luni, 30 martie 2015

Mahalaua lui Eliade

Invat sa iubesc Bucurestiul. O sa traiesc aici si trebuie sa vad mai mult decat un oras cu oameni rautaciosi si cochet doar in zona centrala. Si cum poti sa te indragosteti mai mult de un oras, decat prin istoria lui. Iar daca traseele clasice nu ma impresioneaza deloc, ce  cei de la A.R.C.E.N. au venit cu o propunere culturala de plimbare la picior prin Bucurestiul lui Mircea Eliade. Un traseu ce poate fi numit post turism, insa nu se adreseaza doar hipsterilor, ci si melacolicilor, sau iubitorilor perioadei interbelice.
Ghizi ne-au fost Edmind si Cristi, ce ne-au plimbat prin Mahalaua Mantuleasa si prin zonele unde a copilarit si a crescut Mircea Eliade.

„Bucureștiul din nuvela Pe strada Mântuleasa, deși legendar, e mai adevărat decât orașul pe care l-am traversat, pentru ultima dată, în august 1942.” Mircea Eliade

Uneori traiesti intr-un oras, ii stii arterele principale, dar nici nu ai habar de ce se ascunde dincolo de ele. In clasa a 9a si a 10a, am citit aproape tot ce se putea de Mircea Eliade. Insa de atunci si pana acum am uitat complet de Strada Mantuleasa si nici nu mi-am pus problema sa caut locul une s-a aflat Casa cu Mansarda, strada Paleologul cu linia de tramvai sau casa care l-a inspirat sa scrie La tiganci. Pentru asta esita asociatii ca A.R.C.E.N., care sa conserve cultura orasului si sa spuna povestile mahalaleror ce au facut candva Bucurestiul atat de celebru.
Sunt atat de multe lucruri pe care le-am aflat despre aceasta zona, Edmund si Cristi ne-au spus legendele mahalalei de pe langa Targul Mosilor si ne-au descifrat mituri ale Bucurestilor de alta data, incat va recomand sa mergeti intr-unul din weekendurile de pana pe 26 aprilie, sambata si duminica de la 3 sau de la 5 (mai putin in weekendul cu Pastele), sa descoperiti fantasticul ce inca se simte pe strazi ca Strada Mantuleasa, Plantelor, Negustori, Mosilor Vechi.
Si ca sa va conving ca se merita, va invit sa vedeti cateva poze pe care le-am facut eu ieri, poze incarcate pe pagina de Facebook a blogului, AICI.
Pe curand...

duminică, 29 martie 2015

Medgidia, orasul de apoi

#15 Romanul anului 2009 in Romania

Atatea vorbe de lauda pentru acest roman... Pacat. Pe mine nu m-a impresionat mai deloc. 
Cititind romanul lui Cristian Teodorescu am avut doua senzatii. Prima a fost senzatia aceea pe care o ai cand esti intr-un mijloc de transport in comun si auzi niste oameni barfind pe cineva. Initial nu intelegi nimic din poveste, dar incetul cu incetul ti se leaga niste lucruri si cam intelegi personajele. Totusi povestea din mijlocul de transport nu e o poveste ce poate sa stea pe propriile picioare pentru ca e foarte subiectiva si nu are un background. Oricat de potmoderna e, tot nu are inceput si sfarsit. Asa si cu Medgidia, orasul de apoi.
Citind din el, am inceput sa fiu curios sa aflu mai multe despre aceste personaje, ce par ca piese dintr-un puzzle incomplet. Daca nu ai toate piesele, nu poti sa vezi imaginea de ansamblu, ti-o poti imagina, dar nu stii ce detaliu mic ascunde o piesa lipsa. Asa a aparut a doua senzatie, cea a unui arheolog, care se chinuie luni de zile cu cioburile unei ulcele pe care le pune cap la cap si ca sa ii dea forma finala, umple golurile cu un lut simplu, fara culoare si model. Tu vezi forma vasului, iti dai seama cum ar fi fost modelul, insa golurile alea te deranjeaza.
Degeaba romanul surprinde un oras atat de pestrit ca Medgidia, intro perioada atat de frumoasa: sfarsitul razboiului si venirea comunistilor, daca nu a reusit sa lege toata povestea frumos.
Sunt constient ca asta a fost ideea romanului, insa mie mi s-a parut o scuza pentru a nu intra in profunzime. Imi pare rau...
Pe curand...

sâmbătă, 28 martie 2015

Din Basarabia

Aseara am fost la concertul #dinBasarabia ce a sarbatorit 97 de ani de la unirea Basarabiei cu Romania. In concert la Arenele Romane au fost Cuibul, Zdob si Zdub si Alternosfera.
Eu sunt mare fan Zdob si Zdub si Alternosfera asa ca am zis ca nu trebuie sa ratez evenimentul asta, cu toate ca vremea se anunta nasoala.
Atmosfera a fost incendiara. Nu ma ateptam sa fie atat de multa lume, cu toate ca pe pragina evenimentului scria de joi ca s-au vandut toate biletele. In cortul montat in Arenele Romane era foarte cald, umed si fum, dar parca datorita muzicii si a bunei dispoztii, nu mai conta nimic.
Am avut o mare placere sa descopar trupa Cuibul, o trupa cu istorie in Republica Moldova , revenita intr-o noua formula, cu Lidia Scarlat la voce - o tipa cu o voce geniala. Igor Dinga, chitaristul si vocea de backing, e managerul trupei Zdob si Zdub, deci va dati seama, ca fac muzica cam la acelasi nivel. Cuibul canta jazz.

joi, 26 martie 2015

Femeia de hartie

#14 Cartea pe care am asteptat-o mult si am citit-o prea greu

Am asteptat o luna sa gasesc cartea asta in librarii. Poliromul i-a facut reclama din timp, au anuntat-o in librarii, insa nu se gasea nicaieri pana cand a aparut miraculos pe librariile online. M-a atras descrierea autorului:
"Rabih Alameddine (n 1959) s-a nascut la Amman, in Iordania, si a crescut in Kuveit si in Liban. La saptesprazece ani s-a mutat in Anglia si apoi in Statele Unite. Pasionat de matematica, a studiat ingineria la University of California din Los Angeles, apoi a absolvit un masterat in administrarea afacerilor."
 Omul asta a crescut si s-a format in atatea culturi diferite si a studiat atatea lucruri. Pe langa faptul ca e un inginer cu master in administrarea afacerilor si un scriitor finalist al National Book Award in 2014, mai e si un pictor de succes.
Dar dupa ce am asteptat o luna sa gasesc cartea, mi-a luat mai mult de 2 saptamani sa o citesc. Practic, am citit-o in patru zile, insa astea au fost intinse de-a lungul a 16 zile. S-a intamplat sa am o infectie alimentara, un picior cu entorsa, raceala, laringita, prieteni de peste mari si tari in vizita si un deadline la un referat ca sa nu ma lase sa imi vad de lectura.  Si imi pare rau ca s-a intamplat asa pentru ca Femeia de hartie e una din cele mai bune carti pe care le-am citit in ultima vreme.
Aaliya, femeia de hartie, este o vaduva singura, o librareasa ce traduce carti ca hobby. Insa tot universul ei e pe cale sa se destrame cand apare un accident. Asa incepem sa o cunoastep pe femeia de acum si povestea ei, suitele de evenimente care au adus-o acolo atunci.
Femeia de hartie e un roman plin de referinte si citate din zeci de carti. Mi se pare o munca titanica sa reusesti sa scrii asa o carte si cred ca de aceea a fost roman finalist la inceputul anului, la National Book Critics Circle Award.
E o carte ce trebuie citita pentru ca este o capodopera contemporana.
Pe curand...

miercuri, 25 martie 2015

Betisorul nazdravan

Eu n-am copilarit cu albume colorate Disney sau cu Povesti de Anderson. Am avut Povesti Nemuritoare, Basmele Romanilor,  si Betisorul Nazdravan. Ei, cartea asta din urma a fost cartea copilariei mele. Acum ceva timp am scris pe blog un articol in care aminteam ceva despre una din povestile din cartea asta, insa nu imi aduceam aminte cum se cheama. Cartea o aveam primita cadou de la cineva din Republica Moldova, si din cate imi aduc aminte desenele erau din varianta origninala, cea ruseasca, iar traducerea in romana era realizata de editura Ion Creanga sau Punguta cu doi bani...
Cred ca sunt cele mai frumoase desene pe care le-am vazut vreodata si chiar imi doream sa am cartea asta pentru copiii mei, cand o sa vina vremea.
Ieri seara am observat ceva pe Tickerul de pe facebook. Un prieten din lista de facebook dadea like la un link de google drive ce ii fusese postat pe timeline. Am devenit curios la linkul de drive si am dus mouse-ul spre el. Atunci am vazut coperta cartii si mi-am dat seama ce e. Am dat click, am deschis linkul si mi-am salvat cartea. Acum o am si eu PDF, pe tableta. 
Azinoapte am stat si am citit-o. Nu m-am culcat pana nu am terminat-o. Am si plans un pic. Mi-am amintit de copilarie, de atunci cand nu aveam nicio grija.
Nu stiu daca stiti cartea, daca ati copilarit cu ea si daca v-a placut. Eu am gasit-o AICI, si nu stiu cat o sa mai fie. Asa ca descarcati-o cat e.
Pe curand...

vineri, 20 martie 2015

Subcapitol Casablanca

Va scriam zilele trecute ca o sa apara in curand o proza scurta scrisa de mine.
Astazi a fost publicata. Abia astept sa va aud parerile!
Multumesc celor de la SUBCAPITOL ca mi-au oferit aceasta oportunitate.
Cea mai mare provocare: sa ma descriu in maxim 100 de caractere.
Cea mai mare curiozitate: sa vad cu ce fotografie au infrumusetat povestea mea.
Povestea o puteti citi AICI.

Pe curand...

miercuri, 18 martie 2015

In curand...

In anul I de facultate am ajuns la Balul Bobocilor din liceu unde m-am intalnit cu profa K. Doamnei K ii placea mult cum scriam asa ca primul lucru care m-a intrebat a fost daca am mai scris ceva. I-am spus ca nu, ca facultatea imi ocupa ceva timp, ca sunt intr-o perioada de regasire si ca am luat o pauza de la scris. M-a intrebat apoi ce profesori am si am intrebat-o de unde imi stie profesorii. A spus ca a terminat si ea la Bucuresti iar eu i-am zis ca sunt la Iasi. Atunci mi-a spus ca stie niste profesori de la Litere de la Iasi, poate sunt printre cei cu care am eu ore. Litere? Nu doamna, eu sunt la Costructii. Literatura e doar un hobby si cred ca asa cum Barbu a fost un bun matematician si poet, asa pot sa fiu si eu un bun inginer si prozator. Nici n-am terminat bine aceasta fraza ca m-am trezit cu o palma peste obraz de la K. "Esti un prost!" Nu o sa mai scrii niciodata si e pacat!
Ajuns inapoi in Iasi, bantuit de acel eveniment, am inceput sa scriu o poveste. Era altfel decat scrisesem pana atunci dar imi placea ceea ce se contura. Dupa ce am terminat-o, am trimis-o doamnei A, mentorul meu in ale scrisului si la cateva zile m-a sunat. Nu ii placea deloc ceea ce scrisesem. Nu
mai eram eu imi spunea iar povestea mea era o poveste ieftina, de duzina.
Aceea a fost ultima poveste scurta scrisa. Mi-am spus ca A saptea viata a fost doar un episod din viata mea si ca peste 10 ani cand o sa spun cuiva ca in liceu am scris o carte, o sa se uite la mine lung si o sa-mi spuna "Du-te ba de-aici!".
Si n-am mai scris. Nici n-am mai simtit nevoia. Pe blog scriam cand aveam chef si cochetaria mea cu literatura se limita la citit, si ala din ce in ce mai rar.
Apoi am plecat in Japonia si am inceput sa scriu tot mai mult pe blog. Am citit "Ierati-ma ca nu sunt japonez" si l-am injurat pe Moise ca a avut ideea asta inaintea mea.  As fi scris si eu o carte despre aventurile mele in Japonia.
Am inceput sa scriu din nou. Incepeam o poveste si nu mai terminam. O stergeam si o reincepeam. Trecuse prea mult timp de cand nu mai scisesem si involuasem mult.
Acum o luna, in drum de la Bacau la Bucuresti, mi-a venit in cap o idee de poveste. Din ideea aceea a ramas foarte putin in picioare, dar s-a concretizat intr-o poveste scurta pe care m-am gandit sa o trimit la o revista online ce se lauda ca publica poezie, proza scurta si fotografie. Le-am trimis povestioara, au trecut trei saptamani si nu am primit niciun feedback. Vroiam sa stiu daca au primit mailul, daca au citit-o si daca am vreo sansa cu ea. Aseara le-am scri pe facebook pentru ca am vazut ca sunt mai activi acolo. Dimineata m-am uitat sa vad daca au citit ceea ce le-am scris. Citisera la 00;32 dar nu raspusesera. Dezamagit, am lasat telefonul din mana si l-am pus pe cosul pieptului, cand a vibrat. M-am uitat la el si era un mesaj de la revista: "Salutare. Am primit-o, ne-a plăcut, apare săptămâna asta."
Cat de curand, o sa aveti ocazia sa cititi ficitune scrisa de mine. O sa postez linkul si pe blog, si pe pagina de fb dar si pe profilul meu. Am mari emoti isi abia astept sa vad reactiile.
Pe curand...

marți, 17 martie 2015

Japonia: Imitatie sau creatie

Aseara, la Centrul de Studii Romano-Japoneze ”Angela Hondru” a avut loc dezbaterea Myth-busters: Made in Japan - Imitatie sau creatie.
Am inteles ca tipul asta de dezbateri au istorie la CSRJ insa in ultimul timp au fot tot mai rare. Pentru mine a fost prima si a fost o experienta foarte interesanta. Invitatii Magda Ciubăncan si Bogdan Opreanu si-au exprimat punctele de vedere iar moderatorii: Mirela Murgescu si Serban Georgescu au pasat mingi de la unul la altul.
Dezbaterea a fost dusa initial la extreme: Japonia cea mai creativa tara sau Japonezii - maimutele care copiaza. Dupa o dezbatere de doua ore, s-a stabilit ca japonezii sunt creativi si nu creatori. Atata timp cat gandesti definita creativitatii ca crearea unui lucru nou din ceva vechi si nu crearea unui lucru nou din nimic, Japonezii sunt cei mai creativi. 
Eu mi-am adus aminte de excursia de la Muzeul trenurilor din Japonia, unde vizita in muzeu incepea cu primul tren japonez, un tren cumparat din Anglia si se termina cu Shinkansenurile. Japonezii au cumpara prima locomotiva din Anglia dar au ajuns sa aiba cele mai fiabile rapide si sigure trenuri din lume, in timp ce Regatul Unit are inca aceleasi trenuri vechi si linii de cale ferata din perioada interbelica. Iar cine ii numeste pe japonezi maimute, sunt cei care sunt speriati de capacitatea lor de a se adapta si evolua repede.
Parca cele doua ore de dezbateri au trecut prea repede si a fost prea putin timp pentru ca publicul sa interactioneze cand Bogdan Opreanu (antropolog?) pusese monopol pe discutie.
Pe curand...

luni, 16 martie 2015

Importanta prostiei in cercetarea stiintifica

Ieri seara am observat pe facebook o postare facuta de unul din profii mei din Japonia. Era un print-screen la un eseu numit "The importance of stupidity in scientific research". Pentru ca mi s-a parut interesant titlul si pentru ca proful asta e misto, am decis sa citesc articolul si mi-a placut foarte mult.
Eu nu sunt un cititor de literatura motivationala. Chiar nu imi place si nu cred ca te poate ajuta. Singura carte de genul pe care am citit-o a fost "Cum sa spui NU", o carte pe care am primit-o cadou de la niste prieteni dragi si care am crezut ca o sa ma ajute sa spun NU atunci cand drebuie, dar acum, la 1 an si un sfert de cand am citit-o, imi dau seama ca nu m-a ajutat deloc si ca am uitat toti pasii aia ce ma ajutau sa refuz politicos pe cineva. Insa eseul asta pare diferit. Martin A Schwartz, profesor de Biomecanica la Yale, povesteste despre o colega pe care a avut-o la doctorat la Sinford ce a renuntat la doctorat si pe care o intalneste ani mai tarziu si o intreaba de ce a renuntat la studiile in inginerie pentru unele in drept. Schhartz o considera una din cele mai bune de la doctarat si cand aceast i-a raspuns ca motivul pentru care a renuntat era ca se simtea proasta, l-a pus pe ganduri.

"I had thought of her as one of the brightest people I knew and her subsequent career supports that view. What she said bothered me. I kept thinking about it; sometime the next day, it hit me. Science makes me feel stupid too. It's just that I've gotten used to it. So used to it, in fact, that I actively seek out new opportunities to feel stupid. I wouldn't know what to do without that feeling."
Povestea asta vine pe un fundal in care ma lupt cu un referat la care imi vine sa renunt la fiecare jumatate de ora, insa imediat dupa gasesc un nou unghi sub care sa abordez subiectul si reusesc sa mai scriu o idee toata. Faptul ca te simti prost te motiveaza si te face sa nu mai fii ignorant si asta ajuta enorm intr-o cercetare stiintifica.
Sper ca articolul asta sa ajute si alti tineri cercetatori ce au momente cand cred ca sunt ratusca urata a ingineriei sau stiintei si nu vad cum sa razbata spre lumina.

joi, 12 martie 2015

Curs, o a treia ipostaza

Pana zilele trecute am asistat la un curs din doua ipostaze: cursant si profesor. Marti, insa, am fost la un curs din o a treia persopectiva: prieten curios.
Saptamana ata trei dintre cei mai buni prieteni ai mei au fost in oras. Fie ca au venit din Tokyo, din Londra sau Galati, saptamana asta erau aici.  Pentru ca nu le place sa le dau numele o sa vorbesc despre ei folosint initaila orasului de unde au venit.
Deci, L e pentru o saptamana in Bucuresti, unde tine un curs de antropologie la UB. Atunci cand ne-am cunoscut si am afat ca tine acest curs, i-am spus ca intr-o zi o sa se trezeasca cu mine in spatele clasei si o sa o intrerup cu o intrebare personala. S-a dovedit a fi prea complicat. Nu stiam sala, nu stiam facultatea, nu stiam perioada in care vine asa ca i-am spus ca vreau sa merg la un curs odata cu ea si L a fost de acord.
Pata Rat, Cluj
S-a intamplat sa fie un curs ce a avut niste studii de caz pe care le cunosteam oarecum, din discutiile pe care le-am avut insa am invatat un nou concept: Post-turism. Post-turimul e un altfel de turism, facut de cei ce nu vor sa mearga in excursii organizate, cu obiective mainstream, ci vor sa descopere singuri, culturi si locuri inca virgine. Ceea ce mi s-a parut atat de interesant este ca acest fenoment este studiat, Orice om de rand il ia ca pe un fenomen normal, insa un antropolog gandeste acest fenomen din atatea puncte de vedere: scaderea vanzarilor ghidurilor de turism, declinul suprematiei hotelurilor, variantele alternative de turism ca: CouchSurfing sau locuirea cu bastinasii intr-un trib african. De la sharurirea in timp real a vacantei tale pe retelele de socializare pana la dorinta de a iesi din tipar si de a fi primul care a facut ceva in materie de turism, fie ca e vorba de descoperirea unei mici cafenele sau cel care a locuit o saptamana in Pata Rat, in Cluj.
Pe ceallta parte, mi s-a parut foarte interesant sa vad cum preda un prieten de-al meu si experienta a fost foarte placuta. L, e un profesor foarte dezimvolt si mi-ar fi placut sa am si eu un astfel de profesor in facultate.
Pe curand...

luni, 9 martie 2015

Si Hams Si Regretel

13# Cartea ce parea sa fie pierduta

Vi s-a intamplat vreodata sa cutati un lucru, sa nu-l gasiti si apoi sa uitati de el? Asa am patit eu cu aceasta carte. Am cautat-o la un moment dat, n-am gasit-o, am uiat de ea, si inainte de Craciun am vazut-o in librarie. Mai era un singur exemplar si pentru ca eram in cautare de cadouri de sarbatori, i-am aratat-o Vanesei si i-am zis ca asta vreau cadou.
L-am descoperit pe Matei Florian, la fel ca toti, prin fratele lui, Filip Florian. In Japonia am citit cam tot ce a publicat Filip Florian, inclusiv Baiuteii, romanul pe care l-a scris cu Matei.
Scriitura lui Matei Florian m-a dus mai mult cu gandul la Orbitorul lui Cartarescu (primele doua volume) decat la scriitura fratelui sau. Cei doi au un stil cu totul diferit. Daca Filip Florian are fraze lungi (ce uneori se pot intinde pe o pagina), Matei scrie mult mai lejer.
Mie Si Hams si Regretel mi s-a parut un Basm Postmodernist contemporan. Iar cine spune ca basmele sunt numai pentru copii, se inseala. Dovada e romanul pe care l-am citit saptamana trecuta, Vulpea Albastra. Si uite ca asa, intr-o saptamana am citit doua basme moderne si odata cu primavara, a reinviat si copilul din mine si nu numai natura.
Asa ca recomand acest roman tuturor celor care sunt dispusi sa citeasca o poveste de dragoste dintre doi pitici de gradina Si Hans si Regretel si Tristina ce pare sa fie inspirata din povestea ratata a naratorului. Pentru ca e bine ca din cand in cand sa mai evadam din lumea noastra si sa ne aventuram intr-o lume fantastica, plina de fum si personaje amuzante.
Pe curand...

sâmbătă, 7 martie 2015

Baba mea

Ca in fiecare an, de cand ma stiu, pe 6 e baba mea. Anul asta pe 6 a ninins. Asta inseamna ca o sa am un an bogat. Domane ajuta. Insa Baba Dochia nu si-a lasat numai cojocul cu zapada peste noi, ci ne-a oferit o vreme friguroasa, cu ceata, ploaie si vant. Sper ca 2015 sa nu fie un an furtunos.
Mi-ar fi placut sa ies sa cumpar martisoare si floricele si sa le dau oamenilor dragi, insa nu am reusit sa fac asta pentru ca primavara m-a prins pe picior gresit. 
Pe 1 martie am facut toxi-infectie alimentara si vreo 4 zile le-am petrecut aproape de tron. O saptamaan o sa fiu la regim: ceai de menta, paine prajita, branza de vaci Fagarasi si orez fiert. E atat de misto sa mananci mancare fara gust si vecinii tai sa gateasca carnati la miezul noptii...
Si daca toxi-infectia asta nu vi se parea de ajuns, marti am iesit un pic si mi-am luxat glezna. Nu stiu cand o sa ma invat ca nu e in regula sa scriu mesaje in timp ce merg pe strada. Nu mi-a fost de ajuns ca in Japonia am cazut pe scari intr-o gara sau ca am dat cu capul de un indicator. Si nici imbratisarea altor doua indicatoare in Bacau nu m-a invata minte. Acum am un picior vanat si umflat. Iar azi am mi facut si un carcel la celalalt picior. E misto sa sari intr-un picior pana la WC, de frica sa nu te scapi de tine.
Noroc cu toate belelele astea, ca m-am apucat si eu sa scriu referatul pentru prima Electiva. Ca o luna am cam tras chiulul la indatoriile de la Doctorat.
Deci, pentru mine primavara nu prea a inceput cu dreptul...
Insa sper ca voi sa aveti o primavara frumoasa si un an bun. Daca ati avut baba pe 4, cu siguranta o sa fie un an senin.
Pe curand...

miercuri, 4 martie 2015

Vulpea albastra

12# Cartea de care mi-a fost frica

In anul doi de facultate proful de statica ne-a recomandat sa vedem Dancing in the Dark, filmul lui Bjork. Proful asta avea niste gusturi mai ciudate in muzica si Bjork era una din artistele lui preferate. Si pentru ca era un profesor excentric, altceva decat ceilalti, am vazut filmul si o luna de zile am fost in transa, socat.
Sentimentul acela l-am avut si la Gaudeamus cand am vazut in standul celor de la Polirom numele de Sjon. Stiam ca e cel ce compune versurile si muzica lui Bjork, nominalizat la Oscar pentru muzica din filmul mai sus amintit, deci imi reveneau toate starile pe care le avusesem atunci. Vulpea albastra era o curiozitate. Insa imi era frica sa o cumpar. Sa nu fiu dezamagit.
Dar, intr-o zi am vazut pe Goodreads ca o citise cineva si am intrebat cum e. Mi s-a spus ca e buna, asa ca am dat de inteles ca o vreau cadou de ziua mea. Si mi-a luat-o Vane.
Am citit-o luni, de-a lungul intregii zile, in momentele in care ma simteam mai bine. Sunt usor bolnav de cateva zile si cartea asta mi-a tinu de urat. Nu stiu daca era oboseala, frustrarea sau deshidratarea, dar Sjon m-a transpus in lumea basmului postmodern islandez pe care o prezinta.
Vulpea albastra e o carte pe care trebuie sa o simti si nu sa o intelegi. Imaginile trebuie vizualizate si trebuie sa te transpui in acea lume rece pe care o prezinta Sjon in povestea sa. Nu am de gand sa va spun nimic despre cele doua povesti din carte, ce par sa nu aiba nimic in comun pentru ca va invit sa cititi acest micro-roman. 
Pe curand...

marți, 3 martie 2015

Urari de sezon


A venit primavara de trei zile si faceook-ul e plin de urari de genul "O primavara frumoasa!". E sezonul martisoarelor, se dau floricele la femeile dragi, dar de cand ne facem si urari de primavara?
Duminica seara m-a sunat o prietena sa-mi ureze o prmavara frumoasa. Tipa e prea finuta, cu bun simt si inimoasa si a avut toate intentiile bune. Insa nu m-a prins pe mine in toane bune si am intrebat-o: "Mai Lavinie, de cand se fac urmari de primavara? Le faci in fiecare sezon?"
Pai daca tot ne uram "Primavara frumoasa!", sa ne uram si "Vara perfecta!", "Toamna bogata!" si "Iarna blanda!"

Pe curand...

luni, 2 martie 2015

Sfarsit de sezon

11# Hipstereala

Marius Chivu (n. 20 septembrie 1978, Horezu, județul Vâlcea) este un scriitor, traducător și cronicar literar român. [Wikipedia]
Eu as mai adauga si hipster, la descrierea de pe wikipedia. Mariu Chivu e unul dintre preferatii intelectualimii hip din Romania, e nenea ala de se poza cu Macovei in campania electorala si spaima oricarui scriitor debutant.
Trebuia sa citesc ceva scris de el, ca sa inteleg de ce e atat de temut. Si nu puteam sa citesc jurlanul lui de calatorie, ci un volum de proza scurta. Proza scurta e preferata mea. Imi place sa scriu si sa citesc proza scurta, si ca sa fiu sincer, Chivu face o treaba buna.
Am citit un interviu cu Marius Chivu, in care scria ca a scris asa cum ii place lui sa fie literatura contemporana. De aici pot sa trag doua concluzii:
1. Se crede un fel de Calinescu care a scris Enigma Otiliei pentru ca nu exista un roman realist la momentul respectiv;
2. Ii place sa citeasca mult despre sperma. Da, suna urat, dar povestirile lui Chivu din Sfarsit de sezon sunt pline de scene de sex in care sperma e personaj principal.
Textele sunt bine scrise, subiectele sunt actuale insa cred ca Marius Chivu se adreseaza unui anume public, intelectualilor tineri, care stiu engleza (nu se gandeste sa traduca in note de subsol englezismele), ce frecventeza anumite festivaluri (intr-una din povesti vorbeste despre Street Delivery, fara sa explice ca e un festival urban) si anumite baruri.
L-am depunctat tocmai din acest motiv, pentu ca se adreseaza doar publicului comercial, ca orice televiziune privata.
Pe curand...

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (227) de-ale mele (176) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)