luni, 28 septembrie 2015

CSI: The End of an Era

Nu o sa uit niciodata vara in care am inceput sa vad CSI. Cred ca era in urma cu vreo 6 ani si am vazut vreo 8 sezoane, episod dupa episod, zi si noapte. A fost primul CSI pe care l-am vazut. Apoi a venit NY si dupa aceea Miami. Vara dupa vara, am inceput un nou CSI si am vazut sezonul ce tocmai se termina, de la acela pe care i terminasem deja.
CSI Las Vegas a fost serialul meu preferat din aceasta franciza, si  echipa de invesitgatori, indiferent care a fost aceea, a fost mereu pe gustul meu. E normal ca timp de 15 ani o echipa sa se schimbe. Asta se intampla si in viata normala, cand oameni pleaca sau sunt concediati sau evolueza si schimba echipa. 
Dupa 15 sezoane si 335 de episoade CSI-ul a fost anulat si urma sa se termine cu un film, sau cu episod dublu.
CSI e serialul care a facut istorie, creand un avevarat efect (The CSI Effect), insemnand lasarea a zeci de seriale procedurale, dezvolatarea interesului tinerilor pentru criminologie dar si scandaluri si numar mai mare de cazuri nerezolvate pentru ca ofereau inspiratie si lectie criminalilor care erau tot mai aprape de o crima perfecta. CSI se invata in scoli in US si sigur nu va fi uitat prea usor,
Astazi am vazut acest film de televiziune, numit Imortality. Filmul a reunit cele mai iubite persoaneje ale serialului si asta m-a facut sa fiu melancolic. M-am bucurat sa o vad pe Catherine, personajul meu preferat din serial, dar si pe Grissom, ce, sincer sa fiu, nu prea mi-a placut niciodata.  A fost placut ca personajul in jurul caruia se invarte actiunea sa fie Lady Heather, un personaj ce m-a fascinat de fiecare data cand a aparut. M-a enervat mult ca Finn a murit. Putea sa isi revina din coma de la finalul sezonului trecut, macar asa de dragul unui final mai bun. Dar poate ca daca nu murea, D.B. nu pleca  sa se alature echipei din CSI Cyber. M-am bucurat sa il vad pe Jim Bass, dupa o absenta de un sezon dar m-am suparat ca nu l-au adus pe Nick, ca doar era la o distanta de doua ore de  LV. Povestea din spatele episodului/ filmului final a fost usor trasa de par, dar macar a adus un sentiment frunos ca toate se aseaza la locul lor.
O sa imi lipseasca. Dar bine ca mai Cyberul, cat o tine si ala...
Pe curand...

sâmbătă, 26 septembrie 2015

Cei opt ani ce par o eternitate


Uitam din nou de aniversarea blogului daca nu era notificarea de pe google calanedar. Ma durea capul si urma sa ma culc cand mi-a vibrat telefonul. Mi-a sarit somnul si m-am umplut de spume ca am uitat din nou, de aniversare. Am cautat poze pe net sa marchez aniversarea printr-un cover photo si o poza de profil pe pagina de facebook a blogului si apoi m-am gandit la ce urmeaza sa scriu pentru aniversare.
Au trecut 8 ani de cand am blogul asta, 8 ani in care m scris aproape 2000 de articole. A pornit ca un llc de regasire, s-a transformat intr-un jurnal de viata in Japonia si acum e ca un fel de agenda a evenimentelor culturale la care iau parte, un loc unde scriu despre cartile pe care le citesc si unde povestesc despre lucruri care ma impresioneaza sau imi schimba mai mult sau mai putin viata.
E simpatic sa ma uit in urma si sa vad ce probleme puerile aveam si scriam despre ele aici, e interesant sa ma uit in urma si sa vad cat de mult m-am schimbat.
Multumesc ca ati fost langa mine in cei opt ani de existenta si cred, mai mult ca sigur ca o sa sarbatoresc si a 9-a aniversare.
Pe curand...

vineri, 25 septembrie 2015

My Goodreads Reading Challenge

Am terminat Challenge-ul de pe Goodreads. Stiu ca la articolele de pe blog, pare ca sunt cu doua carti in urma, insa pe langa cartile prezentate pe blog am mai citit doua carti tehnice, despre care nu am scris aici.
Se intampla ca aceasta provocare sa vina intr-o perioada in care sunt destul de aglomerat si parca lipsit de chef, asa ca ma bucur ca am terminat-o, ca de acum inainte, pot sa citesc fara panica ca nu o termin (Da, stiu mai sunt trei luni pana cand se termina anul). Poate ajung la 60, nu se stie inca, dar nu vreau sa imi propun asta.
Ce-am citit anul asta gasit in lista de mai jos, despre carti am scris pe blog si le gasiti dupa labelul carte.

joi, 24 septembrie 2015

Casnicie

48# Mai bine nu

Casnicia lui Dan Coman cred ca e carte pe care am citit-o cel mai greu. Nici nu prea am avut timp in ultima perioada, dar parca nici dispozitie. Era atat de depresiva incat m-a facut sa fiu sigur ca nu imi doresc sa ma insor,
Nu stiu de ce ma incapatanez sa gasesc un scriitor roman care sa imi placa mult... Il am pe Teodorovici, il am pe Visniec, de ce imi mai trebuie altul?
Ma intreb daca nu cumva sut facut dintr-un alt altuat decat cei din jur. Ma uit in jurul meu si observ cupluri care se casatoresc si brusc incep o alta viata. Nu mai ies cu prietenii singuri, nu se mai distreaza la fel, de parca certificaul ala de casatorie vine cu niste instructiuni care spun ca de acum inainte trebuie sa va comportati ca parintii vostri. Apoi vin copiii si ii vezi cum incep sa iasa numai cu alte familii cu copii. Parca e un grup privat si daca nu ai copil, nu ai ce cauta cu ei in oras. Facebook-ul e plin cu poze cu mamicile ce au iesit cu carucioarele in parc, de linkuri despre cum sa iti cresti copilul si statusuri cu toate cacaturile pe care le face plodul genial. Cine spune ca daca sunteti parinti nu mai aveti voie sa iesiti in club din cand in cand? De ce nu mai iesiti cu vechea gasca si brusc sunteti in clubul parintilor respectabili? Si cel mai important, de ce stati intr-o relatie nefericita pentru un copil? Copilul ala o sa fie mai fericit cand nu o sa mai simta tensiune in jur si nu o sa va vada cum va certati din orice. Pe demonstrate.

Asa pare si cuplul din romanul lui Dan Coman. Un cuplu nefericit ce pare sa existe numai datorita copilului. O amanta care e si confidenta, un jucator din umbra, e cea care face relatia sa mai mearga. Dar pentru ce? Pentru un copil?
Poate ca nu sunt destul de matur sau poate ca ma iubesc prea mult dar eu nu o sa ajung niciodata asa.
Cat despre cartea lui Dan Coman. mi s-a parut atat de depresiva si de prost scrisa inca mi-a luat o luna sa o termin de citit.
Pe curand...

vineri, 18 septembrie 2015

The Exes

The Exes a fost printre primele seriale pe care Tv Land le-a comandat dupa succesul cu Hot in Clevend. Pornind de la o distributie de actori care a facut senzatie in comedii clasice, serialul spunea povestea a trei barbati care locuiau impreuna in apartamentul avocatei care s-a ocupat de divortul lor.
The Exes se voia o comedie despre persoane singure, in cautarea jumatatii, dupa ce au trecut prin dezamagiri mari, insa a devenit un serial despre prietenie.
Dupa inchierea serialului Hot in Clevend, TV Land si-a schimbat orientarea si a mizat mai mult pe publicul Generatiei X. The Exes inca se incadra in acest public, personajele serialului facand parte din acest public, insa am simtit ca odata cu aceasta schimbare de directie a postului tv, serialul urma sa se termine. Si n-a durat mult pana cand oficialii postului au decis intreruperea serialului.
Asa am ajuns la ziua de ieri, cand am vazut ultimul episod al acestui serial.
Finalul a fost perfect, asa cum a fost si serialul pe durata celor 4 sezoane. Plin de glume bune, cu un umor ca in comediile clasice, cu situatii clasice de umor. O sa imi lipseasca mult vechea garda TV Land. Odata cu The Exes s-a terminat o perioada din istoria acestui post de televiziune, o perioada cu seriale ce mi-au placut mult.
Pe curand...

joi, 17 septembrie 2015

Yom Kippur

Aseara am ajuns pentru prima dat la o piesa jucata de Teatrul Evreiesc de Stat. De cand cladirea teatrului e in renovare, actorii joaca prin tot felul de locatii de teatre independente. Se pare ca stagiunea asta TES va juca la Teatrul de Arta Bucuresti, intr-o casuta mica undeva pe Mosilor, langa Izvorul Rece.
Yom Kippur este una din cele mai importante sarbatori religioase evreiesti ce consta in post negru timp de 25 de ore, insemand ziua ispasirii. Sarbatoarea nu are data fixa iar anul acesta are loc pe 22 septembrie.
Piesa de teatru ce poarta numele sarbatorii religioase a marcat deschiderea stagiunii Teatrului Evreiesc de Stat, la o saptamana inaintea sarbatorii adevarate. Piesa spune povestea a patru surori ce nu isi vorbesc de ani buni, ce se intalnesc in casa natala dupa ce mama lor a disparut sau a fugit de acasa, intr-un mod ce pare de neconceput pentru fete, ce cred ca isi cunosc mama destul de bine.
Am ras copios timp de o ora jumatate la aceasta comedi-drama. Patru femei diferite, puse intr-o situatie limita, ce au multe de impartit, nu fac decat un deliciu prin certurile si ironiile pe care si le arunca.
M-am bucurat mult sa o vad pentru prima data pe Maia Morgenstern pe scandura, fie si pentru cateva replici dar si pe Raluca Aprodu, "nora" Maiei, actrita de care imi place de cand cocheta cu modelingul.
Uitandu-ma apoi pe distributia piesei am descoperit ca actrita Denisa Dogaru, care o juca pe a doua sora, e din Bacau. Nici nu stiam de existenta ei. Stiu doi actori tineri bacauani ce joaca prin Bucuresti, dar de ea nu.
Si daca tot nu am reusit sa o prind pe Maia Morgenstern intr-o poza cand era la Theaterstock, aseara am avut norocul sa aiba masina parcata langa locul unde stateam si comentam piesa de teatru. A trecut pe langa noi, ne-a salutat si ne-a multumit ca am venit la teatru, asa ca am prins curaj si am rugat-o sa faca o poza cu mine. A acceptat cu mare drag.
Prima experienta cu Teatrul Evreiesc de Stat a fost reusita, de acum o sa fiu cu ochii pe spectacolele lor si cred ca o sa ma mai duc. Mai ales ca biletele sunt accesibile.
Pe curand...

marți, 15 septembrie 2015

Korean Day Relay Festival

Va povesteam in urma cu o saptamana, ca am ramas dezamagit de Festivalul Ambasadelor si ca singura tara care si-a dat interesul la acest festival a fost Coreea de Sud. La o saptamana dupa acest eveniment a avut loc Ziua Coreeana, organizata de Ambasada Coreei de Sud la Bucuresti si Centrul de Studii Asiatice din cadrul Universitatii Romano-Americane. 
Ca in orice poveste, ziua de sarbatoare a durat doua zile. Eu am ajuns in a doua zi. Am venit pregatit pentru lectia de gatit si pe langa asta m-am bucurat de un spectacol de tobe traditionale coreene.

Nefiind un fin cunoscator al culturilor asiatice, am ramas surprins sa observ ca tobele coreene nu seamana deloc cu cele japoneze. Da, stiu ca cele doua culturi sunt foarte diferite, dar totusi ma asteptam ca macar instrumentele sa fie asemanatoare.

Samulnori - Traditional Korean Music Performance
Posted by Horea Sibișteanu on Saturday, September 12, 2015

luni, 14 septembrie 2015

Cercetatorii romani...

Când lui Winston Churchill i s-a cerut să suprime fondurile alocate culturii în favoarea efortului consacrat războiului, a replicat doar atât: ''Și atunci, pentru ce ne mai luptăm?...''

De cand ma stiu, cu banii de cercetare e mai greu la noi. Faci doctorat? Esti fraier, nu vrei sa muncesti. Esti profesor in mediul academic? Descurca-te, nenica, cu articolele si conferintele, ca daca nu le ai, nu cresti in grad.
Zilele trecute m-am intalnit cu o colega de la Scoala Doctorala ce m-a intrebat ce mai fac. I-am zis ca am fost la o conferinta si ca am prezentat ceva pe acolo si prima ei reactie a fost: "De unde ai avut bani de taxa?" "Pai n-a fost cu taxa". Si acum, mirarea si mai mare: "Si de unde au avut bani sa o organizeze?"
Pana la conferinta asta, am mai fost la trei: una in Japonia - cu taxa de participare, si doua gratuite in Bucuresti. Asta de acum s-a ridicat la nivelul celei din Japonia. Doar ca asta a fost facuta din bani de protocol si cu bani de acasa. Cele doua albinute organizatoare au avut ingerasi in Japonia care au promovat conferinta si au adus cu ei alti profesori de acolo si astfel, au fost trei zile de prezentari bune, de valoare. Dar pentru asta s-a muncit mult. Si nu stiu cati ar face asta. Cati s-ar umple de spume, fara sa fie platiti, ba chiar sa dea si bani din buzunar ca sa organizeze un eveniment academic. Doar niste oameni cu principii, de valoare.
De aia am tinut neaparat sa ii felicit pentru ceea ce au facut. Si cu toate ca eu am fost acolo intr-un proiect interdisciplinar, si eram singurul inginer intre lingvisti, niponologi, antropologi, istorici si cine stie ce fel de teoreticieni, am aflat lucruri interesante si m-am simtit bine ascultand ce se mai cerceteaza prin alte domenii.



Pe curand...

duminică, 13 septembrie 2015

Under the Dome

Ce se intampla cand pui un roman de Stephen King sub lupa lui Steven Spielberg? Iese ceva de mare succes. Asa s-a intamplat su cu romanul Under the Dome, lansat de celebrul scriitor in 2009. CBS-ul a decis sa il transforme intr-o miniserie de 13 episoade, de vara, ce apoi, datorita succesului mare s-a transformat intr-un serial cu trei sezoane, fiecare a 13 episoade. Timp de trei veri ne-am petrecut timpul sub dom, sperand ca personajele noastre preferate sa iasa de acolo. M-am bucurar cand serialul a primit un al doilea sezon si parca, dupa sezonul doi, cand pareau ca au scapat, m-am bucurat ca serialul v-a continua cu al treilea sezon. Dar odata cu sezonul trei si cu schimbul de perspectiva a evenimentelor de sub dom, am sperat ca finalul sa fie aproape. Si a fost. Cred ca trei episoade si 39 de episoade au fost de ajuns pentru acestr serial.
Acum sunt tare curios cam cat de mult s-a tinut serialul dupa povestea romanului. As fi cumparat cartea de peste 1000 de pagini insa era prea indeaproape cu serialul. Poate o sa o citesc, candva, peste vreo 4-5 ani, cand amintirile serialului vor fi sterse.
Under the Dome a fost un serial bun, intr-o perioada a anului cand televiziunile nu ofera programe bune. Sunt bucuros ca am urmarit acest serial, si nu am avut niciodata impresia ca am pierdut timpul aiurea cu el.
Pe curand...

sâmbătă, 12 septembrie 2015

Poveste de la metrou (1)

Dristor 2, capat de linie. O ora nici prea tarzie, o ora la care nu prea e lume in metrou. Ultimile minute pana sa plece metroul, primul vagon aproape gol.
Pe prima usa paseste timid o batrana de la tara. E imbracata cu hainele ei bune, ca doar a venit in Capitala. Are o fusta lunga neagra, usor creata, o camasa verde si o basma de voal in noante de gri cu verde pe cap. Parul lung si carunt e prins intr-un coc. In nomentul in care paseste timid inauntru, da buna seara. Nimeni nu o baga in seama. O tanara se cearta in soapta la telefon, un tip se joaca pe smarphone, doua doamne vorbesc, cineva citeste. Eu ii raspund la salut cu un zambet. Asta ii da putere si mai face inca un pas inauntru. Se uita in toate directiile, vede locuri libere, se indreapta spre banca din fata mea, se uita la ea si se razgandeste. Se duce in capat, laga usa conductorului, se aceaza cu fata la coltul creat de cele doua laturi si se prinde cu o mana de bara verticala de lnga usa. Cu cealalata mana cauta ceva in geanta. Intr-un final gaseste, se intoarce cu fata spre noi si ne spune:
"Omului nu ii e dat sa umble pe sub pamant ca lighioanele. Tare mi-e firca. Dar nu-i nimic. O sa ma rog pentru noi sa ajungem cu bine la destinatie! Domane ajuta!"
Se intoarce din nou cu fata la coltul ei si incepe sa citeasca in gand din mica carte de rugaciuni. Vocea de la metrou anunta: "Atentie, se inchi usile!". Usile se inchid si metroul porneste. Batrana strange cu putere de balustrada in timp ce citeste rugaciunea dand usor din cap.

Pe curand...

marți, 8 septembrie 2015

Al 29 lea Concert pentru Suflet


Odata cu venirea toamnei, maine, miercuri 9 septembrie va avea loc a a doua reprezentatie din  A VI-a Editie a spectacolelor organizate de Mioara Iacob in Parcul Catedralei din Bacau.
Programul incepe la 18:30 cu teatru de papuși in aer liber, o incântare pentru cei mici. Spectacolul ,,Scufița Roșie”, invitat de suflet, Teatrul de Păpuși Tradițional. Distribuție, actorii: Ciprian Cârstiuc, Laura Cârstiuc și Iulia Solomon.

De la ora 19:00 incepe spectacolul sustinut de elevii si absolventiide la Liceul de Arta "George Apostu" din Bacau. Tinerii care ne vor incanta sunt: Paula Vraciu- pian, profesor Petruța Laura; Crăciun Sergiu Strătilă – pian; Tiberiu Vasilca – pian, profesor coordonator Angela Pascu; Madălina Nicole Anghel - voce, profesor coordonator Claudia Vasilache; Andreea Dionisie- pian, profesor coordonator Iuliana Iordachiță;  Mateea Ioana Cosma- voce, profesor coordonator Ionuț Gheorghieș ; Debora Cojan – pian, profesor coordonator Angela Pascu; Karina Garai – pian, profesor coordonator Petruța Laura Crăciun; Flavia Mocanu - voce; Ana Marina Brăilescu- vioara, profesor Rodica Jijian; Ilinca Pintilescu - voce, profesor coordonator Claudia Vasilache; Iasmina Elena Burca - pian, profesor coordonator Iuliana Iordachiță; Rebecca Cojan - pian, profesor coordonator Angela Pascu; Andreea Debreczi – voce.

Concertul se va termina cu invitatii speciali, Trupa Memory, ce vor sustine un rectial incepand cu ora 20:45.

Pentru mai multe detalii si stiri actualizate, puteti da attending la evenimentul de pe facebook creat pentru editia de anul acesta a Concerului pentru suflet, AICI.

Pe curand...

luni, 7 septembrie 2015

Festivalul Ambasadelor

Inceputul lunii septembrie a fost definit de Festivalul Ambasadelor. Sau cel putin asa trebuia sa fie in teorie, daca te luai dupa promovarea de care a avut parte acest festival.
Cand esti un ONG care se asociaza cu Ministerul de Externe, toata lumea iti promoveaza festivalul, fie el si un mare fas. Cred ca aceasta suite de evenimente, patronata de Ministerul de Externe, a fost cea mai mare dezamagire a mea in materie de festivaluri.
La Biblioteca Nationala, ambasadele si-au adus posterele prafuite ce promoveaza tara, unul, doua costume nationale si eventul cate un cufar ceva, le-au lasat intr-un coltisor si asta, cica era standul tarii respective. De exemplu, Tailanda avea niste poze cu niste orhidee si cu niste maimute ce se pupau bot in bot. Vernisajul asta mi-a adus aminte de posterele ingalbenite si cu semicercuri de cafea de la Ambasada Romaniei de la Tokyo.

Intr-o sala de cinema Ambasada Japoniei a rulat filme. Ei atat stiu sa faca. Una- doua mai dam un film. Nu e singura data cand organizeaza proiectii de filme si sincer, mi s-ar fi parut mai interesant sa faca si altceva in cadrul acestui festival.
A doua parte a festivalului s-a desfasurat in fata Palatul Copiilor. Acolo nu am ajuns. Pe hartie arata bine, insa m-am temut sa nu fie la acelasi nivel cu evenimentele de la la Biblioteca Nationala, sa ma umplu iar de spume si sa ma plictisesc.
Cea mai interesanta parte a acestui festival a fost expozitia de la Galeria Galateca, unde Ambasada Coreei de Sud a facut o treaba foarte buna, Coreea de Sud e pe un val crescator in popularitatea tinerilor din Japonia iar guvernul de la Seoul ofera foarte multe burse de studii si investeste mult in promovarea culturii lor. Hands of Korea propune o isotrie a costumelor populare Coreene, a panzei lor traditionale si a hartiei traditionale. Un eveniment foarte reusit. Ambasada Coreei a realizat ceva interesant, dupa ani in care vechea conducere nu facea nimic pentru promovare.

Am facut cateva poze in scurtele mele vizite la Festival si le-am pus pe pagina de facebook a blogului, AICI.
Daca sunteti pasionati de cultura Coreana, in weekend are loc un eveniment foarte misto, la Universitatea Romano-Americana.
Pe curand...

sâmbătă, 5 septembrie 2015

Holy Cow

47# This is not Hank Moody

David Duchovny s-a apucat de scris. Am crezut ca o sa scrie ca personajul lui din Californication, Hank Moody, dar m-am inselat. Duchovny propune un roman satiric, cu personaje din lumea animalelor.
Ma intreb daca acest roman ar fi vazut lumina tiparului si ar fi ajung pe rafturile librariilor daca nu era scris de Duchovny. Si ma intreb daca Poliromul l-ar mai fi tradus. Nu mi se pare o carte atat de stralucita. Da, are o idee interesanta, personajul principal e o vaca ce se decide sa plece in India, pentru ca acolo vacile sunt considerate animale sfinte, si in drumul ei se intalneste cu un porc si cu un curcat, fiecare din ei, avand cate drum pe care voiau sa il urmeze. E scirsa corect, e plina de ironii la industria asta a publicarii, a lumii pubictistilor ce vor o carte usurica ce paote fi uros transfomrata in scenariu pentru un film de Hollywood, insa ii lipseste sarea si piperul.
In concluzii, Holy Cow nu e o carte stralucita iar eu am fost total dezamagit, confundandu-l pe Duchovny cu Moody.
Pe curand...

miercuri, 2 septembrie 2015

Disgrace

Dupa ce am citit romanul lui Coetzee am avut senzatia ca ceva nu e in regula. Am crezut ca poate nu am fost pe aceasi lungime de unda cu scriitura asa ca am spus ca e bine sa vad si ecranizarea romanului. Filmul australian il are pe John Malkovich in rol principal iar in rolul fetei sale, pe debutanta sud-aficana, Jessica Haines.
Iti ia ceva vreme sa intri in atmosfera filmului si initial mi s-a parut ca jocul actoricesc este destul de prost. Insa apoi am realizat, ca de fapt asta a povestea. Personajul principal e plictisi de viata si nu mai gaseste placere in nimic. Fata sa, este captiva in Afica de Sud si crede ca daca ar pleca de acolo, nu ar gasi fericirea ce ii lipseste. Am realizat, vazand filmul ca Lucy sufera oarecum de Sindromul Stockholm. 
Eu sunt o persoana care mereu e incantata de lucruri si poate de accea nu am inteles din prima personajul principal. Ajuns la o varsta, acesta nu mai gaseste satisfactia in nimic si cand trece peste reguli impuse pentru a simtii ceva, isi da seama ca nu se merita, si ca ceea ce simte e fals. Romanul si filmul e de fapt o poveste despre acceptul ca esti mort interior.
Pe curand...

marți, 1 septembrie 2015

Iepurii nu mor

46# Cartea ce mi-a starnit curiozitatea

O matusa de-a mi-a mi-a rocomandat cartea asta printr-o postare pe facebook. Sincer, initial, nu am considerat sa o citesc. Insa apoi mi-a spus o pritenena ca a citit un alt roman de-l lui Savatie Bastovoi si ca scrie bine.  Dar nici asta nu m-a convins. M-a convins povestea lui de viata, pe care am citit-o dupa ce o profa din generala mi-a spus ca e cam extremist in gandire.
Savatie asta e in prezent calugar in Trasnistria. Provine dintr-o famile de atei si pana in liceu nu a crezut in Dumnezeu. Revelatia divinitatii a avut-o cand a fost internat la Socola, unde s-a apucat sa scrie si poezii, elev fiind la liceul de arta Octav Bancila din Iasi. Apoi a dat al facultate in Timisoara dar a renuntat si s-a calugarit.
Iepurii nu mor e un roman despre copilaria in Moldova URSS-ista, o copilarie cu pioneri si munca patriotica, cu onoare si dragoste pentu URSS-ul salvator.
Se vede ca e scris de un om cu probleme psihice. Mi-as fi dat seama de asta si daca nu as fi citit ca a fost internat la Socola. Trece usor de la o stare la alta si de la un plan la altul. Personajul principal, Sasha e destul de instabil emotional, mic, sfrijt, mediocru si cu tendinte sinucigase.
Nu e un roman melancolinc, nu e un roman anti-comunist, e un altfel de roman despre o copilarie asa cum a fost ea.
Pe curand,,,

Translate

Faceți căutări pe acest blog

Scriu despre:

japonia (462) carte (227) de-ale mele (176) Facultate (123) filme (108) mancare (85) seriale (79) EU (64) scoala (64) muzica (60) oameni (49) prieteni (49) blog (48) excursie (44) Bacau (41) Iasi (41) Romania (40) funny (37) teatru (36) tv (31) bucuresti (29) Coreea (25) playlist (20) facebook (17) sesiune (17) internet (14) sarbatoare (14) copilarie (12) fashion victim (12) iPhone (12) natura (12) romani (12) politica (11) vacanta (11) Ghibli (9) camin (9) jurnal de calarorie (9) leapsa (9) opinii (9) proza (9) telefon (9) constructii (8) dincolo de metropola (8) literatura (8) transport (8) tren (8) familie (7) fotografie (7) kinki (7) presa (7) traditii (7) google (6) tehnologie (6) 1 mai (5) Atena (5) deviantart (5) iarna (5) petrecere (5) photoblog (5) presesiune (5) prostie (5) psihologie (5) viata (5) Pishinau (4) cadouri (4) cultura (4) despre mine (4) mare (4) poezie (4) raceala (4) servicii (4) Craciun (3) aniversare (3) autocunoatere (3) criza financiara (3) dentist (3) kamakura (3) liceu (3) nikko (3) timp liber (3) yokohama (3) banc (2) capitan planet (2) desene (2) la multi ani (2) memorial (2) metrou (2) obiceiuri (2) postmodernism (2) prietenie (2) prosti (2) scris (2) societate (2) taxi (2) Disneyland (1)