miercuri, 30 iulie 2014

Sa nu ne fie frica de cutremur (cursul)

A venit si ziua cand am tinut cursul pe care am incercat sa il promovez intens. Joi ma intorceam de la Iasi cand am aflat ca nu prea s-a inscris lumea. Nu-i problema, il fac cu cati sunt.
Eu zic ca a iesit bine. Feedback-ul  fost bun, am avut multe intrebari si s-a lungit la mai mult de o ora jumatate, cat ma asteptam eu sa tina.

marți, 29 iulie 2014

O viata linistita, sau O viata discreta...

Nu stiu sa va spun cum se chema cartea pe care am citit-o pentru ca RAO a publicat-o sub doua nume: O viata linistita si O viata discreta. Nu stiu de ce, poate ca doamna traducator s-a razgandit cu numele sau poate ca cei de la editura au vrut sa schimbe ceva.
E a treia carte de Oe pe care o citesc, dupa Strigatul Inabusit si O experienta personala, insa e primul Oe ce nu e tradus de Roman Pasca si in acelasi timp, primul Oe plictisitor si greoi. 
Am o o bibilica pe creier ce spune ca conteaza mult traducartorul, la un roman strain. Cartea asta e tradusa atat de plastic, incat am avut impresia ca am citit un raport si nu un roman. Nu exista expresii care sa infrumuteseze frazele, acestea fiind atat de seci si reci, incat am vrut de vreo doua ori sa ma las de carte. Si nu sunt singurul. Soarele mi-a spus ca a incercat sa citeasca Oe si nu a putut. Cand am intreabt-o ce carte, mi-a zis de asta, i-am zis sa citeasca O experienta persoanala si mi-a spus ca e altceva, parca e un alt autor. Iar cartile nu sunt atat de diferite. Actiunea chiar pare sa aiba legatura. Daca in O experienta persoanala aflam povestea unui tanar profesor ce devine tatal unui copil ce se naste fara o bucata din cap, in O viata linistita (numersc cartea asa, pentru ca asa se numeste editia pe care o am) avem familia unui scriitor numit K, ce are trei copii, primul fiind un baiat cu un retad mintal, nascut fara o bucata de craniu.

luni, 28 iulie 2014

Uita de zodii, afla compatibilitatea cu partenerul tau dupa grupa de sange

Cam asa ar suna un titlu de stire pe un site ce vrea rating mare... Eu unul as fi intrat pe el si asta nu din cauza faptului ca sunt supersititos ci pentru ca eram curios ce inseamana reactie pe care o avea fiecare tipa din Japonia ce afla ce grupa de sange am.
Japonezii nu cred in horoscop ci in grupele de sange. Pentru un strain e ciudat cand o tipa te intreaba de grupa de sange, eu unul ma intrebam daca vrea sa imi faca o transfuzie sau cine stie ce ganduri diabolice are cu mine.
In 1916, un profesor japonez de psihologie a scris un articol intitutlalt "Studiul temperamentului dupa grupa de sange". Cu toate ca articolul nu avea un back-up stiintific puternic, a avut mare succes, incusiv guvernul a inceput sa recruteze tineri pentru armata dupa grupa de sange. Conform teoriei, cei cu grupa 0 sunt mult mai pasionati si agresivi, astfel devenind soldati mult mai buni.
Am gasit informatiile astea in cartea pe care o citeam pe drumul de la Iasi la Bacau, A geek in Japan, si conform ei principalele caracteristici ale fiecare gupe de sange sunt:

duminică, 27 iulie 2014

Draga SRI, sau SMS

Duminica trecuta, in timp ce eram in autocar, in drum spre Bucuresti, m-am gandit sa ii trimit un mesaj Vanesei, mesaj in care sa ii spun ca m-am urcat in autocar si sunt pe drum si in care sa o pun la cunostiinta cu atmosfera din masina. Doar ca mesajul de la ea m-a surprins. Am recitit sa vad daca autocorectarea a facut ravagii dar nu era asa si nu se pupa cu ce imi zicea ea ca a primit.

In imaginea de mai sus se poate vedea mesajul trimis de mine si reactia ei iar in imaginea de mai jos se vede ce a primit ea de la mine.
Nota: Shogun e cainele familiei Vanesei.

Draga SRI, te rog eu frumos ori angajezi studenti de top, ori iti pui la punct aparatura ca da erori si amesteca aiurea mesejale dupa ce trec pe la voi sa fie citite si interpretate. Aveti un virus ceva in sistem ca am mai patit povestea asta odata si cu sora mea.
Pe curand...

sâmbătă, 26 iulie 2014

Finally !

Cu ceva timp in urma va anuntam bucuros ca am reusit sa trec peste bicocratie si mi-am echivalat studiile. Mai existau un singur pas, acela de a merge la CNRED de unde sa iau actul ce dovedeste ca studiile mele de la Waseda sunt recunoscute in Romania. S-a intamplat sa fac asta luni dimineata.
Duminica cand am ajuns in Bucuresti am pornit impreuna cu V in recunoastere de zona. Ea lucra luni si trebuia sa ma duc singur. Cum nu stiam unde e, am zis ca mai bine mergem de duminica sa gasim cladirea ca duminica dimineata sa ma descurc singur. Drumul spre CNRED m-a dus pe langa locul care mi-a schimbat drumul, pub-ul de langa Raddison si nostalgia m-a cuprins usor. Apoi, am cotit la dreapta inainte de luxosul hotel si imediat dupa cladirea Ministerului Educatiei, am facut la stanga pe Spiru Haret. De ce nu sunt toate ministerele la strada mare sa le vada si sa le stie locatia toata lumea? Poate ca in alta parte nu ar fi o problema asta, in in Bucuresti, unde taximetristii cum prind un provincial, cum il invart de-aiurea prin oras, cam e...

vineri, 25 iulie 2014

Pana la Bucuresti si inapoi

Exista un motiv pentru care am scris destul de tarziu despre spectacolul celor de la Idiot: saptamana asta cam sunt pe drumuri! Duminica la amiaza am plecat la Bucuresti ca sa fiu luni la 9:00 la usoa CNRED sa imi iau echivalarea diplimei de master in Japonia. Reusisem sa o echivalez, dar trebuia sa iau si dovada. O sa va povestesc maine intr-un articol micut cum a fost la CNRED, astazi va impartaesc cateva "highlite-uri" din timpul petrecut in capitala.
Pentru prima data in viata mea, am ales sa plec cu autocarul. De obicei plecam cu trenul pana la Bucuresti insa un dus-intors cu plata online cu autocarul e un pic mai mult decat un dus cu trenul. Si daca eu am de povestit lucruri dintr-un drum de doua ore pana la Iasi, va imaginati cate se pot intampla in unul de 5 ore.
Duminica a iesit cu scandal in maxi pentru ca s-au vandut mai multe bilete decat locuri. Se tipa, se bocea, se comenta si se injura. Intr-un final au reusit sa calmeze spiritele si sa ii puna pe cei ce nu aveau loc intr-un maxi care a mers in sptalele nostru tot drumul. Am avut noroc sa stau langa un tip ok in autocar. El si-a vazut de citit jumatate de drum, fie dintr-o carte istorica, fie dintr-o carte despre Bucuresti. Am aflat, auzind cand vorbea la telefon, ca tocmai divortase si se muta de la Iasi la Bucuresti, unde gasise un job mai bun si mai bine platit si unde spera sa gaseasca o femeie desteapta, muncitoare, deschisa la minte, cu care sa isi refaca viata. Nu cred ca avea mai mult de 35 de ani...

joi, 24 iulie 2014

Cartea Judecatorilor

Imi place foarte mult cum scrie Tatiana Niculescu Bran. Am citit pe cand eram in Japonia Spovedanie la Tanacu - fix cand aparuse filmul, si apoi In Tara lui Dumnezeu si Noptile Patriarhului, carti scrise bine si documentate. Imediat dupa ce am citit cartea despre Cazul Tanacu mi-am trecut in Wishlist Cartea Judecatorilor. Pe atunci inca nu aparuse a doua editie la Polirom ci exista doar prima la Humanitas. Dupa ce Poliromul a re-editat-o si a scos-o in foarmat electronic, am cumparat-o si acum, pe drumul spre Bucuresti si inapoi, i-a venit randul la citit.
Eram adolescent cand povestea exorcizarii de la Tanacu facea senzatii si atunci nu prea i-am dat atentie. Citind acum cartea am aflat multe detalii despre proces, autopsie, martori, experti si avocati, detalii scrise atat de frumos in romanul asta nonfictiune, cum rar intalnesti. Citind cartea mi-am amintit ca preotul cu barba rosie a fost inchis in aceasi celula cu Sechelariu, detaliu ce il uitasem complet pana acum si despre care Niculescu Bran aminteste destul de obicetiv in cartea sa.
Pe cand citeam Black Flower, un roman atat de greoi, mi-am adus aminte de cartile ei, romane nonfictiune scrise mult mai bine decat cartea celebrului corean ce a pornit de la un caz real si a scris o carte greoaie. Si Niculescu Bran a dat- o usr in bara cu In Tara lui Dumnezeu, pentru ca se vedea ca era usor straina de evenimente cu toate ca se documentase mult.
E bine ca a mai scos o carte, tot la Polirom, carte pe care vreau sa mi-o cumpar in curand si sa o citesc.
Pe curand...

miercuri, 23 iulie 2014

Idiot(zii) la Bacau

Sambata dupa-masa imi spune sora-mea ca cei de la Idiot vin in Bacau, invitati in cadrum IDFest. Ok, mergem. Paranoia din mine zicea ca sigur nu gasim locuri, o puneam pe ea sa sune pe cine stie din trupa si sa-i roage sa ne tina niste locuri, dar ne-am descurcat si fara. Spectacolul a fost unul chinuit dar reusit. Se vedea ca erau usor obositi si nici publicul nu ii ajuta. Sa ai o sala plina de liceeni egocentristi e o mare provocare pentru un spectacol de improvizatie ce e bazeaza pe reactiunea cu publicul.
M-a amuzat teribil un lucru, o serie de evenimente ce au pornit de la amuzant la nesimtire. Petrila, actorul care are roul de moderator, are o fixatie sa isi ridice tricoul si sa-si arate pieptul ca lumea sa il aplaude. Posibil ca tipul e foarte plin de el (mie asa mi se pare si de aceea mi-e cel mai putin simpatic dintre toti), misogin si constient de felul in care arata si ii place atentia. Doar ca de cand l-am vazut eu ultima data si pana acum, a cam pus burtica. Asa ca au inceput sa se faca misto pe tema asta. Pe langa noi (eu si sora-mea) mai erau cativa oameni rataciti prin sala ce le stiau spectacolele iar unul din ei a subliniat ca Petrila s-a ingrasat urland ca pe tarla: ai pus burta. De aici a pornit totul si egoul de barbat usor nestapan pe el a avut de suferit cand una din fetele din sala a strigat la el ca mai bine nu, atunci cand a vrut sa isi arate din nou pieptul si dupa aceea cand se faceam numai glume ce aratau cat e el de pufos. Totul a pus capac la jocul cu biletele cand cineva a scris pe biletel, raspunzand la intrebarea: scrieti o situatie jenanta, "Esti la teatru si un idiot isi arata mereu burta". Asta mi s-a parut rautacioasa rau dar recunosc ca am ras inanuntrul meu.
Draga Petrila, daca cumva citesti acest articol, articol scris de un om ce a fost la o mana din spectacolele voastre, un om ce are prieteni ce sunt mai apropriati de voi si care apreciaza foarte mult ceea ce faceti, vreau sa stii ca am o dedicatie pentru tine. De prima data cand am vazut filmuletul asta, m-am gandit la tine!
Pe curand...

duminică, 20 iulie 2014

Straini

In urma cu 40 de zile, citeam N-am mai visat de mult ca zbor, un roman de Taichi Yamada, un roman ce mi-a placut foarte mult. Imediat dupa ce am scris despre carte, Biscuitele mi-a spus ca are si ea o carte de Yamada, cumparata pe vremea cand eram eu in Japonia (cred ca de dorul meu - dar nu recunoaste). Si cum avea drum prin partea asta de tara, am rugat-o sa ia cartea cu ea la Iasi si de acolo o sa o iau eu cand ajungeam.
Eu am ajuns la Iasi insa cartea nu a ajuns la mine pentru ca pastratorul chipurile a uitat sa o ia de acasa (spun chipurile pentru ca sunt sigur ca o uitase ca sa o termine de citit). Si asa, doua saptamanai mai tarziu am ajuns in posesia ei. Am citit-o imediat, dupa ce i-am facut loc in sistemul meu OCD-ist de citire de carti (o carte straina, o carte romaneasa) iar in doua zile, printre alte lucruri pe care le-am avut de facut, am dat-o gata.
Nu stiu care mi-a placut mai mult, daca Straini sau N-am mai visat [...] insa e clar ca imi place mult cum scrie Yamada si cat de curand o sa caut 
In cautarea unei voci din departare, ultima carte scrisa de Yamada ce mi-a mai ramas de citit. Din pacate celebrul scenarist a scris numai trei carti pana acum. O sa-mi fie greu sa gasesc cartea pentru ca a fost tradusa la noi in 2008 si nu mai e de gasit pe nicaieri, dar exista si varianta unui e-book in engleza.
Odata cu Yamada mi-am reamintit cat de mult imi place literatura fantastica iar acum cand sunt intr-o perioada a literaturii asiatice, e autorul ce se pliaza perfect pe sufletul meu.
Multumesc Biscuite pentru carte!
Pe curand...

vineri, 18 iulie 2014

Frumoasele straine

Mi-am cumparat cartea asta de ziua mea, cand implinisem 24 de ani. Atunci eram intr-o perioada in care nu citeam si mi-am pus dorinta sa pot sa citesc din nou. Si cum puteam sa incep sa citesc decat cu scriitorul meu preferat din liceu, Mircea Cartarescu. Am inceput sa recistesc un an si jumate mai tarziu, iar trei ani jumate dupa asta am citit cartea pe care vroiam sa o citesc atunci. Poate ca ar fi ramas uitata si necitita in biblioteca daca nu era Radu Aldulescu si ale lui Cronici ale genocidului, ce mi-au adus aminte de Cartarescu ala misto, pentru hipsteri, nu de ala mainstream, de cel ce a vrut sa renunte la aripile de zeu si sa coboare pe pamant muritor...
Nu stiu ce a fost in capul lui Cartarescu cand s-a decis sa scrie la ziar ode presedintelui iubit. Oare e mandru ca e autorul preferat al presedintelui Basescu? E clar ca linsajul mediatic din partea opozitiei l-a marcat si asta nu se vede numai in De ce iubim femeile si Frumoasele straine, carti pe care el le numeste carti mai comerciale (ca sa nu zic pentru electoratul lui Basescu) ci si in Orbitor 3, care e ceva de doua feluri...
Frumoasele straine are trei povesti ce il fac pe Cartaresu mai uman si mai antipatic ca niciodata. In prima poveste aflam cat de prost/paranoic si frustrat e cand crede ca un fan nebun i-a trimis antrax in plic, in a doua vedem cat de frustrat si prefacut e cand e invitat la un festival in Franta alaturi de alti 11 scriitori (se numeste ironic scriitor de duzina) pe care ii comenteaza si ii desfiinteaza in fiecare paragraf, cand nu incearca sa joace rolul umilului si modestului; iar a treia e singrua care mi-a placut si asta nu pentru ca actiunea are loc in Bacau ci pentru ca e undeva in anii '80.
Am citit ca vine la FILIT 2014. Daca ajung acolo si il vad langa Dan Lungu, o sa-l intreb despre carte. Ca il cam face cu ou si cu otet pe Lungu, spunand ca e cam cu nasul pe sus si se crede prea cineva cand de fapt e cel mai tanar din duzina.
Si totusi sper sa isi revina candva si sa scrie asa cum scria odata... Ca in declinul in care e, cu siguranta nu merita Nobelul despre care presa de o anumita culoare tot spune ca o sa-l ia.
Pe curand...

joi, 17 iulie 2014

Milostivenie?

Casa unde stau e gard in gard cu o manastire carmelitana ce are ca hram pe Sfantul Ilie. Si cum sarbatoarea sa se aproprie si cum nu sunt multe manastiri catolice, pelerinii au inceput sa vina de weekendul trecut.
Ieri dimineata era zgomot mare pe ulita. Oamenii forfoteau si traficul era mai intens ca niciodata. Am iesit pe balcon si am vauzut zeci de masini, autocare si o mare de oameni ce se indrepta spre manastire. Slujba a inceput pe la 10 si pana la 12 s-a terminat. De afara, la mine in camera, intrau acordurile cantecilor bisericesti cantate de un cor foarte bun. Era o atmosfera numai buna de munca. Racoare, liniste, pace. Pana la 12 si un sfert cand a inceput nebunia...
Oamenii aia ce venisera la biserica, ce chipurile se umplusera de milostivenie, se urcaseră in masini si claxonau de zor pe cei ce ii blocasera. Ce-i drept si eu am vrut sa ies din curte sa ma duc pana in sat si nu am reusit pentru ca un istet parcase masina in poarta noastra. Dar m-am conformat si am asteptat cuminte sa plece. Ei, insa ei, cei care fusesera la biserica, nu... Dupa ce au vazut ca nu rezolva nimic cu claxoanele au inceput cu injuraturile. Isi scoteau si isi bagau unul altuia de la organe, la cruci si dumnezei, de parca venisera de la mina si nu de la o slujba la biserica.
Si ma intreb: Ce naiba mai mergi la biserica daca in clipa cand ai iesit de pe poarta ei, esti grabit si injuri ca ultimul birjar? De ce toate babele care se duc sa ia aghiazma de Boboteaza sau sa se inchine la niste moaste ce sunt in "turneu" pe la ei prin localitate,  se imping, se lovesc, se calca in picioare? Nu atunci ar trebui sa fie milostivi?
Pe mine ma oboseste pelerinajul asta turistic de ochii lumii...
Pe curand...

miercuri, 16 iulie 2014

Black Flower

Am cautat cartea asta in toate coltisoarele internetului. Nici urma de ea... Citisem doua romane de Youn-Ha Kim ce imi placusera foarte mult asa ca atunci cand am descoperit bookdepository.com n-a mai contat ca 9 euro era peste bugetul meu normal, si mi-am cumparat cartea fara sa clipesc. Bookdepository are carti la preturi destul de bune si transportul din Anglia nu costa nimic. Cartea ajunge cam in 10 zile dupa ce iti trimit ei confirmarea ca a plecat, iar asta poate sa dureze pana la o saptamana.
Eram atat de bucuros ca in sfarsit am cartea asta incat ma uitam la teancul de carti ce se aflau deasupra ei si asteptam constincios sa ii vin randul. 
Si m-am desumflat ca un sufleu scos prea repede din cuptor. Romanul e un amalgam de istorie, politica, religie si o poveste despre care multa lume nu stie. Sunt foarte multe fragmente ce par articole rupte din ziar ce se impletesc cu fragmentele din povestea propiuzisa, poveste ce pare paralizata in dinamicitate din cauza dramatismului adaugat in exces.
Cu greu am citit-o si am tot sperat pana la final ca o sa se intample ceva interesant la nivel micro in povestire, ca personajele se vor  desprinde mai mult de grup si vor evolua personal, dar nu. 
Singurul lucru ce mi s-a parut interesant a fost ideea titlului. Autorul afirma intr-o nota la finalul cartii, ca a ales culoarea neagra pentru ca aceasta se formeaza prin amestecarea tuturor culorilor, iar romanul sau e un amestec de politica, cultura, istorie, religie. Eu as pune ca e un ghiveci manastiresc fara sare.
Povestea e dramatica insa incercarea lui Youn-Ha Kim de a realiza un roman nonfictiune, a fost cam reusita.  Tatiana Niculescu Bran face o treaba mult mai buna in romanele ei nonfictiune.
Pe curand...

marți, 15 iulie 2014

Intre timp in Chisinau (3)

Rom-engleza. Când ni se pare că sună mai bine să folosim un cuvânt în română și unul in engleză

Pe curand...

luni, 14 iulie 2014

La Radio Iasi

Acum 10 zile, dupa ce imi facusem lichidarea la BCU si la Biblioteca Academiei, faceam o mica pauza de munca birocratica pentru a da un interviu lui Horia Daraban pentru emisiunea Orizont Deschis, emisiune pe care o co-realizeaza in fiecare duminica dupamasa la Radio Iasi.
Cu doua zile fata de acel moment, Horia ma cautase pe e-mail sa ma invite sa ii acord un interviu telefonic pentru emisiunea sa, cu privire la experienta mea in Japonia. Atunci i-am spus ca ajung in Iasi si la ora 11 eram acolo, emotionat si panicat, regretand ca am spus initial da. Asa fac de fiecare data, ma sperii de necunoscut... Dar a fost misto. Mi-a placut mult cum arata cladirea Radio Iasi, am ramas surprins de cat de moderna si dotata e, de cat de curat si liniste era intr-o institutie de stat. De impresionat ce am fost, am uitat sa-mi fac o poza acolo, drept dovada, insa va pot dovedii prezenta mea acolo, prin interviul pe care il puteti asculta, accesand linkul de mai jos.
Sper sa va placa!
Putei asculta fragmente din emisiune, si interviul cu mine, accesand acest link.
Pe curand...

duminică, 13 iulie 2014

Intre timp in Chisinau (2)

Vis-a- vis de un hotel de 4 stele, pe o strada cu multe vile luxoase, o casa saracacioasa, prin care creste un cais. Proprietarul, urcat pe acopersul casei, culegea fructe proasete, pentru o cina sanatoasa.

Pe curand...

vineri, 11 iulie 2014

Intre timp in Chisinau (1)

In plin centrul orasului, la o aruncatura de bat de primarie, langă Ministerul de Interne, pe o strada paralelă cu strada principala a Chisinaului, oamenii vand de-ale gurii pe trotuar. De la legume si fructe, la carne, oua si branza. Toate pe jos, fara acte de proviententa, in soare, pe o caldura de 30 de grade. Branza proaspata? Aha...
Pe curand...

joi, 10 iulie 2014

5 zile fara telefon

Ziua 1: Vineri seara, ma relaxam la un suc (ca luam antibiotic) cu fetele cucuiete de la RCSC. Lumea se pregatea sa plece si  eu, care dormeam prin prieteni, m-am decis sa ii sun sa vad cum facem cu cheia, ca sa ajung si eu acasa. O sun pe ea, care era in oras si imi tot dadea eraoare de conexiune. Am zis ca nu are semnal si am insistat de vreo 10 ori. L-am sunat si pe el, acelasi lucru. Poate n-are semnal ca e in tren. Hai sa sun pe alcineva sa vad cum fac cu plecarea la Chisinau. Aceasi chestie! Bang! Nu imi mai merge telefonul! Semnal avea, organge scria, poate e de la gevey. Hai sa-i dau un restart sa vad. Dupa ce il restartez, dispare semnalul iar dupa cateva incercari: SIM invalid!
Asa a inceput panica. Cum ma vad cu astia sa ajung la ei acasa, cum anunt pe ceilalti ca nu am telefon dar ajung la locul de intalnire penturu Chisinau. Am cerut cuiva din grup sa-mi dea voie sa sun, am stabilit niste locuri de reper, am ajuns la cuca macuii in Dacia, urc in casa scarii, sun la usa, nimic.  In alea 15 minute in care am asteptat, am facut ca trenul. Daca n-am inteles eu bine ce si cum? Daca ei ma asteapta in alta parte si eu am inteles altceva...
Aveam doar telefonul cu mine si de pe telefon nu intrasem niciodata pe wirelessul din casa oamenilor. Parola o aveam doar pe tableta iar tableta era la ei in sufragerie. Deci nu puteam sa intru cu cineva in contact nici de pe net. Bun, ajung in casa, scriu pe facebook sora-mii sa stie ce si cum, ca nu mai am telefon, ca de ceva o sa ii sun de pe undeva, sa raspunda la orice numar vad pe ecran, ca eu tot plec la Chisinau si ne auzim pe facebook cand o sa am acces la wi-fi. Mi-am bagat cartela intr-o tableta cu SIM si parea sa aiba semnal. Deci, clar gevey-ul. Stabilesc unde si cum ma vad a doua zi pentru plecare si spun ca daca nu ajung la timp, sa astepte 15 mintute si daca nu sunt, sa plece.
Cel mai stresant lucru in seara aia: toti meseriasii postaci android: iPhone frate, de aia s-a stricat. Daca era Android n-aveai treaba. Imi venea sa le bag androidul lor in cur si sa le sparg capul cu iPhone-ul meu! Numai cu dinastia nu aveam eu chef sa-mi bat capul.
Ziua 2: Sambata dimineata am plecat grabit spre Copou. Am pierdut tramvaiul 6 ce ma ducea pana in Piata Unirii, am asteptam 20 de minute pentru un altul, am pierdut 8-ul spre Copou cand ma apropiam de Piata Unirii si am luat-o la picior pe Copou. Curgeau apele de pe mine dar nu ma lasam. Am ajuns fix la ora stabilita in parcarea de la Gaudeamus dar nu era nimeni acolo. Mi-am facut o poza cu ceasul si cu cladirea Gaudeamus sa am proba la dosar, m-am asezat pe o bordura si am asteptat. In 5 minute au aparut. Ma calmasem. In alea 5 minute ma gandeam ca sigur au plecat fara mine, ca sigur nu era 9:15 ora de intalnire ci 8:15, ca am inteles eu gresit, ca aia si aia...
M-am calmat apoi pentru ca eram cu cine trebuia, lumea stia ca nu am telefon si asa nu intentionam sa fac abuz de roaming, deci toata ziaua de sambata a fost linisita dupa ce am plecat la drum.
Ziua 3: Duminica a fost relaxant pana pe la pranz. Ne-am plimbat pe la Cricova, apoi am cautat un magazin de unde sa cumparam un roze insa fiind duminica, mai toate magazinele "se odihneau". Duminica m-am indragostit de Chisinau, de orasul ala verde ce prea linistit pentru o capitala, de oamenii draguti ce ne-au ajutat cand cautam ceva si mai ales de Cricova.
Panica a aparut abia cand am realizat ca e tarziu si nu am plecat. Eu aveam un tren la 19:41 si un ultim maxi la 19:30. Am trecut granita la 20:00. Atunci am cerut din nou un telefon si am sunat la prietenii astia ai mei (sa le zicem nasii) sa le zic sa termine ce au de facut in doi ca apar si eu la ei inca o noapte. Am sunat apoi acasa sa spun ca nu mai ajung in Bacau si m-am linistit. Pana cand a trebuit sa ma vad cu nasii in Gradina Palas. I-am cautat cu ochii pe fiecare centimetru patrat de iarba, pe fiecare banca. Nimic. Am intrat in mall si le-am scris. Am decis sa ne vedem intr-un punct mai fix si asa mi s-a mai linisit inima. A fost ok pana luni dimineata.
Ziua 4. Am pierdut trei maxi spre Bacau pana m-am cacait eu dimineata. Ii tot scriam pe facebook messenger sora-mii sa stie cand plec. A fost cald in draci in maxi si abia mi-am tarait fundul din autograra, acasa. Am reusit cumva, tot prin sora mea, sa ajung unde trebuia sa ajung si sa incerc sa imi bag SIM-ul in alt telefon.
Am incercat prima data cu iPhone-ul vechi. Ok: ala e cu sim, eu aveam acum micro sim. Iau un sim de prin casa, il pun pe tavita iphone-ului, pun deaspura microsimul si il lipesc cu scoci. Nu merge. Sim Invalid. Iau un Nokia vechi pe care l-am avut candva, no SIM. Incerc intr-un Samsung Galaxy young pe care l-a primit vara-mea cadou si l-a lasat acasa, ala era blocat pe nu stiu ce retea. PLM!
Ziua 5. Dupa un somn bun m-am gandit sa caut un adaptor de sim. Am vazut pe net ca au la Orange, la 3 euro. Am facut rost de el spre seara, am pus microsimul in adaptor, am bagat cartela in iPhone-ul vechi, nu avea semnal... Nu e semnal bun la Luncani dar nici asa. Incerc cu Nokia. Il pun la incarcat, ca nici nu se mai deschidea, acelasi lucru, fara semnal. Ce PLM?
Ziua 6: De dimineata m-am dus la Orange. Poate- poate e sim-ul demagnetizat. Dar pe tableta aia vineri seara, arata semnal. Era demagnetizat. 38 de lei sa mi-l schimbe. Ultima data a fost moca, asta acum vreo 4 ani. De banii aia mi-a dat si un stick usb 3.0, Kingston de 8 GB. Ma cac eu pe stick, nu se putea un SIM moca?
Hai sa incerc sa-l pun prima data in telefonul cu gevey. Sim Locked. Ok. E mort si gevey-ul asa cum ziceam. Il bag, cu adaptor, in iPhone-ul vechi. Sim Locked. WTF? Unlock? Da! Pin! Daaah! Hai sa-l bag iar in ala cu gevey ca poate tot pinul vroia. Si asa a fost! N-a murit gevey-ul, ci s-a demagnetizat simul, mama lui de sim! Daca stiam il rezolvam de sambata dimineata, intr-un Orange in Iasi! Si nu mai stateam 5 zile fara telefon, sa ma simt ca nu drogat la deabilitare...
Pe curand...

P.S.: In urma cu cateva luni mi-am botezat telefonul in wc. Dupa ce am tras apa ca imi era scarba sa-l iau de acolo nu a mai functionat vreo cateva ore, apoi si-a revenit treptat. Singurul handicap era ca nu mai avea sunete pentru mesaje, muzica, filmulete. Mergea difuzorul pentru vorbit, suna, suna alarma, doar mesajele nu mergeau decat din cand in cand. De dupa ziua 6 a inceput sa sune. M-am speriat prima data de sunetul de mesaj, am crezut ca se intampla odata, asa cum se intampla inainte, dar timp de doua zile (adica si acum) inca merge. Pot asculta muzica, sa ma uit la videoclipuri si primesc mesje cu sunet (ceea ce e enervant, ca uitasem cu e e sa bipaie la mesaj).

miercuri, 9 iulie 2014

Pișinău

Notă: Îmi amintesc o întamplare de la TV ce s-a întamplat în urmă  cu vreo 10 ani. Teo a fost amendată de CNA pentru că folosise în mod repetat cuvântul curcubeu într-o emisiune. Așa că emisiunea următoare a folosit cuvântul fundcubeu. Așa și eu: să nu zică cineva că vorbesc urăt, în articolul de azi o să vă povestesc despre excursia în Chișinău Pișinău.


Toată studenția mi-am dorit să merg la Moldoveni. Dar n-am avut pașaport... Ligile studențești organizau excursii acolo, colegii se întorceau cu vodka ieftină, țigări cu care făceau bișniță și bomboane Bucuria pe care nu le împarțeau cu nimeni.

Dar a venit și vremea mea, 8 ani mai tărziu, după ce am terminat-o de tot cu Iașiul, printr-o oportunitate dată de Himawari. Ei au avut școala de vară, a venit un sensei din Japonia și în weekenduri l-au plimbat. Eu am fost voluntar pentru excursia din  Chișinău Pișinău, tare greu mi-a mai fost :)).

vineri, 4 iulie 2014

Ploaia care va cadea...

Ieri a inceput sa ploua in rafale pe la 5, 5 si ceva. Pana atunci a tunat si a fulgerat de numa-numa. Trebuia sa plec in oras pentru ca azi de dimineata am plecat spre Iasi sa ma lepad de facultate. Insa pana sa ajung acasa am avud de ghidat pe cineva prin oras.
In fata blocului parcarea e inchisa. Colegul meu inginer a decis sa inchida toate parcarile din zona, sa le scoata pavelele si apoi sa se apuce sa le inlocuiasca. Ca asa a invatat el la Iasi ca se face treaba... Fara sa iti pese ca zeci de oameni nu mai au unde sa parcheze. In loc sa faci o parcare de la A la Z si apoi sa te apuci de alta el face aceasi operatiune, in lant la 4 parcari, dupa care trece mai departe. Va zic toate astea ca sa intelegeti planul si spatiul in care mi se intamplau toate aseara.
Ploua cu bulbuci si aveam geanta de umar si bagajul pentru Iasi si Chisinau (da, plec sambata la Chisinau) in portbagajul masinii in care eram. Am iesit repede in ploaie si sofertul mi-a azvarlit repede gentile ca sa omoram din timpii morti. Oprise in strada, langa trotuar, pe unde se intra candva in parcare. Am luat repede lucrurile si am inceput sa fug, sarind pe langa balti, prin nisipul ce trona in parcarea din fata blocului. Am intrat in scara, m-am urcat in lift si mi-am dat seama ca in momentul in care am primit geanta, asta era deschisa. Hai sa verific geanta de pasaport. Nu-i. Nu era nici portofelul. Sigur au cazut in masina, ca geanta era pusa cu fundul in sus. Sun. Opreste omul in ploaie, se uita, nu-i! Da cu panica! Iau o umbrela, ies din casa, cobor din casa, trec prin nisipul din parcare si incep sa ma uit.
Portofelul meu plutea intr-o balta. Sar repede sa-l iau, ma uit in el, intact. Nu furase nimeni banii, cardurile, nimic. Dar cine sa le fure cand era rupere de nori afara. Dar pasaportul? Ma uit in stanga, ma uit in dreapta, nimic. Deja ma imaginam sunand la Iasi, spunand ca nu mai vin. Apa de pe strada curgea involvurata, in spirala spre un canal cu capacul in forma de gratar. Ma uit spre canal si deschis, prins intre doua gauri din gratar se vedea ceva grena. Pasaportul meu. Intru in balta ce trecea de glezna, smulg pasaportul repede din valvoiul de apa si fug bucuros spre casa. Eram fleoasca de ud. M-am schimbat, am pus hainele la uscat si cu feonul am inceput sa usuc pasaportul. E a doua oara cand ia apa. Prima data s-a intamplat in septrembrie 2011 cand m-a prins prima data taifunul in Japonia. Acum e si mai cret decat era inainte. Am uscat si biletul de maxi, si banii coreieni pe care ii tin amintire in portofel. Sper sa imi mearga cardul...

Pe curand...

marți, 1 iulie 2014

Californication

Totul a inceput in anul doi de facultate. Iubita colegului meu de camera de atunci se uita la serialul asta si asa am inceput si eu sa il urmaresc. A fost atractie la primul cadru pentru ca atunci inca credeam ca intr-un univers paralel sunt un Hank Moody.
Pana anul trecut am urmarit sezonul tot odata, dupa ce se termina, in doua-trei zile, fara sa astept de la saptamana la saptamana. Insa de la sezonul 6 am simtit nevoia sa il vad in doze mici, sa ma obisnuiesc cu gandul ca o sa se termine.
Si ieri s-a terminat. Odata cu luna iunie, odata cu studentia mea, odata cu capitolul Iasi. Acum stiu ca sunt din
ce in ce mai departe de o cariera de scriitor si nici nu imi mai doresc asta. Insa inca mai cred in jumatatea mea blonda cu ochi albastri ce o sa ma iubeasca indiferet de cat de retardat sunt. Insa pana atunci o sa ma bucur de brunetele porcoase si spurcate ce iti fac zilele pe atat de amare pe cat de dulci.
O sa-mi lipseasca serialul asta mult si nu cred ca prea curand o sa il inlocuiasca vreo unul.

Insa era timpul sa se termine. Personajele meritau un final frumos de la producatori, ca fani sa plece cu inima impacata ca totul se termina, ca in viata, dar bine si ca povestea poate continua atata timp cat imaginatia ne duce.
O sa ma intreb ce prostii mai face Hank, cat o sa-l mai ierte Karen. O sa le duc lipsa lui Charlie si Marcy si o sa caut toata viata prieteni ca ei. O sa;mi lipseasca Becka si maturitatea ei...

Pe curand...

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (227) de-ale mele (176) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)