, am facut atacuri de panica si m-am plans la toti apropriatii ca nu mai pot de stres. De ce? Pentru ca sunt prost si asa fac de fiecare data... Plus ca eu nu pot sa iau trei referinte bibliografice, sa le copiez cuvant cu cuvant, sa le pun la bibliografie si gata disertatia. Pentru cele aproximativ 65 de pagini scrise am 44 de referinte bibliografice: carti, normative, articole si site-uri de la noi sau de afara, in romana si engleza.
De ce m-as supune la atata stres si munca pentru altcineva? Oricat de bine e platita o astfel de lucrare, rezultatul nu e garantat. Poate sa fie o lucrare de 10 dar daca studentul e de 7, nimeni nu ii da mai mult de 8 la final. Si apoi sa iasa vorbe ca nu am facut-o calumea? Sau sa nu ma impic in realiarea ei, sa copiez una doua lucruri de colo si altele doua din alta parte, sa-mi iau banii si sa ma doara la basca? Nu merci!
Plus ca nu mi se pare normal ca ala care si-a cumparat lucrarea sa aiba aceasi calificare ca mine si sa-mi fure un job, ca e mai cu tupeu decat mine.
Pe curand...

vineri, 16 mai 2014

La final de sezon

A venit vremea cand mai marii televiziunilor americane ne anunt cine a trecut anul si cine paraseste jocul.
Anul asta patru comedii din cele pe care e urmaresc au fost anulate.
Trophy Wife e un serial ce nu a rezistat mai mult de un sezon la ABC. Cand i-am citit descrierea am zis ca o sa fie un esec total insa am ajuns sa il vad din greseala. Am desccarcat un alt serial si de fpt era asta... S-a dovedit a fi o comedie a la Modern Family despre o familie ciudata. Tatal, casatorit pentru a treia oara cu o bunaciuna blonda, imparte copii cu prima sotie, un medic dur si cu a doua, o hipioata ciudata. Au avut multe episoade bune si am ras cu pofta la aventurile lor.

joi, 15 mai 2014

Parfumul lunii mai

Am avut parte de cateva zile de soare si caldura blanda de mai asa ca am lucrat cu balconul deschis. Palele de vant imi aduceau in camera un parfum atat de placut si complex, cu mai multe palete asa ca am pornit sa descopar esentele acestui parfum.

miercuri, 14 mai 2014

Soseaua catelu 42

M-a atras titlul cartii asteia pe loc. In Bacau exista un cartier caruia ii zice "La cateaua lesinata". Nu stiu exact de ce. Tin minte ca bunicul imi spunea ca se trage de la un bar de acolo unde era mancare si bautura ieftina si proasta. 
As fi rau sa zic ca asa e si cartea asta...
Alina Nedelea scrie bine. Si puteti vedea asta pe pagina ei de la LiterNet, aici.  De jucat nu stiu cum joaca, dar vad ca a aparut prin filme si seriale in Italia, acolo unde locuieste.
Cu toate astea nu mi-a placut cartea...
Pe parcursul lecturii am avut in minte tema muzicala de la serialul Edera. Eram mic copil cand dadeau serialul la noi la tv insa alaturi de soundtrack-ul din caracatita si din Dallas, cantecul asta nu o sa-l uit niciodata. Inca un roman despre anii de dinainte si de dupa revolutie. O carte despre o copilarie, adolescenta si tinerete ca in telenovele(le italiene). 
ATENTIE, Spoiler alert! 

marți, 13 mai 2014

Bacaul nu citeste din cauza ploii

Ieri, intre 2jumate si trei jumate, trebuia sa citim cu totii in Piata Tricolorului.
Am auzit de eveniment pe net si mi s-a parut o chestie ok pentru promovarea lecturii.  Lume trebuia sa se intalneasca in piata, sa citeasca o ora si sa doneze carte pentru elevii de la sate.
Partea cu donatul de carte ma depaseste pentru ca eu nu pot vinde, sau dona cartile mele. Nu sunt deloc zgarcit, dar totul pana la carti.
Pe la ora 3 fara ceva m-am indreptat spre locul de intalnire, cu kindle-ul in mana, sperand sa vad multa lume si sa gasesc un loc pe scarile Casei de Cultura unde sa citesc si eu.
Doar ca pe drum a inceput sa ploua, iar de la cateva picaturi ce cadeau razlet, in cinci minute a inceput rafala. Tot vedeam elevi si tineri ce se inepartau de piata, gribuluti si speriati de ploaie.
Cand am ajuns acolo, ploaia batea foarte tare. Mici grupulete de tineri se adunasera in piata, sub umbrele si asteptau donatii. Nimeni nu era acolo sa citeasca ci doar sa ofere ceea ce eu nu aveam, venisem cu e-book-ul. Nu era nimeni cunoscut pe acolo asa ca m-am oprit doar sa fac o poza si m-am intors acasa. Ploaia mi-a stricat planul de a citii pe centru. Poate alta data..

Pe curand...

luni, 12 mai 2014

Eurovision 2014- nicio surpriza

...poate una mica. Ma asteptam la un tot 5 pentru Romania. Si asta nu pentru ca mi se parea ca aveam o piesa foarte buna ci ca lumea reactiona foarte ok la piesa noastra.

duminică, 11 mai 2014

Motociclete Vechi in Atrium la Palas

Joi seara am adunat MDL-uri pentru suflet. Am fost la o expozitie de motoare vechi, Harley si Indian. De prin adolescenta ma visam cu un chopper, eventual Harley. Apoi am inceput sa ma visez cu o iubita blonda (sau roscata) ce are un motor de viteza si un tatuaj mare spate (un kirin japonez , un pom mare sau o zeitate din budismul indian).
Eram ca un peste in apa si ma uitam atent la fiecare model, imagiandu-ma pe mine pe el. Au fost cateva modele ce mi-au placut foarte mult dar si cateva care erau diferite. 
Am facut multe poze si le-am pus pe facebook, pe pagina blogului, intr-un album, AICI.
Enjoy!
Pe curand...

sâmbătă, 10 mai 2014

Atunci cand n-am mai avut nimic de demostrat

...Sau cum m-am mutat din penultima banca in a doua.

Prin clasa a doua mi-am dat seama ca eram privit altfel de catre colegi. Invatatoarea nu m-a fortase sa scriu cu mama dreapta asa ca la noi in clasa ne aciuisem vreo cinci stangaci. Si totul era datorita (sau din cauza) mie (mea). Eram baiatul lui Doamna Directoare! Eticheta asta mi s-a lipit pe frunte si de atunci, timp de vreo 11 ani de zile, am tot incercat sa scap de ea. 
In clasa a doua m-am mutat din prima banca in penultima. In conceptia mea de atunci (dar si de acum) in ultima banca stateau aia obraznici dar in penultima cei cool. De-a lungul timpului m-am mutat din penultma banca de la geam, la cea de pe mijloc, si apoi, cand eram baiatul Doamnei Inspectoare, la perete. Asa, credeam eu, demonstram ca nu sunt paracios si nu ii spun mamei prostiile pe care le faceau colegii.

Asta pana in facultate. Acolo n-am mai avut de demostrat nimic, si dupa un semestru m-am mutat din penultima banca in a doua. De ce a doua? Pai dupa gandirea mea in prima banca stau pupicuristii iar in a doua stau aia buni. Am stat in a doua banca cu Ral (A carei zi e maine! La multi ani Ral!), sau pe randurile din mijloc, cu cate 4 in banca, cu gasca nebuna. Am stat pe randul al doilea al amfiteatrului cand toata lumea se muta in spate ca sa doarma si m-am trezit in banca a doua si in Japonia. Chiar si cand m-am intors la master aici, tot in banca a doua am stat. Cu toate ca prima banca nu era ocupata de nimeni (pe doua randuri din 3), si practic eram in prima banca, teoretic era a doua, prima fiind libera.

In maxi-taxi spre Iasi nu e nimeni. Am ajuns mai devreme, e dimineata si sunt primul care isi alege un loc. Unde ma pun? Pe randul al doilea. Realizez asta la un momet dat si zambesc uitandu-ma pe geam. Am stat pe randul al doile ori de cate ori am avut ocazia. La conferinte, cursuri, seminarii. Asta e banca mea...
Pe curand...

vineri, 9 mai 2014

Hotel Iris - Yoko Ogawa

N-am mai citit de mult o carte de la Humanitas. Sunt foarte scumpe in comparatie cu Poliromul de exemplu, dar si cu alte edituri de la noi. Astia am cam acelasi preturi ca in Europa si nu imi permit momentan sa dau multi bani pe o carte.
Am auzit de traducerea romanului lui Yoko Ogawa pe net. M-a atras numele romanului si am cautat ceva informatii despre. Asa am vazut ca Kenzaburo Oe spune despre autoare ca "reuseste sa redea cele mai subtile mecanisme ale psihicului uman intr-o proza deopotriva delicata si percutanta". Pai daca se opreste un laureat Nobel asuprea cartilor tale si mai si vorbeste fumos despre ele, atunci e ceva.
Asa ca am inceput sa caut ceva informati despre autoare si am vazut ca e absolventa, ca si mine, ca so Haruki Murakami, de Waseda.
Asa am dat fuga in librarie si am cumparat cartea, acum doua luni si cateva zile. Abia acum i-a venit randul...
Nu cred ca am mai devortat de mult o carte cum am facut cu asta. Intr-o dupa-masa si o dimineata tarzie am terminat de citit cele 181 de pagini. E micuta si e scrisa mare dar de obicei se intaleaza OCD-ul si nu pot sa citesc mai mult de 10 pagini sau un capitol (care e mai scurt) fara sa ma gandesc ca trebuie sa fac altceva. Dar nu si acum...
Pe coperta a 4a, cartea e prezentata ca o Lolita asiatica. Sa fim seriosi, Ogawa mai are mult pana sa ajunga la finetea lui Nabukov. Si nu prea e Lolita pentru ca Mari, protagonista romanului nu are 12 ani ci 17, varsta la care foarte multe fete isi incep sau si-au inceput viata sexuala. As putea sa o duc spre Fifty Shades of Gray dar doar ca marketing, ca sa vanda, pentru ca e net superioaza best-seller-ului american.
Si cu paragraful de mai sus va cam dati seama despre ce e vorba in carte. O ea de 17 ani si un el (traducator din rusa - poate de aici nebunia cu Nabukov) mult mai batran (undeva pe la 50+). E un roman pervers, cam ca toate romanele japoneze insa ceea ce m-a frapat e ca e scris de o femeie. Femeile nu prea scriu despre lucruri perverse decat daca duc spre o fantezie erotica, dar rar de tot. Ogawa o face bine, ca nu degeaba o lauda batranul Oe.
Pe curand...

P.S.: La noi pe strada au inflorit irisii...

joi, 8 mai 2014

Goodreads 2014 Challenge Books

Odata cu Rubato am terminat challenge-ul celor de la Goodreads. La fel ca si anul trecut, mi-am propus sa citesc un numar de carti egal cu varsta mea, si am reusit sa ajung la numarul acela in mai putin de un an. Anul trecut am reusit sa citesc 26 de carti pana in iunie, iar acum am fost mai harnic (dar am si avut mai putine activitati extra-scolare).
Anul asta am continuat sa citesc multe romane japoneze pe care le-am alternat cu literatura romaneasca contemporana. Am citit multe volume de proza scurta (7 din 27), fara sa imi propun, asa s-a intamplat dar am si iesit din zona mea de confort si am citit o carte motivationala, una de antopologie si o carte tehnica intreaga (acus vine si a doua.)

miercuri, 7 mai 2014

Futo desu

Intru în benzinărie, uitându-mă înapoi, spre pompă. Mă bântuie sentimentul că o să uit pompa de la care am alimentat. Sunt tare aiurit în ultima perioadă și fac o droaie de prostii mărunte, copilărești. La una din case sunt două persoane, la cealaltă nu e nimeni. Mă duc acolo și spun pompa, uitandu-mă din nou spre mașină să văd dacă nu am greșit. 4, de fiecare data opresc la pompa 4 și nu știu de ce de fiecare dată cred că o să iut pompa. Deodata, de la casa de lângă aud o voce ce mă strigă:
- Horea! Te-ai întors în țară?
Întrebarea asta mă scoate din sărite. Se face acuș un an de când m-am întors și lumea mă tot întreabă dacă nu sunt în Japonia, când mă vede pe stradă. Nu frate, m-am teleportat aici sau am o clonă ce o arde prin Bacău când eu sunt in Tokyo.
Mă întorc cu un zâmbet fals dar bine studiat și răspund că da, încercând, în același timp să nu par surprins de persoana care mă întreabă, pentru că nu i-am recunoscut vocea și nici nu am observat-o când am intrat în benzinărie. Sunt niște colegi din liceu. Nici nu mai știu cum îi cheamă. Încă sunt împreună de atunci. Probabil că s-au însurat între timp. Mă uit la mâinile lor dar nu văd nicio verigheta.
Ea: Vai Horea, noi suntem fani Japonia și ne dorim atât de mult să ajungem acolo. Noroc de facebook și de tine că mai vedeam și noi poze de acolo!
Zămbesc...
El: Auzi, ai fost la Futo?
Nici nu am timp să reacționez, doar zâmbetulse transformă din fals în real.
Ea: Hai măi. Crezi că a fost într-un orășel așa mic. El era la Tokyo. Futo nu e atât de important.
"Deci l-ati citit pe Moise", spun eu.
Ea: Îl cunoști?
El: Poate a citit și el cartea, ca să se documenteze, că tot a fost acolo.
Am citit cartea și apoi l-am cunoscut. Pot spune că îmi e prieten.
Ea: Auzi, mai e cu tipa aia pentru care a plecat în Japonia?  Ce poveste de dragoste! S-a insurat cu ea după un an...
El: Fix când îi expira viza...
Niciodată nu am văzut povestea lor așa. Pentru mine povestea de dragoste din Iertați-mă că nusunt japonez, a fost o poveste secundară. Mie mi-a placut aventura lui de Gaijin. Dar ea asta vede. O poveste de dragoste ce s-a materializat așa cum trebuie, cu o nuntă după un an. El o vede ca pe o chestie practică. S-a insurat că avea nevoie de acte pentru că nu
vede ceva suprem în instituția căsătoriei. De aia și sunt împreună de vreo 12 ani și nu s-au însurat niciodată... Ea bate apropouri, dar nimic.

"Da, sunt împreună și sunt foarte frumoși împreună. Îmi pare bine că v-am văzut și poate ne vedem odată la o cafea. Mă grăbesc acum, dar ne auzim noi pe facebook." E o minciună sosială. Și eu și ei știm că asta nu se v-a întmpla nicodată dar am spus-o așa de complezență. Ne luăm rămas bun și fiecare își vede de drumul lui.


Pe curand...

marți, 6 mai 2014

Rubato

Am cartea asta a lui Razvan Petrescu de mult timp in ebook reader. Am primit-o cadou asa ca nu stiam prea multe despre ea. Pe goodreads avea 4 stele si ceva si persoana de la care o am are gusturi bune asa ca a fost un plans secund perfect pentru lectura de saptamana trecuta. Dupa Precarious Japan a trebuit sa citesc altceva decat imi propusesem pentru ca aveam nevoie de o mica pauza de literatura japoneza sau despre Japonia.
Pentru ca nu stiam despre ce e vorba ma fost debusolat in primul sfert de carte. Nu intelegeam de ce nu reapar persoanajele din primul capitol, dar in acelasi timp mi se parea ca povestile de la capitol la capotol se leaga. Apoi mi-a picat fisa. Nu o fi o carte cu povesti scurte si de fapt cartea nu e impartita in capitole cu titluri ci e o culegere de texte diferite? Asa si era...
Din cele 14 povesti puse la un loc in volumul de fata, numai una se afla la prima publicare, restul fiind culese din alte volume ale autorului. Razvan Petrescu scrie foarte misto si ma bucur ca l-am descoperit asa, intr-un volum de proza scurta. Cica proza scurta nu prea se vinde in Romania, dar eu sunt unul din putinii oameni care cumpara si citeste asa ceva. Cititorii vor continuitate pe parcursul unei carti insa mie imi convine sa citesc o poveste, doua, fara legatura una cu alta, in fiecare seara, ca sa nu am presiunea continuitatii si retinerii persoanjelor, acum cand pe langa cartea asta mai citesc una tehnica, scriu la diseratie si frunzaresc zilnic cateva articole stiintifice si carti pentru referente bibliografice.
O recomand cu caldura tuturor cititorilor de literatura contemorana, si in special celor ce apreciaza literatura de la sfarsitul secolului trecut.
Pe curand...

luni, 5 mai 2014

Am fost odata francofil...

Am inceput sa studiez franceza in clasa a doua. Imi placea. Mama, francofila convinsa, avea o sumedenie de carti in franceza si imi tot dadea sa citesc din ele. Incetul cu incetul deveneam din ce in ce mai bun asa ca s-a hotarat sa incep sa corespondez cu un baiat de varsta mea din Franta.
Nu imi amintesc numele lui. Imi amintesc o poza pe care mi-o trimisese si o foca micuta de plus pe care mi-o trimisese. Nici nu stiu la ce segandea baiatul ala cand imi scria. Pentru mine era exersarea limbii, pentru el era un act de caritate pentru un copil dintr-o tara ce tocmai iesite din comnuism?
Am corespondat cu el ani buni, pana cand am intrat in liceu. Nu mai stiu ce ne scriam si nici de ce m-am lasat, dar probabil ca am crescut si mi se parea tampit sa fac asta. In liceu am avut o profesoara slaba de franceza si treptat am uitat tot  ce stiam. Am uitat si de prietenul meu de scrisori, si de cadourile lui. Pana azi...
Cautam sa fac loc unor carti in biblioteca din camera mea cand am dat de cartea asta.
Incepusem deja sa citesc Harry Potter cand mi-a trimis cartea si imi amintesc ca m-a amuzat mult faptul ca francezii au schimbat titlul primului volum: Harry Potter a l'ecole des sorciers in loc de Harry Potter si piatra filosofala e destul de amuzant. Am inceput sa o rasfoiesc un pic si spre surprinderea mea, inteleg mai mult decat m-as fi asteptat. Da, franceza mea e ruginita rau de tot insa rotitile inca se invart.
Pe curand...

duminică, 4 mai 2014

Cheile Bicazului si Lacul Rosu

N-a trecut minivacanta asta degeaba pe langa mine.
Daca pe 1 Mai lucram la disertatie, iar pe doi plantam flori si faceam curatenie prin casa, pe 3 am fost pana la Cheile Bicazului si Lacul Rosu.
Pentru asta trebuie sa le multumesc unor buni si noi prieteni, ce au venit cu ideea asta minunata, idee pe care am imbratisat-o cu scepticism, initial.
Cand te obisnuiesti ca stai si sa hibernezi numai in zona ta de confort, iti vine greu sa te mai aventurezi in lume.
N-am mai fost in Chei de prin soala generala si sincer nu imi explic de ce s-a intamplat asta. Nu e departe deloc de Bacau iar in doua ore si un pic ajungi, dar cu toate astea nu am mai vizitat de mult locul.
Vremea capricioasa de primavara si-a spus cuvantul insa a facut ca mini-excursia noastra sa fie si mai intereanta:
Sa te pozezi pe Chei in ploaie si sa fugi spre masina cand incepe furtuna,

...sa urci spre Lacul Rosu pe o ploaie torentiala si sa astepti sa se opreasca intr-o parcare in care taxatorilor le e frica sa vina sa iti ceara banii, pentru ca nu vorbesc bine romana,
Sa te bucuri de soarele de dupa furtuna si sa mergi atent prin iarba ce acoperea pamantul ud,

... sa te amuzi de umorul ecologic,

 ... și sa provesti acelasi peisaj, pe soare, la intoarcere
Astea fac deliciul unei escapade de succes si astea sunt amintirile pe care o sa le ai peste ani si o sa le impartasesti cu cei dragi...
Pe curand...

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (227) de-ale mele (176) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)