luni, 30 iunie 2014

Poker. Black Glass

La trei ani dupa Poker, mult mai matur si cu ajutorul unei burse oferite de Observator Cultural, Bogdan Cosa s-a intors cu partea a doua a trilogiei Poker, un roman ce pare sa nu aibe nimic de-a face cu prima parte.
La trei ani dupa ce personajul principal fuge din Brasov la Bucuresti, aflam ca se afla intr-un sanatoriu, unde medicii incearca sa-si dea seama de ce boala sufera. Printre sedative, Tudor isi aminteste franturi din viata lui, piese ale unui puzzle ce l-au adus acolo, atunci.
E un roman scurt si dureror de strist, impartit in capitole din versurile poeziei Black Glass Soliloqui de Ben Mirov (sursa), o poezie la fel de trista si de dureroasa ca romanul lui Cosa.

sâmbătă, 28 iunie 2014

Ochii care nu se vad...

Multi dintre voi trebuie sa cunoasca sentimentul acela de nevoie a unui final. Atunci cand ceva se termina brusc sau pe neasteptate si parca simti nevoia sa ai parte de un final clasic si nu de unul modern, deschis.
E un caz clasic in lumea serialelor: Scrubs- avut parte de un ultim sezon jenant. Cu toate ca parte din actorii principali plecasera, decorurile fusesera schimbate, poveste era alta, ei s-au incapatanat sa continue povestea. Asa am facut si eu anul asta in Iasi. Cu toate ca plecasem de acolo acum aproape trei ani, cu toate ca nu mai era mai nimeni din vechea gasca, si colegii de la scoala erau altii, eu m-am incapatanat sa cred ca e bine.
Insa cand o primul lucru pe care ti-l spune o persoana din conducerea scolii cand te vede e: "Vai ce cauti aici? Ai dat-o in bara acolo?" si afirmatiile rautacioase continua pana in ultima zi cu: "Chipurile ai terminat un master in Japonia", e timpul sa te trezesti. Acum, dupa 8 luni imi dau seama ca am avut o ambitie proasta. Sa termin masterul pe care il incepusem la Iasi, sa ma strofoc sa sciu o disertatie calumea, sa fac o impresie buna la comisie, sa fie totul perfec... e bullshit! A fost frustrant! M-am luptat ca un bou cu niste oameni ce trebuiau sa fie deascali in primul rand, insa au uitat aspectul asta si s-au infatuat cand si-au vazut functiile scrise pe usi si birouri.
Sunt dezamagit de toata povestea asta si imi dau seama tot mai clar ca nu asta era drumul meu. Daca acum vreo 6 ani ma vedeam la doctorat in Iasi, daca prietenii vechi imi spun si acum ca ei ma vad un prof excentric, acum zic eu nu! E un cuib de viespi acolo si nu e de mine. Dupa ce promovezi universitatea si faci o buna impresie despre tine si scoala de unde vii, la o universitate de renume din Japonia, si nimeni din conducerea scolii nu te felicita pentru ceea ce ai facut, ci din contra te intreaba suspec de ce te-ai intors la ei, e clar ca acolo e un cerc inchis si nimeni din exterior, oricat de bun ar fi, nu poate sa intre.
O sa-mi fie dor de toti ceilati, de profesorii cu care am tinut legatura de-a lungul timpului, cu cei pe care i-am descoperit anul asta. O sa-mi fie dor de oras, de prietenii de aici. Dar acum chiar ca e sfarsit de serial. Horea si Iasiul nu mai fac echipa.
Pe curand...

luni, 23 iunie 2014

Banana Yoshimoto - N.P.

Au trecut aproape 11 luni de cand am citit prima carte de Banana Yoshimoto. Nu aveam de gand sa citesc cartea asta acum, ci o carte ce trebuia sa ajunga la mine de la Sibiu via Iasi. Numai ca "via Iasi" a uitat sa mi-o aduca. Ajuns in sediul de la Himawari, am tras un ochi in biblioteca lor si am vazut cartea asta. Stiam ca e tradusa de Roman Pasca si am zis sa o citesc. Oricum era ultima carte pe care o citeam pana la disertatie, deci era perfecta fiind atat de micuta.
Am ajuns acasa si m-am uitat pe goodreads sa vad cate stele am dat primei carti citite. 4 stele mi s-a parut prea mult pentru o carte de care nu imi aduceam aminte nimic. Incercam sa caut amintiri legate de carte dar era blanc total. Cum se poate sa fi uitat totul in mai putin de un an? Am intrat pe blog si am cautat articolul despre carte. Am citit acolo ca imi placuse mult stilul simplist in care scria Banana. Citind cele cateva referinte despre carte am inceput sa imi amintesc, ca prin ceata, cartea. 4 stele erau prea mult pentru o carte pe care am uitat-o intr-un timp atat de scurt. Am modificat si i-am dat 3.  Romanului N.P. am vrut sa-i dau 5, dar am lasat 4. Sper sa nu o uit si pe asta repede, pentru ca mi-a placut foarte mult.
Romanul e o poveste toxica dintre trei frati, copiii unui scriitor ratat Takase Sarao, scriitor ce devine celebru dupa ce se sinucite si opera lui, o colectie de 97 (98, 99) de povesti scurte adunate intr-un volum numit N.P. e publicata, si o tipa - personajul principal, ce e prinsa oarecum in povestea lor si in blestemul cartii asteia ce atrage dupa ea numai moarte.
Pe parcursul lecturii am avut impresia ca am fost si eu odata prins intr-o relatie din asta toxica, insa nu imi amintesc cand. Sa fi fost in alta viata...?

Si totusi, de ce e descris ca un roman feng-shui? Banana e mai melancolica si scrie mai altfel decat restul scriitorilor japonezi, dar feng-shui nu mi s-a prea parut...

Pe curand...

duminică, 22 iunie 2014

Changes

Dupa micile probleme tehnice intampinate, m-am hotarat sa fac cateva sschimbari pe blog si sa devin un pic mai impersonal aici, cel putin pentru o perioada.
Incepand de acum, blogul e din nou intr-o tranzitie, sa spunem ca e in vacanta de vara usor ratacit.
Am pierdut imaginea de fundal si am ales una prestabilita pentru ca iarasi nu reusesc sa incarc una de-a mea si m-am decis ca dupa atatia ani, sa renunt la celebra fotografie cu ochiul si sa schimb poza de profil a blogului, a profilului de google+ si a paginii de facebook, cu un android ce seamana cu mine.
Oricum sunt foarte ocupat in perioada asta de timp iar vara asta o sa fie vara pe care o asteptam de mult, acasa. Din toamna poate o sa mai lucrez la detalii, dar pana atunci va rog sa acceptati cu drag noua identitate, mai putin persoanala ce se potriveste de minune cu starea mea de spirit de acum.
Pe curand...

vineri, 20 iunie 2014

Poker, Bogdan Cosa

Acum cateva luni am citit pe undeva ca Bogan Cosa, castigatorul premiului Tanarul scriitor al anului, lanseaza la Cartea Romaneasca al doilea volum al trilogiei Poker, roman ce il precede pe cel ce a castigat premiul de debut la Cartea Romaneasca, in urma cu cativa ani.
Cum? Premiu de debut la 22 de ani, cel mai bun scriitor tanar, cativa ani mai tarziu? Eu de ce nu stiu nimic de asta? L-am cautat pe Bogdan Cosa si am dat de un articol in Revista As. Am ras: tanar si deja in ziarul pensionarilor?
Apoi mi-am cumparat in format e-book cele doua volume aparute din trilogia asta iar la inceputul saptamnii asteia, i-a venit randul la citit, primului. Intiial am vrut sa le citesc pe amandoua odata insa s-a intamplat ceea ce mi se intampla de fiecare data cand ma bucur prea tare pentru ceva: m-am desumflat ca un sufleu. 
Romanul nu e rau deloc, e chiar bunicel, insa ma asteptam sa fie mai mult de atat, sa aiba asupra mea acele efect wow! Actiunea nu prea mi-a placut mai de loc insa mi-au placut enorm conversatiile intre personaje. In romanul asta nu actiunea e ceea ce conteaza, ci ceea ce gandesc oamenii din gasca aceea de nebuni tineri. Scena de sex din roman mi s-a parut stangace si usor fortata acolo ca na, trebuie si o scena de sex intr-un roman rebel. 4 stele din 5 pe goodreads pentru ca imi place cum gandeste Bogdan Cosa, pentru ca scrie bine cu toate ca nu mi-a placut povestea. 
O pauza de un roman imprumutat si o sa citesc si volumul doi ce are o coperta foarte misto si feedback mult mai bun pe goodreads.
Pe curand...

joi, 19 iunie 2014

Acel moment cand...

...tragi cu urechea la conversatia cuiva si te trezesti sa-l corectezi cu voce tare cand face o greseala.
Nu vi s-a intamplat niciodata? Mie era sa mi se intample de cateva ori pana azi, cand mi s-a intamplat pe bune.
Veneam de la Iasi la Bacau si ma plictiseam de moarte. Eram prea obosit ca sa citesc, nu aveam chef sa ma joc pe telefon, ma plictisea muzica din playlist si soferul asculta un radio ce mi se parea banal. Norocul meu a fost ca babuta ce statea in spatele meu a inceput sa vorbeasca la telefon, dar tare, de am inceput sa o aud prin muzica din casti.
Nu stiu cu cine vorbea, stiu doar ca persoana respectiva forbeaste foarte mult la telefon pentru ca o ruga sa o mai rareasca cu telefoanele cand e acasa ca sotul doamnei din maxi ii facea scandal ca vorbeste prea mult cu asta. Adevarul e ca u vorbit vreo ora jumatate. Despre una, despre alta: cum sa educi un copil, cum nu il educa bine aia care "ei e copil, are par la cur de acum, e ditamai femeia, proasta!", despre femeia ce a murit in autobuz ca a facut infarct cand soferul a pus frana brusca, despre un cutare care a venit la repsectiva, mai mai sa cerseasca un borcan (din cele 12 pe care le facuse) de dulceata amaram ce care stia de la ast gura sparta cu care vorbea. Dar din tot ce vorbeau, eu ramasesem fixat pe povestea cu tramvaiul. Cum de a ajuns mai tarziu la maxi si totusi, a avut noroc de l-a prins.
A inceput povestea cu drumul Bacau- Iasi si cum era sa piarda maxi-taxiul de dimineata. S-a oprit din povestire sa ii explice interlocutorului cum a fost la spital, cum a operat-o cu laser si -a dat drumul dupa cateva ore. S-a intors la poveste si i-a relatat cu o fata care a urcat la Targu Frumos, si care a stat cu fundul pe o geanta mare tot drumul, a dus-o pana la spital si i-a explicat cum sa se intoarca singura. Numai ca dupa operatia, si-a dorit sa se duca la catedrala. 
Si iar pauza cu nu stiu ce salata de orez pe care o face fata ei din Anglia pe care o stie de la o indianca. Ma scotea din minti. Vroiam sa aud deznodamantul... Intoarsa la povestea principala ajunge la un episod in care un cuplu o invata cum sa ajunga la gara de la teatru. "De acolo trebuia sa iau metroul!". La care Horea (dâng dâng dâng de tănălău) zice cu voce tare. tramvaiul! La care babuta: "Aoleu, vezi daca merge aparatul asta in masina la sofer si masina asta face zgomot cand merge, vorbesc tare s-as fudula de urechi si ma aude lumea ce vorbesc si ma corecteaza!" Atat mi-a trebuit. Rosu pana in varful urechilor, am scos kindle-ul din geanta si -am apucat sa citesc. 

Pe curand...

marți, 17 iunie 2014

Printesa Bari

Daca sunteti cititor fidel al blogului stiti ca am facut o vizita de 4 zile la Seoul, pentru nunta unei prietene, iar in urma aceste excursii, m-am indragosit de Coreea. Inainte de vizita asta (dupa cum am mai spus) am cautat pe net informatii despre cele mai importante romane sau cei mai importanti scriitori contemporani coreeni. Acolo am descoperit ca referinte Your Republic is Calling You, un roman scris de Young- Ha Kim, de care am citit apoi, I Have the Right to Destroy Myself, Please Look after Mom de Kyung-sook Shin, pe care am cumparat-o din aeroportul din Seoul, roman ce a fost tradus si publicat prin ICR la inceputul lunii martie, de catre o mana de profesori coreeni de romana de la o universitate din Seoul si The Guest de Hwang Sok-young, carte pe care am tot cautat-o pe net pentru ca am ajuns da iubesc literatura coreana si sa o consider o literatura de referinta pentru mine.

Asa ca am avut doua motive sa cumpar Printesa Bari. Primul era ca e literatura coreana, iar la momentul respectiv credeam ca e primul roman corean tradus la noi (insa la scurt timp am aflat ca e primul roman tradus de un traducator roman pentru ca fusese publicat cu doua saptamani mai inainte, Te rog ai grija de mama) iar al doilea citatul lui Kenzaburo Oe (unul din scriitorii mei preferati japonezi), ce spunea "Fara indoiala, cea mai puternica voce de prozator a momentului, din Asia de Est". 
E a doua ora cand merg pe mana lui Oe si nu regret. Prima data a fost cu Yoko Ogawa si al ei Hotel Iris, roman pe care l-am devorat in doua zile lenese de stat in pat.

luni, 16 iunie 2014

WTF Google?

Fix la doi ani fara o luna de cand mi-am sters toate pozele de pe blog din cauza lui google +, am patit acelasi lucru, dar de data asta, datorita unui backup din tableta.
Azi am bibilit un pic tableta pentru ca nu aveam chef sa recitesc disertatia, cand am observat ca toate pozele, dar toate pozele de pe blog, erau pe tableta, intr-un folder de backup. In folderul ala mai erau si niste poze care imi ramasesera in downloads, niste poze de pe niste mailuri cu niste conversatii, poze pe care imediat dupa ce le-am vazut acolo, am incercat sa le sterg.
Am reusit sa le sterg din downloads, insa de pe backup nu. La tableta mea are acces multa lume si nu aveam de gand ca cineva curios sa dea de poze la care trebuie sa dau explicatii.
Asa ca am inceput sa caut pe net cum sa sterg pozele alea si dupa ce am reusit sa le sterg, am descoperit ca erau postate intr-un album si pe google +.  Le-am sters si de acolo, si ghiciti ce? Au disparut din nou de pe blog. Asa ca din nou, blogul meu nu mai are poze la articole...
Asta e... Fuck you google! Tocmai cand incepeam sa te iubesc din nou... 

sâmbătă, 14 iunie 2014

Cronicile genocidului

Acum mai bine de un an si jumatate citeam in ziare de Premiul pentru Literatura Augustin Fratila si Matei Brunul primul roman ce a castigat acest mare premiu. Asa l-am descoperit pe Lucian Dan Teodorovici (despre care am tot scris aici de nenumarate ori) ce a devenit unul din autorii mei preferati
Pe la inceputul anului mi-am adus aminte de premiul asta literar si am inceptut sa caut cine l-a castigat. Am gasit greu informatia si asta m-a uimit. Cu un an inainte toata presa scria, acum nu mai interesa pe nimeni?
Mi-am pus ebook-ul in wishlist si cateva burse mai tarziu l-am cumparat. Acum, dupa cateva alte luni, i-a venit randul la cititi.
Cronicile Genocidului, sau Radu Aldulescu, imi aduce aminte de Mircea Cartarescu si primele doua volume din Orbitor (al treilea e jenant -  nu stiu ce a parit Cartarescu in ultimii ani dar s-a dus la vale). Citind cartea asta mi-am adus aminte de vechiul meu pat de acasa si de pozitia in care citeam Orbitorul in clasa a 9-a. Mi-a amintit de placerea aceea pe care o aveam desoperind postmodernimsmul si m-a facut sa ii mai dau o sansa lui Cartarescu. O sa citesc Frumoasele straine o carte pe care mi-am cumparat-o cu ani in urma si pe care nu am mai citit-o Pe de alta parte, povestea romanului si naratiunea, m-au dus cu gandul la fimele romanesti contemporane. As vedea un film dupa Cronicile Genocidului, un film cu sanse mai la Cannes sau la Berliniada.
Radu Aldulescu face o cronica taioasa a Romaniei contemporane, a Romaniei de provincie. Personaje secundare sun sefi de ziar ce conduc autoritatile santajandu-le cu articole in ziar, politicieni corupti, fara coloana vertrebrala, oameni ce au functii pe pile si un personaj principal extrem de interesant. Dracul, e un recidivist, un fost puscarias ce duce o viata mizerabila, in ultimul strat al societatii.

Am descoperit un nou autor pe care o sa-l devorez si am inteles ideea unei edituri, Cartea Romaneasca.
Pe curand...

marți, 10 iunie 2014

Cheesecake cu topping de cirese

Eu nu prea gatesc dulciuri. Asta e domeniul maica-mii si al sora-mii insa imi era pofta in draci de un Cheesecake. Am mancat pentru prima data aceasta prajitura in Japonia si a devenit preferata mea. De cand m-am intors l-am tot cautat prin cofetarii si patiserii dar nu mi-a placut nicaieri asa ca m-am decis sa imi fac eu unul.
Ingrediente:
Blat: 300 de grade de biscuiti (ordinari) vanilati tocati, 3 linguri de zahar, 100 de grame de unt.
Crema: 900 de grame de crema de branza dulce (eu am folosit Pilos de la Lidl, crema de branza pentru prajituri, clatite si galusti), 250 grame de zahar, 1 lingurita de esenta de vanilie, 4 oua.
Topping: 250 grame de cirese fara samburi, 50 grame de zahar, o lingura de amidon de porumb, 100 ml de apa.

luni, 9 iunie 2014

N-am mai visat de mult ca zbor

Nu stiam nimic de autor sau de carte cand am cumparat-o. Nu stiam ca Taichi Yamada e absolvent de Waseda (ca mine, ca Haruki Murakami sau Yoko Ogawa), nu stiam ca e regizor de film sau ca Ral a mea a citit un roman scris de el cand eram in Japonia (cred ca de dorul meu).
Mi-a placut mult coperta, reflexia unei femei frumoase in geamul unei incaperi dintr-un zgarie-nor din Shinjuku.

N-am crezut ca japonezii scriu si altfel. Imi place mult literatura lor insa temele sunt cam aceleasi iar povestile la fel. Insa romanul asta de Yamada e altfel, e fantastic, asa cum imi placea mie sa scriu candva...
N-am mai visat de mult ca zbor prezinta o relatie de dragoste intre doi oameni chinuiti: el lucreza la o fabria de prefabricate si are o cadere nervoasa, ea e nefericita in casnicie. Se intalnesc in spital, intr-o noapte dupa un accident de tren ce aglomereaza spitalul, ceea ce face sa fie mutati in aceasi camera, despartiti de un paravan.
Dupa noaptea aceea totul se schimba si povestea se transforma intr-o poveste gen Benjamin Button insa intr-un stil kinky japonez.
E una din cele mai interesante carti pe care le-am citit in ultimul timp si cred ca mi-a placut atat de mult tocmai pentru ca nu ma asteptam la asa ceva.
Pe curand...

P.S. Daca stie cineva unde pot sa gasesc ecranizarea romanului, sa-mi dea un semn in privat.

duminică, 8 iunie 2014

Socata (sau Scrisoare catre niste prieteni de departe)

Era sfarsit de primavara si cald in Tokyo. Verile de acolo nu se compara cu cele de aici. Sunt atat de umede si de cuminti, fara furtuni, fara ploi de vara inafara sezonului... Aveam deja un program stabilit. Luni si marti ma vedeam cu ea, miercuri cu el. Imi erau atat de dragi si cu greu puteam accepta ca din ce in ce mai rar ne vom vedea toti trei.
Mancasem ca nebunii la Shakey's in Baba: pizza cu maioneza si creveti, pizza cu hamburger, pizza cu trei feluri de ciocolata... Dupa o astfel de masa ne-am hotarat sa o luam la pas si sa ne plimbam. Am hotarat sa mergem agale de-a lungul raului Kanda si sa ne oprim cand ajungem langa o statie de tren. Ne-am plimbat mai bine de o ora, pe o alee pietonala pe malul raului betonat. Am vorbit despre multe si nimic. Ne-am aminit de copilarie si de ce ne placea sa facem cand eram copii. Ne-am amintit ca obisnuiam sa bem picaturile ce curgeau din florile Mana Maicii Domnului iar la scurt timp am gasit un astfel de arbust si am inceput sa rupem flori si sa picuram siropul dulce pe varful limbii, fara sa ne pese de cei ce se uitau la noi. Si asa eram doi straini cu ochi verzui, ce nu prea se potriveau in peisajul acela. 
Am ajuns in Shinjuku si am inceput sa discutam despre In supa miso a lui Ryu Murakami. Actiunea se petrecea in zona aceea si pentru prima data priveam acel cartier prin ochii lui Murakami. Incepusem sa ma gandesc daca eu o sa pot sa redau cu atata detaliu niste locuri pe care le-am vazut odata...

sâmbătă, 7 iunie 2014

Cand sportul devine mainstream...

La scurt timp dupa ce Simona Halep a castigat semifinala si s-a calificat in finala, wall-ul meu de pe faebook era plin de mesaje "Felicitari Simona!". Nu mai vazusem niciodata astfel de postari de la multi dintre cei ce faceau asta, pana atunci nici nu stiam ca sunt pasionati de tenis.
Apoi vedetele in cautare de like-uri au inceput sa puna poze cu ele si sa scrie la descriere: "Bafta Simona!" - sau ceva de genul. Astfel de postari le aduceau de trei ori mai multe like-uri decat cele de dinainte.
Apoi s-au trezit si tabloidele. Pai daca articolele cu Simona Halep fac furori, cum sa nu profite si ei de astea. Haideti sa inventam bancuri, sa intrebam astrologii ce-i cu fata si sa cautam un pic de noroi de sub pres, ca sa ne vindem stirile!

joi, 5 iunie 2014

Dezordinea preventiva

L-am descoperit pe Matei Visniec in clasa a XII, cand studiam dramaturgia la romana, si la teatrul absurdului am studiat Cai la Ferestra. Mi-a placut atat de mult ideea de teatru absurd incat mi-am cumparat volumul in care se afla piesa studiata si l-am citit pe tot, "Istoria comunismului povestita pentru bolnavii mintal". 
Acum trei ani am vazut pentru prima data o piesa de-a lui pusa in scena, la Teatrul National Vasile Alecsandri din Iasi, Negustorul de Timp ce fusese jucata acolo in premiera mondiala, in prezenta dramaturgului. 
De cand m-am intors in Bacau mi-am propus sa merg la teatru. Teatrul Bacovia are specacole foarte bune. Unul dintre spectacole e Angajare de Clovn, de Matei Visniec, piesa ce se joaca de cateva stagiuni, cu un succes mare la critici (bacauanii sunt snobi si lenesi, deci nu prea vin la teatru) insa eu nu am apucat inca sa o vad. Am vazut ca s-a jucat de vreo doua ori si de fiecare data am ratat momentul... Sper sa o mai prind...
Acum cateva luni am vazut pe facebook o postare despre un roman de Matei Visniec. Am ramas surprins de lipsa mea de cunostiinte. Oare cum imi scapase ca scrie si proza. Am cautat repede pe net si am descoperit ca Dezordinea preventiva, publicat la Cartea Romaneasca, are si e-book, pe care l-am cumparat din una din burse (in programul "Minim un e-book si o carte pe luna" - progra finantat de creierul meu prin UTI :)) ). Randul la citit i-a venit abia sambata seara. Am descoperit un roman foarte captivant, o radigrafie cu influente absurde a jurnalismului din zilele noastre. Fara braking news si SoC! Visniec scrie o carte misto, la persoana intai, despre un jurnalist novice ce lucreaza la un radio important din Franta. Pe plan secundar, partea absruda, e povestea cu sobolanii inteligenti ce semneaza un acord cu oamenii pentru a traii inpreuna in pace.
Cartea mi-a adus aminte de prietenii dragi din Tokyo si nu pentru ca apar cateva stiri din Japonia in materialele prezentate de jurnalistii din roman, ci pentru ca personajul principal vibra in aceleasi frecvente un un om drag mie, un prieten din Tokyo de care mi-e dor.
E o carte pe care o recomand cu drag pentru ca e scrisa atat de curat si simplist incat povestea cu sobolanii ti se pare reala.
Pe curand...

luni, 2 iunie 2014

Ziua copilului la Atelierele Arete cu Asociatia romano-japoneza Himawari

1 iunie l-am petrecut la Atelierele Arete, un nou atelier de creatie din Bacau, ce isi doreste (si sper sa reuseasca) sa faca multe lucruri frumoase. Noi, cei de la Himawari, am fost invitati pentru un workshop de Origami si unul de tinute traditionale, in care cei ce s-au inscris au fost imbracati in yukata si fotografiati.
Daca origami s-a mai vazut la Bacau, activitatea cu "portul popular" japonez a fost pentru prima data in Bacau.
Am observat ca oamenilor le-a placut foarte mult sa fie imbracati in yukata, au ascultat fascinati informatiile oferite despre costumele traditionale japoneze, au pus intrebari si s-au bucurat ca niste copii, alaturi de copiii lor. Cei de la Atelierele Arete si noi de la Himawari suntem deschisi la noi colaborari si daca sunt oameni interesati de astfel de activitati ne pot contacta pe paginil de facebook, fie a Atelierelor Arete, fie cea a asociatiei, sau chiar pe a mea. Cat de curand o sa venim si cu poze de la eveniment, dar pana atunci va propun niste poze de culise din categoria "work in progress".

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (227) de-ale mele (176) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)