joi, 30 aprilie 2015

Matase - filmul

Ieri va prezentam romanul lui Alessandro Baricco si va spuneam ca vreau sa vad si filmul pentru ca sunt curios cum acest micro-roman rezumativ si repetifiv in ulele scenene a fost adaptat.
Pelicula, in regia lui Francois Girard, cunoscut pentru Red Violin, nu a resit sa impresioneze criticii si publicul. Nu m-a impresionat nici pe mine. Alegerea lui Michael Pitt in rolul principal nu mi s-a parut deloc reusita. Michael Pitt are fata de nebun, Sau poate asta e parerea mea dupa rolul senzational din serialul Hanibal. Keira Knightley mi s-a parut o alegere perfeta in rolul lui Helene iar Sei Ashina a fost destul de misterioasa pentru rolul femii japoneze. 
Dar a fost un film static. Pacat de cadrele superbe de prin Japonia, Rusia, Franta si pe unde s-au mai tras, ca dincolo de cadre nu a fost nimic. Static, plictisitor, lalait. Si incepuse bine...


Pe curand...

miercuri, 29 aprilie 2015

Matase

22# Seara japoneza de la Humanitas

Lansarea reeditarii volumului Matase la Hmanitas (romanul a aparut in 2003 la Polirom) a fost ultimul eveniment Humanitas la care am reusit sa ajung. Cu toate ca a trecut ceva timp de atunci, si cu toate ca la momntul respectiv nu mi-am luat cartea, imediat dupa, am cumparat-o. Invitatii au descris cartea ca o alta carte, fiecare vazand altceva in scriitura lui Baricco. Mi-am zis ca trebuie sa fie o carte foarte buna, cu multe fatete si ca trebuie sa astept momentul oportun sa o citesc, si am ramas dezamagit. 
Este un roman foarte bun, e o carte in care mare parte a actiunii se petrece in mintea personajului, unde dospeste si creste o relatie de dragoste imposibila si neadevarata. 
Citind romanul asta am avut o lupta intre daca imi place sau nu. Mi-as fi dorit sa fie stufos, sa existe multe parti descriptive ale japoniei, ale drumurilor pe care personajul principal le face. Insa nu e asa, totul pare un rezumat banal. In acelasi timp, imi dau seama ca asta e si ideea. Povestea pare sa fie spusa de cineva ce nu e impresionat de ceea ce se intapla si ne povesteste noua acele intamplari banale. Apoi am fost frustrat ca personajul principal nu vorbeste si nu isi confrunta sentimentele fata de femeia misterioasa pe ca o intalneste acolo. Iar ea pare atat de simplis prezentata incat incepi sa te intrebi daca nu e cumva o iluzie
Filmul a fost ecranizat in 2007 si urmatorul pas e sa il vad. Sunt curios cum a vazut regizorul povestea asta rezumativa, ce pare mai mult sa se intample in imaginatia noastra si a personajului principal.
Pe curand...

luni, 27 aprilie 2015

Duminica in Gradina Botanica

Ieri am ajuns pentru prima data in Gradina Botanica din Bucuresti, cu scopul de a merge la Michi-Biraki, un frstival japonez pe care il organizeaza sectia de japoneza de la Uni Buc. Relatia mea cu ei nu e foarte ok, dupa ce s-au suparat ca m-am luat de Noaptea Japoneza. E destul de prostesc sa nu stii sa primesti niste critici si sa incepi sa creezi scenarii SF, doar ca sa poti sa-ti explici elefantul din camera. Pentru a nu crea niste probleme care nu erau acolo, am ales sa ajung la finaul festivalului, asa ca am vazut doar dansul si piesa de teatru.
Fetele de la dansuri s-au descurcat foarte bine, in comparatie cu evenimentul trecut. Au avut energie, au zambit si au avut sincron.

duminică, 26 aprilie 2015

Superhero

21# E bine sa faci schimb

Am primit odata un email de la un cititor si mi-a propus sa facem schimb de carti. El vazuse cateva titluri interesante pe blog, si imi propunea cateva carti de-ale lui. Mi-a suras ideea si asa m-am facut cu volumul de debut al lui Ciprian Macesaru.
Am fost clueless. Am ales vineri sa incep sa citesc cartea asta pentru ca porneam la un drum mai lung cu transportul in comun si vroiam sa citesc ceva usurel. Am tras concluzia ca e o carte usurica pentru ca nu e de dimensiuni mari, pe goodreads spune ca are 160 pagini. Eu am citit-o in format electronic, deci nu stiu sa va spun daca e asa sau nu. Drept e ca e foarte scurta. Scurta si la obiect. Scrisa binisor.
Scriitura mi-a amintit oarecum de Radu Pavel Gheo, dar inferior romanului "Noapte buna, copii", (Oare de n-am mai citit nimic de Gheo?) dar poate ca din cauza subiectului, un scriitor mediocru ce isi incearca norocul in aceasta lume. Personajul principal e sortit esecului: isi face debutul in literatura la o editura obscura, cu un roman prost ce nu se vinde mai deloc, are o relatie proata cu parintii iar casnicia e departe de a fi data ca model. Si toate asteaa pentru ca e inodor, incolor, insipid dar nu vital ca Oxigenul.
Din pacate, Ciprina Macesaru nu prea are rabdare sa construiasca personajul, si cu toate ca e un tip banal, constructia il face slab ca un castel de carti de joc. Daca nu are ADHD, nu are nicio scuza ca nu a lucrat mai mult la aceasta carte. Putea sa fie ceva de senzatie. Asa e doar un micro-roman bunicel.
Pe curand...

vineri, 24 aprilie 2015

Madame Mallory si micutul bucatar indian

20# Filmul ce mi-a placut atat de mult incat mi-am dorit sa citesc si cartea

Incep cu un sfat prietenesc: nu cititi cartea asta si nu va uitati la Hell's Kitchen cand incercati sa tineti o dieta alimentara. Cred ca de aceea mi-a luat atat de mult sa o citesc, pentru ca mi se facea foame si o lasam de-oparte. De asta si pentru ca m-am enervat ca filmul a schimbat mult din carte.
Imi place mult Helen Mirren si de aceea am fost la cinema la filmul "Razboi in bucatarie". A fost o comedie simpatica si la final am aflat ca are la baza un roman de Richard C. Marais. Mi l-am cumparat la scurt timp, insa l-am uitat prin Kindle. Noroc cu vacanta de Paste ca m-am uitat sa vad ce carti mai am necitite pe e-book reader si asa am dat de carte.
Ma asteptam ca filmul sa nu se tina dupa carte, insa de la jumatate, filmul si cartea sunt doua povesti diferite. Singurul lucru comun e personajul principal. Filmul e romantat si are unele scene ce leaga intr-un mod amunzant personajele, unele personaje sunt facute sa para mai bune, iar altele mai malefice, posibil ca sa te faca mai usor sa ai o reactie fata de ele, insa in carte evolueaza mai lent si astfel iti ia mai mult timp sa ai o reactie fata de ele. Unele scene sunt dramatizate iar unchii devin frati iar bucatarul pricepiut e de fapt incepator.
Cu toate ca romanul nu era ceea ce credeam eu ca o sa fie, pot spune ca varianta originala mi-a placut mai mult si acum imi doresc sa citesc un alt roman de Richad C. Marais, si anume Buddhaland Brooklyn pe care o sa mi-o comand cat de curand de pe BookDepository
Cred ca weekendul asta o sa revad si filmul
Pe curand...

vineri, 17 aprilie 2015

Acasa

Iarasi am fost acasa si nu am facut nimic. 
Am carat o roaba de carti si mi-am sortat materiale pentru a lucra la un referat, dar n-am facut nimimic.
Am promis catorva prieteni ca ne vom vedea, dar n-am reusit.
Am vrut sa aflu mai mult despre un ONG misto si sa discut cu fondatoarea, dar nu am avut timp pentru asta.
Am vrut sa ma vad cu niste oameni misto si sa ma imprietesc cu ei, dar ghici ce, m-am facut-o.
Am vrut sa ma duc la medicul de familie, dar n-am reusit. Se duce mama.

Ce-am facut? Am jucat Catan si Rummy. Am citit putin si am ras mult. Am depanat amintiri de familie, am povestit si ne-am amintit lucruri din trecut. Cel mai mult ne-am mirat ca a trecut timpul atat de repede si atat de infricosator.

joi, 16 aprilie 2015

Povestea domniței Marina și a basarabeanului necunoscut

19# Cartea doamnei purtator de cuvand a Presidentiei

Mie imi place Tatiana Niculescu Brad. Cel putin imi place cum scrie. Putin imi pasa ca in postura de Purtator de Cuvant al Presedintelui o da in bara, atata timp cat scrie curat si frumos. 
Dar romanul asta nu prea m-a atras. Am avut aceasi senzatie pe care am avut-o cand am citit In tara lui Dumnezeu si incep sa cred tot mai mult ca Niculescu Bran e buna la romanenel non-fictiune. 
In Povestea domnitei Mariana si a basarabeanului necunoscut am avut senzatia ca lipseste ceva, ca nu e terminat. Iar finalul a fost dezamagitor si a lasat lucturile nespuse dar nu ca in cazul unui final deschis, ci ca in cazul unui manusctis neterminat.
Romanul are o primiza interesanta si anume generatia pierduta a Basarabiei, un tinut atat de ginuti si sugrumat incat nici nu mai stii ce e cu el. Insa in povestea basarabenilor apar niste elemente prea trase de par: Sfarstiul lumii din 2012, muzica lui Constanin Brancoveanu si Pink Floyd - subiecte importante din 2012. Am avut impresia ca a ales aceste elemente crezand ca sunt ingredientele pentru succes si autnci nu s-a mai axat atat de mult pe poveste. Si nu prea i-a mers.
Nu zic ca e un roman rau, insa ma asteptam la mai mult de la Niculescu Bran si pentru ca era acolo pe un piedestal, m-a cam dezamagit.
Pe curand..

P.S. Mai mult ca sigur ca urmatorul ei roman se va numi "Facebook la Cotroceni".

luni, 13 aprilie 2015

Fie ca...

Hristos a Inviat!

Nu e nimic mai enervant decat mesajele de sarbatori.  In fiecare an de Craciun, Anul Nou sau Paste primesc zeci de mesaje, inclusiv de la oameni cu care interactionez doar asa. Din zecile de mesaje 60% sunt tampite. Daca nu sunt versuri, sunt citate, daca nu-s citate sunt pe o reteta clasica si se mai intampla sa mai primesc si acelasi mesaj de doua trei ori. Eu nu trimit mesaje de sarbatori. Incerc sa sun persoanele mai apropiate si atat.
Dar din toata nebunia asta ma innebunesc expresiile calapod. 
"Fie ca" - pe bune? Altcumva nu putetem incepe mesajele?
"Lumina" - mesajele cu lumina care iti calajueste sufletul, sau te apara de cele rele, sau iti arata calea, sunt specifie Pastilor. De Craciun mai apar alea cu Steaua, stea care are aceleasi calitati benefice si binefacatoare ca Lumina!
"Cei dragi tie" - asta apare la sarbatori si zile de nastere. "O zi minunata alaturi de cei dragi tie", "Sarbatori fericite alaturi de cei dragi tie", "O primavara calduroasa alaturi de cei dragi tie!". Daah, ca doar nu alaturi de cei dragi vecinei de la parter si nici alaturi de cei dragi lui Pora.

Si nu mai bine, daca nu avem inspiratie si nici minte sa trimitem un mesaj, sa nu o facem? Sau sa lasam poezia celor care se pricep si sa scriem ceva clasic si simplu.
Eu aleg sa imi petrec sarbatorile acasa, alaturi de familie, sa radem si sa ne amintim momente amuzante din trecut si sa mancam bine. Fara SMS-uri
Pe curand...

sâmbătă, 11 aprilie 2015

Confession of a Yakuza

18# Probabil una din cele mai mai cunoscute carti despre Perioada Showa

In urma cu aproximativ doi ani (fara o saptamana) pe cand citeam Yakuza Moon, am dat de cartea lui Junichi Saga (n. 1941), medic si scriitor japonez, celebru pentru scrierile lui despre pacientii sai si experientele sale de viata.
Confession of a Yakuza a ramas uitata in Kindle-ul meu pana de curand, cand am facut o mica curatenie pe acolo si am dat de ea. Am zis ca trebuie sa o citesc mai ales, acum cand ciresii infloriti m-au facut melancolic si mi-au reamintit de Japonia mea.
Yakuza si perioada Showa, in special cutremurul Kanto sunt niste subiecte din istoria recenta a Japoniei ce ma intereseaza destul de mult. 
Romanul lui Saga spune povestea unui pacient de-al sau, un fost sef de banda Yakuza, ce in ultimile luni de viata, se confeseaza doctorului sau, lasand sa-i cunoasca povestea. Eiji Ijichi bolnav de ficat vine regulat pentru infiltratii la doctorul sau, autorul, si ii povesteste viata sa, din momentul in care a plecat din orasul natal, unde tatal sau era un important om de afaceri, pentru a incepe o noua viata la Tokyo. Incepe ca vanzator de carbuni, se imbolnaveste de sifilis, povesteste despre cutremurul Kanto, initierea in  banda Yakuza din Asakusa, numeroasele arestari si povestile din inchisoare, Al doilea Razboi Mondial si despre cum ajunge seful undei benzi de mafioti care se ocupa cu pariurile din zona Asakusa.
Confession of a Yakuza e o carte foarte interesanta, despre partea mai intunecata a Japoniei, in anii incare tara se afla intr-o perioada destul de tulbure. E o carte ce merita citita de toti pasionatii de Japonia dar si de cei care vor sa cunoasca cate ceva despre istoria recenta a acestei tari.
Pe curand...

joi, 9 aprilie 2015

Vlog haul

Acum vreo cativa ani m-a intrebat cineva de ce nu renunt la blog pentru un vlog. Raspunsul a fost clar si la obiect: nu imi place de mine, asa ca nu am nevoie de altii care sa se utie la moaca mea si sa imi trimita comentarii ca-s urat, gras si arogan; printre cititorii mei sunt oameni care nu stiu cum arat, si e mai bine asa si n-am chef sa se trezeasca unul sa faca misto de dulcili grai moldovinesc in care grai.
De curand am avut o conversatie cu o colega din liceu ce spunea ca in ultimul timp a tot dat peste mine in mediul online (ii apareau notificari de-al mele pe fb, eram activ de goodreads) si vazand ca  citesc destul de mult si ma intreba daca urmaresc vreun book vlog. I-am zis ca nu, dar apoi mi-am dat seama ca urmaresc unul ironic (ca orice hipster veritabil). Oricum nu le urmaresc pentru ca niciodata nu ma uit la recenzii inainte sa citesc o carte, ci in timp ce o citesc, sau dupa. Iar eu folosesc goodread-ul doar pentru a le da stelute. Si apropo de goodreads, de ce isi fac unii cont acolo cu toate ca nu citesc mai deloc? Dar revenind la oile noastre, am inceput sa caut cateva book vloguri sa vad ce anume se poata in materie de citit si ce difera de la un vloger la altul. Am ramas surprins sa vad ca majoritatea postarilor erau niste book haul-uri. Nici nu stiam termenul asa ca l-am cautat si am aflat ca se refera la o activitate in care te lauzi cu ce ai mai cumparat. De ce pana mea ti-ai face un vlog despre carti in care sa vorbesti despre niste carti pe care nu le-ai citit? Au si eu 2-3 carti pe noptiera necitie si de vreo 10 ori mai multe pe kindle dar nu vorbesc despre el, decat dupa ce le citesc.
Japonezii au un cuvant pe care nu cred ca il mai are nimeni: Tsundoku. Tsundoku e actiunea prin care lasi o carte necitita, dupa ce ai cumparat-o, de obicei in teancuri, pe masa. Cam asta fac si vlogerii. Daca tu faci un book haul pe luna, in care prezinti 6 carti cumparate, si apoi mai ai inca doua-maxim trei articole cu cate o carte, iti raman 3 carti necitite din alea prezentate in haul. Oricum, ideea unui articol in care prezinti un produs inainte sa il incerci vine din constientizarea faptului ca nu o sa apuci sa il testezi.
Si atunci de ce sa urmaresc eu book vloguri? Sau de ce sa fac si eu asa ceva?
Pe curand...

marți, 7 aprilie 2015

Sugubina

17# Alegerea facuta in urma unei impresii

MI-a placut foarte mult La noi, cand vine iarna si de aceea mi-am dorit sa citesc mai mult de Mircea Diaconu. Dar poate ca era mai bine daca incepeam cu Sugubina si apoi ii citeam romanul, pentru ca asa am ramas usor dezamagit.
Prima povestire se regaseste si in La noi, cand vine iarna si de aceea am avut o senzatie ciudata de Deja-Vu cand am citit-o. Asta a fost singurul sentiment pe care mi l-a starnit aceasta carte, in rest volumul de povestiri nu a reusit sa ma rascoleasca.
Mircea Diaconu nu este un scriitor exceptional insa scrie bine si povestile sale melancolice amintesc viata al tara din vreamea copilariei sale, perioada pe care o descrie plin de melancolie si respect.
Cu toate ca actorul euro-parlamentar e simpatic, eu n-am avut un click cu volumul asta si chiar imi pare rau ca nu am vibrat pe aceasi frecventa.
Mi-ar fi placut sa fie o carte la fel de buna ca cealalta, poate chiar mai buna, insa nu a fost asa si de aceea sunt usor dezamagit de experienta.
Cu toate astea, Mircea Diaconu, ramane una din prezentele culturale preferate si chiar as vrea sa-i citesc celalalt roman ce nu a fost inca reeditat.
Pe curand...

luni, 6 aprilie 2015

Angry

Ma feresc de jocurile pe calculator, ca dracul de tamaie. Stiu ca produc dependenta si mananca timpul aiurea, facandu-ti numai probleme. Deci, nu prea ma joc pe PC. Ei, cu smartphone-ul si cu tableta nu e chiar asa.  Joculetele astea sunt mai nevinovate (credeam) si nu foarte spectaculoase, si lasam totul in voia deficitului meu de atnetie, spunand ca o sa ma plictisesc repede.
Am cinci zile de cand joc Angry Birds Transformes si cred ca am nevoie de o interventie. Am intarziat la o intalnirea, nu am lucrat ce vroam sa lucrez, vroiam sa scriu un eseu pentru un prieten, si nu l-am scris si nici nu prea am citit. E gandit special pentru cei cu OCD si ADD pentru ca la un numar de nivele ti se activeaza niste chestii si atunci ma lupt cu ADD-ul sa ajung la acel nivel, dupa care loveste OCD-ul care ma face curios  de noile imbunatatiri.
Sper sa trec de etapa asta foarte repede ca imi afesteaza cam toate aspectele si cu toate ca sunt constient de asta, nu pot sa ma las. Imi spun ca jumtate de ora, la doua ore, nu e mare lucru, dar nu-i chiar asa.
Pe curand...

sâmbătă, 4 aprilie 2015

Tropicul Cancerului

16# Cartea pe care am promis ca o citesc in urma cu aproape doi ani

Se fac doi ani in mai de cand am fost cu Pisi pentru prima oara la Junkudo, in Ikebukuro. La ultimul etaj al librariei, etajul 10, se gasesc carti in limba engleza si de acolo mi-am luat Coin Locker Babies, iar Pisi niste carti de Henry Miller. Era foarte incantanta ca le-a gasit si pentru ca nu stiam cine e Henry Miller (spre rusinea mea, sau nu) am intrebat-o. Mi-a recomandat atunci Tropicele. "Pisi, trebuie sa citesti Tropicul Cancerului si Tropicul Capricornului, ca daca nu, ai trait degeaba!" I-am promis ca o sa le citesc si uite ca am inceput cu prima carte. Da, a trecut prea mult timp de atunci, dar au aparut mereu alte carti si asta a fost uitata undeva pe tableta.
Cu totii aveam romanele noaste scandaloase pe care le-am citit in adolescenta. La mine a fost Lolita, generatia vara-mii era cu Luni de fiare si o alta generatie a fost cu Henry Miller. Acum, liceienii de azi sunt cu Suge-o, Ramona!, asa cum pe vremea mea, erau cativa cu Singur sub dus, a lui Dan Chisu (pe care recunosc ca am citit-o in ora de mate si mi-am luat 100 de probleme suplimentare pentru ca pe coperta era un penis).
Henry Miller a fost judecat de pornografie pentru acest roman considerat apoi de mai marii vremii, o capodopera. E o carte in care personajul principal, personaj usor semi-auto-biografic (printre primii care a facut asta) isi consuma suferinta intelectuala, ratarea si  ura de sine, facand sex cu femei oarecare, pe care le considera un bun folosibil.
Mie mi s-a parut un roman manifest al societatii in plina modernizare spre societatea "Fast" a zilelor noaste, o societate in care nimeni nu mai are timp de nimic.
Din pacate, fiind o carte atat de laudata, am ridicat-o pe un piedestal si am ramas un pic dezamagit de ea. Ma asteptam un pic la altceva, de aceea i-am dat 4 din 5 stele.
Cat de curand o sa citesc si continuarea, dar am nevoie de o mica pauza.
Pe curand...

miercuri, 1 aprilie 2015

Cougar Town - The End


 A fost odata ca niciodata un serial de comedie la ABC, numit Cougar Town. Serialul ce o avea protagonista pe Courteney Cox si creat de mintea din spatele Scrubs, vroia sa spuna povestea unei femei de 40 de ani, ce a divortat si a realizat ca nu si-a trait deloc viata. Ramasa insarcinata in facultate, renunta la studii ca creasca copilul, iar acum la 40, isi da seama ca nu are nimic de facut, asa ca incepe sa iasa la agatat. De aici si numele de Cougar Town.

Insa povestea asta nu a tinut mult si pana la sfarsitul sezonului, serialul s-a transformat dintr-o comedie cu tente sexuale, intr-una despre un grup de prieteni de 40+ ce beau mult vin si fac tot felul de prostii.

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (227) de-ale mele (176) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)