Treceți la conținutul principal

Metamorfoza Simonei

Exuvii - Simona Popescu

Spuneam si ieri ca nu am mai scris de mult pentru ca am simtit sa nu impartasesc cu voi "kestia" asta. Adevarul e ca facusem si o pauza de lectura. Nu imi mai gaseam starea pentru citit. Dar odata cu drumurile cu trenul spre Bucuresti am redescoperit cititul pe calea ferata, modul meu preferat de a citi.
Au fost cateva carti bune, ce meritau un articol aici. Mi-a placut mult Escroc SRL sau Interior Zero, dar au fost si multe ce m-au dezamagit.
Insa Exuviile Simonei Popescu au aprins ceva in mine. Si nu scriu articolul asta pentru ca ea mi-a spus sa scriu in continuare sau pentru ca m-a laudat ca citesc mult, ci pentru ca am simit ceva cand am citit-o. Gandul m-a dus la vechiul meu pat de acasa, de pozitionarea sa de atunci, cu fereastra in partea stanga si de noptiera incastrata in marginea recamierului. Mi-am amintit de bucuria cu care citeam atunci primul volum din Orbitor. Nu spun ca seamana, doar ca acolo m-a trimis.  M-a trimis inapoi intr-un timp cand nu stiam de griji, cand eram fericit si credeam cu darjenie ca o sa ajung si eu un scriitor celebru ca Mircea Cartarescu. Mi-am amintit de acel sentiment, iar apoi, la curs, Simona Popescu mi-a spus ca scriu bine. 
Nu stiu daca la voi o sa functioneze asa. Nu recomand cartea pentru ca mi-a adus mie aminte de ceva, ci pentru ca e o carte scrisa si rescrisa. Se simte munca, se simt straturile adaugate povestii, parca vezi cum a fost initial un cocon si acum e un fluture. Si nu e fluturele lui Cartarescu, e fluturele Simonei, un fluture fenimin si mult mai concis. 
E un fragment in carte in care personajul principal spune ca la ora de romana, colegii au ras cand au auzit ca Ion a pupat pamantul (citeam asta in ziua in care s-a dat Ion la Bac) si ca ea, era rusinata pentru ca pupase o carte pe care apoi o pusese sub perna, nu ca sa ii intre in cap peste noapte, ci penru ca voia sa fie aproape de ea. Atunci mi-a dat seama de dragostea pe care autorul o are fata de literatura. Si am avut dreptate. E foarte misto sa cunosti autorii ce iti plac dar si mai misto e sa nu stii nimic de proful de la curs, sa ii cumperi cartea si sa te fascineze instant.
Pe curand...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Balada câcatului moțat

Mărgineanu spunea: Viața e ca părul din cur, scurtă și plină de căcat.

Balada câcatului moțat este una din primele poezii pe care le-am învățat când eram mic. Nu știu dacă era chiar așa, cum o voi scrie mai jos. Ceea ce voi scrie este o combinație din două variante pe care le-am găsit pe net, o variantă ce seamănă cu ceea ce știam eu.

A fost odată un căcat
Micuț obraznic și moțat
Și îl stimau căcații toți
Căci el era cel mai cu moț
Dar într-o zi
Un câine mic şi pricăjit,
S-a dat la el şi... la halit.
A stat un pic, l-a rumegat
Şi l-a făcut din nou căcat.
Era micuţ şi fără moţ.
Râdeau de el căcaţii toţi.

Morala...
Să nu fi mare şi moţat,
Că o s-ajungi din nou căcat.

Pe curând...

M-a facut mama model

Nu mai e un secret ca m-am transforat anul asta. Am slabit 20 si ceva de kilograme, am inceput sa alerg, intr-un final am mers si la sala. Cu alte cuvinte mi-am schimbat modul de viata. Pe langa asta, multe alte lururi s-au schimbat in 2016, an ce a fost destul de pin si de greu pentru mine. Exista doua persoane ce sunt responsabile pentru schimbarile astea si ele sunt Alice si Andrei. Fara cei doi de A nu reuseam sa fiu aici, acum, asa. Stiu ca nu vor lauri insa si-i merita si le multumesc enorm pentru impulsionare, ajutor si incredere. Anul trecut, in articolul ,deja traditional de anul nou, imi doream ca in 2016 sa am grija de imaginea mea, sa slabesc si sa merg la sala. S-au intamplat astea insa lupta nu e terminata. Mai am de dat jos, mai am de modelat. Si de aceea pentru 2017, continui jocul asta al narcisismului si imi doresc sa devin mai increzator in mine, mai focusat pe problemele mele, mai egoist cu timpu meu liber si mai atent cu mine. Ca sunt multe cicatrici ce trebuiesc…

Fluturele monarh si fluturele vice-rege

Fluturele monarh este cea mai raspandita specie de fluturi din America de Nord. Traiesc 8 luni, masculii mor dupa imperechere iar femelele dupa depunerea larvelor. Pana sa se transforme in fluturi se hranesc cu planta unde au fost depuse ouale, laptele cainelui (sau iarba fiarelor), o planta ce ii ajute sa se transforem in omide colorate, sa isi creeze un cocon puternic si sa ajunga fluturi. Planta cu care se hranesc contine substante toxice pentru vertrebrate, de aceea pasarile nu ii mananca.
Fluturele vice-rege, seamana izbitor cu cel monarhm doar ca are doua buline negre pe spatele aripilor. El nu este toxic, dar pentru ca seamana atat de mult cu monarhul, pasarile se feresc sa il manance.
Din aceasta poveste a naturii putem trage multe concluzii sau crea chiar fabule....
Pe curand...