duminică, 30 august 2015

Hannibal

Odata cu terminarea serialului Hannibal, lumea televiziunii nu mai e la fel. Cred ca de foarte mult timp nu a mai exista un serial care sa fie laudat de critici din ce in ce mai mult, de la un sezon la altul. Dar nu si Hannibal. Bryan Fuller a realizat un triller psihologico-horror ce a invoat prezentarea vizuala si muzica intr-un serial. Daca nu ati vazut Hannibal nu aveti cum sa intelegeti. Fiecare scena e gandita la milimetru, fiecare cadru e perfect. Orice scena horror e filmata in slow-motion ceea ce o face sa nu fie atat de sangeroasa cat e, ci artistica. Fiecare episod are muzica lui, o muzica instrumentala creata de Brian Reitzell. Fiecare scena te baga intr-o anume stare si te tine acolo prin lumina, modul in care se misca cadrele si prin muzica. Hannibal a fost o opera de arta.
A avut ghinionul sau poate ca a fost o sansa sa fie difuzat pe NBC. Postul NBC nu sta foarte bine in audiente, de aceea serialul a avut calaul langa de la inceput .Insa fanii si crticii l-au tinut in viata inca doua sezoane. Insa vara asta mai marii NBC au spus stop. Dar totusi, daca n-ar fi fost pe NBC, nu cred ca r fi rezistat trei sezoane asa cum a fost acum. L-ar fi schimbat, l-ar fi facut comercial.
Ceea ce mi s-a parut ciudat a fost faptul ca dupa doua sezoane jumatate, sezoane in care fiecare episod a avut un nume ce a avut legatura cu mancarea, ultimile sase epioade, odata cu prinderea lui Hannibal si introducerea Dragonului Rosu, episoadele si-au schimbat numele
Iar la final, in ultima scena, muzica a avut pentru prima data versuri. Asta ma face sa cred ca Fuller stia dinainte ca serialul se va termina si a scurtat povestea din sezonul 3, introducand o alta parte, ce ar fi putut fi sezonul 4.
O sa imi lipseasca mult acest serial, insa o sa fiu cu ochii pe munca lui Fuller.
Pe curand...

sâmbătă, 29 august 2015

6 apusuri in 4 saptamani acasa

Mi-am petrecut vacanta universitara acasa. Am spus ca stau doua saptamani si am stat patru. Nu imi venea sa mai plec.
In aceste 4 saptamani am surprins cateva apusuri frumoase pe care le-am pus in valoare pe instagram.
A photo posted by Horea Sibișteanu (@horicas) on
A photo posted by Horea Sibișteanu (@horicas) on
A photo posted by Horea Sibișteanu (@horicas) on
A photo posted by Horea Sibișteanu (@horicas) on
A photo posted by Horea Sibișteanu (@horicas) on
A photo posted by Horea Sibișteanu (@horicas) on
Pe curand...

vineri, 28 august 2015

Dezonoare

45#  Nobel pentru Literatura

Citind romaul lui J.M. Coetzee, aparut in 1999, aclamt de critici si multipremiat, imi pun din nou intrebarea: De ce nu castigam si noi un Nobel pentru Literatura?
Nu e nimic wow in cartea asta. Nu e o carte slaba sua proasta dar nici nu m-a dat pe spate. In primul rand am ramas un pic surprins de prima parte a romanului. Personajul principal, profesor universitar, are o relatie cu o studenta, aceasta il acuza de viol si pentru ca nu are de gand sa se apere, este dat afara din invatamant. Violul ca violul, ca e de condamnat, dar cei din jur il comentau pentru relatie. Tipa era majora, care e problema? Cate relatii student-profesor stiu, nici nu-mi ajung degetele sa le enumar...
Partea a doua este mai interesanta pentru ca apare personajul Lucy, fata profesorului, ce avea o ferma uneva inafara orasului. Aceasta este atacata si violata de niste negrii si acest episod zdruncina existenta personajelor.
Dar si atunci, parca, se trece prea usor peste aceste momente, ceea ce face ca romanul sa para putin superficial. E o carte buna, insa nu am descoperit in ea un autor wow care sa mertite distinctia pe care a primit-o.
Pe curand...

joi, 27 august 2015

A 28a oara cand ne-a incantat sufletul

Mioara Iacob face un lucru foarte frumos pentru elevii de la Liceul de Arta din Bacau. Si nu numai pentru ei, ci si pentru bacauani. Concertele pentru suflet, asa micute cum sunt ele, au devenit o traditie in luna august si parca le simteam lipsa cu tot Theaterstock-ul care mi-a hranih foamea de cultura si de spectacole bune.
E pacat ca si-a pierdut din elan si ca anul asta o sa aiba loc numai doua Concerte pentru suflet. Conceptul asta a cresut frumos dar in ultimii ani tot scade. Da, alege elevii cei mai buni si din ce in ce mai putin te zgarie pe ureche cate un invatacel mic ce da rateuri, insa era frumos sa ai cate un concert pe saptamana si sa te opresti pe o banca, sa asculti niste elevi talentati si apoi sa te simti bine ascultand muzica unei trupe locale.
De fiecare data cand ajung la Concertul pentru suflet o ascult pe Mioara Iacob sa vad daca mai e emotionata. Si e. De fiecare data, vocea ii tremura in fata oamenilor adunati in fata scenei din parc. Cu emotie invita elevii pe scena si tot cu emotii le ofera cate o diploma la final. Mereu se scuza ca nu a putut mai mult si niciodata nu e vanitoasa pe scena.
Ma bucur ca anul asta am apucat sa particip la un Concert pentru Suflet din cele doua si sper sa duca traditia mai departe si sa ne bucure a doua jumatate a lunii august si anul care vine.

Pe curand...

duminică, 23 august 2015

Ruptura

44# Schimb de generatii

Saptamana trecuta mi-a spus maica-mea ca ar vrea sa citeasca ceva scris de un scriitor contemporan, care e in voga acum si m-a intrebat ce am care sa nu fie ebook (inca nu o pot convinge sa citeasca pe kindle). Mi-am adus aminte ca aveam in biblioteca prima carte de Dan Lungu pe care am cumparat-o in anul 1 de facultate.
Cateva zile mai incolo, uidandu-ma prin biblioteca mare, am vazut vreo trei carti de Corneliu Stefanache. Am intrebat-o cum scrie, si i-am spus ca spre rusinea mea nu am auzit de el pana atunci si mi-a spus sa iau Ruptura, ca e cea mai buna,
Corneliu Stefanache era la moda cand mama era cam de varsta mea si de o discutie despre Ruptura s-a imprietenit cu tata, deci, cu ale cuvinte, cartea asta e responsabila pentru existenta mea.

Citind cartea asta mi-am dat seama cat de mult s-a schimbat Romania in 30 de ani. Nu vorbesc numai de regim, ci si despre modul in care se scria atunci si despre temele romanelor. Ruptura mi-a adus aminte de Ingerul de ghips a lui Breban. Doar ca de data adta nu m-am plictisit ca la romanul lui Breban. Romanul prezita o lume a intelectualilor din Iasi, o lume ce nu pare atat de sofisticata, atunci cand intri in adancuri, ci e plina de parvenitism. Stefanache ironizeaza oarecum intelectualii de carton, aparuti datorita carnetulului de partid si prezinta o lume ce putrezeste din interior, incetul cu incetul.
Cred ca tema romanului e motivul pentru care eduturile nu mai publica aceasta carte. Cu toate ca este scrisa foarte curat si bine, subiectul nu cred ca intereseaza prea tare pe tinerii de azi. Genratia optzecista e o generatie de scriitori foaete buni, dar din pacate foarte putini au resusit in nebuloasa de dupa 90. Ce e cel mai trist e ca noi, Generatia Y, copiii Generatiei X (ce s-a hranit cu optzecisti) nu o sa cunoastem prea bine acest fenomen si datorita acestei rupturi intre generatii, aceasta perioada a literaturii nu primeste atentia cuvenita. Si e ironic oarecum, ca am realizat aceste lucruri citind un roman care se numeste "Ruptura"
Pe curand...

luni, 17 august 2015

Doza soc de teatru sau August in Bacau

Bacaul in august era un oras sub semnul nervilor. Traficul era si e infernal din cauza diasporei venita acasa. In magazine cozile sunt imense si in jurul tau auzi doar o rom-italiana, de iti vine sa ii omori pe toti. E cald, e praf si totul e parjolit de soare. Imi era groaza de gandul ca voi veni acasa in august...
Apoi a aparut ceva pe facebook. La inceput era ca o schita si nu intelegeam ce anume o sa fie. Teatrul Municipal "George Bacovia" avea un nou manager: Anca Sigartau, una din actritele mele preferate de comedie. In interviurile ce le dadea spunea ceva de un festival de teatru. Bine, la anul, peste doi ani... Pe la sfarsitul primaverii au aparut primele semne ca acel festival se intampla in vara asta, in august. Laura si Madalina, doi oameni cum rar gasesti, au inceput sa coloreze schita mintala si parca, parca suna a ceva. Apoi m-am intalnit cu Laura pe strada, intr-o zi cand venisem pentru scurt timp acasa. Mi-a povestit despre ce inseamna Theaterstock si nu imi venea sa cred. La noi in Bacau? Nu e vorba ca e un oras mic, e mai mare ca Sibiul, ci ca la noi teatrul pare sa nu aiba public. Mi-a fost frica de un esec. Nu am spus prea multe dar eram sigur ca nu o sa fie oameni in salile de teatru si ca o sa fie un festival parasit.
Si a venit augustul. Am ajuns acasa in a doua zi de festival. Era o duminica. Nu cred ca vazusem atata lume in strada, gura casca la cultura. Era un spectacol superb de acrobatie si opereta. Girafele. Copii se bucurau, batranii se mirau si tinerii isi faceau poze cu girafele roz in spate.
Mi se ridicase tot parul de pe corp si nu imi venea sa cred ce imi vad ochii. 
Si era abia a doua zi de festival.
Am vrut sa merg la Boeing Boeing si/sau la Incurcatura la nivel inalt. Nu mai erau bilete. Pai cum? Sala Teatrului de Vara are 1500 de locuri. Cum adica s-au vandut toate? In Bacaul meu, lumea merge la teatru?
Pana atunci crezusem ca doar vin gura casca la spectacolele stradale. Dar nu, umpleau salile de spectacole.
Festivalul incepuse bine, insa ca orice eveniment de asa o avengura, aflat la prima editie, au inceput sa apara problemele. Brusc, nu mai erau poze cu Maia Morgenstern in hashtagurile #theaterstock ci incepusera carcotelile despre anunalarea sau amanarea unor spectacole. O parte din presa locala si o parte din bloggari (probabil aia care ratasera valul si se hotarasera ca mai bine sunt hateri) incepusera sa arunce cu mizerii in Anca Sigratau. Interviuri cu personalalul teatrului care era nemultumit, "anchete" despre cum se cheltuiesc banii dati de Primarie si tot felul de mizerii.
Era mijocul festivalului si se simtea frustrarea.
Atunci am cunoscut-o pe Anca Sigartau si mi s-a indeplinit o dorinta veche. Haters gonna hate! Anca Sigartau e o persoana minunata. Are ochii aia mari si blanzi si un zambet atat de cald.  S-a oprit si a vorbit cu mine minute bune. I-am povestit de varsatul meu de vant si cum am ras trei ore la Boeing Boeing de m-a scos din depresii. M-a certat ca nu am cerut invitatii Madalinei sau Laurei si mi-a promis ca Theaterstock-ul va exista si la anul.
Am rugat-o sa nu puna la suflet remarcile rautacioase ale presei, ca peste tot trebuie sa fie unii contra, ca sa isi castige painea.
Apogeul spectacolului a fost, pentru mine, penultima zi de festival. Aveam bilete la Furtuna de la TNB. Sala era aproape plina. Piesa a fost asa cum ma asteptam si cum mi-o aminteam din recenziile pe care le citisem. Era cald si lumea aplauda aiurea, dar nu mai conta. Aveam pielea de gaina si simteam o bucurie imensa in suflet. Apoi concert de jazz in centru si specacol de acrobatie. Ingeri dansau pe cerul noptii, baloane pluteau si ploua cu sclipici si confetti. Era de vis.

M-am trezit dimineata si am realizat ca s-a terminat. Organizatorii multumesc publicului si fac bilantul, bacauanii mai posteaza ultimile filmulete realizate la spectacole. Bacaul amortit si-a revenit, a dat de gust si mai vrea.
Anca Sigartau, ce fac eu de acum? Unde mai ies eu noaptea, ce evenimente mai vanez eu? Mai e ceva pana incepe stagiunea si sunt in sevraj. Mai vreau!
Felicitari echipei organizatoare. Multumesc Ancai Sigartau ca a avut aceasta idee ce face Bacaul sa fie cunoscut si pentru altceva. Ii multumesc lui Sigartau ca a facut mii de intelectuali bugetari fericiti. Unde sa vada ei spectacolele de la marele teatre din Bucuresti? Cum sa isi permita dintr-un salariu asa cum e sa mearga pana la Bucuresti, sa ia un bilet la spectacol, sa ia o cazare si sa se intoarca si acasa. Festivalul asta a fost pentru ei. Zeci de piese de teatru la preturi mai mult decat acceptabile. Pentru asta s-au dat bani. Asta ar trebui sa inteleaga pustanii  ce vor doar festivaluri de trance si piste de biciclete!
Pe curand...

sâmbătă, 15 august 2015

Insemnari dintr-un bordel turcesc

#43 Romania vazuta prin ochii unui irlandez

In volumul de debut al irlandezului Philip O Ceallaigh, Romania joaca un rol important: in majoritatea din cele 19 povestiri ce alcatuiest volumul multi premiat si aclamat de critici, Romania este locul unde se desfasoara actiunea. Romania, in "perioada tulbure a tranzitiei de la nicaieeri spre nicaieri", a fascinat criticii britanici care s-au declarat depasiti de aceasta lume, ce pare imaginara. Insa nu e deloc asa. Irlandezul asta a reusit sa surprinda perfect ceea ce se inampla in spatiul asta al nostru.
Asta e si motivul pentru care am citit acest volum de proza scurta. Un prieten drag mi-a povestit de el, fascinat fiind de cum acest strain ne-a surpins atat de bine esenta, fara sa simta nevoia sa faca trimiteri exacte la strazi sau magazine asa cum fac scriitorii nostri cand vor sa prezinte o anume parte de microunivers.
E o carte scrisa curat, fara fraza pompoase, descrieri complexe sau scene siropoase. E o carte scrisa asa cum imi place mie, scurt si la obiect, in care actiunea si starea de fundal nu are nevoie de cuvinte mari pentru a transmite ceva.
Pe curand...

vineri, 14 august 2015

To Kill a Muckingbird

Ecranizarea romanului, sub regia lui Robert Mulligan cu Gregory Peck in rolul principal a castigat trei premii Oscar din cele sapte la care fusese nomilanlizata: Cel mai bun actor in rol principal, Cel mai bun scenariu adaptat si Cea mai buna scenografie, ratand premiul pentru Cel mai bun film, Cea mai buna regie, Cea mai buna actrita in rol secundar, Cinematografie si Muzica.
Dupa ce am vazut filmul, m-am gandit cum ar arata o ecranizare moderan a romanului lui Harper Lee si cred ca nu o sa reuseasca aceasi atmosfera pe care o are filmul din 1962. Filmele de astazi sunt mult mai antenante, pentru ca lumea nu mai are rabdare sa vada un film de doua ore si, un film in care personajul principal e copilaria.
Nu tiu cum de mi-a scapat filmul asta si chiar ma bucur ca mi-am petrecut o seara uitandu-ma la el.
E un film ce nu trebuie ratat.


Pe curand... 

marți, 11 august 2015

UnREAL

Reality Show-urle sunt fake. Ca te prinzi tu de asta, ca iti spune cineva sau ca vezi un documentar, te influenteaza mai putin. Daca esti curios pe cine alege Burlacul drept pretendenta, tot te uiti pana la capat. 
UnREAL e o comedia neagra creata de un fost producator de la Burlacul US si spune povestea din spatele camerelor: cum se lupta producatori ca fetele lor sa ramana in concurs, cum isca scandal de dragul audientei, cum manipuleaza filmarile si monteaza materialele astfel incat sa iasa ceea ce vor ei. Regul e simpla: scandalul da audienta. Fata rea trebuie sa stea cat mai mult in concurs. De ce a stat Dna Rebeca atata timp la Hells Kitcken? Ca facea scandal...
Usor telenovelsitic ca e creat pentru Lifetime, dar serialul a atras atentia ciricilor care -au laudat, pe buna dreptate. Stai cu ochii pe e si te intrebi: pe cine d Burlacul afara din concurs? Ce mai manaresc producaorii? Ce se mai intampla in viata lor privata?
UnREAL e un serial ce merita vazut. Cele 10 epusoade curg repede si o sa asteptati cu sufletul la gura sezonul doi
Pe curand...

duminică, 9 august 2015

...Sa ucizi o pasare cantatoare

#42 Cartea pe care am avut impresia ca am citit-o candva

Am trecut pe langa titlul romanului lui Harper Lee de nenumarate ori, gandindu-ma ca eu am citit cartea asta candva dar nu imi aminstesc exact despre ce e vorba. In realitate nu o facusem. Nici macar filmul nu il vazusem. Deci, nu stiu de unde ideea asta ca am citit-o. Vorbeam cu un prieten de curand si ii spuneam ca au existat anumite carti pe care credeam ca le-am citit dar nu a fost asa. Inainte de romanul lui Harper Lee a fost De ce fierbe copilul in mamaliga. O alta carte pe care nu am citit-o e Shogunul. Am incercat sa o citesc cand eram prin scoala generala, mi s-a parut greoaie si n-am mai revenit.
Romanul de debut al lui Harper Lee, si singurul timp de 50 ani ani, a fost publicat in 1960 si a castigat Premiul Pulitzer devenind un roman clasic al literaturii contemporane americane.
Pe goodreads este unul din  cele mai citite roman clasice si lunar gasesc pe cineva in lista mea de prieteni care fie citeste cartea, fie comenteaza la un review.
Harper Lee reuseste cu fraze simple  sa realizeze un roman profund despre rasism, copilarie si inocenta,  Mi-a placut foarte mult ca povestea e vazuta prin ochii unui copil mic ce intelege altfel lucrurile si judeca aceste probleme de rasism fara sa fie influentat de istorie sau societatea din jur.
Zilele astea o sa vad si ecranizarea romanului, ecranizare ce a castigat 3 Premii Oscar. Am auzit ca e un film foarte bun si chiar vreau sa-l vad ca sa descopar daca transmite aceleasi sentimente ca romanul.
Pe curand...

miercuri, 5 august 2015

Seminte si opera

In orasul in care clubul de manele e perete in perete cu Teatrul, e festival mare de teatru. Sa fiu sincer, mi-a fost frica ca nu o sa aiba public. Dar nuarul de locuri la spectacole se suplimementeaza sau piesele se joaca de doua ori. E nebunie. Bacaul se culturalizeaza. Si pe langa piesele de teatru jucate in spatiile conventionale si neconventionale, noaptea, au loc spectacole in aer liber.
Am ajuns acasa in ziua doua a estivalului. La 8:30 de juca Coada cu Chirila, piesa pe care am tot vrut sa o vad la Bulandra. N-am ajuns. Insa aproape de miezul noptii, am pornit spre centrul orasului unde avea loc spectaolul Les Girafes, al trupei de street performance Compagnie Off din Franta. Nu am crezut ca o sa vad vreodata un spectacol de opereta si circ la un loc, in specacol ce are elemente de echilibristica, momente de opera, momente amuzante, picioroange si misticitate. Dar Theaterstock a reusit sa imi aduca un astfel de spectacol acasa si sa-mi ofere posibilitate sa vad ca exista asa ceva. A fost magic.
Girafele, imblinzitaorea lor, claunul si tobosara au colindat centrul orasului, oferind un specacol cum nu s-a mai vazut. Oamenii piveau umiti de pe margine si mergeau alaturi de girafe, in plimbarea lor prin oras. Au iesit oameni din clubul de manele sa vada ce e cu girafele rosii care fac agtata zgomot. Manca lumea seminte si se minunau cum canta "aia acolo sus pe joben". S-a apaudat, s-a fluierat, s-a ras si ne-am minunat. In romana, in italiana, cum putem si noi. Dar toti, de la mic la mare, am ramas impresionati de spectacolul oferit. Felicitari Theaterstock. Si cand ma gandesc ca acela era doar inceputul. Cate evenimnte au mai fost si cate or sa mai fie...

marți, 4 august 2015

MNAC

Imi place arta contemporana mai mult decat cea clasica. Apreciez mai mult un colaj sau  o expozitie neconventionala decat un tablou renascentist. De ce? Pentru ca mi se pare mai complicat sa faci arta din niste lucruri simple, si sa faci altceva, ceva ce nu s-a mai facut.
Am ajuns la Muzeul Natonal de Arta Contemporana, in primele zile de vacanta/concediu, inainte sa ma intorc acasa. Aveam in plan a vizitez de mult acest muzeu, insa nu am avut cu cine. Acum se gasise.
Cred ca o sa il revizitez in iarna, cand se vor schimba colectiile. Din cele 5 colectii pe care le are muzeul, in perioada asta, trei mi-au placut foarte mult, una nu ma- dat pe spate, iar alta mi s-a parut pierdere de timp.
La etajul 4 are loc un workshop de arthitectura. O pierdere de timp. Poate a fost interesant pentru copiii care au realizat machetutele acolo. Pentru mine a fost plictisitor. Nici n-are rost sa comentez mai mult.
Etajul 3 gazduieste una din cele mai interesante expozitii pe care le-am vazut vreodata. Niciodata Singur e o expozitie realizata de niste artisiti plecati din tara. Prin metode neconventionale: colaj, pungi de rafie, filmulete, jocuri video, chestionare, fotografie, s-a realizat o imagine a romanului plecat afara, ce nu isi mai gaseste casa. In straintatate e strain, acasa e uitat. Expozitia are un mesaj puternic si este foarte repreznetativa pentru Romania de azi.
La etajul 2 am vazut o expozitie adusa din Olanda, ce prezinta romantismul postmodern pornind de la celebrul tablou romantic, realizat de pictorul german Casper Deavid Friederich, Wandering above the Sea of Fog. Expozitia ne arata interpretari modene ale celebrului barbat prezentat din spate, ce sta cu piciorul pe o stanca. De la afise de film ca Fifty Shades of Gray, sau Dispicable Me 2, diferite teme ca iubirea, politica, sfaritul lumii, coperte de albume muzicale,  reclame, videoclipuri muzicale si sedinte foto, pana la o statuie din pluta, toate au la baza o persoana care sta cu spatele mai mult sau mai putin. Si toate au la baza acest tablou revolutionar.
UNArte universeaza 65 de ani de existenta cu o expozitie a celor mai buni ablolventi de-a lungul timpului, expusi la etajul 1 am MNAC. De la George Bacovia la Sabin Balasa, de la pictura la fotografie, de la grafica la sculptura, cam toti greii artei romanesti sunt expusi acolo cu una, 2 sau trei exponate.  E o parte in istoria noastra in arta acolo iar expozitia e un must-see.
Mircea Suciu e gazda parterului, intr-o expozitie de manipuleaza fotografia, prin pictura. Panze mari cu imagine foto, pictate deasupra pentru a oferi un efect mai dramatic. Mie mi s-a parut triseare. E ca si cum ai desena ceva dupa un model care e deja pe foaie. Bun, dimeniunile sunt imense, insa tot fotografie e.

Muzeul National de Arta Contemporana e un muzeu ce trebuie vazut. Insa locatia lasa mult de dorit. E pe o laterala a Palatului Parlamentului, langa Senat, pe o latura aflata in paragina. Cresc buruienile printre bucatile de marmura ce duc spre scari colosale. Copaci neingrijiti, trotoare sparte, nisip si pietris. Inteleg ca e ditamai mastodontul de cladire, insa ai girja de ea ca e rusinos.
Pe curand...

luni, 3 august 2015

Kinderland

41# Back to the future

Am citit foarte multe critici la romanul lui Liliana Corotca si am fost foarte curios sa il citesc mai ales datorita temei: copiii lasati singuri acasa de catre parintii plecati sa munceasca afara. Tema asta e o tema in avanpremiera. Peste vreo 15 ani cam toate romanele de la noi o sa vorbeasca despre asta, cum acum toti autorii scriu despre copilaria lor chinuita de comunism.
Nu zic ca e o carte rea, insa are scapari mari. Dupa ce citesti De ce fierbe copilul in mamaliga, incepi sa faci comparatii intre cartile in care vocea narativa e un copil. Copilul din romanul lui Liliana Corotca e copil si nu prea. Si nu e matur pentru ca nu isi traieste copilaria si are grija de fratii ei mai mari, e matur in exprimare, ceea ce inseamna ca autoarea nu prea a stiut cum sa creeze un personaj veridic. Povestea nu e rea, ba chiar e plina de momente bune, e melancolica si bine structurata, surprinde foarte bine viata satelor romanesti si moldovenesti, populate de batrani si copii, surprinde bine viata copiilor cu parinti plecati afara, greutatile lor si probeleme cu care se confrunta zi de zi. Dar vocea naratorului, ce trebuia sa fie o fetita e 12 ani, cam fuge spre sociologul cu experienta care scrie cartea. 
Kinderland e o lectura placuta. E altceva in literatura romaneasca contemporana, insa nu o consider o carte atat de buna pe cat se spune ca e.
Pe curand...

duminică, 2 august 2015

Foisorul de foc - Muzeul pompierilor

Unul dintre muzeele pe care mi-am dorit sa le vad, a fost Muzeul Pompierilor, muzeu ce se afla in incinta Foisorului de Foc, undeva pe langa Calea Mosilor. Foisorul de foc (42m), e o cladire emblematica a Bucurestiului. Cladirea construita de catre George Mandrea, arhitectul Bucurestiului la acea perioada, in 1890 a servit ca turn de veghe pentru pompieri pana in anul 1935, cand datorita aparitiei cladirilor mai inalte dar si a aparitiei telefonului, nu a mai fost folosibila si functionabila. Initial cladirea trebuia sa fie si turn de apa insa compania de apa nu avea pompe suficient de puternice pentru a ridica apa pana la inaltimea bazinului. Din 1963 cladirea deserveste ca Muzeul pompierilor.
Din pacate, cred ca din anii '60 nu s-au mai facut investitii in turn. Cladirea inca ofera o panorama buna de unde se poate vedea orasul, insa pentru ca balconul nu este foarte sigur, si pentru ca inca nu a finaintare pentru montarea unei cortine de sarma, grupurile mari nu pot vizita balconul.
E un muzeu foarte misto pentru baieteii de toate varstele. Incepand cu etajul 6 si coborand la parter, strabati o istorie a pompierilor din Romania. De la primele carute ce transportau apa in burdufe de animal, pana la autospecialele moderne, in vitrinele prafuite ale muzeului poti descoperi evolutia pompierilor.
Eu am fost melancoloc dupa vizita la muzeu. Mi-am adus aminte de plimbarile culturale la muzee de baietei (muzeul trenurilor, al metroului) pe care le aveam cu R si chiar mi s-a facut dor de o zi din aceea in care toata ziua vizitezi ceva interesant. 
ISU, institutia in subordinea cui se afla muzeul, ar putea sa investeasca un pic si sa modernizeze muzeul, sa il faca mai interactiv.
In ziua vizitei, era destul de innorat cerul si pozele pe care le-am facut din balcon nu au fost foarte stralucite.

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (227) de-ale mele (176) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)